Datorită dezgustului față de clasa politică, românii nu s-au mai prezentat la vot în proporție de peste 60%. Și am ajuns ca cei păcăliți cu câte-un litru de ulei și două conserve, să decidă cine guvernează România. Dacă mai luăm în calcul și manevrele STS, era clar că soarta țării noastre va fi iarăși pe mâini anti-românești. A trebuit să apară partidul AUR, Alianța pentru Unirea Românilor, care cu mari eforturi și cu resurse foarte reduse a reușit totuși să acumuleze 10% din voturile celor prezenți la alegerile trecute. Dar nu este de ajuns, căci din opoziție nu poți decât să latri, iar hoții de la guvernare profită cât mai au timp și vând ce-a mai rămas din România. Apoi, procentul foarte mic al celor ce votează, permite de fiecare dată accederea în parlament a extremiștilor de la UDMR, care au o agendă iredentistă, dictată de la Budapesta, de ruperea a Transilvaniei de trupul țării.
E timpul ca lucrurile să se schimbe, căci actuala situație geopolitică din vecinătatea României, favorizează tot mai mult planurile șovine ale Ungariei, cu sprijinul masiv al Rusiei. Prin urmare, românii trebuie să se unească, să miște ceva, și mai ales, fundul în ziua votului. Acum avem pe cine, ba chiar avem și de unde alege. Vor fi tot mai mulți care vor vota AUR, care are deja altă popularitate, deși vom asista la multe atacuri abjecte la adresa lor. Pentru cine nu-i digeră pe cei de la AUR, a fost la un moment dat Coaliția pentru Națiune, dar s-a destrămat, și iată că acum apare ceva greu de refuzat, căci are la baza principii în primul rând ortodoxe, apoi trăiri pur românești, patriotice, naționaliste, cum vreți să le ziceți, garant fiind toată activitatea lor de până acum, probată în bătălii importante pentru țară. A apărut Mișcarea Națională, fondată de patriotul Mihai Târnoveanu, un român neaoș, atent la orice compromis, om credincios, un ghimpe în ceafa bozgorilor ce confundă Covasna și Harghita cu stepele Asiei de au fugit de foame.
Să ne rugăm să mai prindem acele vremuri în care vom vedea și români în fruntea țării. Dar pentru asta, trebuie să ne călcăm pe firea noastră și să ne unim. Va fi nevoie de o coaliție românească, care să dea dă pământ cu mafia psd-pnl-usr-udmr! Doamne, ajută!
Mihai Tîrnoveanu: Cu ajutorul lui Dumnezeu am înființat partidul cu numele Mișcarea Națională
Obiectivul nostru este eliberarea României de sub ocupația străină, redobândirea Libertății de a fi Român. Suntem în fața statuii baronului Samuel Brukenthal pentru ca aceasta reprezinta simbolul ocupației împotriva căreia luptăm.
Vorbim de ocupația străină atunci când Canalul Bâstroe distruge Delta Dunării, când ni s-a impus în anii trecuți waxxinarea aproape obligatorie si certificatul verde, când multinaționalele sfidează România și isi externalizează profiturile, când pământul agricol al țării se vinde la liber către străini , când capitalul de dincolo sufocă firmele românesti, când ni se impune cel mai mic salariu minim pe economie din Europa si frații nostri sunt trimiși de nevoi să muncească în toată lumea.
Ocupația străină înseamnă o educație din care se rup paginile isoriei și culturii identității naționale, punându-se în locul lor istoria altor popoare si o așa zisă educație sexuală.
Ocupația înseamnă prigoana corectitudinii politice împotriva sfinților și martirilor închisorilor comuniste, atacul programat si sustinut împotriva Bisericii Ortodoxe, atacul împotriva Crucilor Eroilor Armatei Române din Cimitirul de la Valea Uzului, împotriva statuii lui Avram Iancu de la Turda, a lui Mihai Viteazu și Mihai Eminescu de la Oradea.
Ocupația străină înseamnă cosuveranitatea Ungariei în România, retrocedările ilegale către noii grofi si UDMR la guvernare de zeci de ani încoace.
