Anul 2024 a fost instituit ca „Anul Avram Iancu”, printr-o lege care a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 14 iulie 2023.
„Se instituie anul 2024 ca ‘Anul Avram Iancu’ pentru aniversarea a 200 de ani de la naşterea revoluţionarului Avram Iancu. Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări culturale, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii şi activităţii lui Avram Iancu”, se arată în lege.
Proiectul de lege pentru instituirea anului 2024 ca „Anul Avram Iancu” a fost aprobat de plenul Camerei Deputaţilor la 20 iunie 2023. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.
***
Avram Iancu, conducător al Revoluţiei române din Transilvania de la 1848-1849, supranumit ‘Crăişorul Munţilor’, s-a distins, odată cu începutul mişcării revoluţionare din primăvara anului 1848, printr-un spirit înfocat pentru libertate, dar, mai curând decât oricare dintre contemporanii săi, el şi-a aplecat ochii spre moţii din Munţii Apuseni, arată istoricul Silviu Dragomir (1888-1962) în lucrarea sa „Avram Iancu” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965).
„Înţelegând prea bine condiţiile aspre de viaţă în care se zbătea această populaţie săracă, Iancu devine tribunul ei, apărându-i drepturile, inspirându-i încredere în dreptatea cauzei şi luptând cu sabia pentru a-i asigura izbânda. De aceea îl urmează moţii fără şovăire. Acesta-i secretul popularităţii sale”, scrie Silviu Dragomir în lucrarea amintită.
Avram Iancu s-a născut la Vidra de Sus, în 1824, potrivit volumului ”Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008).
Eveniment dedicat comemorării eroului naţional ”Avram Iancu” în cadrul Serbărilor Naţionale de la Ţebea, judeţul Hunedoara, 12 septembrie 2021.
Născut într-o familie de moţi înstăriţi, Avram Iancu a urmat Liceul piariştilor din Cluj, unde a studiat ”umanităţile” (1841) şi filosofia (1842-1844), şi, mai târziu, Facultatea de Drept (1844-1846). După absolvire a devenit cancelist (practicant) la Tabla Regească (Instanţa Supremă) din Târgu-Mureş, promovând în 1848 examenul de avocat.
Fervent susţinător al luptei pentru emancipare naţională şi socială a românilor transilvăneni, Avram Iancu a participat la Adunarea din Duminica Tomii (18/30 apr. 1848), unde a venit însoţit de 2.000 de moţi, plecând apoi prin satele româneşti încercând să-i convingă pe ţărani de necesitatea unei mişcări pentru a-şi cere drepturile. La Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848, unde a venit însoţit de 10.000 de moţi, a fost ales membru al Comitetului Naţional Permanent, organism de conducere a Revoluţiei române.
După ce, la 17/29 mai 1848, Dieta Transilvaniei de la Cluj, în care românii nu erau reprezentaţi, a votat uniunea Transilvaniei cu Ungaria şi, mai ales, după ce s-a trecut la reprimarea sângeroasă a mişcării româneşti de la Mihalţ de către autorităţile maghiare, Avram Iancu a cerut românilor să se opună acestor măsuri ”cu lancea, ca Horea”. Astfel a organizat o armată între Arieşul Mare şi Arieşul Mic (iunie 1848).
Eveniment dedicat comemorării eroului naţional ”Avram Iancu” în cadrul Serbărilor Naţionale de la Ţebea, judeţul Hunedoara, 12 septembrie 2021
În cadrul celei de-a treia adunări a românilor de la Blaj, din 3/15-16/28 septembrie 1848, a avut o contribuţie semnificativă la adoptarea unui nou program revoluţionar care cuprindea: schimbarea aşezămintelor sociale şi politice din Transilvania prin recunoaşterea naţiunii române şi reprezentarea ei proporţională în toate verigile de conducere, respectarea autonomiei Transilvaniei, constituirea unui guvern reprezentativ, respingerea uniunii silite cu Ungaria, acceptarea constituţiei liberale austriece din 25 aprilie 1848.
Comitetul Naţional Român de la Sibiu a organizat în perioada următoare, pe ţinuturi, 15 legiuni româneşti înarmate, avându-i în frunte pe revoluţionarii Ioan Axente Sever, Alexandru Bătrâneanu, C. Romanu-Vivu, Ioan Buteanu ş.a. Avram Iancu a fost desemnat comandant al Legiunii Auraria Gemina, cu sediul la Câmpeni, ocupându-se de coordonarea tuturor acţiunilor militare din zona Apusenilor, aprovizionând trupele cu hrană, arme şi muniţie, în condiţii foarte grele. În tabăra revoluţionară a lui Avram Iancu din Apuseni şi-au găsit adăpost numeroşi exilaţi politici din Moldova şi din Ţara Românească, printre care Nicolae Bălcescu, Alexandru G. Golescu, Ion Ionescu de la Brad, I. Bălăceanu, pictorul Barbu Iscovescu ş.a.
