Irina Oroșan, cadru didactic din județul Timiș, a vorbit despre greva din educație.
Irina Oroșan, un cadru didactic din județul Timiș a intervenit telefonic la Antena 3 CNN, unde a spus că liderii sindicatelor din educație nu au ținut cont de cerințele profesorilor și au luat decizia să suspende greva fără acordul acestora:
„Nu suntem de acord cu suspendarea grevei. Noi, la nivel de Timiș, ținem legătura cu colegii și toți spun același lucru. Sunt în grevă, susțin greva și nu suntem de acord cu această manipulare grosolană. Nu vă jucați cu nervii noștri, că s-ar putea ca domnii aceștia să aibă surpriza mari de la noi. Nu se poate să-și bată joc în halul în care își bat joc de noi“, a spus profesoara revoltată.
„Liderii de sindicat sunt obligați să lupte până la capăt. Nu primim procentele. De ce nu primim procentele? În baza a ce s-a suspendat această grevă? Suntem în cancelarii, clocotim, suntem școli care vom ieși în stradă cu sau fără aprobări. Nu mai putem să participăm la această bătaie de joc.
Nici nu am văzut această ordonanță. Cum putem să suspendăm această grevă când noi nu știm ce conține ordonanța. Colegii amenință că nu vor intra la examene, nu vom merge ca supraveghetori și evaluatori. Avem o problemă foarte mare. Nu se poate să fim în halul acesta de manipulați. O țară întreagă e în această situație.
Noi știm situația reală din școli și nu am văzut procente. Școlile de la noi (n.r. Timiș) nu au cedat, în țară este același lucru. Ținem legătura cu fiecare județ, oamenii îmi scriu în privat că suntem 70-90% în grevă. Nu vom ceda! O țară întreagă este șocată!“, a precizat profesoara din Timiș. Sindicatele din educație au decis luni, înainte de prânz, ca greva din educație să fie suspendată.
„Greva se suspendă!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, au transmis sindicatele din educație.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.