Dacă cineva dintre români mai crede că Legea cu privire la minorități și celelalte ce țin de educație, învățământ, limbă, adoptate în ultimii ani de statul ucrainean, nu se răsfâng negativ asupra viitorului comunității românești din Ucraina, că toate acestea țintesc în altă etnie și nu lizează identitatea noastră națională, acela ori e naiv, ori absolut nu-i pasă.
Treptat și consecvent suntem supuși asimilării, iar în ultimul timp – fără nici o sinchiseală, cu pași rapizi. Mai ales acum, în condițiile stării de război, când nu e chip pentru proteste de amploare, nu reușim bine să ne dezmeticim după o nevoie, că vine alta și mai grozavă.
La finele săptămânii trecute a bătut alarma Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, președinte al Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale (CBICA). Ne-a adunat, pe cine a găsit mai repede din președinții societăților naționale, să luăm atitudine, să mai facem un demers către factorii de decizie, către toate instanțele de rigoare posibile care ar trebui să țină cont de nevoile spirituale ale românilor.
În primul rând, petiția este adresată Președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski. Doar el e garantul Constituției și al respectării drepturilor garantate cetățenilor de Legea fundamentală a țării. Nu amintesc de promisiunile făcute de șeful statului referitor la asigurarea dreptului minorității românești la educație în limba maternă, pentru că nici o clipă n-am crezut în astfel de vorbe.
Unde sunt documentate aceste promisiuni, cine a auzit de ele în Ucraina?! Pot spune mulți că nu e momentul să abordăm aceste probleme.
Admit că nu e momentul potrivit, însă pentru promulgarea unor legi ca cea a minorităților a fost cel mai bun și necesar moment?
Nu cred nici că e cazul să ni se reproșeze: „Țara arde și baba se piaptănă”. S-a aprins și arde tot ce avem mai de valoare în menținerea ființei naționale și nu e mult până departe, ca să ne trezim pe un morman de cenușă.
Ca să deschid parantezele și să devină clar ce noi „surprize” au apărut de la Ministerul Învățământului și Științei al Ucrainei, voi expune un extras din scrisoarea semnată de lideri ai societăților românești:
„Considerăm că au caracter discriminatoriu dispoziția Ministerului Învățământului și Științei al Ucrainei nr.1/3351-23 din 8.03.2023 și în baza ei dispoziția nr.01-34/539 din 09.03.2023 a Departamentului de învățământal ARS (ARM) Cernăuți, adresate în regim de urgență școlilor cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, despre prezentarea până pe 10.03.2023 (orele 16.00) a informațiilor privind numărul necesar de manuale în limba ucraineană pentru asigurarea predării unui număr de discipline școlare în limba ucraineană, conform normelor Legii Ucrainei despre învățământul mediu general de a introduce cote lingvistice în școlile cu predare în limbile minorităților naționale, fapt care nu este acceptat de românii din Ucraina;
– semnalăm, că Departamentul de învățământ al ARS (ARM) Cernăuți fără să caute măsuri de protejare a învățământului în limba română în școli, prin o altă dispoziție nr.01-34/503 din 06.03.2023 privind practica aplicării normelor Legii Ucrainei «Despre învățământul mediu general», anticipă implementarea legislației care urmează să intre în vigoare abia la 1 septembrie 2023, cerând în regim de urgență de la directorii școlilor cu limba română de predare din regiunea Cernăuți lista disciplinelor școlare cu numărul de ore care vor fi predate în limba ucraineană, inclusiv cele care sunt predate în limba ucraineană în clasa 5 pentru anul de învățământ 2022-2023;…”.
În continuare sunt expuse probleme și dolențe despre care s-a scris în repetate rânduri.
Deoarece azi, 16 martie, se împlinesc 135 de ani de la nașterea poetului Alexei Mateevici, de la care avem cel mai frumos imn al limbii române, mi-l iau drept reper în pledoaria pentru limba maternă. Făcând distincţia între două tipuri de „trebuinţe” – naţionale şi cetăţeneşti –, Mateevici arată importanţa rezolvării echitabile a acestora. Pentru ca să existe o conştiinţă civică, e nevoie să existe mai întâi de o conştiinţă naţională, iar drepturile naţionale merg mână în mână cu drepturile cetăţeneşti.
Totuși, ideea-forţă a autorului este cea naţională: „Toate neamurile ne ruse, precum suntem şi noi, moldovenii, când au drepturile lor naţionale, adică când au voie să vorbească, să scrie, să citească, să înveţe, să se judece şi să se roage în limba lor, atunci ele pot desfăşura în pace şi linişte toate puterile minţii şi ale inimii lor”. Slabă-mi este nădejdea că de data aceasta vom fi auziți, dar măcar să nu ne pară rău că n-am făcut nici o mișcare pentru apărarea drepturilor noastre.
