Școală sau închisoare? Unul dintre cele mai bune licee din Oradea instalează un sistem de recunoaștere facială a elevilor

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, probabil una dintre cele mai mari din oraș și din județul Bihor, va avea din 2024 un sistem de recunoaștere facială a elevilor, informează E-Bihoreanul.

Directorul instituției de învățământ, Iulius Timar, afirmă că măsura are scop siguranța elevilor.

„Cea mai mare problemă pe care o are astăzi sistemul de învățământ este siguranța elevilor. Vedem peste tot în lume cazuri în care persoane neautorizate intră în școli și comit fapte nebunești. Îmi doresc să prevenim astfel de situații în școala noastră”, a declarat Timar, joi, pentru Bihoreanul.

Mai precis, directorul vrea să achiziționeze un sistem de acces cu turnicheți, care vor fi montat la intrarea în școală și care va permite accesul după identificarea facială a elevului sau a profesorului. Pentru asta, toți dascălii și toți școlarii vor fi fotografiați, astfel încât camerele de vedere care vor fi montate să îi recunoască.

„În prezent, noi avem un portar și patru căi de acces în școală. Este evident că portarul, oricât de bine intenționat și de harnic ar fi, nu poate fi prezent în toate intrările simultan. Nici eu, dacă aș fi portarul, n-aș fi capabil. Noul sistem ne va oferi control asupra persoanelor care intră în școală. Siguranța trebuie să fie pe primul loc”, a spus directorul.

Cazuri de pericol la adresa elevilor, până acum: zero

Ceea ce nu a spus directorul este că nu există niciun caz de violență, cunoscut, în respectiva școală în ultimii ani, care să justifice asemenea măsuri, demne de o închisoare de maximă securitate. Mai mult, directorul nu a explicat cum va limita libertatea de circulație a elevilor majori, care sunt cetățeni cu drepturi depline și care pot fi limitate doar prin hotărâre judecătorească.

În mod aberant, elevul nu va putea să mai iasă din școală decât la terminarea programului, pentru că doar  atunci îi va permite „sistemul”.

„Sistemul va fi programat după orarul fiecărei clase. De exemplu, dacă o clasă de-a V-a are ore de la 8 la 13, elevii vor putea intra în școală până la ora 8 și vor putea ieși doar după 13. Sigur, vor fi și situații excepționale, când vor ajunge mai târziu, iar atunci vor intra în școală pe la cabina portarului, după ce au fost înregistrați”, a explicat directorul Iulius Timar.

În cazul elevilor majori, care au dreptul să iasă din unitatea de învățământ în timpul pauzelor, sistemul le va permite acest lucru, cu amendamentul că vor trebui să revină în școală înainte să sune clopoțelul. Dacă vor dori să intre după ce pauza s-a încheiat, adolescenții vor trebui să treacă pe la portar, care îi va înregistra, iar aceste întârzieri vor fi aduse la cunoștința părinților.

„În regulamentul intern, pe care îl vom modifica în această lună, putem prevedea inclusiv că după trei abateri de acest gen, elevul să fie sancționat. Trebuie să avem disciplină în școli”, a mai spus directorul, sperând că, astfel, absenteismul elevilor de la ore se va reduce.

Calculele arată că un asemenea sistem va costa circa 100.000 de euro, bani pe care Colegiul Onisifor Ghibu îi va plăti din bugetul propriu. Prețul va fi unul exorbitant, dacă luăm în calcul că fizionomia copiilor se schimbă constant, astfel că o dată la doi ani toți elevii vor trebui fotografiați din nou.

Elevii de la pregătitoare, infractori periculoși

Colegiul „Onisifor Ghibu” cuprinde, câte cinci clase de la ciclul primar (0-4). Nu este clar de ce copii de 6-7 ani au nevoie de sistem de recunoaștere facială. De altfel, jumătate dintre elevii respectivi de la acest colegiu sunt copii sub 14 ani.

7 thoughts on “Școală sau închisoare? Unul dintre cele mai bune licee din Oradea instalează un sistem de recunoaștere facială a elevilor”

  1. Alta zdreanta ordinara a iluminatilor și a masoneriei !!! 🤮🤮🤮Ăștia trebuie condamnați la moarte și ghilotinati exact cum au fost cei omorâți de iluminați creștinii !!!!

