OUG nr. 110/2023 privind ”dronele pentru MAI” = o OUG care conține norme ”înșelătoare”, putând fi pusă în aplicare după ”pofta inimii” unora.
Mai pe scurt, această OUG va putea fi folosita pentru ”spionarea” oricui, oricând, fără niciun control real și efectiv al modalității în care este pusă în aplicare.
Cu toate ca la capitolul VI al acestei OUG este reglementat un program-pilot, program care se desfășoară pe o perioada de 5 ani, la finalul căruia MAI trebuie sa facă un raport privind implementarea acestei OUG, iar in cadrul acestui program-pilot se prevăd norme exprese referitoare la ”informațiile de interes” pe care le pot recepta și prelucra Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Interne, RESTUL CAPITOLELOR REGLEMENTEAZĂ LA MODUL GENERAL, ”PENTRU TOTDEAUNA”.
In condițiile în care folosirea în administrația publică a inovațiilor în domeniul aviatic, navelor fără pilot la bord (dronelor) este la început și se fac programe-pilot pentru a se vedea care este impactul folosirii acestora (inclusiv asupra drepturilor și libertăților cetățenilor), de ce se adoptă legi care stabilesc norme ”pentru totdeauna”?
Nu mai bine se reglementează numai pentru programul-pilot, iar la final, se extinde reglementarea, avându-se în vedere impactul constat în perioada în care s-a desfășurat programul-pilor, astfel încât să se remedieze legislativ impactul negativ?
Cu toate că în tot conținutul OUG se folosește sintagma ”structuri/instituții beneficiare”, de ce este definită NUMAI ”instituția beneficiară”, nefiind definită ”structura beneficiară”?
În condițiile în care se menționează că scopul reglementării prin această OUG este ”organizarea capabilităților operaționale ale MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE pentru a utiliza sisteme de aeronave fără pilot la bord în scopul de a capta informații de interes pentru DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII PROPRII, precum și pentru DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII MINISTERELOR ȘI ORGANELOR CENTRALE DE SPECIALITATE SUBORDONATE GUVERNULUI SAU MINISTERELOR”, ce caută în această OUG mențiunea referitoare la STS (”În vederea îndeplinirii atribuțiilor proprii, SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE poate beneficia la cerere, în condițiile stabilite de prezentul articol, de misiunile de zbor menționate la alin. (1)”)?
Ordonanța prevede că ”informațiile de interes” sunt ”colectate de drone și transmise automat către ”instituțiile/autoritățile beneficiare” care le receptează și le prelucrează prin intermediul platformei de prelucrare, receptarea și prelucrarea tehnică realizându-se automat ÎN RAPORT CU CARACTERISTICILE CONSTRUCTIVE ALE PLATFORMEI DE PRELUCRARE.
”Informațiile de interes prelucrate tehnic sunt utilizate de către structurile/instituțiile beneficiare pentru îndeplinirea atribuțiilor proprii prevăzute în actele normative care stabilesc organizarea și funcționarea acestor structuri/instituții și cu respectarea ACTELOR NORMATIVE DE COOPERARE.” (Care sunt acele acte normative de cooperare? Cooperare între cine și cine?)
Cu toate că la art. 14 alin. (1) se prevede că ”Dacă în zonele unde se efectuează misiuni de zbor se regăsesc și persoane fizice, ESTE INTERZISĂ utilizarea senzorilor, în special cei de modificare a distanței focale (zoom), astfel încât să se asigure că NU SUNT COLECTATE INFORMAȚII care ar putea SĂ DUCĂ LA IDENTIFICAREA ACESTORA”, această interdicție este PUR TEORETICĂ, deoarece:
- La art. 14 alin. (2) de prevede ”Dacă în mod accidental sunt colectate informații care pot să ducă la identificarea persoanelor fizice ce se regăsesc în zonele unde se efectuează misiuni de zbor, acestea SUNT ȘTERSE LA MOMENTUL CONSTATĂRII prin intermediul unor proceduri ireversibile de către structurile/instituțiile beneficiare SAU SUNT APLICATE TEHNICI DE ANONIMIZARE.”
CARE ESTE MOMENTUL CONSTATĂRII?
Nu există nicio normă care să prevadă vreo obligație de verificare a înregistrărilor, astfel încât să se identifice potențiale informații colectate în mod accidental care pot duce la identificarea persoanelor fizice, pentru ștergerea sau anonimizarea acestora.
Dacă nu e normă în lege în acest sens, se pot face că ”nu au constatat”.
- În condițiile în care la art. 11 alin. (2) se prevede că ”Informațiile de interes sunt captate CU RESPECTAREA actelor normative PRIVIND PROTECȚIA INFORMAȚIILOR CLASIFICATE”, există vreun control real și efectiv cu privire la obligația de a șterge înregistrările sau de a aplica tehnici de anonimizare a imaginilor în care pot fi identificate persoanele fizice?
