CCR a decis că interceptările serviciilor secrete în dosarele penale este neconstituţională

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că mecanismul de control stabilit prin legea votată de majoritatea PSD-PNL-UDMR pentru utilizarea interceptărilor serviciilor secrete în dosarele penale este neconstituţional, subliniind că „legiuitorul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce ţin de legalitatea înregistrărilor”. CCR a decis, totodată, că eliminarea pragului la abuzul în serviciu este constituţională. Curtea Constituţională a dezbătut sesizările privind modificările votate în Parlament la Codul penal şi Codul de procedură penală.

„Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce ţin de legalitatea înregistrărilor – mijloc de probă în procesul penal – rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, cu consecinţe în planul respectării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.

Totodată, Curtea a constat că este necesar ca legiuitorul să reglementeze, în Codul de procedură penală, o formă de control a posteriori în cazul înregistrărilor ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii, care sunt comunicate organelor de urmărire penală şi care dobândesc calitatea de mijloace de probă în dosarul penal în care nu s-a dispus trimiterea în judecată, pentru ca persoana vizată de aceste activităţi, care nu a dobândit în acea cauză calitatea de parte, precum şi inculpatul faţă de care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală sau clasarea să poată contesta legalitatea acestor înregistrări, precum şi elementele ce ţin de legalitatea mijlocului de probă. De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul are obligaţia de a reglementa şi procedura aplicabilă conservării şi/sau distrugerii acestor înregistrări”, se arată în comunicatul de presă dat publicităţii de Curtea Constituţională în urma şedinţei de miercuri.

Comunicatul Curții Constituționale:

În ședința din data de 17 mai 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, a decis:

A. Cu unanimitate de voturi în privința pct.1 și a pct.2 [cu referire la art.V din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal] și cu majoritate de voturi în privința celorlalte dispoziții ale pct.2:

1. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că este neconstituțională sintagma „a unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluţionarea unui recurs în interesul legii” din cuprinsul art.III pct.1 [cu referire la art.3 alin.(3)] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
2. A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.I pct.3 [cu referire la art.297 alin.(1)] și pct.4 [cu referire la art.298 alin.(1)], precum și ale art.V din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În esență, Curtea Constituțională a stabilit, cu privire la sintagma „a unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluţionarea unui recurs în interesul legii” din cuprinsul art.III pct.1 [cu referire la art.3 alin.(3)] din legea criticată, că dezincriminarea se realizează printr-un act de reglementare primară. Legiuitorul nu poate asimila în niciun caz decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluționarea unui recurs în interesul legii cu o lege și, astfel, să îi atașeze efectele pe care le presupune o lege de dezincriminare. Curtea a reținut că o astfel de decizie nu provine de la o autoritate publică ce acționează în sfera generării normelor juridice sau a eliminării acestora și nu aduce niciun aport normativ propriu. Astfel, Curtea a constatat neconstituționalitatea sintagmei, fiind contrară dispozițiilor art.1 alin.(4), ale art.61 alin.(1) și ale art.126 alin.(3) din Constituție.

De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit, cu privire la art.I pct.3 [cu referire la art.297 alin.(1)] și pct.4 [cu referire la art.298 alin.(1)], precum și ale art.V din legea criticată, că instanțele judecătorești pot remedia prin interpretare – cu luarea în considerare a deciziilor Curții Constituționale – inconsistențele și incongruențele existente în textele de incriminare. Astfel, chiar dacă legiuitorul nu a reglementat un anume prag valoric al pagubei sau o anumită intensitate a vătămării intereselor legitime ale persoanelor fizice/ juridice pentru reținerea infracțiunilor de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, aspect care, în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale nu a atras neconstituționalitatea normei în cadrul controlului a posteriori de constituționalitate, acțiunea instanțelor judecătorești – concordantă cu jurisprudența Curții Constituționale – este de natură să mențină și să consolideze prezumția de constituționalitate a textului, care trebuie să îmbine într-un mod armonios aspectele de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii. Totodată, Curtea a reținut că folosirea sintagmei „un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege” din cuprinsul normelor de incriminare antereferite nu încalcă exigențele de calitate a legii, întrucât infracțiunile de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu vizează conduita funcționarului public/funcționarului prin raportare la un act de reglementare primară, neavând importanță dacă acesta a fost adoptat/ emis înainte sau după Constituția din 1991, atât timp cât a fost receptată în sistemul constituțional actual.

