În sec. al XIV-lea se remarcă contribuţia normativă a ieromonahului Matei Vlastare, care a scris în 1335 tratatul canonic alfabetic Sintagma, în care la litera P tratează Despre Sfintele Paşti. Acest tratat ar trebuie cunoscut de către toţi teologii şi chiar monahii învăţaţi, având în această privinţă aceeaşi pondere ca şi Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin şi Hexaimeronul Sfântului Vasile cel Mare. Iar dacă aceste lucrări s-au retipărit în mai multe ediţii după 1990, va trebui ca în viitorul apropiat să fie reeditată şi această lucrare – bineînţeles că şi întreaga Sintagmă! – pentru acoperirea cea mai competentă a problemelor pascaliei. Până atunci, noi am reprodus integral această lucrare, însă fragmentată şi plasată la locurile necesare, după cum am considerat de cuviinţă.
Printre alte observaţii ale lui Matei Vlastare vom reţine în principal următoarele:
Asemănător Sfântului Ioan Damaschin, el face o lucrare de sinteză canonică patristică, iar în cazul de faţă a pascaliei ortodoxe tradiţionale, cu metodele şi problemele ei specifice. Din punct de vedere astronomic, autorul se încadrează în linia tradiţiei Aristotel… Ptolemeu… Sfântul Ioan Damaschin, adică geocentrism clar. În ceea ce priveşte problemele legate de precesia echinocţiului de primăvară, Vlastare era la curent cu decalajele respective şi accepta fără nici o îndoială rata de întârziere a lui Iparh/Ptolemeu, şi anume cea de 1 zi la 300 de ani (Matei Vlastare Despre Sfintele Paşti).
Acest lucru trebuie reţinut deoarece va avea o mare importanţă în dezbaterile ce au urmat în legătură cu consecinţele acestei întârzieri în cazul celui de-al doilea luminător, luna, care are un proces asemănător de întârziere (decalare) numit proemptoza lunii, datorat aceloraşi consecinţe ale mişcărilor cereşti diferite ale sistemului stele (zodii) – soare – lună, pământul rămânând permanent cadru fix inerţial, în mod real, şi nu numai ca şi cadru relativ de referinţă, cum susţine ştiinţa contemporană relativistă:
„Drept aceea autorul nostru apără pe acei Părinţi pe care îi ţine de dătătorii hotărârii a 4-a (dacă este odată cu 14 nisan¹ paștele iudeilor, se amână cu o săptămână), împotriva socotinţei ce ar putea să se nască, că ei fără de a cunoaşte ştiinţa astronomiei ar fi stabilit astfel o hotărâre şi de aceea hotărârea lor acuma nu s-ar putea respecta în toate cazurile. Nu în ignoranţa lor trebuie – zice el – a se căuta cauza pentru aceasta, ci în cursul lunii. Luna îşi împlineşte cele 235 de lunaţiuni ale sale mai devreme decât se împlinesc cei 19 ani ai eneachedecaetiridei… Prin urmare dacă la începutul unei perioade de 304 ani Paştele legii cele din 15 nisan a fost la 2 aprilie, la începutul perioadei a doua ele nu vor fi la 2 aprilie, ci cu 1 zi mai devreme, adică la 1 aprilie, şi la începutul perioadei a treia cu 2 zile mai devreme, adică la 31 martie, şi spre a ajunge la data de 2 aprilie va trebui de adăugat la data Paştelor legii după 304 ani 1 zi, iar după 608 ani 2 zile ş.a.m.d. Părinţii cei ce au dat hotărârea a 4-a ca unii ce erau versaţi în ştiinţa astronomiei au ştiut foarte bine că în urma proemptozei după decurgerea de 608 ani va trebui să se facă adaosul celor două zile şi că în urma acestui adaos va trebui să se amâne uneori duminica Paştelor cu o săptămână mai în urmă. Dar ei au admis tacit aceasta abatere dela regula lor, pentru că au socotit-o nu numai de nepericuloasă evlaviei, ci încă de foarte folositoare, deoarece în urma adaosului celor 2 zile hotărârea cea mai principală în privinţa timpului prăznuirii Paştelor, care