Nu, nu există un asemenea control. Informațiile captate, transmise, prelucrate SUNT CLASIFICATE și ”niciun muritor de rând” nu va avea vreodată acces la ele ca să poată să vadă dacă nu cumva a fost spionat/supravegheat.
Mai mult decât atât, în AVIZUL CONSILIULUI LEGISLATIV se arată că sunt nenumărați termeni/sintagme în această OUG, conținând norme lipsite de claritate și precizie, definirea lor fiind deficitară și SUSCEPTIBILĂ DE A ÎNCĂLCA DREPTUL LA VIAȚA PRIVATĂ ȘI DE FAMILIE ȘI DREPTUL LA PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL. („informații de interes necesare îndeplinirii atribuțiilor proprii”, ”de a capta cu ajutorul senzorilor informații de interes”, ”receptării și prelucrării de către o structură/instituție beneficiară”, ”în modalitatea stabilită prin hotărâre a Guvernului”, ”date și indicii că intenționează să săvârșească”, ”a altor hotărâri judecătorești”, ”date (…) pentru probarea faptelor de natură penală”)
Totodată, OUG nr. 110/2023 a fost adoptată cu încălcarea 115 alin. (4) din Constituție, neexistând în mod real nicio urgența și nici situația extraordinară pentru adoptarea acestei OUG, precum și cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție deoarece afectează drepturi fundamentale, ca urmare a normelor lipsite de claritate și previzibilitate pe care le conține.
Drept urmare, OUG nr. 110/2023 fiind neconstituțională și o eventuală lege de aprobare a acesteia ar fi neconstituțională.
CAMERA DEPUTAȚILOR NU POATE SĂ APROBE ACEASTĂ OUG!
(Este vorba de PL-x nr. 29/2024 : https://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=21500)
INFORMAȚII ÎN ATENȚIA CETĂȚEANULUI DE RÂND PRIVIND NOILE ACTE ELECRONICE BIOMETRICE DE IDENTITATE ȘI CELE SIMPLE, CONSECINȚELE LOR ASUPRA LIBERTĂȚII OMULUI, ASUPRA VIEȚII ȘI ASUPRA MÂNTUIRII SUFLETULUI
Președintele Iohannis a promulgat o lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului Nr. 12/2023/Decret Nr. 18 din 5 ianuarie 2024, publicat în Monitorul Oficial nr.12 din 8 ianuarie 2024:
DECRET nr. 18 din 5 ianuarie 2024 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și cartea electronică de identitate https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/277991
ORDONANȚA nr. 12 din 31 ianuarie 2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și cartea electronică de identitate https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/264503
Noutăți:
– Noua carte electronică de identitate conține cip cu toate datele titularului.
– Cartea electronică de identitate va conține elemente de particularizare și de siguranță, datele din formatul tipărit respectiv numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia, data, locul nașterii, imaginea facială, CNP, adresa, semnătura electronică, certificat și după caz certificatele prevăzute la Legea 455/2001 privind semnătura electronică, date biometrice ale titularului constând în imaginea facialăși imaginea impresiunilor papilare a două degete, impresiunile papilare fiind obligatorii la ambele cărți de identiate. Cartea electronică de identitate asigură și funcționalitatea cardului de sănătate care nu va mai fi folosit de la momentul eliberării noului document de identitate.
– Titulatul unui document se va putea autentifica și identifica online pentru a beneficia de diverse servicii electronice-bancare, fiscale, sociale, financiare, educaționale.
– Cartea electronică de identitate permite titularlui utilizarea semnăturii electronice;
– Autentificarea în sistemele informatice ale instituțiilor publice sau ale persoanelor juridice de drept privat;
– Opțional, începând cu data realizării condițiilor tehnice, se poate elibera cartea electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea ambilor părinți.
– Cartea electronică de identitate se va face pentru toți copiii de la naștere până la 14 ani, iar românii primesc alte cărți de identitate noi ( cărți de identitate electronice cu cip sau simple simple pentru cei care le refuză pe cele electronice)
– Cartea de identitate simplă conţine date în format tipărit şi în format inscripţionat prin tehnici speciale, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.
– Cartea de identitate electronică sau cea simplă va fi obligatorie și va conține date biometrice ale titularului constând în imaginea facială și impresiuni papilare a două degete.
– Mapa electronică conține o structură predefinită de dosare care cuprinde documentele scanate prezentate, în original, de cetățean, imaginea facială și semnătura acestuia.
– La articolul 16, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
– Până la împlinirea vârstei de 14 ani, cartea electronică de identitate, solicitată în condițiile art. 12^1, se eliberează astfel:
a) pentru minorii cu vârsta de la 0 până la 12 ani fără imaginile impresiunilor papilare;
b) începând cu vârsta de 12 ani, minorilor li se eliberează cărți electronice de identitate cu imaginile impresiunilor papilare
Notă personală:
– Prin construirea acestei lumi electronice practic se construiește un alter ego electronic omului.