Eliberarea de această ocupație care zdrobește România, impunerea instituțională a Libertății de a fi Român, înseamnă scoaterea din majoritatea parlamentară si de la guvernare a vechilor partide PNL, PSD, UDMR, USR, cozile de topor ale ocupației și înlocuirea lor cu forțe politice naționaliste autentice. Eforturile societății civile naționale au fost si vor fi în continuare vitale. La acestea am participat si noi de-a lungul anilor, cu toate puterile. Am reusit în unele cazuri să reacționăm decisiv si să le stopăm sau le frânăm planurile tradătorilor. Acestia însă au luat-o din nou si din din nou de la capăt prin noi legi date în parlament sau prin ordonante de urgentă împotriva intereselor poporului român.
Ce poate face societatea civilă prin eforturi colosale, prin epuizare fizică si logistică în zeci de mitinguri si marsuri, parlamentul poate face contrariu printr-o simplă ridicare de mână ce apucă 30 de arginți… durează câteva minute. Guvernul poate să emită o ordonanță de urgentă peste noapte. Totul la ordin. Societatea civilă națională poate si este extrem de imporant să intervină dar nu poate sa o faca întotdeauna la timp si nu întotdeauna cu succes. De-a lungul zecilor de ani am simțit asta din proprie experientă.
30 de ani am asteptat de la altii să se întâmple ceva din punct de vedere politic, am asteptat fără îndoială prea mult. Sunt oameni care spun că mai trebuie asteptat, că nu avem sanse, că nu este momentul, că motorul sistemului trebuie să se gripeze singur. Eu, noi, mai putem aștepta, fără discutie, în schimb România nu mai poate astepta, căci este nu pe marginea prăpastiei, ci în cădere vertiginoasă în această prăpastie a ocupației străine. Noi mai avem timp, România însă nu mai are. Instituțiile statului trebuie re-românizate, repuse în slujba Art. 1 din Constituția României, curățate de trădători, nevolnici și incapabili și revitalizate de români cu conștiință națională și buni profesioniști.
Acest fapt nu se poate atinge decât prin mijloace politice. Recuperarea bogățiilor naturale ale țării înstrăinate 33 de ani încoace la fel nu se poate face decât prin hotărâri politice. Ne-am săturat să cerem politicului adeseori în zadar Libertatea de a fi Român, trebuie să devenim noi împreună cu alți naționaliști puterea politică capabilă să redea poporului libertatea de a fi român, de a-si orândui singur propriul destin, de a-si recăpăta Moștenirea Națională adică bogăția Cerului, mostenirea cultural-istorică reprezentată de voievozii, martirii, sfinții și marii oameni de cultură și bogăția Pământului, resursele naturale. O familie nu primește ordine de la vecini ce și cum să facă, cum sa-si crească copii, ce să pună pe masă, cum să-si rânduiasca economiile, cum să-și cinstească strămoșii. Cu atât mai mult o țară nu poate să facă acest lucru, anume să primească ordine! Acestă ordine, această rânduiala se cuvine a ne o face singuri.
Nu însemnă că trebuie să ne batem, să ne dușmanim cu vecinii. Vrem relații bune cu toată lumea, relații care trebuie însă să aibă la bază în primul rând respectul reciproc, relații construite pe demnitate, nu pe ținutul căciuli în mâini la înaltele porți de la Vest sau de la Est! Alianțele politice si militare este obligatoriu să fie puse în slujba intereselor noastre naționale, trebuie să negociem la sânge totul, dar nu trebuie în niciun caz să negociem destinul istoric al Neamului Românesc trasat de înaintașii noștri. Pentru a fi în stare să și facem asta, nu doar să ne dorim asta, trebuie să ne ridicăm din genunchi, adică trebuie să avem o armată proprie performantă, o economie generată de capital propriu, agricultură în mâna românilor, comerț în mâna românilor, turism în mâna românilor.
Tinerii noștri, laureați ai marilor olimpiade naționale trebuie recompensați cu cel mai mare preț pentru a rămâne în țara și a lucra pentru ea. Bani pentru toate aceste lucruri există, oameni buni! Banii sunt în averile frauduloase ale clanurilor corupției care au jefuit România, Banii sunt la clanurile interlope care ne sfidează din castelele lor cu turnulețe și știți bine la cine mă refer. Recuperarea acestor bani de la ei, de la jefuitori, tine exclusiv de o voința politică care poate genera o justiție liberă să confiște conform legii aceste mari averi în interesul unui stat român aflat în subordinea marilor interese ale regenerării României.