este de a nu prăznui duminica pascală împreună cu iudeii, se poate respecta cu atât mai bine, fiind că şi în cazul cel mai rău încă tot sunt cel puţin trei zile ce despart Paştele noastre de Paştele iudaice cele din 14 nisan, pe când în acel timp când stabiliră Părinţii hotărârea a 4-a, intervalul cel mai scurt dintre Paştele noastre şi cele ale iudeilor nu valora mai un mult decât 1 zi. Acum (în secolul al XIV-lea) adică, datele lunare ale Paştelor legii din tabla noastră pascală reprezintă luna în vârstă de 17 zile. Deci dacă ar cădea astfel o dată într-o sâmbătă, noi prăznuim Paştele în duminica următoare, fiind acum luna de 18 zile. Iudeii însă prăznuiesc paştele lor la luna plină cea de 14 zile. Deci între ziua a 14-a şi între cea a 18-a a lunii este un interval de trei zile. În timpul Părinţilor amintiţi (adică în jumătatea 1-a a secolului al VIII-lea) datele paştelor legii din tabel reprezentau luna de 15 zile şi pentru că iudeii prăznuiesc paştele lor la lună de 14 zile, dacă vreuna din acele date cădea într-o sâmbătă creştinii prăznuiau Paştele în duminica nemijlocit următoare la lună de 16 zile şi Paştele creştine erau despărţite de cele iudaice numai printr-un interval de 1 zi.
Este vădit că prin adaosul celor două zile ce se face în urma proemptozei s-a prelungit intervalul cel mai scurt dintre Paştele noastre şi cele iudaice dela 1 la 3 zile şi prin aceasta se satisface mai mult cererii canonice de a nu prăznui Paştele odată cu iudeii. Din aceeaşi cauză a urmat şi cealaltă hotărâre a Părinţilor de a prăznui Paştele în zi de duminică, astfel că dacă iudeii ar prăznui paştele lor într-una din celelalte zile săptămânale, serbând noi Paştele noastre în duminica următoare ele nu coincid cu ale lor, iar în caz că paştele lor ar cădea într-o duminică, noi urmând hotărârii Părinţilor prăznuim Paştele noastre nu în acea duminică, ci în a doua, şi prin urmare nici în acest caz nu coincid ale noastre cu ale lor. În tot cazul ei au socotit că poate să fie numai spre binele creştinilor dacă un interval lung desparte Sărbătoarea acestora de «nesărbătoarea» iudeilor.” (prelucrare după prof. C. Popovici).
Deci, odată lămurite ambele fenomene de „întârziere” se subliniază clar că şi Părinţii de la Niceea, şi cei care au urmat au fost pe deplin conştienţi de aceste întârzieri şi le-au avut în vedere că se vor întâmpla pe viitor, şi cu ce rată (300 de ani echinocţiul, 304 de ani luna plină). Matei Vlastare a remarcat şi el la rândul lui decalajul ce se mărea treptat, dar a emis o părere ce s-a dovedit normativă în practica pascaliei Bisericii Ortodoxe de atunci şi până în 1924, deci timp de 600 de ani, şi anume:
„Dar pentru aceasta nu se cuvine a preface tabelul Părinţilor, căci nici nu este cu putinţă a se compune altul care să arate tuturora astfel de evident hotărârile pascale amintite, ci dacă şi am voi, ca unii, să-l modificăm, reducându-l cu două zile, începând adică dela anul 6841, atunci pe lângă că-i imposibil a îndupleca pe mai marii din toată lumea ce chivernisesc afacerile creştinilor să înveţe una alta, lăsându-se de aceea, tot va mai urma încă, şi iarăşi după 304 ani, şi iarăşi după atâţia, şi tot una astfel, aceeaşi eroare şi va fi necesar a modifica pe acest (tabel) adeseori, astfel că-i mai bine a nu-l înnoi, căci astfel o înnoire nu numai că nu va putea să nu cadă iarăşi în aceeaşi eroare, ci se va face şi mijlocitoare de turburări nu neînsemnate în Biserică.” (Matei Vlastare Despre Sfintele Paşte)
Reţinem ideea fundamentală a păstrării tabelei patristice, cu toată întârzierea ei semnalată.
