Raed Arafat, „comandantul acțiunii” în timpul celor doi ani de pandemie, a refuzat să se prezinte în fața Comisiei de Anchetă cu privire la achizițiile din pandemie.
George Simion, unul dintre vicepreședinții Comisiei, a declarat că refuzul lui Arafat constituie o „sfidare”. Conform deputatului, Arafat a motivat că nu ar fi în atribuțiile Parlamentului să-l cheme la audieri, deși parlamentarii sunt aleșii poporului.
„Nu mă așteptam însă, după ce comisia de anchetă din Parlamentul European a chemat oameni la audieri, să existe o astfel de sfidare cum a existat cea a domnului Arafat, care nu a venit, deși confirmase prezența la Parlament. A trimis o scrisoare că nu este în atribuțiile noastre să îl invităm pe domnia sa, dar, totuși, dacă vrem să ne răspundă la niște întrebări, să le adresăm în scris. Eu am insistat foarte mult astăzi în cadrul comisiei ca domnul Arafat să fie încă o dată invitat săptămâna viitoare în fața forului suprem. Este o sfidare maximă faptul că a refuzat prezența la comisia de anchetă. Mă simt inutil în Casa Poporului român”, a declarat George Simion la România TV.
Preşedintele Oficiului Naţional pentru Achiziții Centralizate (ONAC), Mariana Constantinescu, a afirmat, marţi, la audierea în Comisia parlamentară de anchetă că că toate procedurile de negociere fără publicare au fost transparente.
„ONAC a elaborat documentaţiile de atribuire şi a invitat la negociere toţi operatorii economici identificaţi în acea perioadă în România care furnizau produse medicale, adică echipamente şi consumabile. Este adevărat că, în prima etapă, ONAC a anulat două proceduri pentru că nu au existat oferte de la niciun operator economic.
Cantitățile erau foarte mari şi atunci s-a apelat la MAE, care, prin ambasade, a încercat să ne sprijine să identificăm potenţiali producători şi furnizori de ceea ce avea România nevoie la acea dată. Astfel, s-au identificat în Coreea combinezoane, în Elveţia – producători de ventilatoare, în Serbia – un furnizor de combinezoane. Am încercat să cumpărăm de unde am găsit produsele de care aveam nevoie şi care au fost verificate de către specialiştii din DSU şi Ministerul Sănătăţii, ele fiind conforme.
Am organizat peste 140 de proceduri de achiziţie, din care 53 de proceduri au fost anulate din lipsă de oferte sau că s-au depus oferte neconforme. Toate acordurile cadru încheiate de către ONAC au fost puse la dispoziţia ISU în vederea încheierii contractelor subsecvente. Acordul cadru este doar o înţelegere între autoritatea publică şi operatorii economici care au putut furniza în perioada pandemiei produse şi consumabile medicale”, a spus Mariana Constantinescu.
Membrii comisiei au audiat-o marţi şi pe Carmen Comandaşu, şef-serviciu în cadrul Ministerului Sănătăţii. Comandaşu a menţionat că instituţia pe care o reprezintă a achiziţionat în perioada stării de urgenţă produse necesare pentru sistemul sanitar care să prevină infectarea şi răspândirea cu SARS-CoV-2. Aceasta a declarat că nicio instituţie publică, nici DSU, nu a solicitat vreodată Ministerului Sănătăţii să facă achiziţii pentru acestea: „Ministerul Sănătăţii şi-a derulat propriile achiziţii”.
In opinia lui, doar necuratul are dreptul