Deputata Simina Tulbure, vicepreședinta partidului REPER, amenință cu închisoarea participanții la evenimentul organizat, joi, la Piatra-Neamț, la 105 ani de la nașterea părintelui Iustin Pârvu.
Simina Tulbure se declară revoltată că parlamentari AUR- este vorba despre senatorul Sorin Lavric și doamna deputat Dumitrina Mitrea- au participat la un eveniment dedicat părintelui Iustin Pârvu, pe care deputata REPER îl numește „preot legionar”.
„AUR nu se dezminte de extremism. În ciuda afirmațiilor liderilor partidului, care se plâng aproape zilnic din cauza acuzațiilor de extremism și legionarism, iată că Sorin Lavric și o deputată a partidului au mers să-l omagieze pe Iustin Pârvu, preot legionar”, spune Simina Tulbure, notează Ziare.com.
Potrivit acesteia, „Pârvu a continuat să sprijine această ideologie periculoasă de-a lungul întregii vieți: i s-au cântat imnuri legionare de mai multe ori, la împlinirea vârstei de 90, respectiv 91 de ani, de către măicuțele mănăstirii Petru Vodă”.
Conform sursei citate, vicepreședinta REPER mai spune că „anticomunismul nu înseamnă legionarism! Toți cei care au fost închiși în temnițele comuniste au suferit enorm, dar asta nu înseamnă că anii de temniță șterg cumva cu buretele greșelile din tinerețe, mai ales atunci când acestea nu au fost recunoscute și asumate niciodată, precum în cazul preotului Pârvu”.
Deputata Simina Tulbure spune că membrii AUR care au participat la eveniment nu trebuie să uite că fapta este pedepsită de lege cu închisoarea.
Joi, la biblioteca „G. T. Kirileanu” din Piatra-Neamț, senatorul Sorin Lavric și doamna deputat Dumitrina Mitrea au participat la o seară dedicată părintelui Iustin Pârvu, cu prilejul împlinirii a 105 ani de la naștere.
„Măcar un gând se cuvine să spun despre părintele Iustin: nu a fost doar un întemeietor de lăcașuri de cult, dar mai ales un ctitor de conștiințe creștine. De la el am învățat că a fi cult înseamnă să-ți folosești intelectul pentru a-ți trăi credința. A fi cult înseamnă să ai mereu în minte gândul că, dincolo de necesitate (cauzalitate naturală) și de întâmplare (hazardul irațional), mai există o felie de gratuitate a cărei origine stă în grația divină (providența). Iustin nu mai trăia sub spectrul necesității materiale, ci sub bolta grației în duh.
Iată de ce părintele Iustin a fost întruchiparea pocăinței (metanoia): a te descompune în trup pentru a învia în spirit. Să vorbești despre pocăință nu e mare lucru, e semn actoricesc de dexteritate retorică. Mult mai anevoie, iar pentru majoritatea dintre noi chiar imposibil, este s-o treci în propria ființă. Părintele Iustin trecuse pragul. După 16 ani de pușcărie, era om numai după înfățișare. Pe dinăuntru, umoarea ce îi dospea în vine nu mai era de aici, ci din locul în vederea căruia se pregătise toată viața. Fericiți cei ce au avut prilejul să-l cunoască”, a spus senatorul Sorin Lavric (AUR).
Cine mai e și maimuța asta ”trăpușoidă”?!?
Să nu vă lăsați intimidați de altfel de oameni precum ,, deputata” REPER.
Să nu folosiți limbaje vulgare pentru că Mântuitorul ne-a învățat cum să-l slujim.
Să mergeți la vot cu toții și să alegeți oameni cu frică de Dumnezeu, oameni care răspund chemării Lui Iisus Hristos ca altfel satana va cuceri Europa prin acoliții săi.
Ați văzut ce ne așteaptă, numai uniți în credință vom răzbi.
cine încearcă să fie al Adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos, nu are ce căuta la vot.
democrația e hulă și urâciune înaintea Domnului?
Saul s-a depărtat de Domnul atunci când a ascultat de oameni, iar pe Domnul l-a ignorat.
la vot trebuie sa se mearga, chiar si macar pentru a blama clasa politica
Nu, nu trebuie sa se mearga la vot. Cine merge la vot dā legitimitate jocului electoral al mafiei.
Votul, vointa poporului roman, a fost furat si falsificat de 34 de ani. Mai nou si vointa poporului american e furata de mafie.
Lasă manipularea cu legitimarea sistemului. Mai degraba te trezesti cu vot in numele tau, daca nu te prezinti la vot
Derutata asta are mintea Tulbure.
Ia-ti fa Tulburato, labele spurcate de pe Sfintii Inchisorilor si du-te degraba catre REPERELE voastre sexo-marxiste si antinationale!!
Medicamenteee multe medicamenteeee!
Balaceancaaa ninoo ninoooo!!!
Multeee medicamentee!!!!
Asta are mintea tulbure! Sa nu o bagam in seama pe smintita maimuta!