A devenit o observație banală aceea că oamenii care predică cel mai abitir „toleranța” sunt adesea ei înșiși extrem de intoleranți. Dar de ce se întâmplă astfel?
Potrivit profesorului J. Budziszewski, expert în etică la Universitatea din Texas, explicația ar consta în legătura problematică dintre toleranță și virtute.
Să explic. Sau mai degrabă să explic teoria lui J. Budziszewski din excelentul său articol „Iluzia neutralității morale”. Explicația sa are trei pași.
- Toleranța este o virtute
O virtute reprezintă o așezare a comportamentului între extrema excesului și cea a deficienței și care ajută persoana să urmărească binele. În pofida dezordinii care prevalează în aplicarea ei în zilele noastre, toleranța autentică este o virtute care îl ajută pe om fie „să prevină un rău mai mare”, fie „să ducă la obținerea unui bine mai mare”. Așadar, noi, de pildă, putem tolera o opinie greșită deoarece suprimarea ei: 1) ar putea duce la încălcări și mai periculoase ale libertății de exprimare; 2) ar putea elimina șansa de a ajunge la adevăr prin confruntarea cu opiniile greșite.
Potrivit lui Budziszewski, extremele care trebuie evitate în practicarea toleranței sunt blândețea excesivă, adică „să acceptăm ceva ce ar trebui interzis” și „îngustimea de minte”, adică „suprimarea a ceva ce ar trebui să existe”
- Virtuțile sunt interdependente
Potrivit unei tradiții care merge până la Toma din Aquino (tradiția aceasta poate fi identificată cel puțin până la Părinții timpurii ai Bisericii și până la Aristotel), virtuțile sunt dependente una de alta. Budziszewski explică:
„Fiecare virtute morală depinde de înțelepciunea practică; dacă înțelepciunea practică este deficitară, atunci și respective virtute morală este deficitară. Dar pe de altă parte, înțelepciunea practică depinde de fiecare virtute morală; drept urmare, dacă virtutea morală este problematică, atunci și înțelepciunea practică este deficitară. Ceea ce rezultă este că prin înțelepciunea practică, o scădere într-o virtute determină a scădere a tuturor virtuților.”
Ca să rezumăm: înțelepciunea practică este acea virtute prin care alegem abordarea care se impune în fiecare situație de viață. Dacă ne lipsește această virtute, atunci nu putem ști cum să folosim echilibrat virtuți precum toleranța. Și viceversa, dacă nu știm cum să fim toleranți (sau înfrânați sau drepți), atunci nu avem înțelepciune practică.
3) Oamenii nu sunt formați într-o tradiție a virtuților
O problemă acută în zilele noastre este că virtutea toleranței este izolată de celelalte și este promovată într-un context din care lipsesc celelalte virtuți, precum dreptatea, înfrânarea, curajul și, bineînțeles, înțelepciunea practică. Consecința este o societate în care mulți oameni laudă toleranța, dar fără a da dovadă de înțelepciunea necesară pentru a evita extrema blândeții și cea a îngustimii de minte, descrise mai sus. Aceștia din urmă sunt așa zișii „toleranți”, dar care de fapt sunt intoleranți.
„Nu putem compensa prăbușirea tradiției virtuților prin predicarea doar a toleranței, ignorând restul celorlalte virtuți, așa cum fac unii educatori și critici sociali; singura terapie pentru colapsul moral este o renașterea morală, simultan, pe toate fronturile”, avertizează Budziszewski.
Așadar, avem mult de muncă.
de Daniel Lattier
Traducere după https://intellectualtakeout.org/2023/05/why-tolerant-people-the-opposite/