Legea austerității a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și se va aplica de la 1 noiembrie 2023. Actul normativ vine în contextul incapacității autorităților de a gestiona banii publici, iar gaura din bugetul de stat, în valoare de 20 de miliarde de euro, trebuie acum suportată de populație.
Printre măsurile drastice impuse de autorități se află eliminarea facilităților pentru angajații din construcții şi agricultură, aceștia din urmă oricum grav afectați de importurile masive de cereale din Ucraina, în condițiile în care țările vacine le-au interzis.
Totodată, angajații din IT cu un salariu brut mai mare de 10.000 de lei lunar vor plăti impozit.
TVA pentru concerte şi festivaluri creşte de la 5% la 9%.
Legea mai prevede că autoritățile publice nu pot finanța evenimente comunitare, respectiv festivaluri, concerte, competiții locale, festivități sau sărbători tematice. Instituțiile publice nu mai pot cumpăra mobilier și nici materiale pentru întreținere. Nu pot face reparații curente, nu pot cumpăra cărți sau servicii de consultanță.
Primăriile nu mai au voie să plătească lucrări și servicii de interes public local.
Guvernul ia de la bugetul de stat inclusiv sumele destinate burselor cuvenite elevilor rămase neutilizate.
Guvernul va adopta și alte măsuri de austeritate în perioada următoare.
Măsuri aplicate de la 1 ianuarie 2023
De la începutul anului viitor, CASS se va aplica și la tichetele de masă și voucherele de vacanță, iar TVA-ul va crește de la 5% la 9% pentru mai multe produse și servicii.
Se va aplica un impozit de 0,3% pentru proprietățile care depășesc 500.0000 de euro și pentru mașinile de peste 75.000 de euro.
Se introduce taxa de 1% pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro.
Cine sunt favoriții
Primarii și președinții de consilii județene sunt favorizați. Cheltuielile din venituri nu vor mai fi limitate la 2,5% pentru târguri, petreceri câmpenesti sau activităţi sportive.
Nu vor mai fi tăiate toate posturile neocupate din primării şi Consilii Judeţene, acestea fiind doar reduse cu 10%.
Legea a fost promulgată
Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 26 octombrie 2023, decretul de promulgare a Legii privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
Actul normativ a primit acceptul Curții Constituționale.
„CCR a constatat că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege a vizat un scop unic şi unitar, respectiv creșterea veniturilor la bugetul public şi reducerea cheltuielilor statului. În cadrul examenului de constituționalitate, s-a conchis că procedura de aprobare a legii, prin angajarea răspunderii Guvernului, a respectat exigențele Constituției şi a jurisprudenței CCR”, a declaratpreședintele Curții Constituționale, Marian Enache.
Noile măsuri fiscale împovărează și mai mult populația, și așa afectată de criza economică și creșterea prețurilor la energie, iar Guvernul nu a reușit să limiteze cheltuielile statului care au dus la gaura din buget.
Suntem în mod rușinos conduși de inamicii neamului romanesc și ai tuturor popoarelor, iar poporul roman e pe cale de a ieși din istorie și de a dispărea din cauza lașității și prostiei sale. Am avut o istorie de slugi, iar acum suntem o colonie a Israelului și a SUA, UE iar acest neam e incapabil sa reactioneze si sa se apere. E rușinos !!!!
@Magda
Nu va place situatia? Cine credeti au adus tarile provoslavnice in felul asta?
Tocmai cei ca dumneavoastra au ucis Tarul pravoslavnic (Unsul lui Dumnezeu, aparator al tuturor ortodocsilor), iar acum va plangeti ca suntem calcati in picioare de toti paganii. Ceea ce am semanat, aia am si cules.
Faceti-va harakiri, ca iubitii dumneavoastra de daci/draci (sau cum le spuneti), dar nu va va placea locul unde ajung sinucigasii.
Cum adică cei ca mine l-au ucis pe tar ??? Ce legătură are ??? Tarul a fost ucis de evreii bolșevici care au instaurat comunismul în Rusia și în Europa de Est. Deci nu vad nici o legătură între ucigașii tarului și ceea ce scris eu aici.
@Magda
Ucigasii de Dumnezeu n-au venit asa neinvitati, cum spuneti dumneavoastra, ci au fost sustinuti si pusi in spinarea lor, chiar de catre fostii ortodocsi (apostatii, care au vrut o tara pagana si uratoare de Dumnezeu ca afara).
Si dupa ce au vazut pe cine si-au pus in carca, au inceput sa se planga si fuga fiecare pe unde a putut.
Tomo, mai încet cu pianul pe scări….!!
First, de unde știi tu că @Magda e din „neamul preales” care l-au împușcat pe Țarul Rus…asta dacă cunoști originea membrilor plutonului de execuție al familiei imperiale ruse.
Second, ce ai cu Dacii tu, care ți-ai ales un nickname de iudeu?!
@nono
I-am dat drumul la pian, sa-l prindeti dumneavoastra…daca puteti.
Crimele au mai multi autori (nu doar cei directi, care au apasat pe tragaci), cine l-a alungat si l-a lasat in mainile acelora pe Sfantul Tar Nicolae? Nu cumva apostatii din toate tarile care au fost ortodoxe?
Dacomania voastra e semn al indoctrinarii neopaganesti introdusa in pseudoeducatia publica, de catre sortulete, dar e prea greu sa va prindeti.
Cine erau dacii vostri (unul din idolii lor era numit draco, dar va e rusine sa-i numiti asa) si cu ce se ocupau ei?
Numele nu mi l-am ales eu, ci Adevaratul Dumnezeu, Cel in Treime Slavit, pentru ca am fost nascut in prima Duminica dupa Sfintele Pasti.
Va pica masca pe zi ce trece, tot felul de neopagani va prefaceti a fi dreptcredinciosi, dar n-aveti niciun pic de substanta, iar cum vine cineva si va clatina idolii sariti ca arsi.
Parintele Iustin Parvu a zis ca solutii omenesti nu mai sunt!
Singura solutie este pocainta generala si rugaciune.
Se pare ca neamul omenesc nu se mai poate trezi din betie doar daca ii ajunge cutitul la os! Atunci va vedea ce s-a intamplat!
Rugati-va pentru mantuire si pentru nimic altceva!
Păi, vro” 2 miliarde au spart , Câțu, Tătaru, Palestinianul nostru adoptat, Mihăilă etc,
Să-i scuture bine , băgați la carceră și vânduți că datornicul din Evanghelie.
Apoi
La spital e 12 lei kg de cartofi
În piață e 3 lei
Și iar, și iar
samd
Simplu
Gestiune de copii și matematică de clasa a -II-a
Baftă Guvernanți
PS
Tăiați datoriile Austriecilor, etc
ca să fie gaura la buget mai mare.