Rearanjarea Europei: SUA clocește unirea Poloniei cu Ucraina și a Basarabiei cu România. Cum va răspunde Rusia?

Generația actuală nu a crezut că britanicii vor ieși din UE, că turbulentul Trump va deveni președintele SUA, că pandemia va ține popoare întregi prizoniere în case ori că vom avea din nou un război în coasta Europei, la opt decenii după al doilea război mondial. Și totuși s-au întîmplat toate astea. De aceea, scenariul tot mai vehiculat de la o vreme privind modificări ale frontierelor unor state europene nu trebuie ignorat. Dinspre America începe să se audă cîntecul de sirene ale redesenării Europei, ceva de-a dreptul inimaginabil pînă acum. România unită cu Moldova, Polonia cu Ucraina și cine mai știe ce alte idei. Marea întrebare e cum vor reacționa rușii?

Revista americană Foreign Policy, probabil cea mai influentă publicație în domeniul politicii externe, fondată de legendarul Samuel P.Huntington, lansează un scenariu incendiar. Anume unificarea Poloniei cu Ucraina, ceea ce ar duce la nașterea cele mai mari națiuni europene, stavila perfectă contra Rusiei. Ideea nu e o premieră. Anul trecut, după invazie, ea a fost susținută în Polonia de analiști, de figuri politice, ba chiar și președintele Andrzej Duda a invocat, de Ziua Constituției, nevoia unei ”logodne polono-ucrainene”. Alții au respins vehement teza, inclusiv cu argumente istorice.

E firească disputa, dat fiind că există multiple probleme istorice, culturale și geopolitice care ar face o astfel de unificare extrem de dificilă. În trecut, Polonia și Ucraina au avut conflicte și tensiuni în privința teritoriilor și granițelor, iar diferențele culturale și lingvistice sunt semnificative. Un proces de unificare ar necesita modificări fundamentale în ceea ce privește structurile de putere și guvernare ale ambelor state.

Subiectul a amorțit o perioadă. Dar acum, țîșnește din nou, lansată de reputata publicație americană. Și asta, într-un moment cînd tot de peste ocean se flutură ideea unificării României cu Moldova.

Ce susține Foreign Policy, într-o analiză extrem de amplă:

”Imaginați-vă, în schimb, că, la sfârșitul războiului, Polonia și Ucraina formează un stat federal sau confederal comun, fuzionând politicile lor externe și de apărare și aducând Ucraina în UE și NATO aproape instantaneu. Uniunea polono-ucraineană ar deveni cea de-a doua țară ca mărime din UE și, fără îndoială, cea mai mare putere militară a acesteia, oferind o contrapondere mai mult decât adecvată tandemului franco-german – ceva ce lipsește cu desăvârșire UE după Brexit. Pentru Statele Unite și Europa de Vest, uniunea ar fi o modalitate permanentă de a securiza flancul estic al Europei de agresiunea rusă. În loc de o țară divagantă și oarecum haotică, de 43 de milioane de locuitori, care zăbovește în no man’s land, Europa de Vest ar fi protejată de Rusia de o țară formidabilă cu o înțelegere foarte clară a amenințării rusești. „Fără o Ucraină independentă, nu poate exista o Polonie independentă”, a afirmat faimosul lider polonez interbelic, Jozef Pilsudski, care susținea o federație est-europeană condusă de Polonia, incluzând Lituania, Belarus și Ucraina, practic o recreare a comunității medievale.

Aceasta nu este o discuție fantezistă. La începutul războiului, Polonia a adoptat o legislație care permitea refugiaților ucraineni să obțină numere de identitate poloneze, oferindu-le astfel acces la o serie de beneficii sociale și de asistență medicală rezervate în mod normal cetățenilor polonezi. Guvernul ucrainean a promis că va face același lucru, acordând polonezilor din Ucraina un statut juridic special, care nu este disponibil altor străini. Cu peste 3 milioane de ucraineni care trăiesc în Polonia – inclusiv o populație importantă de dinainte de război – legăturile culturale, sociale și personale dintre cele două națiuni devin tot mai puternice pe zi ce trece” mai scriu americanii, citați de Capital.ro, tot ei amintind și precedentul unificării Germaniilor.

SUA pune, deci, pe tapet, deocamdată subtil, printr-o portavoce respectabilă, ideea construirii artificiale a unui stat nou în Europa, cu cea mai mare suprafață (exceptînd Danemarca/Groenlanda), de aproape un milion de kilometri pătrați și cea mai mare populație, cca.80 de milioane, egalînd Germania.

Ori poate tocmai egalarea Germaniei o fi miza?

Și oare rușii cum vor primi ideea?

