X

Reacția Chișinăului după acuzațiile ocupanților ruși privind renunţarea la ‘limba moldovenească’

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În Republica Moldova se vorbeşte limba română şi absolut nicio ţară nu are dreptul moral, legal şi politic de a comenta acest lucru, a declarat vineri ministrul de externe moldovean Nicu Popescu, într-o reacţie la criticile Moscovei privind votul în prima lectură al parlamentului de la Chişinău vizând înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toate legile din Republica Moldova, relatează Deschide.md, potrivit Agerpres.

„Noi suntem indignaţi de indignarea Federaţiei Ruse. Limba pe care o vorbim ne aparţine, decizia cum numim această limbă ne aparţine şi absolut nicio ţară din lume nu are dreptul moral, legal sau politic să comenteze aceste lucruri”, a declarat într-o conferinţă Nicu Popescu, vicepremier în guvernul de la Chişinău, referindu-se la comentariile făcute anterior de Ministerul rus de Externe.

„Republica Moldova are o comuniune de istorie, de limbă cu România. Inclusiv, în virtutea acestei comunităţi Republica Moldova face parte din familia europeană, vom adera la Uniunea Europeană, indiferent de comentarii sau lipsa acestora a unor state terţe”, a adăugat Nicu Popescu.

Poziția Moscovei

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat într-un comentariu anterior că ar fi vorba de „mâna americanilor”.

„Sprijin real american pentru democraţie. Sub Maia Sandu, Republica Moldova îşi abandonează limba maternă”, a spus purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Parlamentul de la Chişinău a adoptat o decizie de racordare a legislaţiei sale la hotărârile Curţii Constituţionale. Astfel, limba română devine oficial limba de stat a Republicii Moldova, aşa cum era menţionat în textul Declaraţiei de Independenţă.

Spre aderarea la UE

În acelaşi timp, Nicu Popescu a afirmat că obiectivul actualei guvernări şi a preşedintelui Maia Sandu este ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană până în anul 2030.

„Obiectivul nostru este ca Republica Moldova să fie gata de aderare către anul 2030 şi să îndeplinească toate cerinţele Comisiei Europene, astfel încât să putem merge în toate statele europene şi să cerem votul de încredere. Obiectivul nostru este să convingem fiecare stat că Republica Moldova este demnă de a adera la UE”, a afirmat el în cadrul acestei conferinţe de presă care a fost dedicată, între altele, împlinirii unui an de la depunerea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE.

„Comisia Europeană ne-a trimis un set de recomandări şi urmează să explicăm până pe 19 aprilie ce reforme au fost făcute. Apoi, pe parcursul lunii septembrie se va face un raport al Comisiei Europene cu privire la implementarea de către Republica Moldova a recomandărilor. În acest an, pentru prima dată Republica Moldova va fi evaluată alături de statele balcanice”, a afirmat Nicu Popescu, citat de Deschide.md.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button