– Noua carte electronică de identitate cu cip contravine credinței ortodoxe, conține simbolistică antihristică, datele personale pot ajunge la îndemnâna oricui, iar omul poate deveni victimă din punct de vedere social, infracțional și religios, primejduindu-i viața și mântuirea.
– Există mai multe baze de date care pot fi folosite la un moment dat împotriva omului și pot duce la furtul de identitate, spargeri medicale, trafic de organe.
– Multe state din America au dat în judecată Google pentru că au colectat date bimetrice ale utilizatorilor fără permisiunea lor.
– Platforma de socializare X, cunoscută anterior sub numele de TWITTER va începe să colecteze informații biometrice și de angajare a utilizatorilor săi, conform unei actualizări de jos, politici de confidențialitate a campaniei, știre transmisă Reuters, preluată de News.ro.
– Politica de confidențialitate actualizată recent a companiei care dataliază modul în care colectează și procesează informațiile despre utilizatori, spune cum că TWITTER poate stoca și utiliza date biometrice în ,,scopuri de securitate și identificare”. Platformele tind să se bazeze pe elementele biometrice, cum ar fi amprentele digitale și scanările faciale, pentru A AUTENTIFICA ȘI IDENTIFICA oamenii atunci când se conectează sau, în cazul unei bănci sau al unei companii de plată, atunci utilizatorii efectuează o tranzacție.
– Ce este de remarcat că o platformă de socializare până acum prin autentificarea unei persoane pe internet, ea vede doar o persoană, dar nu cunoaște alte date , pe când dacă accesează datele biometrice, atunci ea va cunoaște automat IDENTITATEA PERSOANEI.
– De exemplu, TWITTER ar putea teoretic să colecteze informații biometrice de la utilizatori prin fotografii sau videoclipurile lor solicitându-le să pornească camera.
– Sub conducerea lui MUSK, TWITTER și-a extins acoperirea și în domenii precum servicii financiare și recrutare.
– Acest TWITTER a semnat și un acord cu aplicația israeliană de tranzacționare de acțiuni e TORO pentru a permite utilizatorilor să vadă și tranzacționarea de acțiuni prin intermediul aplicației WEB și MOBILE e TORO.
– Altă noutate tot TWITTER are licențe de transmitere de bani într-un număr de state din SUA cu scopul de a-și lansa propriile funcții de plată.
– MUSK este un cofondator al PayPal care a rexzultat dintr-o fuziune între compania de SOFTWARE CONFINITY și X.COM, o bancă on-line timpurie la a cărei înființare a participat și el.
Concluzie: – Datele biometrice sunt folosite cu scop DE IDENTIFICARE să nu se confunde cu AUTENTIFICARE. Două noțiuni total diferite.
Se vorbește de IDENTIFICAREA TA CA PERSOANĂ FIZICĂ, Asta înseamnă că înainte de a deschide browserul Google, tu trebuie să te autentifici ca să știe respectivul sistem IDENTITATEA TA FIZICĂ, asta înseamnă că tu nu mai poți naviga anonim pe internet, acesta e motivul pentru care se implementează aceste SISTEME DE DIGITALIZARE LA NIVEL EUROPEAN.
– Noile propuneri stabilite prin lege sunt neconstituționale, deoarece încalcă drepturile omului la libertate și conștiință religioasă ( dreptul de a-și manifesta credința ortodoxă în conformitate cu Noul Testament, ( Apocalipsa, capitolele 13-14) și cu Scrierile Sfinților Părinți.
– De asemenea, ideea cipului seamănă cu o prorocie din Cartea Apocalipsei în care se spune că oamenilor li se va pune semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nu vor putea să vândă sau să cumpere dacă nu vor avea acesl semn al fiarei.
– Acest buletin și electronic biometric și simplu va conduce la îngrădirea libertății și întroducerea unui sistem dictatorial. Vremurile pe care le trăim scot în evidență sistemul global corporatist, făcut anume de organizațiile masonice și aplicat și instalat de francmasonerie, toate fiind în slujba sistemului global, sionist internațional.
– Proiectul legislativ care stă la baza noii cărți de identitate electonică biometrică și simplă va impune cetățeanului să aibă un ,,DOSAR ELECTRONIC LA PURTĂTOR” similar celui făcut de Securitate adversarilor vechiului regim comunist.
– O altă consecință este depărtarea de Dumnezeu prin acceptul dat pentru documentul electronic. Vorbim despre o lepădare de Hristos, de o pecetluire provizorie căreia îi urmează implantarea microcipului în corpul omenesc.
– CNP-ul sau numărul atribuit de sistem funcționează în baza unei tehnologii bazate pe 666.
– Am fost avetizați încă de la începuturile creștinismului să nu ne însemnăm cu un număr în locul nuemelui de Botez, iar nouă ni s-a impus CNP, un număr de codificarea căruia se folosește o tehnologie bazată pe 666. Ne indreptăm spre pierderea demnității umane și ne îndepărtăm de Dumnezeu.