Intrarea pe pământul Transilvaniei, în decembrie 1848, a generalului polonez Iosif Bem, comandant suprem al trupelor revoluţionare maghiare din această provincie, a determinat restrângerea zonei controlate de legiunile româneşti. În prima decadă a lunii februarie 1849, în urma unei mari bătălii a fost ocupată Simeria, apoi în martie au fost ocupate Sibiul şi Braşovul. În aprilie, Avram Iancu s-a întâlnit cu deputatul Ioan Dragoş, trimis de Kossuth Lajos, conducătorul revoluţiei maghiare, pentru a se ajunge la o înţelegere, dar fără niciun rezultat. În mai 1849, cu excepţia Timişoarei şi a zonei Munţilor Apuseni, întreg teritoriul Banatului şi Transilvaniei era sub ocupaţia armatelor ungare, potrivit lucrării ”Revoluţia română de la 1848” (Editura Politică, Bucureşti, 1969).
”Trupele maghiare şi-au impus controlul asupra Transilvaniei, cu excepţia Munţilor Apuseni, ocupaţi de forţele lui Avram Iancu şi deveniţi cetatea de rezistenţă a românimii transilvănene”, arată istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ”O istorie sinceră a poporului român” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002).
În vara anului 1849, Nicolae Bălcescu, care îşi asumase misiunea de negociator între românii din Transilvania şi Kossuth, ajunge la Câmpeni, unde îl întâlneşte pe Avram Iancu. ”În ‘Mişcarea românilor din Ardeal la 1848’, Bălcescu, rememorând evenimentele la care participase, dar mai ales prezenţa lui în tabăra lui Iancu, spunea: ‘În acea vreme când inima îmi era zdrobită, căci în toate părţile vedeam naţionalitatea română călcată şi strivită de duşmani străini, am fost fericit a găsi acolo, pe acele piscuri uriaşe, pe deasupra norilor, o naţionalitate şi o viaţă românească înfocată şi puternică’ ”, arată istoricul Apostol Stan în volumul ”Revoluţia română de la 1848” (Editura Politică, Bucureşti, 1987).
Urmând sfaturile lui Nicolae Bălcescu, cu care avusese lungi discuţii, chiar în tabăra sa din Munţii Apuseni, Avram Iancu s-a arătat gata pentru o înţelegere comună româno-maghiară. În urma unor îndelungi tratative, s-a ajuns la o înţelegere semnată la 2/14 iulie 1849, la Seghedin, de Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac, reprezentanţii emigraţiei române, iar din partea maghiară de Kossuth Lajos, liderul revoluţiei maghiare. Prin această înţelegere, guvernul revoluţionar maghiar îi obliga pe români să depună armele în decurs de două săptămâni, în schimbul acordării de către guvernul maghiar a amnistiei. Documentul consfinţea folosirea limbii române în administraţie, şcoală şi biserică. Se desfiinţau claca şi celelalte privilegii feudale. Aceste concesii făcute de maghiari au fost considerate ca nesatisfăcătoare de Adunarea românilor, desfăşurată la Zlatna. Românii conduşi de Avram Iancu au decis să păstreze neutralitatea în conflictul dintre maghiari şi armatele ţariste şi austriece. La 1/13 august 1849, la Şiria, lângă Arad, armata revoluţionară maghiară a capitulat în faţa celei ţariste şi revoluţia maghiară a fost înfrântă. La scurt timp şi armata română a fost obligată să depună armele.
Avram Iancu a continuat să susţină cauza românilor şi după înfrângerea Revoluţiei, aflându-se printre cei care au înmânat memorii împăratului de la Viena (februarie şi august 1850), dar fără a se concretiza ceva. Popularitatea de care se bucura în rândul românilor era incomodă pentru autorităţile austriece. Avram Iancu a fost arestat la un târg de ţară din Hălmagiu (15 decembrie 1849), însă a fost eliberat imediat în urma presiunii populare. Forţat de poliţie să părăsească oraşul, a revenit în Munţii Apuseni.
A fost decorat de ţarul Rusiei, pentru vitejia sa, cu ordinul Sf. Ana clasa a II-a, dar şi de împăratul Francisc Iosif, pe care, însă, l-a refuzat. Alungat din Viena (februarie 1851), Avram Iancu a fost arestat din nou (17 august 1852) şi trimis la Alba Iulia, apoi la Sibiu unde a fost judecat şi achitat. A refuzat invitaţia de a-l întâlni pe împăratul Austriei, Franz Joseph I, care a vizitat Transilvania în perioada iunie-iulie 1852, potrivit lucrării ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Avram Iancu a încetat din viaţă la 10 septembrie 1872, la Baia de Criş, şi a fost înmormântat, la Ţebea, lângă ”Gorunul lui Horea”.