B. Cu unanimitate de voturi, după conexarea celor trei sesizări formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Avocatul Poporului și de un număr de 33 de deputați aparținând Alianței pentru Unirea Românilor (A.U.R.), Partidului Social Democrat (P.S.D.) și Partidului Umanist Social Liberal (P.U.S.L.) și 23 deputați neafiliați,

1. A admis obiecțiile de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.I pct.17 [cu referire la art.139 ind.1 alin.(2)] și ale art.I pct.62 [cu referire la art.595 alin.(1) ind.1 lit.b)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative.
2. A respins, ca neîntemeiate, obiecțiile de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, în ansamblu, precum şi dispoziţiile art.I pct.1 [cu referire la art.9 alin.(5)], art.I pct.17 [cu referire la art.139 ind.1 alin.(1)], ale art.I pct.19 [cu referire la art.145 ind.1 alin.(3)], ale art.I pct.34 [cu referire la art.281 alin.(4)], ale art.I pct.38 [cu referire la art.345 alin.(1) ind.1 și (1) ind.2], ale art.I pct.43 [cu referire la art.374 alin.(11) și (12)], ale art.I pct.44 [cu referire la art.375 alin.(3)], ale art.I pct.45 [cu referire la art.377 alin.(5)], ale art.I pct.48 [cu referire la art.421 alin.(1) pct.2 lit.a)] și ale art.II alin.(2) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În esență, în ceea ce privește soluția de admitere a obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.17 [cu referire la art.139 ind.1 alin.(2)] din legea criticată, Curtea a reținut că legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația constituțională, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate neconstituționale prin Decizia nr.55 din 4 februarie 2020, cu dispozițiile Constituției, ceea ce este contrar prevederilor art.147 din Legea fundamentală. În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit normelor criticate, organul competent să verifice legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, a mandatului emis cu această ocazie, a mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care acestea au fost obținute este judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia îi revine, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așadar o instanță judecătorească ierarhic inferioară celei care a autorizat activitățile respective. Din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce țin de legalitatea înregistrărilor – mijloc de probă în procesul penal – rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, cu consecinţe în planul respectării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.

Totodată, Curtea a constat că este necesar ca legiuitorul să reglementeze, în Codul de procedură penală, o formă de control a posteriori în cazul înregistrărilor ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii, care sunt comunicate organelor de urmărire penală și care dobândesc calitatea de mijloace de probă în dosarul penal în care nu s-a dispus trimiterea în judecată, pentru ca persoana vizată de aceste activități, care nu a dobândit în acea cauză calitatea de parte, precum și inculpatul față de care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau clasarea să poată contesta legalitatea acestor înregistrări, precum și elementele ce țin de legalitatea mijlocului de probă. De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul are obligația de a reglementa și procedura aplicabilă conservării și/sau distrugerii acestor înregistrări.

Cât privește soluția de admitere a obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.62 [cu referire la art.595 alin.(1) ind.1 lit.b)] din legea criticată, Curtea a constatat că legiuitorul nu poate asimila în niciun caz decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluționarea unui recurs în interesul legii cu o lege și, astfel, să îi atașeze efectele pe care le presupune o lege de dezincriminare. Curtea a reținut că o astfel de decizie nu provine de la o autoritate publică ce acționează în sfera generării normelor juridice sau eliminării acestora și nu aduce niciun aport normativ propriu. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile art.I pct.62 [cu referire la art.595 alin.(1) ind.1 lit.b) din Codul de procedură penală] din legea criticată sunt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art.1 alin.(4), ale art.61 alin.(1) și ale art.126 alin.(3) din Constituție.