– Impresiunile papilare, fiind obligatorii atât pentru adulți, cât și pentru copiii peste 12 ani, presupun din start un statut de posibil infractor, ceea ce afectează grav demnitatea umană;
– Buletinul electronic la copii va funcționa ca un card de sănătate, ceea ce ne ridică mari semne de întrebare și de îngrijorare, deoarece acesta conține informații sensibile privind sănătatea copiilor noștri și schema lor de vaccinare. Aceste informații pot fi folosite și în scopuri necinstite de către răufăcători.
– La ambele cărți electronică (biometrică) și simplă există riscul de marcare izotopică pe frunte sau pe mână prin tehnica fotografierii și a tehnologiei laser, prin bioprintare 3D și tehnologia ASPA ( cf. Dictatura numerică, Contantin Tudor, p. 70-93)
– Se folosesc tehnici avansate de marcare izototpică prin bioprintare, prin metoda laser pe suport uman (piele, frunte, mână), tehnologii cu aplicații în medicină, (CT, RMN) și pentru scriere cu cea mai mare acuratețe sub piele și citire cu ajutorul scanerului cu laser de intensitate mică.
– Altă tehnologie avansata este ASPA, folosită în medicină pentru prelevare de țesuturi umane, pentru depistarea canceruluiîn metode de infiltrare, fixare, citire a datelor la nivel înalt , cu monitor inteligent cu rapiditate în testare 300 de probe pe minut și stocarea informațiilor pe un stik și transmise în baze de date.
– Toate aceste tehnici avansate pot fi folosite cu ușurință în marcarea oamenilor pe piele prin tehnica fotografierii, biometria facială și pe mână prin amprente papilare , a unui număr cod QR, semn, simbol, nanocip.
De aceea nici cartea electronică biometrică cu cip și nici cea simplă nu prezintă siguranță prin tehnica de fotografiere, scanare facială și amprente papilare.
– Ți se răstoarnă nu doar prezumția de nevinovăție, dar se răstoarnă și prezumția relației dintre cetățean și stat. Dacă până acum era conceput statul ca o entitate care e în slujba cetățeanului, vedem că se construiește o nouă societate unde statul devine un stat suprem. Omul devine dintr-un subiect cu drepturi deplineun obiect. În felul acesta va putea să-l controleze foarte ușor.
– La Bruxelles, în special parlamentarii din țările estice se opun mai vehement direcției actelor electronice de identitate, portofeleului digital spre deosebire de cei din Vest care nu au cunoscut cenzura și îngrădirea libertăților.
– Cei din vest nu au trecut prin experiența noastră, europarlamentarilor din Este, cu conștiință naționalistă în Parlamentul de la Bruxelles li s-a spus că sunt cei mai vocali. În războiul rece, stindardul libertății a fost ținut în Vest. , astăzi e ținut de țările dei Est. Ele au vocația de a deschide ochii Europei ca să înțeleagă valorile libertății.
– Există o prevedere care spune că portofelul digital ar putea fi folosit /accesat de bănci dacă avem toată identitatea pe telefon și vom fi foarte ușor de identificat.
– Identitatea digitală înseamnă alocarea unui număr fiecărei persoane din Uniunea Europeană. O serie de atribute sau atașate numărului respectiv îi pot crea o serie de probleme. Portofelul digital conține identitatea digitală a europenilor.
– Numărul digital poate fi identificat printr-un număr unic de identificare. Autentificare în momentul de față o folosiți când vă conectați în propriul email. Acest lucru nu înseamnă că serverul știe cine sunteți ca persoană fizică.
– Nu vom putea folosi internetul până nu vom trece printr-un proces de identificare, nu de autentificare.
– Ce facem când guvernul/statul are atâta putere asupra omului, încât poate restricționa unde intră , cum se loghează, ce face în momentul în care este logat , vă dați seama pe termen mediu și scurt al acestor acțiuni? În România în momentul de față s-a implementat E făcătura sau E factura, spun ei, unde ești obligat ca firmă să-ți introduci toate facturile într-un sistem pus la dispoziție de ANAF ca să poată vedea trăcui tot ce înseamnă de TVA. Este nemaiauzit ca statul si agențiile agenturilor statului și structurile statului să intervină cu una stfel de sistem de monitorizare a tranzacțiilor între terțe părți pe motiv de prevenire a spălării banului.
– Important este ca oamenii să aibă trezvie și să nu se lase manipulați, constrânși și păcăliți.
– Acum s-au răsturnat toate valorile democratice și atunci să ajungem să nu mai avem niciun drept.
