De la înființarea sa, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a asumat rolul de entitate consultativă în domeniul sănătății la nivel internațional. Începând cu 2005, OMS a instituit Regulamentul sanitar internațional (RSI) ca principal instrument de conformitate pentru a se asigura că urgențele de sănătate publică vor fi tratate cu promptitudine. Pandemia COVID ilustrează perfect cât de puternică este deja OMS.
Cu toate acestea, un nou set de amendamente (pdf) propus de statele membre ale OMS a fost publicat la sfârșitul anului 2022, încercând să sporească puterea OMS sub pretextul RSI. Acest lucru, pe lângă un organism interguvernamental de negociere (INB) nou propus (pdf) și adăugarea unei clauze privind prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemie (OMS CA+) (pdf) în INB, ridică mai multe semnale de alarmă cu privire la schimbarea de paradigmă pe care o întreprinde OMS, de la rolul de organism consultativ internațional în domeniul sănătății la cel de regim global care acționează în numele sănătății.
De-a lungul istoriei, oamenii s-au bazat pe legăturile cu prietenii, familia și vecinii pentru a-și menține o viață socială sănătoasă. Acest lucru este important nu numai pentru starea de bine, ci și pentru a construi încrederea pe care se bazează baza relațiilor. La fel cum este vitală în relațiile cu familia și prietenii, în ceea ce privește sănătatea, încrederea este vitală în relațiile dintre pacient și medic.
Medicii din multe țări și regiuni diverse au o multitudine de metode diferite pentru a trata ceva atât de simplu precum o răceală. Unii vă pot face o injecție antigripală, alții vă pot prescrie niște medicamente minore, iar alții vă pot spune chiar să beți supă fierbinte și să vă odihniți mult. De asemenea, s-ar putea să existe un remediu necunoscut din America Latină sau din Asia de Sud-Est care funcționează la fel de bine ca ceva ce ați putea lua dintr-o farmacie americană. Toate acestea pentru a spune că medicii bine pregătiți știu ce fac, având în vedere metodele pe care le au la dispoziție.
Relația medic-pacient unu la unu a fost în mod tradițional modalitatea încercată și adevărată de a stabili un sistem de sănătate în orice societate. Chiar și în cadrul medicinei bazate pe dovezi, sfaturile primite de la Centrele americane pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC), de la Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA) sau de la alte agenții de sănătate servesc drept recomandări neobligatorii pentru medici, care le dau dreptul de a lua propriile decizii pe baza cunoștințelor lor despre pacient.
Oamenii iau singuri deciziile finale legate de sănătate; prin urmare, medicii au nevoie de consimțământul pacienților lor pentru tratamente sau intervenții chirurgicale. Încrederea pe care oamenii o acordă medicilor lor este sacră și cere ca medicii să practice o medicină bazată pe etică și pe cunoștințe medicale autentice, abilități și experiență – lucruri pe care majoritatea medicilor încă le au.
În pofida a ceea ce a fost norma timp de generații, progresul medicinei moderne și al biotehnologiei a făcut din domeniile sănătății și medicinei niște industrii uriașe. Ca urmare, calitatea asistenței medicale a devenit din ce în ce mai dependentă de alocarea resurselor și de distribuția bogăției, este concluzia unui sondaj publicat de sectiunea de Sănătate a siteului Epoch Times.
Marile companii farmaceutice, agențiile de sănătate puternice și întreprinderile dominante de asigurări de sănătate sunt toate interconectate, formând un conglomerat imens de putere. În numele protejării oamenilor, această manifestare a puterii a atins un nivel fără precedent, care a fost afișat din plin în timpul pandemiei sub forma blocajelor, a mandatelor, a grabei medicamentelor și a vaccinurilor, a politicilor de asigurare care determină diagnosticul etc.
Apoi avem organizații internaționale precum OMS, cu un rol pe care mulți oameni îl consideră prea arbitrar pentru a-l considera un element eminent în viața lor. Aceasta a fost creată în cadrul Organizației Națiunilor Unite și, din punct de vedere istoric, a jucat un rol de coordonare în ceea ce privește problemele și resursele de sănătate la nivel mondial, ajutând la combaterea amenințărilor la adresa sănătății publice, cum ar fi poliomielita, SIDA și COVID. Cu toate acestea, cea mai recentă reformă propusă de aceasta ridică o îngrijorare serioasă cu privire la faptul că OMS se transformă într-un cvasi-regim global.
