Într-un răspuns oferit Consiliului Național al Românilor din Ucraina, în urma solicitării acestuia de a renunța la utilizarea sintagmei de limba „moldovenească” în spațiul public și sistemul de învățământ, Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Politici Etnice și Libertatea Conștiinței (DESS) a subliniat că nu dorește să încalce drepturile minorității moldovenești din Ucraina, potrivit BucPress Cernăuți.
RELATAREA BUCPRES:
Către autoritățile ucrainene au ajuns o serie de adrese din partea organizațiilor obștești a minorității naționale moldovenești din Ucraina, conținând „atenționări cu privire la încălcarea dreptului lor de a folosi limba moldovenească, ceea ce, în opinia lor, poate duce la pierderea completă a identității lor”, arată DESS.
Ucraina tratează cu respect preferințele lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale și se abține de la acțiuni care pot dăuna conservării principalelor elementele identitare ale acestora, în special limbii, potrivit DESS.
„În condițiile legii marțiale introduse în Ucraina, pentru DESS direcția prioritară a activității este consolidarea și integrarea societății ucrainene, armonizarea relațiilor dintre toate minoritățile naționale din Ucraina”, arată serviciul guvernamental ucrainean.
DESS citează recensământul general al populației din 2001, conform căruia în Ucraina locuiau aproape 260.000 de persoane aparținând minorității naționale moldovenești. Drept limbă maternă, persoanele care aparțineau minorității naționale moldovenești din Ucraina, considerau limba moldovenească (70%), rusă (17,6%), ucraineană (10,7%), alte limbi (1,7%). Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Politici Etnice și Libertatea Conștiinței recunoaște că datele ar putea fi învechite și că situația s-a schimbat, însă identitatea și limba vorbită de această minoritate trebuie respectată potrivit Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare.
În acest context, Consiliului Național al Românilor din Ucraina (CNRU), Uniune Civică care reunește 20 de societăți național-culturale și organe de presă ale comunității românești din Ucraina (regiunile Cernăuți, Transcarpatică, Odesa și Kiev) s-a arătat a fi indignat de răspunsul negativ oferit de organele puterii de stat din Ucraina privind păstrarea sintagmei de „limbă moldovenească” în spațiul public.
Uniunea Civică s-a adresat Ministerului Afacerilor Externe, Comisiilor Parlamentului României cu competențe directe în problematica politicii externe a României și a comunităților istorice românești din afara granițelor Țării, cu solicitarea de a sprijini, pe toate căile diplomatice și politice disponibile, eforturile de a convinge autoritățile centrale ale statului ucrainean de necesitatea renunțării la politica de divizare identitară și lingvistică artificială a românilor din Ucraina.
CNRU a arătat într-un memoriu că oficial „limba moldovenească” este recunoscută doar în Ucraina și în „republica moldovenească transnistreană” separatistă, o creatură a Kremlinului, asociere care nu i se potrivește deloc Kievului. „În acest sens, solicităm să se facă modificările corespunzătoare în actele normative și cele subsecvente ale Ucrainei”, potrivit memoriului.
Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Politici Etnice și Libertatea Conștiinței
Str. Prorizna, 15, or. Kiev, 01001; [email protected]; (044)232-59-59; cod de înregistrare unică 43571959
Către:
Uniunea Civică „Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina”
Sf. O. Kobylyanska, bldg. 9, Cernăuți, 58000
Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Politici Etnice și Libertatea Conștiinței (DESS) a luat act de memoriul Uniunii Civice „Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina” din 12.05.2023 (înregistrare nr. 3949/03/23 din 18.05.2023) privind limba moldovenească, transmis la DESS prin scrisorile Secretariatului Cabinetului de Miniștri al Ucrainei din 18 mai 2023 Nr. 12168/0/2-23 și din 08.06.2023 Nr. 14592/0/2-23, și vă informează.
Conform articolului 19 din Constituția Ucrainei, ordinea juridică în Ucraina se bazează pe principiile, conform cărora nimeni nu poate fi obligat să facă ceea ce nu este prevăzut de lege.