– Portofelul digital conține atât carte digitală, cât și card digital pentru bani. Din momentul în care banii nu sunt fizic la dispoziția omului, omul nu poate să mai aibă control asupra banilor lui, statul este cel care controlează toate tranzacțiile , termen, sumă, să-ți rețină, să-ți golească contul. În caz că ai strigat împotriva guvernului, că ai depășit amprenta de carbon, rezultă din asta că omul este supus unui sistem abuziv, unde va fi jefuit, hărțuit și nu va fi cine să răspundă.
– El va fi controlat și monitorizat permanent, deoarece se dorește un control total asupra omului.
– Sunt situații când cetățenii de bună credință au fost implicați în acțiuni penale prin folosirea datelor personale. Cazul unui cuplu care a plecat în vacanță. Soția a fost reținută de autorități, pe teritoriul țării unde a călătorit pentru cercetări într-o tranzacție de droguri. Deși era nevinovată, a fost reținută, acuzată și închisă fiind pedepsită cu cinci ani de închisoare. Era însărcinată, a născut în închisoare. În tot acest timp, soțul ei s-a zbătut să-i dovedească nevinovăția ca după aproape șase luni de la condamnare să fie eliberată cu scuzele că a fost o grșală de identitate . Deci cu intenție sau nu, această femeie nevinovată a trrecut prin această încercare care a traumatizat-o pe viață. I-a îngrădit libertatea și posibilitatea să-și dovedească nevinovăția.
– Altă situație: când părinții pot fi decăzuți din drepturi de autorități, pe orice motiv neîntemeiat, iar propriii copii pot ajunge în centre de plasament, supuși la acte medicale nedorite, experimente, abuzuri de orice fel, traumatizați, vânduți, dați spre adopție.
– Se creează astfel o bază de date foarte complexă, cu informații ce țin de sănătatea persoanei, de datele financiare, de amprente, toate acestea se stochează pe internet și există posibilitatea când cineva rău intenționat să folosească baza de date, (informațiile unui om) să le folosească în scop infracțional precum furtul de identitate sau furtul de date bancare. O persoană poate să fie urmărită excesiv, în cazul în care ea are păreri contra statului. Aceasta poate fi ușor urmărită.
– De asemenea este important să fie respectat în mod nediscriminatoriu dreptul la libera circulație a cetățenilor care refuză actele biometrice.
– În proiectul de lege nu este exclusă convingător posibilitatea colectării și formării unei baze de date centralizate cu datele biometrice colectate la eliberarea buletinelor electronice, dimpotrivă, se prevede ștergerea datelor prelevate cu excepția cazului în care sunt necesare în scopul prelucrării în conformitate cu dreptul Uniunii și dreptul intern. Practic nu există o garanție că statul nu va profita de aceste portițe de a face o bază centralizată neoficială. Regulamentul oferă în mod expres temei juridic pentru stocarea în continuare a datelor biometrice după ridicarea cărților de identitate de către solicitanți pentru situații de excepție nedetaliate în niciun mod și care pot apărea în mod nerestricționat în dreptul intern sau european.
Toți cetățenii care vor primi noile cărți electronice biometrice și simple, vor renunța de bună voie la drepturile lor, la libertate, la conștiință, se vor înscrie într-un sistem totalitar, dictatorial mai rău ca în regimiul comunist. Dacă cei de atunci ar fi avut la îndemână tehnologia de astăzi cu mult mai ușor le era să ne înrobească. Acum nimic nu-i împiedică să ne urmarească , să ne supună unei închisori digitale, unde nu mai avem voie să gândim, să ne exprimăm, să ne apărăm, să fim proprietari pe case, pe terenuri, venituri, pe resurse, vom fi săraci și robi în propria țară sub conducerea unui stat dictatorial, torționar, antihristic și cel mai grav și dureros lucru – nu vom mai fi părinți pentru copiii noștri și nu vom mai avea biserica noastră ortodoxă, singura biserică mântuitoare.
– Asistăm la o chinezificare a Europei și implicit a noastră, viitoarea directivă funcționează similar cu controversatul sistem al creditelor sociale implementat de China în momentul în care tu ajungi de la nivel guvernamental să vii cu o politică publică, cu o lege care vine și spune: vom crea un sistem nu doar de autentificare, ci de identificare, (adică să te știe la nivel fizic), raportat în digital, cibernetic, cine ești tu cu CNP cu tot, asta înseamnă un control în masă al populației și este exact ce a spus VON DER LEYEN în 2019 și exact ce se întâmplă în momentul de față în China cu așa-numitul score social. Se implementează același sistem, dar cumva invers. Dacă în China a venit de sus în jos, și s-a spus: partidul a decis că se implementează, la noi ți se spune ,,pentru protecția ta” facem lucrurile acestea.
– Sub pretextul urmăririi infractorilor din mediul cibernetic, un cetățean care folosește internetul va putea fi urmărit perfect legal. Acest lucru va duce la o răstunare periculoasă a relației dintre cetățean și stat. De remarcat cum spun ,,când e conectezi, ești tu”, dar te poți conecta anonim, sau cu username și parolă, poți să te conectezi de pe orice site, da Ursula Von Der Leyen nu vorbește despre un alt sistem de autentificare, adică de conectare, ci despre ceva mult mai intruziv și cu multe ramificații, vorbește despre tine ca persoană fizică.
