VIDEO/ Un munte de credință. Mihai Neșu: Dumnezeu ne iartă nouă atâtea și noi nu putem ierta un fleac?

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

După 12 ani de la accidentul care i-a schimbat cursul vieții, fostul fotbalist Mihai Neșu a devenit astăzi un munte de credință, un om care a dovedit că poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să învingă orice obstacol în viață, să ierte, să iubească și, mai ales, să-și ajute semenii.

Într-un interviu de colecție pentru „Altceva cu Adrian Artene”, Mihai Neșu a vorbit despre încercările prin care a trecut în anii de după accident, dar și despre acceptare și bucuria de a discuta zilnic cu Dumnezeu.

„Chiar dacă la început aveam, cum am zis răzvrătirea, asa pe cei din jur, că mi se părea că totu-i din vina lor, de fapt nu era nimic și nu nu s-a distanțat nimeni de mine. Dacă s-a distanțat din răutate sau rea voință, așa a vrut Dumnezeu în viața noastră. Dar eu încerc să să nu țin supărare, fiindcă numai primul rând mie-mi fac rău dacă țin supărare și nu iert lucru cum e și pilda Datornicului nemilostiv.

Dumnezeu ne iartă nouă atâtea și noi nu putem ierta un fleac.  Eu mă bucur că Dumnezeu a reușit să mă ajute să înțeleg mai multe, să zic așa sfaturi, pilde care îmi fac bine mie în primul rând și mă ajută să nu fac rău celor din din jur, pe cât se poate”, a explicat Mihai Neșu, potrivit Gândul.

Mihai Neșu a transmis un mesaj de Crăciun, arătând că nașterea Mântuitorului „a schimbat complet cursul vieții oamenilor”.

„Pe lângă jerfa Sa minunată și crucea pe care a purtat-o și pe care ne învață și pe noi cum să o purtăm parcursul vieții noastre, ne-a lăsat și toate pildele și toate învățămintele care pentru noi toate sunt practic rețete de însănătoșire și de avansare, să zic așa duhovnicească. Și atunci este probabil cel mai important eveniment din istoria omenirii, după mine, fiindcă altfel viața omului ar fi fost fără sens”, mărturisește Mihai Neșu.

One thought on “VIDEO/ Un munte de credință. Mihai Neșu: Dumnezeu ne iartă nouă atâtea și noi nu putem ierta un fleac?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X