Am înființat Miscarea Națională luând act atât de acestă necesitate vitală cât si datorită faptului că nici eu, nici foarte multi naționalisti români nu se regăsesc în actualele partide din opoziția extra sau intra parlamentară. Sunt o grămadă de oameni buni care încă stau pe margine din punct de vedere politic. Miscarea Națională se adresează în primul rând lor. Iar dacă ne intreba cineva ce am făcut pana acum, le răspundem că Miscarea Națională continuă din punct de vedere politic demersurile Asociației Calea Neamului.
Nu am apărut de nicăieri, ci dintr-o luptă organizată de ani buni încoace în sute de acțiuni. Nu am dezamăgit pe nimeni niciodată, nu am dat niciun pas înapoi și am mers întotdeauna acolo unde este mai greu fără să facem compromisuri. Principalul nostru discurs a fost acțiunea.
Nădăjduiesc că vom fi sprijiniți în continuare de partenerii noștri din societatea civilă națională, alături de care am fost de-a lungul tmpului în lupta pentru România.
Vă spunem din nou si din nou, tuturor, lasati deznadejdea la o parte căci mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Încă o șansă de a nu mai vedea UDMR în Parlament??? Voi mai ganditi aici pe la OrtodoxInfo sau doar preluati sloganele securitatii?
Ce face Tarnoveanu este exact distrugerea dreptei din Romania. Divizarea voturilor spre castigul eternilor securisti care ne conduc. In felul acesta se alatura masoancei Sosoaca, cea care are rol de a rupe voturi AUR si de a faramita grupul conservator.
In loc sa facem campanie ca fiecare vot conservator sa mearga spre AUR, pentru a avea o reprezentare cat mai numeroasa in parlament, voi sustineti practicile securiste de a forma 10 partidute in speranta de a distribui votul conservatorilor.
Spuneti ca il apreciati pe Capitan? Cum urmati voi poruncile Capitanului:
2. Da-ti bine seama pe cine ai in fata. Si cantareste-l cum trebuie si cand este inamic care vrea sa te insele si cand este prieten prost pe care l-a inselat inainte un inamic.
7. Unde sunteti numai trei legionari, traiti ca fratii intre voi: UNIRE, UNIRE si iar UNIRE.
Sacrifica tot, calca-te pe tine in picioare cu toate poftele si cu tot egoismul din tine, pentru aceasta unire. Ea, unitatea, ne va da biruinta.
Cine este contra unitatii, este contra biruintei legionare.
Pai daca voi promovati divizarea fortelor in zeci de partidute cum va mai puteti numi conservatori?
Ai dreptate, pana la un punct, asa am gandit si noi pana la un moment dat.
Problema e alta: absenteismul la vot, care avantajeaza mereu UDMR, incat reuseste sa faca pragul de 5%.
Prin urmare, cu cat mai multi romani la vot, cu atat mai putine procente va avea UDMR.
Asta e primul avantaj.
Al doilea este ca, desi divizat, polul conservator va avea mai multi votanti. Cum asa? Pai, pentru ca suntem dezbinati si cautam nod in papura oricui, acum avem posibilitatea de a alege doar pe cei care ne plac, ei nefiind in acelasi partid, ca sa ne determine sa nu-l votam pe X pentru ca nu ne place Y. Astfel auristii vor vota cu AUR, sosocarii cu SOS, restul ce nu-i inghit pe primii doi, vor vota cu Mișcarea Națională. Important este să treacă toate aceste partide pragul de 5%, caci sigur vor face coalitie in Parlament.
Altfel, ne-am dat seama, ne-am boicota între noi si ar castiga din nou sistemul. Nici asa nu-i sigur, pana nu iese din schema alegerilor, STS.
Domnule astea sunt povesti de copii. O gramada de partide conservatoare care sa treaca de 5% ???
