Ca să înțelegeți vechimea planului pus în desfășurare în Ucraina, ar trebui să vă întrebați ce-a fost cu nenea ăla din Parlamentul Canadei. V-am mai atras atenția asupra acelui eveniment. E de-a dreptul hilar faptul că, după ce s-a declanșat scandalul, Hunka a declarat unui reporter că el aștepta să moară liniștit alături de familia sa și că acum, ca efect al scandalului, va fi nevoit „să fugă la prietenii săi din America de Sud”. Hopa, e o chestiune interesantă aici, care merită subliniată. Culmea, dacă a aflat-o subsemnatul, cum de nu e cunoscută de CIA sau de Mossad, servicii cunoscute că au vânat masiv naziști pentru a-i aduce în fața justiției?
Istoria e ciudată și plină de incoerențe. Iar unul dintre „cuiele lui Pepelea” provine fix din Ucraina. Propaganda deșănțată a desenat multe mituri dându-le, în mod artificial, valoare de fapte istorice. Alte evidențe, precum cele pe care vi le voi descrie în continuare, au fost trecute sub tăcere, iar oamenii precum Hunka s-au bucurat de un anonimat protector.
În cartea „The OUN, the UPA and the Holocaust: A Study in the Manufacturing of Historical Myths”, profesorul Per Anders Rudling descrie o operațiune practic necunoscută marelui public. În 1949, CIA și Departamentul de Stat al SUA au finanțat emigrarea liderilor „Organizației Naționaliștilor Ucraineni”(OUN) și ai Armatei Insurecționale Ucraiene(UPA). Menționez că în paranteză am dar acronimele în engleză deoarece astfel veți putea verifica mai ușor detaliile pe care vi le voi prezenta.
Întrebarea imediată care se pune este de ce ar face așa ceva americanii? Abia câștigaseră războiul în care fuseseră aliați cu rușii și s-au pus pe treabă pentru a salva tocmai criminalii de război. Nu-s vorbe mari! Cele două organizații sunt recunoscute ca organizații criminale, care-au practicat genocidul, ucigând ritualic oameni fără apărare. Sunt curios dacă „cercetătorul Muraru” are ceva de spus despre chestia asta. Acoperirea utilizată de CIA pentru operațiune a fost aceea că va utiliza membrii respectivelor organizații paramilitare pentru a organiza rezistența în interiorul URSS.
De ajuns n-au mai ajuns să lupte în interiorul URSS. Probabil, după acțiunile ratate din România, unde trădătorul Neagu Djuvara trimitea pe post de partizani oameni nevinovați. Acestora le promitea fals că sunt avangarda „anglo-americanilor”, adică a celor care „se pregăteau” să elibereze România. Însă toată operațiunea a fost un fâs inutil, distrugându-i doar pe cei implicați și familiile acestora. Eșecul acestui tip de acțiuni subversive nu a însemnat încheierea ostilităților. Occidentul a continuat prin crearea de organizații ale „emigranților liberi”. De asemenea, s-au finanțat o grămadă de inițiative semi-academice care să descrie dezastrul „agresiunii ruse”. Altă capcană menită ascunderii vinovatului. Dar să nu zăbovim aici. Ceea ce s-a remarcat a fost o activitate extrem de susținută a așa-zisei diaspore ucrainene – formată din naziști radicali – care-a reușit să pună la punct o grămadă de activități economice menite a subvenționa instituțiile semi-academice ucrainene din Occident menite a disemina propaganda anti-sovietică, dar cu un accent deosebit pe ruși.
E interesant că așa apare subiectul Holodomor, prin intermediul căruia sunt acuzați direct rușii, în frunte cu Stalin(care nu era rus, dar nu mai contează), de moartea unui număr imens de ucraineni. Întrebarea care se pune este cât anume e adevăr și cât e minciună în toată povestea aceasta. N-o să dau verdicte, dar o să pun toată povestea într-o cheie cât se poate de logică. A fost o înfometare voită a Ucrainei? E vorba de o foamete declanșată de secetă. Holodomorul vine după o perioadă destul de puternică cu multe perioade de foamete. 1920-1921, 1924, 1927, 1928 au fost ani de foamete. Ce s-a întâmplat a fost o nebunie. După criza din 1928, Stalin a dat vina pe chiaburi și a hotărât colectivizarea. Astfel, în 1932-1933, agricultura centralizată a URSS era încă în perioada de început. Venirea secetei a dus la prăbușirea producției care a fost dublată de incompetența noilor autorități și de furturi. Era logic să se fure deoarece e un fenomen specific foametei. De asemenea, era logic și să se redistribuie producția(asta acuză de fapt ucrainenii) deoarece făceau parte din aceeași construcție politică. Nu-mi este clar dacă cifra de 10 milioane de morți e cea reală, mai ales în condițiile în care provine în principal de la instituțiile semi-academice ale ucrainenilor din exil. Prima menționare a cifrei de 10 milioane s-a făcut în filmul propagandistic „Harvest of Despair”, apărut în 1987 și finanțat în integralitate de naționaliștii ucraineni din … Canada. Partea interesantă e că filmul e plin de „fotografii ale dezastrului” care, de fapt, sunt fotografii făcute în perioada foametei din 1921! Deci fake total.
Partea cu cele 10 milioane de victime(care probabil va crește pe măsură ce mitul înaintează) devine penibilă în condițiile în care victimele estimate ale foametei anilor 1932-1933 în întreaga Uniune Sovietică se cifrează între 5.7 și 8.7 milioane(vezi estimarea din Wikipedia – unealta supremă a propagandei Occidentului). Interesant e că, în timp ce secțiunea engleză a Wikipediei înaintează o cifră situată între 3.5 și 5 milioane de victime, cea în limba română vorbește direct de 10 milioane. Deh, în funcție de necesarul de propagandă! O carte interesantă pe care o puteți citi și din care veți afla multe informații surprinzătoare este „Fraud, Famine and Fascism: The Ukrainian Genocide Myth from Hitler to Harvard” a lui Douglas Tottle.
Am insistat puțin cu Holodomorul pentru a înțelege că organizațiile care au fost transportate peste Ocean nu au fost ținute degeaba, ci li s-au trasat sarcini clare de lucru. V-am mai spus despre cauzele ascunse ale crizei ucrainene într-un mini-serial de două episoade(vezi partea întâi și partea a doua).
De fapt, Occidentul are un plan ascuns de preluare a Ucrainei și răsturnare a ordinii de după Al Doilea Război Mondial, plan pus în aplicare imediat după terminarea conflagrației. De altfel, SUA au tot provocat URSS-ul după ce căzuseră la pace, iar acel continuu șir de provocări a condus la dezvoltarea Războiului Rece. Situația din Ucraina, așa cum am mai spus-o, nu e nimic altceva decât invadarea hinterlandului rus. A fost o ambiție mai veche, căreia i s-au adăugat treptat diverse elemente până când s-a ajuns la picătura care a umplut paharul. Acum avem situația pe care o vedem și care a degenerat într-un război existențial atât pentru ruși cât și pentru americani. Iar consecințele acestei stări de fapt nu vor fi deloc digerabile pentru nimeni.
Dan Diaconu