Vom reproduce mai jos extrase dintr-un material publicat în 2015, nu mult după invadarea Crimeei de către Rusia, de revista SRI, ”Intelligence”. Un material în care erau analizate spuse ale celebrului guru rus Alexander Dughin din anii anteriori invaziei.

Mai precis, era vorba de versiunea rusă a „Marii Europe”, care includea, în viziunea lui Dughin, Blocul Vestic (Uniunea Europeană) condus de Germania şi Blocul Estic (Uniunea Eurasiatică) sub conducerea Rusiei.

”Potrivit lui Dughin, o Ucraină suverană poate deveni cu uşurinţă un centru de influenţă al Alianţei Atlantice care ar putea ameninţa întreaga Eurasie. Acest lucru justifică destrămarea geopolitică a Ucrainei în teritorii mai mult sau mai puţin autonome din punct de vedere cultural, aflate sub influenţa Moscovei sau a Europei continentale (prin care se înţelege Germania). Pentru Rusia, teritoriul cheie este coasta nordică a Mării Negre, inclusiv Crimeea. Impunerea superiorităţii Rusiei asupra acestui teritoriu ar asigura inviolabilitatea graniţelor Federaţiei Ruse, ar proteja Eurasia Centrală de influenţele Turciei „Atlantice”, ar facilita controlul asupra Bazinului Mării Negre, inclusiv asupra Bosforului şi Dardanelelor. După cum subliniază Dughin, asigurarea controlului politic şi militar total asupra coastei de nord a Mării Negre, din Ucraina spre Abhazia, ar reprezenta un aspect imperativ necesar în politica externă a Rusiei în această parte a lumii” releva publicația SRI.

Și mai puncta cel supranumit ideologul lui Putin:

”Principala sarcină a Rusiei este de a-şi asigura zona Europei continentale care se învecinează cu graniţa noastră vestică. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă Europa germană sau slavă (inclusiv ortodoxă), nu pro-americană, nici Europa anglo-saxonă, nici „cordonul sanitar”. Sectoarele germane şi ruse de influenţă ar trebui să se învecineze sau să se suprapună într-un echilibru special. Europa continentală, „zona centrală” a Europei (Heartland-ul), telurocraţia europeană ar trebui să se întindă în vestul graniţelor noastre vestice. Apoi telurocraţia rusă şi cea europeană (germană sau franco-germană) date fiind diferenţele dintre ele îşi vor consolida poziţa împotriva talasocraţiei anglo-saxone, oligarhiei financiare şi hegemoniei americane.

Acest concept nu poate fi materializat atâta timp cât există „cordonul sanitar”. Prin urmare, vom accepta doar o Polonie pro-rusă şi/sau pro-germană, o Ungarie pro-rusă şi/sau pro-germană, o Românie pro-rusă şi/sau pro-germană, o Bulgarie pro-rusă şi/sau pro-germană, o Slovacie pro-rusă şi/sau pro-germană, o Ucraină de vest (Galiţia) pro-rusă şi/sau pro-germană.

Ideal ar fi ca toate aceste ţări să fie pro-ruse, deşi este acceptabilă şi orientarea pro-germană (pentru susţinătorii opţiunii europene). Absolut inacceptabile sunt orientările anglo-saxone, pro-americane, atlantice, talasocratice şi, prin urmare, antiruse şi/sau antigermane. Potrivit acestui concept, avem pe de o parte Rusia şi, pe de altă parte, Europa (Germania) – ca o alianţă a două zone centrale (Heartland-uri). Între aceşti doi poli continentali se întinde un mozaic de naţiuni şi ţări care înclină către un pol sau celălalt”.

Proiecțiile lui Dughin păreau fantezii înainte de 2014.

Dar anii au trecut și vedem că Rusia face pași serioși înspre schimbarea arhitecturii europene și a ordinii mondiale în ansamblu, prin decuparea teritoriului ucrainean și nu numai.

Din această perspectivă, mai putem eticheta drept fantezie ceea ce ar fi planul exact invers, schițat de SUA, de contracarare a Rusiei prin unificarea Ucrainei cu Polonia, eventual a României cu Moldova, pentru a se crea în Est un cordon de protecție a Europei euroatlantice și a se tăia legătura Moscovei cu Berlinul? Și ce costuri ar putea reclama asemenea plan american, fiind limpede că Rusia nu ar ceda lesne?

Trăim vremuri complicate în care nimic nu mai seamănă cu ceea ce a fost după războaiele mondiale, cînd părea că lumea s-a ”așezat” și marile tensiuni globale s-au potolit.

Așa că va trebui să urmărim cu maximă atenție idei precum cele din Foreign Policy; s-ar putea ca generația actuală să trăiască și redesenarea Europei sub penelul rușilor și al americanilor, în moduri inimaginabile cândva. (Bogdan Tiberiu Iacob)