Secretele lui Raed

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Fostul purtător de cuvînt al STS, col(r) Daniela Tobă, face praf CV-ul lui Raed Arafat, într-o postare pe Facebook. Redăm în cele ce urmează, integral, textul în discuție:

“Am nişte mici, mititele, minuscule, nanosculenedumeriri privind CV-ul domnului Arafat, aflat pe site-ul MAI.

Bunăoară:

1. A venit în ţară în ‘81, conform textelor romanțate oferite de el presei, fiindcă în CV nu scrie, şi a terminat facultatea în ‘89, conform CV, un an rămînînd repetent. Arafat spune în nişte interviuri că motivul a fost decesul tatălui lui, Dawoud. Aşa o fi, nu a avut cum să verifice nimeni dacă anul de repetenţie corespunde cu anul decesului tatălui. Dar există şi voci care, invocînd surse din sistem, spun că Arafat a venit totuşi în ţară mai tîrziu, prin ‘86, caz în care nu avea cum să termine, în doar 4 ani, medicina. Să acceptăm însă că facultatea a început-o în ‘82, nu ‘86, după anul obligatoriu de învăţat limba română, caz în care lucrurile par a se aşeza conform spuselor lui. Pentru a nu mai apărea astfel de întrebări, Arafat trebuie să vină public şi să explice clar cînd, exact, cu zi, lună şi an, a intrat în România şi în ce an a început facultatea. Dacă a început-o în ‘82, şi dacă, în acel an sau în anii următori a fost contactat de Securitate.

Evident, dacă se doreşte, arhivele securităţii pot lămuri acest lucru. La fel cum CNSAS poate lămuri dacă Arafat a fost sau nu informator al securităţii, dacă celor de la CNSAS nu li se odonă să-l spele, desigur. La fel cum şi SRI şi SIE pot lămuri dacă Arafat a venit în ţară ca agent al informaţiilor palestiene sau a fost recrutat de securitatea noastră, aşa cum înclin să cred, din simplul motiv al vîrstei.
Aşa, ca simplă observaţie, poate nişte foşti colegi de-ai lui de facultate ar putea să mai povestească unele, altele…

Bunăoară, am găsit într-un articol semnat Ștefan R. Apostol în Playtech, din 03 mai 2021, următoarele:
“Unul din cei care au povestit acest episod a fost și colegul lui Raed Arafat, medicul Wargha Enayati: ”Din punct de vedere profesional, era le fel de nebun ca și astăzi… La un moment dat, Domnul Raed a fost dat afară din Cluj pentru comportament nepotrivit și a ajuns în Târgu Mureș.” Totuşi, Arafat indică în CV că şi-a luat licenţa la Cluj. Oricum, Arafat nu şi-a făcut niciodată publică această diplomă de licenţă. Eu nu am reuşit să o găsesc, nici alţii. George Roncea, de exemplu, pune o suită de întrebări corecte: “Teoretic ar fi terminat medicina insa nu se specifica insa nicaieri urmatoarele:

  1. PERIOADA STUDIILOR/ANII EXACTI DE STUDII – care nu sunt de gasit pe nici un site
  2. Daca a finalizat acele studii, in ce an si cu ce tip de diploma
  3. Daca dupa absolvirea Institutului a obtinut SI certificat de medic specialist sau licenta de medic specialist (dar nu certificat de studii, care sa ateste doar absolvirea, ci certificat de medic specialist!) – sa dovedeasca cu insasi diploma in original si nu cu vreo adeverinta prin care sa se reia circul voiculescu de la capat!
  4. Dovada din Registrul Arhivei “Institutului de Medicina si Farmacie” dinainte de 1990 cu semnatura lui Arafat la ridicarea diplomei.”

2. Un alt aspect din CV-ul lui Arafat mi-a atras atenţia: nici măcar una dintre aşa-zisele specializări înşirate acolo nu are un an însoţitor. Să ştim şi noi cînd a făcut cursurile din SUA şi cursurile din Europa. Nimeni nu s-a obosit pînă acum să trimită întrebări instituţiilor în cauză. Şi vine întrebarea firească: de ce nu şi-a trecut în CV anii în care a făcut aceste cursuri? Pe cît de detaliată în privinţa asta este partea referitoare la activitatea profesională, pe atît de seacă e cea referitoare la studii şi specializări. Păi, hai să vă spun eu de ce, să nu vă las nedistraţi cum m-am distrat şi eu.