LATURA SPIRITUALĂ A BIOMETRIEI
Partea care interesează cel mai mult pe credincioșii ortodocși este de natură spirituală, duhovnicească, reacția Patriarhiei Române față de noile cărți de identitate este că acestea ,,sunt temeri excesive și nejustificate din punct de vedere teologic”!!! Patriarhia se compromite în ochii tuturor nu doar ai credincioșilor pentru că dă dovadă de neasumare neimplicare. Comunicatul este unul sentențios, dar nefundamentat, distant și servil față de instituțiile statului, mai puțin fidel față de membrii săi și față de Capul Bisericii Care este Hristos.
– Toate temerile pornesc de la îngrijorarea creștinilor față de venirea lui Antihrist, acestea nu sunt doar de acum, ci din vremea Apostolilor, când însuși Evanghelistul Ioan spune: ,,Că este ceasul de pe urmă, și precum ați auzit că vine Antihrist, iar acum mulți antihriști s-au arătat.” ; de aici cunoaștem noi că-i ,,ceasul de pe urmă” ( Ioan, 2,18)
– Așadar această preocupare a exista dintotdeauna și a fost legitimă.
– Vedem că se pregătesc condițiile lui Antihrist, reacția față controlul biometric trebuie să fie una argumentată și limpede.
– Actele biometrice, buletinele biometrice comportă riscuri mari, ele reprezintă o provocare pentru creștinii ortodocși, pentru că ele seamănă tot mai mult cu instrumente de control și monitorizare decât cu administrarea resurselor umane.
– Prelevarea amprentelor stârnește teama unei închisori generalizate, chiar UE a introdus aceste noi măsuri cu privire la actele de identitate pentru combaterea terorismului, dar există riscul major ca în lupta cu unele pericole reale sau imaginare să se ajungă la impunerea unei tiranii fără precedent și nedorită.
– Combaterea infracțiunilor prin control tot mai ridicat îngrijorează din punct de vedere duhovnicesc, spiritual. Oare chiar este eradicată fărădelegea prin coerciție, educația nu are niciun rol? Omul devine mai bun prin constrângeri materiale, sau prin promovarea unor valori morale, spirituale?!
– Noile buletine prezintă implicații mult mai profunde, intruziunea tehnologiei în viața noastră nu este o problemă simplă, ea afectează identitatea spirituală a omului și societății.
– Există multe corelații care pot interveni, mulți sunt sceptici când vorbim de 5G, dar posibilitatea de intruziune prin folosirea acestei tehnologii, prin exploatarea datelor biometrice sunt înspăimântătoare.
– Iar pericolele nu sunt doar de control, reeducare, manipulare și de implementare a diferitelor ideologii inumane, cetățenii sunt reduși la nivelul unei populații amorfe și priviți fix ca niște ființe biologice trupești.
– Încrederea în organismele supra-statale sau chiar ale statelor este în declin, în ultima vreme cele mai multe crime și abuzuri nu au fost făcute de infractori cum tind să ne convingă, ci de către organele statului.
– Înghițim toate aceste amenințări cu jertfă și credință în Dumnezeu, dar nu ne putem da acordul prin acceptarea unor buletine care presupun încolonarea noastră într-o închisoare digitală mondială.
– Având în vedere cum se implementează controlul tot mai strict, și mai intruziv asupra noastră, nu poate fi exclus refuzul noilor acte electronice/biometrice cu cip și simple.
CUVÂNTUL SFINȚILOR APOSTOLI, AL SFINȚILOR PĂRINȚI, AL SFINȚILOR CONTEMPORANI CARE AU MĂRTURISIT AU MĂRTURISIT ÎMPOTRIVA ACTELOR CU CIP, ÎMPOTRIVA ACTELOR BIOMETRICE, TÂLCUIRI LA APOCALIPSĂ, CĂRȚI, ÎNREGISTRĂRI VIDEO. ÎNDEMN LA TERZVIE, POCĂINȚĂ ȘI LUPTĂ DUHOVNICEASCĂ.
„Prin lege, prin ordonanță de guvern, românii sunt obligați să se încadreze într-un plan de urmărire și supraveghere la nivel național și mondial, proiect care le răpește de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-și pună pe pașapoartele, permisele auto și orice alt act personal cipul biometric ce conține amprenta digitala, imaginea faciala, și toate datele personale. Poate pentru mulți dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare și stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îți vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al ființei umane.
