Tot mai mulți preoți din cadrul Mitropoliei Moldovei trec la Mitropolia Basarabiei!

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Este război religios total în Moldova, între reprezentanții Patriarhiei Moscovei și cei ai Patriarhiei Române. După acuzațiile grave din prima parte a anului, acum tot mai mulți preoți din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ce ține de Patriarhia Moscovei, trec la Mitropolia Basarabiei, ce ține de Biserica Ortodoxă Română, scrie stiripesurse.ro.

Mitropolia Basarabiei i-a anunțat pe preoții ce țin de Moscova că dacă trec la BOR vor primi salarii ca în România: „Toți clericii care ies de sub asuprirea bisericească moscovită sunt clerici canonici și binecuvântați, iar Mitropolia Basarabiei îi încadrează oficial ca angajați ai Bisericii Ortodoxe Române, aceștia beneficiind de toate avantajele, inclusiv sub aspectul sprijinului financiar, conform legislației în vigoare aplicabile tuturor cultelor religioase.”.

Recent, mitropolitul Vladimir al Bisericii Ortodoxe din Moldova a semnat mai multe decrete prin care patru preoți din mai multe sate din raioanele Criuleni și Dubăsari au fost opriți de la oficierea slujbelor religioase.

Motivul este că cele patru fețe bisericești au părăsit samovolnic și fără temei Eparhia Chișinăului în favoarea Mitropoliei Basarabiei. De cealaltă parte, preoții susțin că decizia este întemeiată și vine în urma mai multor nereguli care au loc în sânul Mitropoliei Moldovei. Aceștia spun că decretele sunt nule, deoarece deja fac parte din cadrul Eparhiei Mitropoliei Basarabiei. Ei spun că au recurs la această tranziție la dorința enoriașilor din bisericile pe care le păstoresc.

„Având în vedere părăsirea samavolnică și lipsită de temei canonic a Eparhiei Chișinăului din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ținând cont de nesupunerea față de autoritățile bisericești ierarhic-superioare, dar și pentru încălcarea jurământului depus la hirotonie.

Prot. mitr. Teodor Pelin, protopop al bisericilor din r. Criuleni și Dubăsari și paroh al bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi, r. Criuleni sunteți eliberat din funcțiile de: Protopop al bisericilor din r. Criuleni și Dubăsari; Preot militar al Inspectoratului de Poliție de Criuleni și Dubăsari; Paroh al bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi, r. Criuleni și oprit de a oficia cele sfinte.

– Prot. mitr. Vasile Enachi, paroh al bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din s. Ișnovăț, r. Criuleni;

– Prot. mitr. Ioan Gangan, paroh al bisericii „Sf. Irh. Spiridon” din s. Miclești, r. Criuleni;

– Prot. mitr. Ioan Solonaru, paroh al bisericii „Sf. Împ. Constantin și Elena” din s. Cimișeni, r. Criuleni;

sunteți eliberați din funcția de paroh al bisericii păstorite și opriți de a oficia cele sfinte începând cu data de 22 August 2023, până la aducerea pocăinței depline în fața ierarhului și revenirea în clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

O decizie definitivă cu referință la acțiunile anticanonice întreprinse de Sfințile Voastre va fi adoptată de către Sinodul BOM.”, se arată în documentele semnate de mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove.

Unii dintre preoții vizați susțin că au decis împreună cu enoriașii să părăsească Mitropolia Moldovei și să meargă la Mitropolia Basarabiei. Aceștia invocă taxele prea mari cerute de Mitropolia Moldovei, dar și faptul că unii clerici ar susține războiul declanșat de Rusia în Ucraina, anunță tv8.md.

Și protopopul bisericilor din raioanele Criuleni și Dubăsari, preotul Teodor Pelin, spun că decizia a fost luată acum câteva luni. Preotul susține că mai multe parohii de acolo sunt pe punctul de trece la Mitropolia Basarabiei.

Alți preoți spun că sunt lăsați în voia sorții și nu au primit nicio susținere din partea Mitropoliei Moldovei.

Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei susțin că decretele emise de Mitropolia Moldovei sunt nule, în contextul în care preoții au trecut deja de mai mult timp împreună cu parohiile lor la Mitropolia Basarabiei.

Precizăm că, în ultimii ani, mai multe parohii din cadrul Mitropoliei Moldovei au trecut la Mitropolia Basarabiei. Deși nu există o statistică oficială, neoficial se vorbește despre zeci de cazuri de acest gen.

Unul din motive ar fi războiul din Ucraina, care nu este condamnat de Biserica Rusă, a cărei descendentă este Mitropolia Moldovei, dar și faptul că Mitropolia Basarabiei oferă un salariu și nu cere colectarea banilor de la enoriași.

