Institutul Wiesel acoperit de mafia PSD-PNL-USR, complici ai fărădelegilor lui Florian

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Mafia politică PSD-PNL-USR l-a salvat pe Alexandru Florian de prezența în fața Comisiei de cercetare a abuzurilor a Senatului, anunță R3Media. Directorul Institutului „Elie Wiesel” nu va fi chemat în fața Comisiei. Reuniți în ședință de lucru pe 28 februarie, membrii acesteia au respins cererea senatorului Sorin Lavric pentru ca Florian să fie audiat pentru abuzurile sale în fruntea Institutului „Elie Wiesel”.

Portalul media anunță că majoritatea membrilor comisiei au votat împotriva audierii lui Alexandru Florian. Pe lista rușinii se află senatorii Cătălin-Daniel Fenechiu (PNL), Dan Ivan (USR), Ion Prioteasa (PSD), Claudia-Mihaela Banu (PNL) și Raluca – Gabriela Ioan (PNL). Ionela Cristina Breahnă-Pravăț (PSD) s-a abținut. Singurul membru care a votat pentru audierea lui Florian a fost senatorul Rodica Boancă (AUR). Ceilalți nici măcar nu au fost prezenți. Constatăm așadar o unitate a celor trei partide – fie ele din arcul puterii sau din opoziție – în a fi solidari cu activitatea antiromânească a acestui institut guvernamental, finanțat mult din banii publici.

Reamintim că, săptămâna trecută, senatorul Lavric solicitase Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor din cadrul Senatului să-l convoace pe Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, pentru a răspunde în legătură cu acțiunile întreprinse de instituția sa în ultimii ani. În anul 2017, INSHR-EW a cerut Ministerului Internelor să facă presiuni asupra Sectoarelor 1, 2 și 4 din Capitală, pentru a obține schimbarea titulatura unei străzi și a unui liceu bucureștean care purtau numele savantului, dar și demolarea statuii acestuia din Piața Sf Ștefan. În anul 2019, INSHR-EW a cerut Bisericii Ortodoxe Române să impună clericilor să suprime evlavia față de martiriul lui Mircea Vulcănescu, exterminat în temnița Aiudului, în 1952, la vârsta de 48 de ani. În toamna lui 2022, INSHR-EW a făcut presiuni asupra conducerii Liceului Mircea Vulcănescu din Capitală, dar și asupra Primăriei Sectorului 4, pentru a încerca din nou schimbarea numelui acestei unități, și tot în 2022 a determinat Prefectura Capitalei să facă presiuni asupra Primăriei Sector 2, încercând din nou să obțină demolarea statuii. Organizații precum Fundația Ogoranu și personalități precum Gabriel Andreescu au denunțat aceste acțiuni, considerând că se încadrează la infracțiunea de abuz în serviciu. Practic, Alexandru Florian induce în eroare, cu bună știință, instituțiile statului român, în scopul determinării acestora de a lua măsuri abuzive și nelegale împotriva memoriei martirului Mircea Vulcănescu. Astfel, INSHR-EW afirmă că Vulcănescu ar fi fost condamnat pentru crime de război sau că o sentință a Curții de Apel București din 2019 ar fi reiterat această condamnare, ambele afirmații fiind total neadevărate.

Reamintim că Alexandru Florian este fiul unui promotor al terorii ideologice comuniste și că este director general al INSHR-EW de peste 10 ani. Înainte de asta, a fost director executiv alți șapte ani. Florian a fost el însuși un promotor al ideologiei comuniste. El a omis să menționeze în CV-ul oficial faptul că este autorul unei cărți publicate în 1983, „Procesul integrării sociale”,  în care face apologia sistemului comunist și a Partidului Comunist Român, după cum arăta istoricul Mircea Stănescu.

 

De astă dată românii au putut vedea și cine complicii lui Alexandru Florian. Coaliția PSD-PNL, la care se adaugă și USR – aflat teoretic în opoziție – nu a dorit, practic, transparentizarea acțiunilor Institutului Elie Wiesel, împiedicînd exercitarea atribuțiilor sus numitei comisii parlamentare.

De altfel, în octombrie 2022, împreună cu o serie de personalități publice, am adresat oficial primului ministru o petiție în care îi aduceam la cunoștință o lungă listă de ilegalități și abuzuri comise de directorul Institutului Elie Wiesel, aflat în directa sa subordine și plătit generos din banii publici ca demnitar de stat. Nici până în ziua de astăzi nu am primit un răspuns, deși termenul legal, de 30 de zile, a fost depășit cu încă 90 de zile. Guvernul României este paralizat de frică și refuză să ia act de ilegalitățile comise chiar sub egida sa. Întâmplarea de ieri, din Senatul României, dovedește încă o dată că instituțiile constituționale au devenit simple elemente de decor ale dictaturii instaurate de mafia ce a confiscat întregul stat, iar democrația a devenit o farsă grotescă.

Asta mi-a amintit de vorbele istoricului Marius Oprea. Întrebat, la ultima manifestare publică, cine îi conferă această putere lui Alexandru Florian, Marius Oprea a răspuns că puterea lui nu vine de la Tel-Aviv sau Washington, ci noi, românii, prin reprezentanții instituțiilor publice, îi conferim această putere. Prin lașitatea, prin slugărnicia și lipsa de demnitate a celor ce conduc aceste instituții. Tot așa cum Diavolul are putere în măsura slăbiciunilor noastre. În lipsa acestora, toate aceste spectre ale întunericului ar pieri.

Să luăm aminte!

editorial de Florin Dobrescu

One thought on “Institutul Wiesel acoperit de mafia PSD-PNL-USR, complici ai fărădelegilor lui Florian”

  1. Alta actiune a slugoilor si Iudelor din Șparlament, care vine sa confirme a nu stiu cata oara, statutul de Colonie bananiera al Romaniei de astazi! Sigur va veni o vreme cand cea mai cautata indeletnicire in Romania, va fi cea de calau pt astfel de slugoi si tradatori, care astazi colcaie peste tot la varful tarii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X