O altă observaţie importantă legată de opera lui Matei Vlastare: elaborarea unor calcule şi tabele precise legate de stabilirea paştelui legii vechi. De ce este acest lucru important? Din următoarele motive:
– Paştele creştine sunt legate în calculul lor de echinocţiu de primăvară, luna plină pascală, 14 nisan şi de paştele legii. Hotărârea pascală pe care s-a pus accentul canonic cel mai mare, aşa cum am văzut, a fost cea legată de interzicerea hotărâtă a prăznuirii Paştelor creştine odată, şi cu atât mai mult înaintea paştelor iudaice. Vom vedea că aceasta este abaterea cea mai gravă de care se face vinovat calendarul gregorian, şi odată cu el aşa-numitul „calendar iulian îndreptat”.
– Întrucât s-a observat pe bună dreptate că iudeii nu mai erau capabili să calculeze corect echinocţiul şi luna plină pascală, iar mai târziu au procedat la tot felul de modificări (15 nisan în loc de 14, etc.) s-a tras de către reformatori concluzia pripită şi falsă, potrivit căreia noi ortodocşii nu mai suntem legaţi de datarea evreiască, şi nu mai contează acum când cad Paştele creştine relativ la cele iudaice. În loc de aceasta, Matei Vlastare indică două tabele (reproduse în lucrarea noastră), al său personal, şi al Părinţilor (din sec. al VIII-lea) care calculează exact acest lucru: paştele legii. Mai mult, Matei Vlastare indică următorul fapt important: întârzierea de care am vorbit nu numai că nu este vătămătoare, ci chiar dimpotrivă, cauzează o îndepărtare continuă de paştele legii, ce are efecte benefice atât pentru evlavie, cât şi canonice şi tipiconale. S-a dat pentru aceasta chiar şi o tâlcuire duhovnicească: cu timpul depărtarea cronologică a Paştelor creştine de cele iudaice semnalează şi depărtarea continuă şi duhovnicească între ele.
de Pr. Dan Bădulescu
Oare Dumnezeu ar fi trimis Sfânta Lumină la o dată pe care astronomii papei o consideră eronată?
1. Data Paștelui iudeu (Pesah) era fixată în ziua de 14 în luna Nisan (după calendarul lunar), ziua cu prima Lună plină a primăverii. Nisan este prima lună a anului în calendarul asirian, iar în cel iudaic este prima lună a anului ecleziastic și a șaptea lună (a opta în anii bisecți) a anului secular.
