Vărsarea de sânge se mai domolise, deoarece în decembrie toate privirile fuseseră aţintite asupra spectacolului oferit de procesul regelui Franței. De la 10 august, acesta era prizonier în Templu, păzit și insultat de gărzile nemiloase, și-și petrecea timpul în mijlocul familiei cu o seninătate a spiritului, un calm și o liniște care i-au răscumpărat greșelile comise în cei trei ani precedenți. Iată relatarea făcută de prinţesă în jurnalul ei despre cum își petrecea zilele familia regală:
„Tatăl meu se trezea la șapte și spunea rugăciuni până la opt, apoi se îmbrăca și stătea cu fratele meu până la nouă, când venea să ia micul dejun cu mama. După micul dejun, tata făcea lecții cu noi până la ora unsprezece, apoi fratele meu se juca până la prânz, când ieșeam la plimbare împreună, indiferent de vreme, pentru că la acea oră ni se dădea voie să ieşim și doreau să ne vadă pentru a fi siguri de prezența noastră. Plimbarea noastră continua până la ora două, când luam masa. După cină, tata și mama jucau table, sau mai degrabă se prefăceau că joacă, doar ca să aibă ocazia să vorbească puţin.
La ora patru, mama urca cu noi pe scări, pentru că atunci regele obișnuia să tragă un pui de somn. La ora șase, fratele meu cobora, iar tata făcea iar lecții cu noi până la cină, la ora nouă. După cină, mama se ducea repede la culcare. Noi urcam apoi pe scări, iar regele se culca la ora unsprezece. Mama lucra mult la tapiserie și mă punea să învăț, iar eu citeam deseori singură. Mătușa mea spunea rugăciuni și citea slujba, dar citea şi multe cărți religioase, de obicei cu voce tare.”
Însă oricât de inofensiv ar fi fost traiul familiei regale, Danton și Iacobinii erau hotărâți să le ia viața. Simulacrul de proces a început pe 10 decembrie. Malesherbes, Tronchet și Desèze l-au apărat fără teamă și cu elocvență, dar degeaba – regele fusese deja condamnat. Robespierre și Marat au condus acuzaţiile. Girondinii, ei înșiși amenințați și alarmați, au rămas neutri, dar la 15 ianuarie s-a pus întrebarea în faţa Adunării: „Consideraţi că Louis Capet, fost rege al francezilor, este vinovat de conspirație și atentat împotriva siguranței naţionale?”
Fără aproape nicio excepție, Adunarea a răspuns afirmativ, iar pe 17 ianuarie a avut loc votul final. Trei sute șaizeci și una de persoane au votat condamnarea la moarte, două persoane au fost pentru condamnarea la închisoare, două sute optzeci și șase au votat detenție, exil sau moarte condiționată, patruzeci și șase au votat condamnarea la moarte cu amânarea sentinţei, iar douăzeci și șase au ales condamnarea la moarte, dar cu condiţia ca Adunarea să revizuiască sentința.
A fost pronunțată sentinţa de condamnare la moarte. După o ședință care a durat treizeci și șapte de ore, a avut loc o nouă confruntare între susținătorii amânării sentinţei și cei ai execuției imediate, dar cei din urmă au învins și, după ce s-a despărțit cu nobilă resemnare de soție și familie, regele a fost executat pe 21 ianuarie. Comportamentul său a stârnit admirația până și a celor mai înverșunați dușmani ai săi.
Franța a privit uimită și îngrozită această faptă, deoarece Ludovic făcuse, fără îndoială, tot ce i-a stat în putință pentru a diminua abuzurile și a merge alături de popor pe calea reformei. Refuzul de a vărsa sânge, disponibilitatea de a ceda în faţa tuturor cererilor, atașamentul față de popor au fost cele care au permis Revoluției să alunece pe un drum sângeros şi incontrolabil. Victimele – nobili, preoți, femei delicate și bărbați cultivați – aveau motive să se plângă, căci opoziţia regelui față de ideea de rezistență îi lăsase la cheremul dușmanilor. Ludovic fusese cel mai bun prieten al Revoluției, iar Revoluţia a fost cea care l-a ucis.
