Interdicția privind importurile de cereale ucrainene în cele cinci state vecine ale Ucrainei va fi ridicată, a anunțat Comisia Europeană. „Am ajuns la concluzia că, datorită muncii Platformei de coordonare și a măsurilor temporare introduse la 2 mai 2023, distorsiunile pieței din cele 5 state membre de la granița cu Ucraina au dispărut”, a spus Comisia Europeană într-un comunicat.
În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie urma să expire pe 15 septembrie.
În mod oarecum comic, CE anunță că „În urma expirării măsurilor restrictive privind exporturile ucrainene de cereale şi alte produse alimentare către UE, Ucraina a fost de acord să introducă măsuri legale (inclusiv, de exemplu, un sistem de licenţe de export), în termen de 30 de zile, pentru a evita o supraofertă de cereale” pe pieţele ţărilor vecine”.
Până atunci, Ucraina trebuie să instituie, începând chiar de sâmbătă, 16 septembrie 2023, măsuri eficiente de control al exportului în cazul a patru grupe de mărfuri, pentru a preveni orice denaturare a pieţei în statele membre vecine.
Ucraina trebuie să prezinte un plan de acţiune până cel târziu la sfârşitul zilei de luni, 18 septembrie 2023, precizează executivul european. Comisia Europeană și Ucraina vor monitoriza situația prin intermediul platformei pentru a putea reacționa la orice situații neprevăzute.
Comisia Europeană se va abține de la a impune restricții atâta timp cât măsurile eficiente ale Ucrainei sunt în vigoare și funcționează pe deplin.
În replică, Polonia, Ungaria și Slovacia au anunțat că vor institui propriile interdicții.
„Vom extinde această interdicție în ciuda dezacordului lor, în ciuda dezacordului Comisiei Europene”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la un miting în orașul Elk din nord-est. „O vom face pentru că este în interesul fermierului polonez”, a completat domnia sa.
Ungaria a anunțat, la rândul său, că impune o interdicție națională la importul a 24 de produse agricole ucrainene, inclusiv cereale, legume și produse din carne și miere, arată un decret guvernamental.
Ulterior, și Slovacia a anunțat că va continua unilateral cu interdicția importurilor de cereale ucrainene, prin vocea ministrului fermelor, Jozef Bires.
Bulgaria a cedat deja, după cum a anunțat R3media anterior.
România se clatină, deși fermierii români au protestat vehement față de o redeschidere a pieței pentru produsele ucrainene.
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, formată din principalele organizaţii ale fermierilor din România, cerea săptămâna aceasta prelungirea interdicţiei de import pentru cerealele din Ucraina după 15 septembrie, motivând că agricultorii români au avut doar de pierdut până acum, compensaţiile oferite acoperind o foarte mică parte din pierderi.
Ei spun că 95% din produsele agricole ieșite din Ucraina au rămas în UE, creând grave perturbări ale pieței, iar dacă interdicția nu va fi prelungită, prețurile vor scădea și mai mult, în condițiile în care 45% din fermierii sunt în imposibilitatea de a-și achita datoriile pentru inputuri și ratele scadente.
Într-un comunicat de presă remis R3media, Guvernul a anunțat că așteaptă să vadă ce măsuri va lua Ucraina, înainte să ia o decizie.
„Guvernul României așteaptă din partea Ucrainei prezentarea Planului de Acțiune cu privire la măsurile eficiente de control al exportului pentru prevenirea denaturării pieței cerealelor din țara noastră, măsuri pe care s-a angajat că le va prezenta până la finalul zilei de luni, 18 septembrie 2023.
Totodată, își exprimă regretul cu privire la faptul că nu a fost identificată o soluție în plan european pentru prelungirea restricțiilor la importul de cereale din Ucraina, măsură solicitată de statele membre afectate de aceasta decizie.
În funcție de Planul de Acțiune prezentat de partea ucraineană, Guvernul României va decide măsurile potrivite pentru protejarea fermierilor români.
Guvernul României este în contact permanent cu Comisia Europeană și cu partea ucraineană pentru a se asigura că noul mecanism de limitare a efectelor importurilor produselor ucrainene, propus de CE, va preveni distorsiunile piețelor statelor membre UE care au fost protejate prin măsurile preventive de limitare a importurilor din Ucraina”, sună mesajul Executivului.