Dragii mei, după cum proorocesc Sfinții Părinti, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credință. Să nu credeți că putem sluji și lui Dumnezeu și lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiți acest insemn diavolesc care vă răpește ceea ce vă aparține prin moștenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate și originalitate, al fiecărei ființe umane! Trebuie să vă apărați acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiți cu prețul vieții voastre. În zadar câștigați cele ale lumii, dacă vă pierdeți sufletele voastre și ale copiilor voștri, pentru că Sfinții Apostoli ne spun clar că „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”. (https://www.stirilekanald.ro/scrisoarea-parintelui-justin-parvu-despre-actele-de-identitate-biometrice-nu-primiti-acest-insemn-diavolesc-sa-cream-fortarete-la-sate-in-care-sa-ne-crestem-copiii-16856428)
Sfântul Teodor Studitul a spus: ,,Atunci când credinţa este primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere.”
,,Acceptarea cip-urilor poate fi văzută ca o lepădare de Hristos, prin care trebuie să înţelegem renunţarea de bună voie la libertatea oferită prin jertfa Crucii, pen¬tru a ne robi unui sistem străin de scopul mântuirii şi al împlinirii binelui pe pământ. Recurgerea la cip-uri din partea statului este o înjosire a demnităţii umane, iar în sens invers, acceptarea acestor cip-uri de către ce¬tăţeni este o robie de bună voie.”(Părintele Savatie Baştavoi)
,,Vă cer, aşadar, în numele Mântuitorului Hristos să cereţi autorităţilor române să abroge legile care per¬mit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea Ia libertatea cu care ne-am născut. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă.Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!” (Părintele Iustin Pârvu)
,,Pentru evrei numărul 666 este simbolul economiei. Evreii, precum se arată în Vechiul Testament, au pus o taxă fixă neamurilor pe care le-au supus în diferite războaie. Birul anual era de 666 talanți de aur*. Acum, ca să supună toată lumea, pun iarăși acest număr de impozit vechi, care se leagă de trecut lor slăvit. De aceea nu vor să-l înlocuiască cu alt număr. Adică 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu știau aceasta ce o spune Sfântul Ioan în Apocalipsă – dar nu încetează să fie mamona. Evanghelia însă spune: „sau Hristos sau mamona”.”Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamona.” (Sfântul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Vol.II, Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p.195)
,,Cine se închină fiarei și chipului ei și primeste semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat,în potirul mâniei sale, și se va chinui în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Și nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei și chipului ei și oricine primește semnul numelui ei.” Biblia; Apocalipsa, cap. 14, versetele 9-11.
,,Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizată, ce se face prin „cartela” electronică, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui antihrist. „…ca să-și pună semn pe mana lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească numele fiarei, căci este număr de om. Și numărul lui este șase sute șaizeci și șase” (Apocalipsa 13, 16-18). (Scrisoarea Parintelui Paisie Aghioratul referitoare la semnele vremurilor, 666 de Cuv. Paisie Aghioratul)
,,Chiar şi atunci când primeşte buletinul electronic, tot se leapădă de Hristos.” ,,Părintele Paisie Aghioritul despre U.E., despre pecetluire si buletinele electronice!”
„Vă vor da cartele/ carduri ca să vă obișnuiască cu ele. Când însă, le vor aduna cândva pe toate( voia să spună buletinul, pașaportul, cardul de sănătate, permisul de conducere etc) pe un singur card, pe acesta să nu-l primiți, pentru că acesta va avea legătură cu pecetluirea.” „Mărturii ale închinătorilor- Cuviosul Paisie Aghioritul 1924- 1994, volumul II” ( pg 61- 62)
BIBLIOGRAFIE
Anunț pentru cei care au carte de identitate: https://w. cspital.ro
UE anunță schimbări la cărțile de identitate: http://evz.ro
Dezbateri aprinse pe seama cărții de identitate : http:// evz.ro
Dezbatere publică pe tema noului buletin : https://observatornews.ro
Dezbatere pe noua carte de identitate/ nu vrem cip/: https://wmediafax.ro
Romanii nu vor mai ieși din țară cu buletin: https://newsweek.ro
Dezbatere despre cartea electronică de identitate; Drepturile credincioșilor români : https://w monitorul de vrancea.ro
Buletinele biometrice stârnesc revolta: nici un fel de cip : https://ziare.com/ social
Cartea de identitate electronica criticată de OMG -uri
Legislație : https://w.hotnews.ro
Dezbatere cu scântei despre noile buletine electronice : https://w europafm.ro
Atenție! Se schimba buletinele : https://yotu.be
Noile buletine-Cuvântul ortodox: https://w. Cuvântul ortodox
Biometria: problema spirituală, socială: https:// theodosie.ro2020
Rezultatele căutarii după tags- biometrice: https://w.profit.ro
Explicații ți argumente excelente ale unui avocat pe problema actelor biometrice pentu lumea laică, dar și religioasă
Studiu România Acte electronice/Biometrice: https://inages.app.goo.gl
Surse pentru CI electronică Dezbatere publică despre noile buletine: https:// romania-actualitati.ro
Avocatnet: https://w .avocat.ro
VICE Motivul mai puțin cunoscut pentru care se schimbă buletinele în România : https://w .vice.com> Home> Stiri
Cristian Terheș .Despre identitatea digitala : https://w yotu.be.com
Statul și controlul omului prin portofelul digital.Europ: https://yotu.be
– Marcarea izotopică prin bioptintare bazată pe tehnologie laser: http://w .bioprintare.ro
Ig Murgulescu: Introducerea in chimia-fizica vol I, atomi,molecule, legatura chimica Ed .Academiei RSR Buc 1976
BIBLIOGRAFIE ORTODOXĂ
– Marcarea cu nanoparticule pe suport uman prin tehnica bioprintării 3D cu laser, p. 70-93, Constantin Tudor, Valerică Bușă
-Noul Testament tradus de Sfântul Simion Ștefan, Alba Iulia, 1648.