Cele mai noi modificări cu care se confruntă OMS sunt amendamentele la acordul privind Regulamentul sanitar internațional. Adunarea Mondială a Sănătății a adoptat prima oara RSI în 1969, pentru a acoperi șase boli, iar de atunci a fost revizuit de mai multe ori. O versiune complet actualizată a fost pusă în aplicare în 2005, după epidemia de SARS din China din 2003, după ce Partidul Comunist Chinez (PCC) a refuzat să mențină transparența în timpul epidemiei. Această ediție din 2005 a RSI se confruntă acum cu schimbări radicale.
RSI cere națiunilor OMS să detecteze, să evalueze, să raporteze și să răspundă în mod corespunzător în ceea ce privește urgențele de sănătate publică care se pot răspândi la scară internațională. În timpul pandemiei COVID-19, în special în timpul debutului acesteia, China a demonstrat o aptitudine pentru dezinformare și o lipsă de transparență față de comunitatea internațională în ceea ce privește schimbul de date, permițând investigarea originii virusului și a problemelor legate de cele mai recente infectii cu virsul de tip spike precum și moartea după ce țara a ridicat restricțiile zero-COVID.
Nu fără legătură cu aceste incidente internaționale, OMS a publicat o serie de amendamente la RSI care vor consolida considerabil puterea OMS în ceea ce privește urgențele sanitare globale. De exemplu, OMS va avea puterea de a acționa în cazul unor urgențe potențiale și nu reale și va permite directorului general al OMS să controleze producția de medicamente care pot fi alocate după cum consideră necesar.
O preocupare este aceea că OMS va avea autoritatea de a anula deciziile privind măsurile de sănătate luate de fiecare națiune în parte și va acorda organizației capacitatea de a cenzura ceea ce consideră a fi dezinformare și dezinformare, în cazul în care amendamentele vor fi adoptate. Aceasta este o amenințare serioasă la adresa suveranității fiecărui membru al OMS.
O altă modificare surprinzătoare a fost eliminarea „respectului pentru demnitatea, drepturile omului și libertățile fundamentale ale persoanelor” din articolul 3 din RSI, înlocuit cu termenii „echitate” și „incluziune”.
În același timp, noile amendamente ale OMS schimbă natura consultativă a RSI în cea de lege, ceea ce înseamnă că organizația va deține la fel de multă putere – dacă nu chiar mai multă – în comparație cu un organism de guvernare cu jurisdicție obligatorie din punct de vedere juridic și capacități de aplicare a legii.
Modificările menționate mai sus, și multe altele, sunt îngrijorătoare, deoarece amendamentele sunt de natură vagă și lasă mult loc de interpretare. De exemplu, amendamentele nu specifică suma de finanțare cu care țările trebuie să contribuie, ceea ce ar putea duce la o escaladare a corupției în țările subdezvoltate.
În timpul pandemiei, au existat o serie de sisteme de certificate de sănătate instituite în unele părți ale Americii de Nord, Europei și altor țări, însă niciunul nu a fost atât de răspândit și de puternic aplicat ca sistemul QR-code pentru sănătate în China. Pe parcursul celor trei ani de măsuri extreme zero-COVID din China, culoarea unui cod de pe telefon decidea dacă aveai voie să părăsești incinta comunității, să mănânci în restaurante sau chiar dacă o femeie să fie acceptată într-un spital pentru a naște.
Sistemul de coduri QR a fost capabil să vă urmărească mișcările și a folosit un algoritm pentru a determina dacă sunteți considerat a fi în pericol de a fi infectat. Dacă erai la risc, codul tău se îngălbenea, iar autoritățile te trimiteau într-o tabără de carantină pe cheltuiala ta. Acest sistem de coduri QR a fost, de asemenea, atașat la contul bancar personal, astfel încât carantina obligatorie într-un hotel să poată fi plătită înainte de a ajunge.
