În 2026 se va închide un capitol important din industria grea românească, închiderea ultimului furnal de la Galați, și din țară.
Combinatul siderurgic de la Liberty Galați, parte a alianței GFG, este societatea care operează ultimul furnal activ existent în România, furnalul nr. 5. Conform unui document de la ministrul Economiei, Radu Oprea, durata de viață a acestui furnal va expira în anul 2026, moment în care actuala arhitectură de producție va necesita o schimbare profundă prin dezvoltarea unor soluții de producție nepoluante, neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, astfel încât producția siderurgică din România să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2 începând cu anul 2030.
Ministrul Oprea susține că discuțiile cu conducerea Liberty s-au axat pe subiecte de importanță majoră în ceea ce privește atingerea obiectivului de decarbonizare. În acest sens, reprezentanții Liberty au menționat că grupul urmează să demareze investiții substanțiale în producerea de H2 și a energiei eoliene. Totodată, reprezentanții Liberty și-au manifestat un interes deosebit referitor la adoptarea legii care ar permite demararea operațiunilor de exploatare a energiei eoliene offshore (mori de vânt în largul Mării Negre), accentuând că energia eoliană este cheia pentru producerea de H2.
Grupul Liberty House, parte a Alianței GFG, este în prezent proprietarul combinatului siderurgic de la Galați. Potrivit documentului amintit, Liberty Steel Group își proupune să investească până la 1 miliard de euro în următorii ani în planul de transformare GREENSTEEL. Acest plan face parte din viziunea CARBON NEUTRAL 30 (CN30), care are ca obiectiv o producție sustenabilă și neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030.
Liberty Galați, singurul proprietar al unui furnal activ, este singurul producător siderurgic din România care produce fontă/oțel/brame din oțel (produse laminat la cald – utilizate în construcțiile civile și industriale, produse laminate la rece care sunt utilizate în industria prelucrătoare și automotive, tablă groasă utilizată la construcțiile navale și la construcțiile de infrastructură/proiecte energetice etc.).
Fără să facem aici o vale a plângerii sau să blamăm moartea vechii industrii prea-mărită de foarte mulți nostalgici, spunem că în 1990 existau cel puțin 12 furnale active în România, care pe parcurs au fost închise din motive economice.
Informațiile disponibile sunt incomplete și variază în funcție de sursă. Totuși, se poate oferi o imagine de ansamblu a industriei siderurgice românești în 1990, care vă poate ajuta să estimați numărul de furnale:
Combinate siderurgice:
- Combinatul Siderurgic Hunedoara: Cel mai mare combinat siderurgic din România, cu o capacitate de producție de aproximativ 6 milioane de tone de oțel pe an. Se estimează că aveau 4 furnale active.
- Combinatul Siderurgic Galați: Al doilea cel mai mare combinat siderurgic din România, cu o capacitate de producție de aproximativ 4 milioane de tone de oțel pe an. A avut 6 furnale active.
- Combinatul Siderurgic Reșița: Un combinat siderurgic mai mic, cu o capacitate de producție de aproximativ 1 milion de tone de oțel pe an. Se estimează că aveau 2 furnale active.
Un sfârșit tumultos al Furnalului 5
Ultimii ani ai furnalului 5 de la Galați nu sunt liniștiți pentru că ba e închis ba se redeschide. La finele anului trecut furnalul a fost oprit din cauza lipsei de materii prime nicidecum din cea a vremii nefavorabile sau a apelor scăzute ale Dunării aşa cum au invocat oficialii la oprirea anterioară, când a stat pe bară două luni.
Prima șarjă a furnalului 5 s-a dat în 1978.
”Eu am lucrat 8 și jumătate la furnale 1-4 și 25 ani în Sidex, dar știu destul de bine și furnalul 5. Ce oameni, ce viață, atunci fiindcă eram tânăr absolvent, toate le vedeam în roz, acum s-au schimbat multe și nu știu dacă chiar în bine!”, susține Vasile Luca
Pres locală susține că semnele sunt clară că Liberty Galați dă semne de ”oboseală” financiară evidente încă din vara anului trecut, când pe rolul instanțelor au început să se înregistreze tot mai multe cereri de faliment.
Creditul care salvează combinatul
Liberty Galați a inițiat demersuri pentru obținerea unui credit de 150 de milioane de euro în numele și pentru contul statului român.
În luna decembrie a anului 2023, acționarii combinatului siderurgic Liberty Galați s-au reunit într-o ședință extraordinară la data de 14 decembrie 2023, pentru a aproba contractarea unui împrumut cu o valoare maximă de 150 de milioane de euro, în numele și pentru contul statului român.
Într-o mișcare decisivă, Guvernul României, sub conducerea lui Marcel Ciolacu, a intervenit pentru a sprijini Liberty Galați. În ședința din 21 decembrie 2023, s-a aprobat Memorandumul referitor la solicitarea Liberty Galați pentru acordarea unui credit cu dobândă subvenționată de către stat, conform Normei SN3.15 Garanții Eximbank în cadrul schemei de ajutor de stat UcrainaZ (NI-GAR-15l/0), în valoare de 150 de milioane de euro.
Pentru a proteja interesele statului român în eventualitatea falimentului sau neplății creditului de către Liberty Galați, s-a încheiat o Convenție de Garanție solidă, cu constituirea garanției pe bunurile mobile și imobile ale combinatului în favoarea statului român..
Siderurgiștii își exprimă speranța că furnalul nu va fi oprit prea curând, astfel încât să nu se confrunte cu teama de a-și pierde locurile de muncă. Cu toate acestea, își păstrează îngrijorările cu privire la buna funcționare a combinatului, în special în contextul demisiei directorului de resurse umane, Daniela Ungureanu, în timpul negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă, ceea ce a fost perceput ca un semn de instabilitate. Prin repornirea furnalului, se reînnoiește speranța că combinatul de la Galați va supraviețui.
În perioada ceaușistă, aici lucrau 55.000 de angajați, Sidex fiind unul dintre cele mai mari combinate siderurgice din lume. În 2004, a fost privatizat și cumpărat de grupul indian Mittal. În 2019, grupul Liberty, tot cu proprietari indieni, a preluat combinatul. În 2021, acționarii au anunțat că vor investi un miliard de euro pentru a transforma combinatul într-un campion regional în siderurgie. Din păcate, planurile nu s-au materializat; ecotaxele și competiția din țări care nu plătesc ecotaxe (cum ar fi Ucraina, Rusia, Turcia, China) au afectat dur afacerile Liberty.