Fragment din „Sub domnia Terorii” de G. A. Henty, roman apărut la Editura Contra Munum.
„In Franța continentală, metropolitană cum i se spune, orașele Bordeaux și Nantes sunt adesea arătate cu degetul fiind în trecut foste mari centre de negoți cu sclavi. Nantes a fost astfel cel mai mare port francez de negoț cu sclavi negri între secolele 17 și 19. Nu mai puțin de 1.700 de expediții au plecat de acolo pentru a transporta în total circa o jumătate de milion de sclavi africani spre teritoriile franceze din America. Nu e deci de mirare ca încă în zilele noastre numele unor armatori celebri care au făcut avere cu acest comerț să apară la câte un colț de stradă. Incă de acum 3-4 ani, primăria orașului Nantes a ales să nu dea jos plăcuțele cu numele controversate dar să le contextualizeze și să facă trimiteri spre muzeul și Memorialul din oraș consacrat acestor tematici.”
Mai multe detalii: https://www.rfi.ro/special-paris-121958-trecutul-colonial-al-frantei-si-dezbaterea-privind-statuile-unor-fosti
Regalitatea franceza si Vaticanul sunt responsabile in fata lui Dumnezeu pentru masacrarea si torturarea a milioane de africani in conditiile afacerilor cu scavi africani, timp de doua secole. PROBABIL CA ACEST LUCRU A CONTRIBUIT MASIV LA PRABUSIREA MODELULUI „CRSTIN” DE ORGANIZARE A SOCIETATII. Regalitatea franceza a avut 2 secole sa-si ispaseasca pacatele prin pocainta, pana in 1789. Dumnezeu nu putea suporta la infint aceste faradelegi. Sfantul IUSTIN POPOVICI critica foarte necrutator comportamentul omului alb in Africa colonizata, dar si in alte tinuturi necrestine devenite colonii. Nedreptatile regilor catolici / protestanti au continuat pana in zilule noastre, dar in alte moduri. Regele Leopold al Belgiei este reponsabil pentru asasinarea si torturarea a 12 milioane de africani – locul 3 in top sec XX dupa Hitler si Stalin. Germania are si ea 1 milion de victime in Africa de Est, si probabil tot cam atat in Botwana; e vorba de Germania lui Wilhem.
PS: Maria Antoaneta este fica Mariei Tereza care l-a trimis pe Adolf von Bukow sa-i ardade vii in manastiri, pe calugarii ortodocsi romani din Transilvania.
În cadrul Revoluției Franceze din 1789,
s-a afirmat deplin francmasoneria de atunci, un prototip al ocultei mondiale, cât și germenii ideologiei comuniste (sunt mari similitudini între revoluția franceză din 1789 și revoluția bolșevică din 1917). Au fost sacrificați în mod ritualic ocult zeci și zeci de mii de oameni, mulți au fost copii, mai ales sub domnia terorii a lui Robespierre. Să nu uităm cum Napoleon Bonaparte a fost un aliat personal a lui Robespierre, simpatizant al partidului iacobin și a fost susținut de masonerie. De unde credeți că a avut o ascensiune atât de ușoară și rapidă la putere?! Ținta lui Napoleon de avea Europa sub sceptrul francmasoneriei este atinsă acum de organizații dictatoriale ca UE și NATO, care sunt supuse direct jidnailor-khazari și nobilimii negre din oculta mondiala globalistă.
Trebuie neapărat ca România să iasă din UE, FMI și NATO! Dar partidele politice nu militează pentru acest lucru; ei pretind că aparțin unei anumite doctrine, dar faptele lor contrazic acest lucru; toate partidele sunt măști ale aceleiași fiare asupritoare. Soluția este unirea oamenilor sub steagul revoluției autentice!
Sub domnia terorii este o carte excelenta!
Cu verva si savoarea unui adevarat roman de aventuri suntem purtati prin perioada cea mai crunta si salbatica a istoriei Frantei.
Bun prilej de a trage invataminte despre forta dezlantuita de lipsa de valori cu adevarat crestine.
O recomand cu caldura tinerilor si nu numai lor!