Astea sunt vise domnule. La fel cum au fost de 30 de ani incoace. Este o abordare total gresita, mergeti dupa fenta securitilor si nici macar nu realizati aceasta eroare?. Conservatorii care voteaza Sosoaca sau Tarnoveanu vor lua doua trei procente din votul AUR. Asta se va intampla. Si in loc sa avem AUR in parlament cu peste 20-25% vom avea AUR undeva pe la 10-15% cel mult. Si nu vor avea cu cine sa faca nici o alianta, pentru ca partiduletele de apartament nu vor lua niciodata peste 5%.
Vreti sa nu faca UDMR 5% sa nu intre in parlament? Pai votati in masa AUR si vom avea parlament majoritar conservator. Vom avea guvern conservator etc. Vom putea face legislatia corecta si vom putea indrepta lucrurile.
Nu este destul ca secusitii si-au facut gramada de partidulete „de dreapta” ? PMP, Forta Dreptei etc, etc. Toti securistii se dau de dreapta, pentru a duce in eroare electoratul. In loc sa unim toti conservatorii pe AUR, care este singurul partid care a facut ceva in parlament pentru romani. Si in pLandemie. Ce aveti cu ei? Ce nu va convine? Ce au facut rau astia de la AUR? De ce sa dezbinati? Atata minte aveti in cap?
Daca fiecare se duce sa voteze cum il taie capul cu siguranta vom pierde aceasta ocazie UNICA de a avea conducere conservatoare. Dupa 2024 va fi prea tarziu fratilor. Globalizarea avanseaza in galop si voi umblati dupa cai verzi pe pereti. TREZITI-VA la realitate, pentru ca propaganda anti-nationala pe care o faceti, din ignoranta, din calcule gresite sau cu buna stiinta va costa foarte scump neamul romanesc. Treziti-va ca poate veti da ochii cu Capitanul vreodata, si nu stiu zau ce raspuns veti da pentru propaganda pe care o faceti.
Stati, ca nu ne-ati inteles mai deloc!
Spuneti sa indemnam lumea sa voteze AUR! Am facut-o in nenumarate articole, incepand chiar cu ziua alegerilor, cand am vazut cine loveste in ei si am tras concluzia ca deranjeaza sistemul, deci trebuie sprijiniti!
Dar ce te faci cu cei care nu pricep acest lucru si au in cap numai boicotarea alegerilor, chiar daca acum, cum ai zis, avem o sansa unica de a trimite oamenii nostri in fruntea tarii?
Pe acestia nu-i scoti din ale lor, ca stiu ei ca sunt serviciile in spatele AUR, ca George e asa si pe dincolo, ca verzi si uscate…
Am zis ca acum au posibilitatea si acesti carcotasi sa voteze pe cineva, ca orice ar zice, nu se simt nici ei bine sa nu aiba pe cine vota. Stiu din experienta, caci pana la alegerile trecute, mi-am anulat toate voturile, prin punerea mai multor stampile pe buletinul de vot, asa cum sfatuia Parintele Justin Parvu.
Prin urmare, vor fi mai multe voturi, scapam definitiv de UDMR, iar cel putin inca un partid conservator inafara de AUR, va intra in Parlament. Sunt cateva milioane bune care voteaza polul conservator.
Asa ca, ce sa facem? Sa o tinem numai cu AUR, iar pe non-auristi sa-i impingem spre boicot? Sau sa le spunem ca au o alternativa si sa-i scoatem din case la vot?
Ganditi-va ca sunt peste 60% dintre romani care ar putea vota cu unul din cele 3 partide conservatoare. Deocamdata, 2 din ele sunt de apartament, dar cu sprijinul nostru pot creste.
Mai este un avantaj, acela de a nu confisca curentul conservator un singur partid, care daca dă rateu, noi sa ramanem in plop. Plus ca, intre partide de acest gen vor fi mereu dezbateri si va invinge ideea cea mai buna, binenteles, daca sunt de buna credinta. Se vor corecta unele pe altele. Stii cum e cu mersul in sfat, nu? Mai putine riscuri de a gresi.
Referitor la Capitan, e un exemplar la 300 de ani, nu putem compara cu ce este acum. El insusi a prorocit ca mentalitatea romanului va fi schimbată de regimul comunist.
Asa ca, facem si noi ce putem si cu ce avem!
TLC! Forța AUR!
