NATO s-ar putea dezintegra până în 2025 din cauza conflictului din Ucraina și a posibilei apropieri dintre Statele Unite și președintele rus Vladimir Putin, scrie The Atlantic.
„Catalizatorul imediat al colapsului va fi războiul din Ucraina. Acest lucru va duce la o scindare a Alianței Nord-Atlantice, iar statele europene nu sunt pregătite pentru o astfel de dezvoltare a evenimentelor”, se arată în publicație.
Articolul notează că interesele Europei în domeniul securității și prioritățile Partidului Republican din SUA sunt foarte diferite. Prin urmare, europenii trebuie să se pregătească pentru o politică independentă dacă Donald Trump va ajunge la putere .
„Acest lucru va face din Statele Unite un aliat mai puțin de încredere pentru Europa și va trebui să fie pregătită pentru o astfel de întorsătură. Dacă Washingtonul încetează să finanțeze Ucraina, atunci Europa nu va putea compensa pierderea ajutorului”, scrie jurnalistul.
În opinia sa, este timpul ca liderii europeni să facă planuri pentru o situație în care Casa Albă distruge NATO și caută o apropiere de Putin.
Bineinteles că s-ar putea dezintegra, și chiar se va dezintegra, căci planul spune că vom avea o armată mondială, NATO fiind doar un organism regional, el se va ” varsa ” în această armată, în subordinea probabilă a noii organizații BRICS, ONU dindu-se la fund fiindu- i descoperită activitatea din umbră . De aceea se vorbește despre Putin și despre vreo apropiere . Este o aluzie și la cele 3 mari regiuni mondiale de care se ocupă Comisia Trilaterala Americană a lui David Rockefeller , între care Eurasia ocupă un loc de cinste ( Eurasia de Aur fiind și numele supralojei masonice din care face parte Vladimir Putin ). Nu e vorba decît despre confluare geopolitică și militară , Ucraina nu are nici cea mai mică importanta, este ca un băț aruncat unui cîine ce trebuie să fugă după el, este doar o diversiune . Așa înțeleg eu lucrurile
în lumina a ceea ce știu .
NU! Bunul Dumnezeu nu Și-a luat mâna Lui ocrotitoare de deasupra noastră, sunt incă suficient de mulți cei ce-și pleacă cu smerenie și credință genunchii la rugăciune incât iubirea Lui să mai ingăduie/aștepte incă ,,intoarcerea” noastră in Biserica Vie pe care porțile iadului n-o vor birui! Ucraina este f.f.f. importantă, grozăviile intâmplate acolo și războiul Rusia-nato ce va incheia acest conflict vor schimba in bine țările ortodoxe ce se vor reîntoarce la credință, aiurelile ,,Woke”, ideologiile sexualiste (și sexualizante) și toate celelalte tâmpenii blasfemiatoare de sorginte occidentală se vor risipi odată cu fumul de deasupra ,,civilizației” apusene arzând în ruine. Cât timp mai avem monahi și monahii și oameni ,,din lume” ce-și păstrează vie credința adevărată Dumnezeu nu ne va părăsi! Iată, toți dracii din iad s-au revărsat pe Pământ ,,urlând și căutând pe cine să înghită” dar Tatăl nostru NU NE VA PĂRĂSI până la sfârșit! Rusia cea măreață, RUSIA ORTODOXĂ s-a intors acasă, in sânul Bisericii Lui, s-a întors la credința cea adevărată și mântuitoare a binecredincioșilor strămoșilor lor: sfinți mucenici, martiri, eroi ai neamului creștinesc ce au perpetuat prin jertfe de sânge credința cea adevărată, CREDINȚA ORTODOXĂ! Bine a-ți (re)venit ACASĂ, fraților!
Optimism încurajator…dar oare a mai rămas timp pentru așa ceva?! Tot auzim de Împărăția Ursului, de Țarul binecredincios care va repune Ortodoxia în mijlocul Bisericii, de retragerea ereticilor și înfrângerea vrășmașilor de către Țar și ai lui…Toate sub Mâna Domnului, dar eu văd că timpul nu mai are răbdare…pentru așa ceva.
Bine punctat!