ASASINAT ÎN NOAPTEA SFÂNTULUI ANDREI. Începător al sfinților închisorilor din sec. XX

Corneliu Codreanu. Mărturia creștină înaintea morții

„Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii”
28 octombrie 1938, Închisoarea Jilava

”Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”.

În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă`nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica?

Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut dela nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s`ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v`am spus.

În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”.

Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări
Corneliu Z. Codreanu

Vineri 28 Octombrie 1938”

(Rânduri scrise cu o lună înainte de a fi asasinat in noaptea Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1938.)

„A înviat Hristos. Aşa va învia şi dreptatea neamului românesc.
Dar pentru aceasta se cere ca fii de ai lui să bată drumul pe care a mers Iisus; să li se pună pe cap coroană de spini, să urce Golgota în genunchi, cu crucea în spate, şi să se lasă răstigniţi!… Legionari, fiţi voi copiii aceştia!”

(Corneliu Codreanu, „Pământul strămoşesc”, 15 aprilie 1928).

30 noiembrie: 84 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea

Pe 30 noiembrie 1938, în dreptul pădurii Tâncăbești, liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, era asasinat de către jandarmii care îl escortau spre închisoarea Jilava.

Alături de Codreanu, jandarmii i-au asasinat prin ștrangulare pe alți 13 legionari: Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru – „Nicadorii”, Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gr. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu – „Decemvirii”.

În comunicatul Parchetului Militar al Corpului II Armată de a doua zi, procurorii au mințit, povestea oficială despre eveniment fiind aceea că inculpații ar fi încercat să fugă de sub escortă, jandarmii fiind nevoiți să-i împuște.

„În noaptea de 29-30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București – Jilava.

În dreptul pădurii ce corespunde kilometrului 30 (in realitatea la km 40 – nota mea) de pe șoseaua Ploiești – București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte cu ceață deasă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispărea în pădure.

Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă[…] Atât Parchetul militar al Corpului II Armată, pe teritoriul căruia s-a întâmplat cazul, cât și parchetul civil, fiind înștiințate, au venit la fața locului și au constatat în mod oficial moartea celor numiți mai sus, de către medic, prin încheierea de proces-verbal.

A autorizat înmormântarea cadavrelor, rămânând mai departe în cercetarea cazului.

Comandantul militar, după propunerea parchetului și pentru motive de ordine publică, a aprobat ca înmormântarea să se facă la subcentrul militar Jilava, fapt ce s-a executat în dimineața zilei de 30 noiembrie a.c. prin îngrijirea închisorii militare Jilava”, se arăta în comunicatul publicat în ziarul Universul.

În realitate, însă, asasinatul a fost pregătit minuțios de către autoritățile ce trebuiau să vegheze la respectarea legii. Istoricul George Damian scrie că regele Carol al II-lea, care dusese țara într-o situație dezastruoasă pe plan extern, a căutat să obțină ajutor și garanții din partea marilor puteri, dar rând pe rând, Londra, Parisul și Berlinul l-au refuzat. Mai mult, Franța și Marea Britanie, „aliații naturali” ai României, i-au sugerat suveranului să se înțeleagă cu Germania.

„În urma turnelui Londra-Paris-Berlin Carol al II-lea a înțeles un lucru: Germania urma să devină puterea dominantă în România (și în întregul spațiu sud-est european), iar Franța și Marea Britanie nu doreau și nici nu puteau face mare lucru pentru a schimba această situație. Hitler și cu Göring nu au oferit nimic României – nici garanții teritoriale, nici armament – în schimb au cerut tot din punct de vedere economic și Carol al II-lea a fost de acord. Orice s-ar putea spune despre Carol al II-lea, dar nu că îi lipsea inteligența: a înțeles că după ce România avea să intre în sfera de influență economică a Reich-ului lui Hitler, acesta nu avea să ezite în a-și exercita influența politică. Și chiar dacă Hitler și diplomația nazistă (cu excepția unor facțiuni mistice din SS și SA) nu iubeau foarte tare Mișcarea Legionară, totuși cel mai logic partener al Germaniei în România urma să fie Corneliu Zelea Codreanu – ceea ce ar fi însemnat în cel mai bun caz pentru Carol al II-lea să ajungă pe planul secundar al politicii românești (ceea ce nu a suportat niciodată) sau chiar să fie detronat și exilat. Carol al II-lea a încercat să împiedice această evoluție prin uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu”, a scris istoricul George Damian.

Ernest Urdăreanu, mâna dreaptă a Regelui Carol al-II-lea, cel care se ocupa de „treburile murdare” ale suveranului, i-a transmis ordinul de asasinat lui Armand Călinescu, ministru de interne. Într-o însemnare din agenda sa, Călinescu nota: „Urdăreanu: Codreanu și Maniu. Eu nu la Maniu”. Cu alte cuvinte, Regele dorea să-l elimine și pe Iuliu Maniu, nu doar pe cel supranumit „Căpitanul”.

La 28 noiembrie 1938, Carol al II-lea s-a întors în țară din Germania, iar în noaptea respectivă a avut o întrevedere cu Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu – șeful Poliției Capitalei, cărora le-a transmis ordinul de suprimare a lui Codreanu. 24 de ore mai târziu, asasinatul se producea în dreptul Pădurii Tâncăbești.

Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, inițiatori fiind regele, Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranșant reputatul istoric Ioan Scurtu, dar și Alex Mihai Stoenescu sau Cristian Troncotă. Într-un interviu acordat jurnalistului Victor Roncea, istoricul Cristian Troncotă menționează că asasinarea lui CZ Codreanu s-a făcut „sub influența masoneriei asupra Casei Regale”.

Asasinatul în sine a fost odios, dar detaliile crimei sunt de-a dreptul îngrozitoare, considerându-se faptul că este vorba de autorități ale statului.

În timpul scurtei guvernări legionare, detaliile crimei au ieșit la iveală. Legionarii au fost ștrangulați, fiecare în parte, după care au fost împușcați în spate – pentru a se potrivi cu povestea fugii de sub escortă. „Înmormântarea”, de care vorbea Parchetul Militar în comunicatul de a doua zi, a însemnat de fapt aruncarea victimelor într-o groapă comună, peste care s-a aruncat acid sulfuric și o placă de beton.

Plutonierul Sârbu, martor și executant al crimei, a povestit în ancheta din 1940:

„ …În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang dupa gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici legionarul era legat cu mâinile de banca, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca în nicio parte. Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam ștreangurile.

Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s-a dat jos și s-a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:

– „Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!”

Dar în aceiași clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara mașinii și pășind înauntru cu revolverul în mâna a rostit printre dinti: „Executarea!” La aceasta, jandarmii au aruncat ștreangurile… A fost un muget și un horcăit, întrerupt din adâncul ființei lor, apoi o liniste de mormânt. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pâna la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu și alții. Groapa era facută. Trași din mașină, legionarii au fost așezați cu fața în jos și împușcati în spate, pentru a se simula astfel împuscarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncati în groapa comună…”.

Corneliu Codreanu a fost înmormântat creștinește pe 30 noiembrie 1940, la sediul Mișcării Legionare din Bucureștii Noi. La înmormântare au participat mii de oameni, dar și foarte multe personalități ale vieții culturale și politice interbelice.

După preluarea puterii de către comuniști, osemintele lui Codreanu au fost mutate din mormânt într-o locație rămasă necunoscută până azi.