X

Revine botnița? Rafila nu se dezminte ca pion al OMS: Se asigură că nimeni nu va mișca în front la următoarea plandemie

Se măresc substanțial amenzile pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor”

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Din toate modificările și completările aduse de Ministerul Sănătății la Hotărârea de Guvern privind sancțiunile pentru încălcarea normelor din domeniul sănătăţii publice, două sunt extrem de importante. Prima este introducerea, în premieră, a unor amenzi usturătoare pentru nerespectarea restricțiilor și nepurtarea măștii în situaţii de risc epidemiologic, semn că Alexandru Rafila se pregătește pentru o nouă pandemie. Pentru a mai atenua șocul, o altă sancțiune introdusă este pentru spitalele care mai cer acum teste Covid la internare.

În procesul evoluţiei legislaţiei naţionale în domeniul sănătăţii publice și în contextul armonizării cu legislaţia Uniunii Europene, au fost elaborate şi aprobate noi reglementări în domeniul sănătăţii publice, care nu prevăd, însă, sancțiuni, susține Ministerul Sănătății în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern.

Potrivit acestuia, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice, nerespectarea măsurilor necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infecto-contagioase pe teritoriul României. Modificarea vine după ce amenzile din pandemie au fost anulate pe bandă rulantă în instanță, pe motiv de neconstituționalitate, dat fiind procedurile legislative defectuoase.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se asigură, astfel, că, la următoarea pandemie, toți cei care vor mișca în front vor primi amenzi usturătoare. Pe de altă parte, abia acum ministerul s-a trezit să impună sancțiuni managerilor de spitale care cer teste Covid la internare. Potrivit proiectului de act normativ, aceștia vor primi amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 5.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării accesului pacienţilor în unităţile sanitare publice, precum şi a accesului acestora la serviciile medicale, fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

Se întorc vremurile tulburi

Noua hotărâre de guvern aduce sancțiuni și pentru lipsa de informare a rudelor despre pacienții internați, luându-se, în calcul, de fapt, interdicția pentru aparținători de a vizita pacienții. Semn, din nou, că se întorc vremurile tulburi.

Astfel, vor fi sancționate cu amenzi între 2.000 de lei și 3.500 de lei, persoanele fizice, și între 5.000 de lei și 7.000 de lei, persoanele juridice, care nu respectă legislația în vigoare privind obligația unităților sanitare publice de a elabora proceduri şi de a implementa un sistem de informare a aparţinătorilor pacienţilor care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului să fie comunicate informații aparţinătorilor, telefonic/prin sms, la cerere. Aceste informații trebuie să cuprindă secţia/compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul, numele medicului curant şi numărul de telefon apelabil pentru informaţii despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului. Aceleași sancțiuni se vor aplica și pentru nerespectarea de către secţiile/ compartimentele unității sanitare publice a obligaţiei informării telefonice, zilnice, a aparţinătorilor, prin medicul curant/medicul de gardă/ personalul desemnat, despre starea şi evoluţia pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului, în situaţia în care programul de vizită este suspendat.

Echipamente de protecție

Sancționabile vor fi și  neafișarea, la loc vizibil, la intrarea în unitatea sanitară publică a programului zilnic de lucru a medicilor curanți, în vederea solicitării aparținătorilor pacienţilor internaţi pe oricare dintre secţiile/compartimentele unităţii sanitare de a discuta cu medical curant, precum și neasigurarea pentru vizitatori, în mod gratuit de către unitatea sanitară, a echipamentului de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției. Amenzi între 2.000 de lei și 7.000 de lei vor primi și cei care nu respectă suspendarea programului de vizită la nivelul unităţii sanitare publice  în situaţiile de risc epidemiologic.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

2 comentarii

  1. Daaaah, dacă amenzile de atunci au fost neconstituționale, astea instituite acum vor fi și ele la fel ?! Atunci, la ce bun se mai strofoacă să le stabilească ?!
    Ori ne pișăm pe ele Constituții-din toată lumea, că de acum luăm Întuneric de la ScutulRoșu și dracii ca ei…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button