Mitropolia Chișinăului a acuzat Mitropolia Basarabiei că încalcă toate canoanele bisericești și îi corupe clerul și creștinii, pentru a-i determina să treacă în gestiunea sa.

În replică, Mitropolia Basarabiei vorbește despre „corupția, abuzul de putere, imoralitatea și depravarea conducătorilor structurii rusești de ocupație canonică, precum și de propaganda în favoarea războiului, la care se dedă conducerea Patriarhiei Moscovei.

În luna iulie, Mitropolia Basarabiei a emis următorul comunicat:

„Constatăm cu mâhnire că Mitropolia Chișinăului, structura de ocupație bisericească a Patriarhiei Moscovei, continuă să dezinformeze opinia publică, falsificând adevărul, distorsionând realitatea și prezentând trunchiat sau tendențios aspecte istorice sau canoane ale Bisericii. Această situație denotă reflexe imperiale, teamă pentru pierderea puterii de influență în societate, opacitate la adevăr, inadecvare la procesele sociale de desovietizare și incapacitate de dialog constructiv în interesul Ortodoxiei.

3 thoughts on “Tot mai mulți preoți din cadrul Mitropoliei Moldovei trec la Mitropolia Basarabiei!”

  1. Ceea ce descrie acest articol nu lasă nici o umbră de îndoială privitor la ravagiile făcute în sînul bisericii de laicizare. Nu stiu , daca aș fi Isus, nu cred că aș mai avea de ce să mai revin pe acest pămînt, căci nu mai este nici cea mai mica umbră de credință la slujitorii Bisericii Sale.
    Cel puțin eu nu constat nici una la lectura articolului. Totul e despre bani. Nu mai e decît o afacere comercială. Într-un cadru administrativ plin de meschinărie și de preocupări vulgare. Biserica este de domeniul trecutului, după cîte se pare.
    Norocul meu , spre deosebire de El, e că nu va trebui să revin niciodată pe acest pămînt .
    Îmi pare rău dacă am lezat orgolii, însă nu poți spune ce vrei să spui dacă nu spui așa cum vrei să spui.

  2. Buna ziua,

    Parintii basarabeni din imaginea care ilustreaza articolul dumneavoastra de mai sus m-au rugat sa va solicit sa schimbati fotografia respectiva, deoarece niciunul dintre preotii din acea fotografie nu a trecut la MB, iar prezenta acelei fotografii in articolul dumneavoastra induce in eroare publicul cititor, eventual pe cei ce citesc ce ati scris din Republica Moldova.
    Preotii din imaginea pe care ati folosit-o sunt preoti nepomenitori, oameni care nu ar trece în viata lor la o Patriarhie atat de ecumenista precum cea romana, intr-o maniera atat de necanonica cum e invocarea canonului 15 I-II pentru a parasi o Biserica canonica pentru o organizatie schismatica.
    De asemenea, parintii va comunica faptul ca sursa de informatii pe care ati citat-o este una gresita (lucru pe care il intaresc si eu personal, pesurse e o oficina ecumenist-globalista), iar situatia din teritoriu este cu totul alta decat cea descrisa in presa din Romania care face parteneriat cu ecumenistii romani.
    Parintii va sugereaza ca, in cazul in care doriti sa aveti o imagine corecta despre ce se intampla, sa solicitati si un punct de vedere al Mitropoliei Chisinaului sau macar sa cititi presa oficiala a acestei Biserici locale canonice, pentru a avea o imagine corecta, a-i informa corect pe cititori si a nu risca afilierea prestigioasei dumneavoastra publicatii la miscarea schismatica pe care o face Patriarhia în Republica Moldova, in oglinda fata de ce face Patriarhia Ecumenista in Ucraina.
    In speranta rezolvarii cat mai rapid a acestei neintelegeri, va salut cu respect.
    Mihai-Silviu Chirila

    1. Doamne, ajută!
      Am schimbat imaginea. Ne cerem iertare față de părinți. Imaginea a fost folosită doar pentru că reprezenta niște preoți basarabeni.
      Cât despre cele mitropolii din Basarabia, pozitia noastră este veche de cel putin 10 ani: nu are ce căuta pe pământ românesc, o mitropolie sub jurisdicția Moscovei. Să se desființeze Mitropolia Moldovei și să se ducă-n stepele Asiei! Basarabia este pământ lăsat moștenire de Sf. Ștefan cel Mare, apărat cu foarte mult sânge. Schisma se face prin erezie, nu prin acte administrative. Patriarhia Moscovei este la fel de înaintată în erezia ecumenistă ca și cea Română, chiar dacă nu a participat la pseudo-sinodul din Creta (reamintim declarația comună de la Havana dintre p Kyril și papa Francisc).
      Toate cele bune și spor în tot lucrul bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X