La aniversarea celor 117 ani de activitate, Loteria Română anunţă un „rebranding spectaculos” realizat de o reputată agenție din Bucureşti. Designul însă a stârnit controverse, mai ales că imaginea folosită se găsește online la preţul de aproape 3 euro. Reacția tranşantă a unui designer român.
Potrivit Loteriei Române, noua identitate vizuală a instituției este construită în jurul sloganului „Noroc pentru toţi românii”.
Însă noua siglă a creat controverse în mediul online, mai ales că, potrivit unor designeri români, contractul ar fi avut o valoare de 250.000 de lei + TVA, iar trifoiul cu patru foi folosit ar fi fost luat de pe o platformă de profil cu aproape 3 euro.
Procesul de creație a unei noi identități vizuale menită să puncteze şi aniversarea celor 117 ani de activitate și tradiție a pornit din dorința Loteriei Române de realizare a unui un refresh de imagine în mediul digital pe piața românească, precum și la nivel european, fiind una dintre cele mai vechi loterii naționale din Europa.
Bazată pe aceste calități, noua siglă a Loteriei Române ține cont de 3 elemente esențiale: trifoiul cu patru foi, simbolul norocului, asociat de multă vreme cu imaginea Loteriei Române, bilele de la extragerile loto (momentul cel mai așteptat de români) și doza de optimism.
Din punct de vedere cromatic, noul logo este compus din albastru, galben și roșu, culorile drapelului român, și verde, culoarea definitorie a Loteriei Române, care denotă optimism și o stare de bine.
Trifoiul cu patru foi, simbolul tradițional al norocului, bilele de la extragerile loto, momentul cel mai așteptat de către jucători, precum și doza de speranță și optimism, se metamorfozează într-o nouă identitate vizuală a companiei”, transmite Loteria Română, în cadrul unui comunicat.
Agenția e acuzată că a folosit un logo care costă 3 euro
În ceea ce privește agenția aleasă pentru rebranding, Loteria Română spune:
„Am selectat agenția în baza unui demers riguros(…)
Mai mult de atât, am fost încântați de modalitatea în care au abordat brief-ul, direcția strategică aleasă și propunerea creativă oferită. Nu este ușor să găsești o agenție care să înglobeze toate aceste calități și cu care să ne și potrivim atât de ușor. Mulțumim Rusu+Borțun pentru profesionalism și dedicare!,” a spus Ionuț-Valeriu Andrei, Director General C.N. “Loteria Română” S.A, citat de iqads.ro
„Cu cine lucrați? Cu prostu, hoțu sau nebunu?”
În acest context, un designer a ironizat noua identitate vizuală a Loteriei Române, lansând acuzații tranșante.
„Nu are a face că e extrem de aproape, cam la 0,000001 distanță, de un shutter simpatic.
Anumite agenții pur și simplu au ghinion să li se întâmple asta, altfel nu se explică.