  2. Stiti care e treaba? Cele mai bune si renumite licee din tara (acelea care au statut de c.n.) sunt cele care au cele mai mari probleme cu drogurile; directorii trebuie sa faca ceva pentru a controla fenomenul.

    1. vai de noi , pai Doamne fereste cu,poti salovesti in unul din motoareleeconomiei mondiale si globale.pai daca taie baietii tocmai asta , chica tat. este posibil ca si in epoca de haur sa se fi tras pe nas,sau bagat la vena, dar probabil caeradoar pentr b-elite. atunci nu le prea pasa de siguranta calasau pe comunitatea „defavorizata” sa-si facade cap. teroriza maipeste tot.na aveau sieiasa oocupatie in campu’ muncii,prin fata scolilor,sau chiar inauntru, prin parcuri, cinematografe, trenuri .
      nu siguranta ci barnevernet ii freaca pe ei.
      roexit si homeschooling

      ce sa faca directorii?, nu va dati seama ce caracatita este in spate si in plus daca si ei trage pe nas.

  3. O problemă asemănătoare există și în Rusia. Acolo au făcut scandal asociațiile de părinți. Interesant este că nu directorii au această inițiativă, ci anumite asociații. O problemă, despre care s-a discutat în Rusia este iradierea la care sunt supuși copiii de câteva ori pe zi, apoi, pe primul loc, bineînțeles pregătirea pentru închisoarea digitală, supravegheată de inteligența artificială prin preluarea datelor biometrice. Ortodocșii trebuie să se ferească de biometrie că de foc, cine nu o face, nu va rezista vremurilor care se apropie.

  4. dracii din functii stiu sa numere foarte bine. dar stiu a numara doar pana la sase.
    si de 3 ori cate 6=666, numar de om.
    imaginea faciala cu 6 puncte pentru ochiul stang, 6 puncte pentru ochiul drept, 6 puncte pentru gura si nas.
    unite toate. si deja avem schita cornutei pe fata elevilor. priviti imaginea faciala, numarati punctele de reper si intelegeti a cui unealta este gunoiul de director.
    si mai spala si 100.000 de euro pe sistemul lui antihristic. ca unde ii avem pe urmasii lui iuda, avem si patima argintilor murdari.
    curat murdar, satanist ordinar vrednic de gheena!
    cam ce merita ordinarii astia care ne ataca pe fata… suntem deja in legitima aparare!!!

    1. Ei cum sa nu-i lase.
      O fac chiar bucurosi, deja inrolarea si participarea la sistemul de invatamant reprezinta dovada. Chipurile ca le ofera posibilitatea de avea un viitor mai bun… .
      Sa devina medici, avocati, „dascali” sau fete bisericesti adica cam acele categorii care au participat fara remuscari la crimele din perioada covidioata. ii doare pe ei fix in pix de recunoastere faciala. Tot ce vrea 90% este recunoastere sociala si un portofel bine garnisit.
      Tot majoritatea indivzilor traiesc cu impresia ca daca au spus Crezul si au „marturisit ” nu stiu ce pe la spovedanie duc o viata intru Adevar. Nu tataie, sa marturiseasca cum i-au lasat pe oameni sa moara de frig prin lagarele de exterminare covidioata, cum ne sfidau cu certificatele lor, cum preotasii s-au „scuzat” ca n-au putut „oficia” ca li s-a ordonat sa inchida( cui slujesc ei cu un asa zel???)
      . Din 1989 vietuim pe o mare de sange si tot o tragem ca suntem un popor asa si pe dincolo. Nu numai ordinarii care se tot perinda de vreo 34 de ani sunt demni de gheena ci toti care le-au dat girul, i-au sprijinit, au participat…. .Tot auzi babe „sfioase” prin parohii cum ca odraslele lor sun oameni „vrednici” prin occidentul( putred) si cum o plimba ei prin concedii samd. Aia are toti recunoastere faciala, nu numai sociala si financiara.
      Hai domle ca-i circ

  5. Doamne ajuta ! Fratii greci , marii traitori au o vorba = Toate sant pt. binele tau ,pt. siguranta ta ,pt. pt. si pt. //////Cum ajuta unii fara cunostinte sa vina mai repede G. MONDIAL /ANTIHRISTIC ?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X