Implementate de un regim care nu prea ține cont de drepturile omului, codurile ar fi devenit galbene sau chiar roșii (indicând infecția) pentru cetățenii care se plângeau de măsurile stricte împotriva pandemiei. Un astfel de sistem invaziv are un potențial imens de abolire a vieții private și a autodeterminării, forțând locuitorii să trăiască sub un regim orwellian.
Intenția superficială a sistemului de certificate de sănătate este benignă, însă ar putea fi un instrument convenabil pentru a conduce la instituirea unui guvern global atotcuprinzător. Ar putea fi o componentă integrală în realizarea unei agende globaliste fără a necesita sprijinul maselor. Certificatele de sănătate nu sunt singurul lucru pe care OMS dorește să îl adauge guvernului mondial. Agenția solicită, de asemenea, un Organism Internațional de Negociere (OIN), având încorporată în atribuțiile sale puterea de prevenire, pregătire și răspuns la pandemii.
Citând în preambulul său „eșecul catastrofal al comunității internaționale de a da dovadă de solidaritate și echitate ca răspuns la… pandemie”, proiectul zero pentru INB inițiat în 2022 și revizuit începând cu februarie 2023 solicită o organizație internațională cu o autoritate care să depășească unele, dacă nu chiar majoritatea guvernelor din întreaga lume și care să fie capabilă să acționeze ca răspuns la următoarea urgență sanitară globală.
În același timp, INB include și inițiativa „One Health”, în prezent o plan cincinal menite să abordeze epidemiile zoonotice din întreaga lume. Se poate interpreta că INB ar fi brațul de acțiune al „superputerii” OMS, în timp ce IHR ar oferi baza juridică pentru guvernul arbitrar. Finanțarea pentru aceste măsuri, așa cum a fost propusă, ar proveni de la Banca Mondială.
În timp ce OMS se pregătește să își consolideze puterea prin aceste amendamente, o întrebare necesită un răspuns: Au fost oamenii mulțumiți de modul în care organizația a gestionat pandemia? Opinia publică mondială pare să fie divizată pe acest subiect. În timp ce națiunile dezvoltate din Europa și America de Nord par să susțină eforturile OMS, unele țări asiatice, precum Japonia și Coreea de Sud, își exprimă nemulțumirea, după cum se observă din graficele de mai jos publicate de Epoch Times.
Între timp, politicile pe care OMS încearcă să le pună în aplicare sunt, de asemenea, surse de puternice tensiuni și diviziuni sociale. Mulți par să fie împărțiți între adoptarea unui pașaport de sănătate privat și a unui pașaport de sănătate administrat de guvern, care poate fi folosit ca dovadă de vaccinare sau pentru cauze similare.
La fel ca orice guvern bun, cu controale și echilibre, nu are OMS nevoie și ea de o evaluare obiectivă post-COVID înainte ca amendamentele să fie adoptate? Acest lucru aduce în discuție problemele legate de tipul de entitate de supraveghere de care depinde OMS și dacă există mecanisme legale pentru ca OMS să poată fi trasă la răspundere în cazul în care nu reușește să gestioneze o criză critică de sănătate publică. Aceste aspecte trebuie să fie abordate înainte de adoptarea oricăror modificări.
Prin urmare, una dintre cele mai presante probleme în acest caz ar putea fi lipsa de transparență a OMS și măsurile de responsabilizare propuse. Limbajul utilizat în documentul de modificare este extrem de vag și lasă mult loc de interpretare. În același timp, pare să existe o lipsă îngrijorătoare de verificări și echilibre în cadrul noii ordini propuse.
Toate cele 194 de națiuni din cadrul OMS urmează să voteze amendamentele și să finalizeze noul INB până în luna mai 2024, care ar putea aduce schimbări radicale în ceea ce privește mijloacele de trai ale generațiilor viitoare. Au fost oamenii bine informați și educați cu privire la aceste schimbări? Nu ar trebui să existe mai multe dezbateri publice și deschise pentru o mai mare transparență, pentru a arăta ce se va întâmpla dacă modificările vor fi adoptate? De ce nu se sesizează presa de masă în legătură cu acest subiect?