Bunăoară, Arafat şi-a trecut în CV, la capitolul “II. 2. Studii post-universitare si formare continua perioada 1990 -2016” nu mai puţin de 5 cursuri la “US Department of Homeland Security, Federal Emergency Management Agency (FEMA), Emergency Management Institute”. Orgasm curat, tati! Să faci cursuri la şpionii de la Homeland Security e super tare, nu? Doar că FEMA e agenţia federală americană care se ocupă cu managementul dezastrelor, nu are strop de treabă cu intelligence-ul, e super transparentă şi – aici vine distracţia – oferă cursuri gratuite online. Am verificat. Absolut toate 5 cursuri înşirate de Arafat în CV-ul lui fac parte din oferta “Independent Study, Online courses available free of charge”, adicătălea, pe româneşte, cursuri gratuite pentru toţi, şi le puteţi face şi dumneavoastră mîine, stînd confortabil în fotoliu.

Scrie apoi Arafat în CV că are o “Diplomă de master 2003, Masteratul European în Medicină de Dezastre (EMDM), Universitatea Liberă, Bruxelles, Belgia şi Universitatea Piemonte, Novara, Italia”. Zic, tare, tati! Şi intru pe site-ul EMDM, scotocesc prin capitolul dedicat structurii didactice şi văd că respectivul master e – ia ghiciţi? – tot online. Un an online şi la final 2 săptămîni prin Italia, la Novara, să te vadă olecuţă profesorii la faţă şi cam atît. Ca fapt divers, în Comitetul Executiv al EMDM, coordonatorul edicaţional din Novara este taman un român, George Teo Voicescu, aşa încît o diplomă de master de la român la român e chiar o chestiune de curtoazie.

În ceea ce priveşte următorul curs pe lista din CV – “Curs internaţional de urgenţe nucleare civile, US Army National Guard, Maryland, USA” – poate reuşiţi să îl găsiţi voi, eu nu am găsit nimic pe site-ul lor şi nici pe net. Am văzut la ei doar cursuri pentru cetăţenii americani. Posibil să fie, nu zic nu. De asemenea, nu am găsit nicăieri nici vreun “Curs de medic şef de urgenţă pentru conducerea interventiilor in cazul accidentelor cu victime multiple, ITACCS (International Trauma Anaesthesia & Critical Care Soaciety – USA” ţinut la Copenhaga, după care, cică, s-a plimbat ca lector în Austria, Noua Zelandă şi Grecia. În schimb, am văzut că ITACCS ţine tot felul de seminare anuale, cu uşile deschise, la care participă medici care lucrează în domeniu, iar la faza cu lectorul am convingerea că s-a dus prin ţările alea tot pe la nişte seminare unde citeşti chestii de pe foi şi te întorci acasă, de aceea nici nu a detaliat. Lector în sensul de speaker, adică, nu de grad universitar, în caz că asta credeţi dacă citiţi CV-ul. Apoi, şi-a mai trecut un cîrd de aşa-zise cursuri pe la diverse instituţii: “Brigada de Pompieri Strathclyde, Scoţia în România şi Scoţia”, “Serviciul Medical al Armatei Norvegiene”, “Serviciul de Ambulanţă Aeriană Norvegia” şi “Brigada de Pompieri din Paris”, astea toate fiind, evident, nu cursuri, ci întîlniri d-alea de schimb de experienţă, cum fac toate instituţile şi la care se putea duce uşor prin prisma funcţiilor ocupate de-a lungul timpului.

3. Aş fi vrut să iau un pic la puricat şi cărţile şi articolele înşirate generos în CV. M-am oprit, însă, fiindcă acolo, cu vreo două excepţii de manuale care par traduceri de pe la alţii, colcăie de lucrări cu co-autori. Iar lucrările cu autori grămadă ştim toţi cum se scriu. Mă opresc aici, deşi ar mai fi cîte ceva de adăugat, însă nu cred că merită să aloc mai mult de o oră din viaţa mea acestui subiect. Şi aşa a fost prea mult. Pe scurt, dacă cineva va lua serios CV-ul lui Arafat la puricat, nu prea mai rămâne nimic din el. Ah, staţi aşa, că rămân totuşi funcţiile şi decoraţiile. Poate ăsta să fie răspunsul la modurile în care, în calitate de comandant al acţiunii, intervenţiile dirijate de el au eşuat glorios, de fiecare dată cu victime. Poate totuşi Arafat va veni cu răspunsuri la întrebările de mai sus şi cu documente care să ateste toate chestiile alea înşirate frenetic în CV.

PS – De remarcat anii de voluntariat de după loviluţie. Arafat zice că a trăit atunci din nu ştiu ce moştenire de familie, că job n-a avut. Sper ca actualul secretar de stat să nu se dovedească a fi fost, în acei ani, un bişniţar de duzină.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X