https://www.google.com/search?client=firefox-b-d&q=dictatura+biometrica#vhid= Fundația Petru Vodă, Părintele Iustin Pârvu
https://www.librariasophia.ro/scrieri-patristice/tilcuire-la-apocalipsa-Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cezareii
https://www.librariasophia.ro/studii-teologice/marele-razboi-si-venirea-antihristului-cateheze-la-cartea-apocalipsei-15370.html, Arhimandritul Athanasie Mytilineos
https://libraria doxologia//tainele-cartii-cu sapte peceti-cateheze-la cartea Apocalipsei-arhimandrit Athanasie Mytilineos
https://www.libris.ro/apocalipsa-1-ieroschimonah-nil-dorobantu-FDA978-606-89430-3-9–p10753914.html
https://www.libris.ro/apocalipsa-2-schiarhiereu-nil-dorobantu-FDA978-606-8943-04-6–p10867767.html
https://www.libris.ro/omilii-la-cartea-apocalipsei-vol-1-arhimandrit-EGU978-606-550-344-1–p10885884.html?gad_source=1&gclid=CjwKCAiArLyuBhA7EiwA-qo80Mvl2CoP4UPFviJViu8FKjWxL-xQBpSKGPvWDQMCoSEkVKORfVm8yBoCIF4QAvD_BwE
Despre actele biometrice – Părintele Iustin Pârvu: https://www.youtube.com/watch?v=WmlRFuohdYgApelul Parintelui Iustin Parvu despre pasapoartele biometrice 666-Noua Ordine Mondiala : https://www.youtube.com/watch?v=TI8IFA6FIlg
Părintele Proclu ne îndeamnă să refuzăm actele biometrice https://www.youtube.com/watch?v=ma4_qN9WXM4
Vin vremuri groaznice, dar să nu vă temeţi! Marele Duhovnic Justin Pârvu de la Mânăstirea Petru Vodă https://www.youtube.com/watch?v=7KgFA-ibE4g
APELUL Părintelui Justin împotriva actelor cu cip! SEMNUL Ortodoxiei ca răspuns la semnul fiarei! https://apologeticum.ro/2009/01/iata-semn-ul-ortodoxiei-ca-raspuns-la-semnul-fiarei/
Cipul este pecetea lui antihrist – Parintele Iustin Parvu – https://www.youtube.com/watch?v=2clGf6QOOR8
Sarea Pământului 1, Protoiereul NICOLAE RAGOZIN https://www.youtube.com/watch?v=OHprja-Jf0c
Sarea Pământului 2, Schiarhimandrit Hristofor din Tula, https://www.youtube.com/watch?v=7aCLN4riuLA
Sarea pamantului 3 – Părintele Nikolai Gurianov – film ortodox https://www.youtube.com/watch?v=weHuEZGZWzw
SAREA PAMANTULUI filmul 4 seria 1/2 Arhimandritul TAVRION https://www.youtube.com/watch?v=TJ7rYxTFgss
SAREA PAMANTULUI filmul 5 seria 2/2 Egumenul GURIE CHEZLOV https://www.youtube.com/watch?v=IafRVo0t0rE
CREȘTINI ORTODOCȘI, TREZIȚI-VĂ! ÎNDEMNAȚI-VĂ FAMILIA, RUDELE, PRIETENII! SĂ NU-I LĂSĂM SĂ FACĂ ACEST PAS! FIECARE ESTE DATOR SĂ-ȘI MÂNTUIASCĂ SUFLETUL!
„Mulți se vor duce în iad nu pentru că n-au crezut în Dumnezeu, ci pentru că nu au știut bine ceea ce au crezut, nu au cunoscut bine, nu s-au silit sa citească, să se lamurească ei înșiși. Veți rezista dacă voi înșivă veți fi convinși de ceea ce trebuie să fiți convinși.” ( Sfântul Nicodim Aghioritul)
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Tale și ale Tuturor Sfinților și ale Părinților noștri de Dumnezeu purtători, iartă-ne, miluiește-ne și ne mântuieste pe noi! Amin.
Mai mulți creștini ortodocși