Numele de „nisan” este de origine asiro-babiloniană și înseamnă „luna fericirii”. Această dată era dependentă de ciclul lunar (anul de 13 luni), și nu de calendarul solar de 12 luni, aplicat în prezent.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Excelentă această lămurire, care subliniază importanța de fond al credinței celei drepte în stabilirea datei Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, dincolo de nepotrivelile de formă astronomice, de care înșiși Sfinții Părinți făuritori ai Sfintelor Canoane ale Ortodoxiei, iată, erau conștienți și, cu toate acestea, au insistat ca data să fie calculată după calendarul neîndreptat. Iar, faptul că Dumnezeu le-a dat dreptate Sfinților Părinți ai Bisericii noastre Ortodoxe stă în semnul minunat al pogorârii Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în fiecare an în ziua calculată după calendarul neîndreptat, ceea ce înseamnă că, în cei trei-patru ani cât s-a „îndreptat” calendarul inclusiv în privința datei Sfintelor Paști în BOR (adică între 1924-1927), Sfânta Lumină a venit tot după calendarul vechi neîndreptat numai la cei care au rămas pe calendarul vechi, aceasta constituind, cred, motivul principal al adoptării datei comune de prăznuire a Sfintelor Paști după calendarul neîndreptat pentru toată Ortodoxia (deși s-a pretextat că se face aceasta pentru întărirea comuniunii între toți ortodocșii, indiferent de calendar, cred că, mai degrabă, s-au speriat mai marii Bisericilor „îndreptate” că nu mai au parte de coborârea Sfintei Lumini de praznicul Sfintei Învieri). Aviz patriarhilor, ecumenic și al BOR, că ne vom trezi cu aceeași surpriză, dacă încearcă modificarea gregoriană a calendarului prăznuirii Sfintei Învieri, cu atât mai mult cu cât fondul credinței noastre Ortodoxe s-a alterat datorită aderării Sfintelor Sinoade ale BOR și ale altor Biserici Ortodoxe la hotărârile eretice ale minciuno-sinodului din Creta și cu cât îndreptarea calendarului nu este privită pur astronomic, ci mai ales din dorința de a sărbători Sfintele Paști împreună cu ereticii, adică întărindu-se căderea Bisericii Ortodoxe în erezia ecumenistă. Dacă vor face greșeala să adopte calendarul gregorian pentru prăznuirea Sfintei Învieri a Domnului, vor exista, cu siguranță Biserici ortodoxe autocefale care nu vor adera la o asemenea hotărâre, indiferent că vor fi aderat sau nu la hotărârile eretice ale pseudo-sinodului cretan, ceea ce va întări și mai mult sciziunea (ca să nu-i zic schismă) din interiorul Ortodoxiei universale. Să ne ferească Dumnezeu de o asemenea rătăcire și hotărâre nesăbuită din partea conducătorilor Bisericii!
Despre prăznuirea Învierii Domnului împreună cu catolicii
https://ortodoxiacatacombe.wordpress.com/2023/04/12/despre-praznuirea-invierii-domnului-impreuna-cu-catolicii/
Doamne, ajută! Deși, efortul este urieșesc și fără precedent, în contextul național demersurilor celor ce se cheamă literați, vă rog să ne anunțați cum și de unde putem face rost de „Sintagma” Ierom. Matei Vlastares?!? Mulțumiri anticipate!
„Data Pastilor este hotarata de Sinodul I Ecumenic sa se calculeze dupa echinoctiu, adica dupa un fenomen fizic, natural, de masurare a timpului. Canon pe care noi ortodocsii nici nu il mai respectam in tocmai de sute de ani. Oare noi, toti ortodocsii, suntem sub Anatema Sinodului I Ecumenic? Papistasii respecta insa Canonul I Ecumenic privitor la aceasta reglementare.”
Observaţii:
1. Ziua Învierii a fost întotdeauna prăznuită – din vremea Sfinţilor Apostoli – în directă legătură cu paştele evreiesc, eveniment la care s-a petrecut Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos. Aşadar de la Sfinţii Apostoli pînă azi, conştiinţa creştină a Bisericii echivalează pomenirea Răstignirii şi Îngropării Domnului cu paştele evreiesc, un eveniment cu dată variabilă. Pînă la sfîrşitul veacurilor Biserica va trebui să raporteze Săptămîna Patimilor şi Învierea nu la echinocţiu, ci la paştele evreiesc. Poate imnografia acelor zile vă va lămuri mai mult decît o fac eu. Nu există nici măcar o singură referire la echinocţiu în imnografia patristică, şi ştiţi asta.