Context. Legile pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală au fost atacate la Curtea Constituțională de parlamentari de la Forța Dreptei, PSD și AUR, precum și de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului.

Prevederile contestate vizau în esență:

inexistența unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu
lipsa unui mecanism de contestare a interceptărilor SRI din dosare
obligația părților din dosare de a avea avocați cu certificat ORNISS pentru a avea acces la probele obținute de SRI și care sunt clasificate
Deputatul Ludovic Orban declara pe 12 aprilie că parlamentarii Forţa Dreptei, neafiliaţii şi cei de la AUR vor contesta la Curtea Constituţională modificările la Codul de procedură penală făcute în Camera Deputaţilor.

„Considerăm profund neconstituţionale, antidemocratice şi împotriva drepturilor şi libertăţilor individuale ale cetăţenilor români două prevederi din Codul de procedură penală modificate de majoritatea parlamentară. Este vorba de acceptarea ca probe a interceptărilor făcute de servicii de informaţii pe mandate de siguranţă naţională, în toate tipurile de procese pentru infracţiunile care sunt cuprinse în articolul 139”, afirma Orban la Palatul Parlamentului.

Acesta a menţionat că al doilea motiv de neconstituţionalitate în cazul Codului de procedură penală este articolul „care limitează dreptul la apărare al cetăţenilor” şi care obligă cetăţenii români să apeleze la avocaţi care au certificat ORNISS, atunci când este vorba de procese care vizează siguranţa naţională.

„Acest lucru este o aberaţie. Acordarea certificatului ORNISS se face de o instituţie a statului care poate să acorde cui vrea şi cui nu vrea certificate ORNISS. Prin împiedicarea alegerii avocatului dorit de către persoana care se află în cursul unui proces este împiedicată exercitarea dreptului constituţional la apărare, care este conferit oricărui cetăţean român”, a menţionat el.

Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a decis în unanimitate să trimită Curţii o sesizare privind cele două coduri.

În ceea ce priveşte Codul penal, instanţa supremă sesizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 3 (art. 297 alin. 1 C. pen.) şi art. I pct. 4 (art. 298 C. pen.) şi art. V din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, în raport cu prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (4) referitoare la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale a României, ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept precum şi ale art. 1 alin. (5), conform cărora respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie, precum şi în componenta sa referitoare la claritatea legii, dar şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. III pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, în raport cu prevederile art. 1 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) raportat la art. 61 alin. (1) şi la art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Cu privire la Codul de procedură penală, Înalta Curte indică neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală privind art. I pct. 17 (art. 1391 din Codul de procedură penală) în raport de prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (4) sub aspectul caracterului obligatoriu al deciziilor instanţei de contencios constituţional, ale art. 1 alin. (3) referitor la principiul statului de drept, precum şi ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii, dar şi neconstituţionalitatea art. I pct. 1 – art. 9 alin. (5) din Codul de procedură penală, art. I pct. 19 (art. 1451 din Codul de procedură penală), art. II, în raport de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii.

Avocatul Poporului susţine la CCR neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I, punctul 17 referitoare la art.139 ind.1 alin.(1) şi (2), precum şi cele ale art. I pct. 38 cu referire la introducerea alin. (1) ind.1 în cuprinsul art. 345 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative.

Pe 5 aprilie, Parlamentul a adoptat Codul Penal și de Procedură Penală, după ce Comisia juridică a Camerei Deputaților a admis, fără amendamente, formele transmise de Guvern.

Votul din Comisia Juridică a venit după o pauză de câteva minute, în care președinta comisiei, Laura Vicol (PSD), a fost chemată în birou pentru „o urgență”. La revenirea în comisie, ea a anunțat schimbarea poziției Coaliției și revenirea la varianta Guvernului.

Noile coduri au fost adoptate fără dezbateri, printr-o procedură fără precedent, despre care deputații USR au avertizat că ar fi neconstituțională.