Portul românesc Constanţa, de la Marea Neagră, se pregăteşte pentru sosirea masivă de cereale din Ucraina, după refuzul Rusiei de a prelungi acordul privind coridorul de export mediat de Turcia şi ONU, relatează agenţia EFE conform Agerpres.
Directorul pentru operaţiunile cu cereale al Portului Constanţa, Dan Dolghin, a declarat, joi, pentru EFE, că estimează o creştere puternică a traficului cu cereale „începând de luna viitoare, odată cu începerea campaniei de recoltare în Ucraina”.
Portul Constanţa, cel mai mare din România, a înregistrat anul trecut, în perioada de la începerea invaziei ruse în Ucraina, în februarie, şi deschiderea coridorului mediat de Turcia şi ONU, în iulie, o creştere masivă a sosirilor de cereale ucrainene, mai scrie EFE.
Dolghin a prezentat situaţia din 2022 drept „o provocare” pentru infrastructura portului românesc, o situaţie care ar putea acum să se repete.
De când a început invazia rusă, cerealele ucrainene ajung în portul Constanţa cu trenul, camioane sau nave care pleacă din porturi mici de pe malul ucrainean al Dunării.
Din cîte stiu eu, navele mari trebuiesc însoțite, pilotate de vase mai mici pentru a intra într-un port. Cine îi oprește pe acei piloți să nu piloteze și să lase vasele mari să stea în apele internaționale ? Nu ii opreste nimic.
Desigur că în această situație descrisă de mine mai sus, Bruxelles- ul nu ar putea să fie decît prea fericit că emisia de carbon a României se menține în limite reduse.
De fapt, orice din acest regim ar fi numit in functia de premier, ar proceda la fel ca Ciolacu, pt ca toti sunt niste nulitati si niste slugoi ordinari impusi din afara! Singura solutie pt ca aceste tradari si sacrilegii sa nu mai aiba loc, este daramarea si pedepsirea drastica a actualei clase politico-securiste dambovitene!