33 de ani de la Mineriadă. Copiii și tinerii de azi nu mai știu nimic despre acest moment istoric. Memoria e scurtă, iar istoria e prea lungă.
O plângere și zece vizite la Procuratură. Pentru a declara același și același lucru, pentru a trăi în buclă oroarea din 14 iunie 1990. Am întâlnit fel de fel de procurori de-a lungul timpului. Domni care voiau să-mi dicteze ce să scriu, domni plictisiți, domni nervoși, domni aroganți, domni grăbiți, domnișoare care nu știau ce e CPUN și FSN, care nu auziseră în viața lor de Gelu Voican Voiculescu. Nu am întâlnit procurori curioși și dornici să instrumenteze cu onestitate cazul. M-am simțit tot timpul vinovată, nu victimă. Sigur făcusem ceva și d-aia m-au bătut minerii.
Au mai dispărut declarații și probe. După cum s-au scurs guvernările și după cum au dictat interesele politice.
Ultima audiere a fost în această primăvară. Tot dosarul Mineriadei fusese respins și toate declarațiile declarate nule. De dată asta m-au filmat. Asta după ce mă amenintaseră că, dacă nu vin la audieri, trimit portăreii după mine să mă aducă de ceafă.
Mă gândesc că noile tehnologii o să ne ușureze vizitele la procuratură în anii care vor urma. În definitiv am pornit de la dosar cu șină și am ajuns la înregistrări audio – video.
Mai avem ceva timp până murim. Victime și călăi. Până atunci, dansăm împreună în Ziua Cârtiței. Că nu se prescrie. Și ăsta e un lucru bun.
În anii scurși de la evenimente s-au făcut filme, piese de teatru, s-au scris cărți. Desigur, câteva dintre ele au fost făcute de către oameni care habar nu au ce și cum s-a întâmplat.
Uneori mă întreb și eu dacă am trăit ce am trăit. Cred că tot povestesc ca să nu uit.
Mi-am spus povestea de mai multe ori. Ultima dată, ficționalizată, în „Scurtă istorie a unui secol mare”. Am înțeles, în timp, că nu există Istorie, ci istorii. Nu spun că povestea mea despre 13-15 iunie 1990 reprezintă ADEVĂRUL, dar știu sigur că este o parte din ADEVĂR. „Lamento pentru pelican azuriu” este o mărturisire, o istorie ficționalizată și încercarea mea de a-i face pe adolescenții acestor timpuri să înțeleagă că Mineriada din iunie 1990 înseamnă mai mult decât ceea ce stă scris în manuale. Că, dincolo de politicile acelor vremuri foarte tulburi, se aflau niște adolescenți, la fel ca ei, care credeau că pot schimba lumea și care au fost pedepsiți pentru îndrăzneala lor.