În același timp, autoritățile statului și organele de autoguvernare locală, funcționarii acestora sunt obligați să acționeze numai pe baza, în limitele autorității și într-o manieră, prevăzute de Constituția și legile Ucrainei.
În Ucraina sunt garantate libera dezvoltare, utilizarea și protecția tuturor limbilor minorităților naționale (partea a treia a articolului 10 din Constituția Ucrainei). Statul contribuie la dezvoltarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a tuturor minoritățile naționale din Ucraina (articolul 11 din Legea fundamentală a Ucrainei).
Potrivit tezei a treea a subpunctului 4.2, punctul 4 din partea motivațională a Deciziei Curții Constituționale a Ucrainei din 14 iulie 2021 Nr. 1-р/2021, relațiile dintre națiunea titulară a statului și minoritățile naționale se bazează pe recunoașterea reciprocă a valorilor dintre acestea.
În subpunctul 4.6 din punctul 4 din partea motivațională a aceleiași Decizii a Curții Constituționale a Ucrainei se menționează că statul ar trebui să trateze cu respect limbile minorităților naționale care trăiesc istoric în hotarele Ucrainei, și să asigure protecția drepturilor lingvistice ale persoanelor aparținând unor astfel de minorități.
Articolul 5 din Convenția-cadru din 1995 privind protecția minorităților naționale stabileşte că Părţile se angajează să creeze condiţiile necesare pentru ca persoanele aparținând minorităților naționale să aibă posibilitatea să păstreze principalele elemente ale identității lor, în special limba.
Fără a aduce atingere măsurilor luate în conformitate cu propriile lor politici generale de integrare, Părțile se abțin de la politici și practici de asimilare a persoanelor care aparțin minorităților naționale împotriva voinței lor, și protejează aceste persoane de orice acțiuni care vizează o astfel de asimilare.
În conformitate cu articolul 2 din actuala Lege a Ucrainei cu privire la minoritățile naționale din Ucraina, cetățenii Ucrainei de toate naționalitățile sunt obligați să respecte limbile tuturor minorităților naționale.
Punctul 2 din Legea Ucrainei privind ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare stabilește că prevederile Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare se aplică în Ucraina, în special, limbii minorității naționale moldovenești din Ucraina.
Conform recensământului general al populației din 2001 din Ucraina, pe teritoriul Ucrainei locuiau aproape 260.000 de persoane aparținând minorității naționale moldovenești din Ucraina. Drept limbă maternă, persoanele care aparțineau minorității naționale moldovenești din Ucraina, considerau limba moldovenească (70%), rusă (17,6%), ucraineană (10,7%), alte limbi (1,7%).
Este foarte probabil ca în anii care au trecut de când s-a ținut ultimul recensământ general al populației din Ucraina, s-au schimbat identitățile lingvistice ale persoanelor, care aparțin minorității naționale moldovenești din Ucraina. Având în vedere acest lucru, există o necesitate stringentă de actualizare a respectivelor date statistice. Dar este imposibil să fie efectuat un astfel de studiu printre persoanele aparținând minorității naționale moldovenești a Ucrainei, în condiții de lege marțială.
Dorim să vă informăm că la DESS a ajuns o serie de adrese din partea organizațiilor obștești a minorității naționale moldovenești din Ucraina, conținând atenționări cu privire la încălcarea dreptului lor de a folosi limba moldovenească, ceea ce, în opinia lor, poate duce la pierderea completă a identității lor.
Ținând cont de cele menționate mai sus, autoritățile statului, organele de autoguvernare locală și funcționarii acestora trebuie să trateze cu respect preferințele lingvistice ale persoanelor aparținând minorităților naționale din Ucraina, și să se abțină de la acțiuni care pot dăuna conservării principalelor elementele identitare ale acestora, în special limbii.
De asemenea atragem atenția că în condițiile legii marțiale introduse în Ucraina, pentru DESS direcția prioritară a activității este consolidarea și integrarea societății ucrainene, armonizarea relațiilor dintre toate minoritățile naționale din Ucraina.
Prim-vicepreședinte Viktor VOINALOVICI
Putintel mai e si se sparge ulciorul ucran.Sa fim isteti ca in ‘918 si vom fi iarasi ce am fost! Cu noi este Dumnezeu!