Domnule, cei care lovesc in AUR vor lovi si in celelalte partide nationaliste de apartament. Sa nu credeti ca Tarnoveanu a scapat de etichete si slogane. De altfel am vazut comentariile pe diferite publicatii si este facut in fel si chip. Avem noi boala asata a neunirii. A mandriei de a fi eu ala care da ordine, care este seful. Este boala nationala domnule.
Tarnoveanu este clar ca nu pricepe aceste lucruri si nu cunoaste „Sacrifica tot, calca-te pe tine in picioare cu toate poftele si cu tot egoismul din tine, pentru aceasta unire. Ea, unitatea, ne va da biruinta.” Ganditi-va ce avantaj urias ar fi fost sa spuna: Gruparea Tarnoveanu sustine AUR la alegeri. Dar nu se poate. Trebuie sa fie el cel mai tare. Sa se lupte cu AUR si sa invinga. Din pacate vor pierde si el si ceilalti datorita acestor actiuni facute din orgoliu.
Cei care nu vor vota AUR datorita etichetelor puse de sistem, sunt aceiasi care nu au votat la referendumul pentru familie pentru etichetele puse lui Dragnea. Sunt cei care se duc dupa fenta sistemului. Sunt cei care nu pricep ce se intampla. Pe astia nu ii veti vedea la vot oricate partidulete de apartament le mai scoateti in fata. Daca se duc dupa fenta la AUR se tot asa se duc dupa fenta si la Tarnoveanu. Sunt cei care nu pricep cum lucreaza sistemul securistic de dezinformare.
Da, mentalitatea s-a schimbat. Oamenii nu mai reusesc sa discearna binele de rau. Precum sectantii, nu sunt in stare sa vada adevarul si calea cea dreapta, desi au cuvintele Mantuitorului in fata. Fac rau fiind convinsi ca fac bine. Sunt intr-adevar vremurile din urma, cand se vor pierde si cei alesi.
Doamne fereste de cei care alerga sa isi puna sapte sefi, fiecare pe gustul unui grupulet. Va iesi o zvarcoleala pentru putere si o lupta din care nu vor avea nici o sansa de izbanda, nici ei, nici colegii lor care altfel ar fi avut. UDMR nu ar fi o problema daca ar exista o majoritate conservatoare in parlament. Dar nu este si nici nu va fi. Sa va amintiti ce v-am spus acuma, dupa alegerile din 2024. Din pacate, regretele tarzii nu folosesc nimanui. Suntem condamnati la dezbinare pana la sfarsit…
Aveti dreptate cand spuneti ca neo-marxistii vor lovi in toate aceste partide conservatoare. Poate asa se si disipa atacurile lor, fiind nevoiti sa loveasca in mai multe parti. Pe oameni ca Tarnoveanu, Grajdeanu (Fratia Ortodoxa) nu ai cum sa-i mai convingi sa intre in AUR – au prea multe „motive”. Dar vor fi nevoiti sa faca coalitie cu AUR in Parlament. Asa ca nici noi nu avem ce face, decat sa-i sprijinim.
Dezbinarea, asa este, ne caracterizeaza, este in firea noastra de pe vremea Geto-Dacilor. Citeste in cate zeci de triburi erau impartiti. La vitejia lor, daca mai erau si uniti, ar fi cucerit lumea!
Asadar, mergem inainte cu ce avem, incercand sa mentinem pacea intre patrioti!
In tot acest demers, sa fie pe primul loc rugaciunea pentru tara si Dumnezeu se va milostivi cumva de noi.
Doamne, ajuta!
Domnilor, sa crezi ca nu o sa mai vezi UDMR in parlament din cauza aparitiei partidului lui Tarnaveanu sau a oricarui alt partid, e o naivitate; pentru ca orice sau oricate partide ar aparea pe scena politica romaneasca, ele nu vor putea decat sa faramiteze electoratul de etnie romana; electoratul maghiar nu este influentat, ei vor vota la orice alegere UDMR; asadar, atata vreme cat procentul de maghiari cu drept de vot din Ro este acelasi, scorul electoral al UDMR va fi constant.
Nu și dacă procentul românilor care vor vota va fi mai mare. Ungurii vor fi aceiași, dar procentul lor va fi mai mic, căci se va calcula dintr-un total mai mare de votanți.