2. Doar în teorie paştele evreiesc se calculează luînd ca reper echinocţiul astronomic. Sfînta Scriptură spune că Dumnezeu i-a grăit lui Moise să facă pomenirea ieşirii din Egypt la prima lună plină a primăverii. Luna întîi este cea care îi interesează pe evrei, după cuvîntul din Levitic 23:5; nicăieri în Sfînta Scriptură nu se face referire la echinocţiu. Pentru că rotaţia completă a lunii în jurul pămîntului are aproximativ 29 de zile, iar calendarul evreiesc este un calendar exclusiv lunar (la fel şi cel assyrian/babylonic), la fiecare 3 ani (anul este determinat de soare) se mai adaugă o lună, deci în acei ani evreii au 13 luni, nu 12, precum europenii şi alţii, al căror calendar este solar, iar lunile sînt pur convenţionale şi nu au legătură cu luna astronomică.
3. La anul 325, la primul Sinod Ecumenic, Sfinţii Părinţi ŞTIAU că echinocţiul nu era pe 21 Martie, ci pe 19 Martie. Mărturie despre lucrul acesta este canonul 1 al Sinodului local din Antiohia (anul 341), primul document păstrat în scris despre cum se calculează data Paştelui, pe temeiul hotărîrii dogmatice a primului Sinod Ecumenic. Textul canonului 1 antiohian face trimitere la echinocţiu, dar nu precizează care anume, dacă e vorba de cel astronomic sau de cel al calendarului roman în curs. Dacă ar fi făcut referire la cel astronomic, ar fi precizat, tocmai pentru că era decalat cu 2 zile faţă de cel legal. Dar nu fac această precizare, pentru că ei încearcă să ofere metoda de calcul care să îi facă pe creştini să nu mai depindă de calculele evreieşti, luîndu-i în considerare, în acelaşi timp, şi pe evrei, de al căror paşte Biserica trebuia să se ferească să nu fie în aceeaşi zi cu Învierea Domnului.
4. Echinocţiul astronomic este un eveniment cu dată variabilă din punct de vedere calendaristic. 21 Martie este doar o convenţie. În funcţie de anul bisect, echinocţiul astronomic, eveniment care durează mai puţin decît o secundă, poate pica între 19 şi 23 Martie. Sfinţii Părinţi au ştiut şi acest lucru, dar şi pentru aceasta au ocolit nevoia de a ţine seama de astronomie, cîtă vreme Sfînta Scriptură nu ţine seama de ea, ci de un eveniment particular – paştele evreiesc.
5. Canonistul ortodox Matthei Vlastares, în comentariul său dedicat pascaliei (sec. 14), spune că cele 11 zile diferenţă dintre calendarul astronomic şi cel al Bisericii sînt de mare folos, întrucît dacă vom calcula data Paştilor luînd ca reper 21 Martie al Bisericii, iar NU echinocţiul astronomic, atunci nu se va întîmpla niciodată ca în aceste calcule să ajungem să avem Paştele înainte sau o dată cu evreii.
6. Domnul a fost răstignit la paştele evreiesc, dar în 2013 paştele evreiesc este 1 lună mai tîrziu decît cel papistaş. Se confirmă, şi pe această cale, că hristosul papistaşilor este unul fals, mincinos, fără legătură cu Sfînta Evanghelie.
Vedem ce rău a făcut trecerea de la adevăratul calendar (cel Iulian)?
Nu sunt stilist, dar trebuie să recunoaștem că propoziția “Calendarul nu-i dogmă.”, era doar o scuză să facă pași mici, dar rapizi, spre ecumenism.
Calendarul nu-i dogmă, dar lepădarea a ceea ce era corect, de dragul de fi în ton cu “lumea bună”, le-a dat putere slugilor satanice să îndrăznească să atace dogmele Dreptei Credințe.
Calendarul nu-i dogmă, dar este ca un raft de cărți, în care dogmele sunt păstrate. Dărâmând raftul, spre rușinea noastră, am lăsat ca dogmele Dreptei Credințe să fie luate de vânt și călcate în picioare de porci.