„Noi știm că pasul nostru va fi puternic dezaprobat, dar noi ne mângâiem că va fi un îndemn să fie examinată purtarea acelora care ne-au înșelat atât de crud. Oricum, noi preferăm moartea unei vieți pe care o îndurăm. Vom muri fericiți…”
Așa a grăit Cloșca, patriotul român, care a reușit, împreună cu Horea și Crișan să ridice țărănimea transilvăneană asuprită și care au fost osândiți la moarte pentru idealurile naționale.
Pe 28 februarie s-au împlinit 238 de ani de când conducătorii răscoalei țărănești de la 1784 – 1785, Horea, Cloșca și Crișan, au fost executați cu cruzime, prin tragerea pe roată, la Alba Iulia, pentru acțiunile lor prin care au încercat să îi scape pe țărani de situația extrem de grea în care trăiau.
Chinurile cumplite la care au fost supuși pentru a fi uciși au încă puterea de a-i cutremura pe aceia dintre noi care, pentru a le cinsti memoria celor trei patrioți care s-au revoltat împotriva constrângerilor, își doresc să reconstituie, cel puțin mental, acele momente.
Condițiile foarte grele de trai ale țăranilor transilvăneni, obligați să muncească pentru nobilii care dețineau monopolul pe pășuni, păduri, pescuit, crâșme și pe tot ceea ce ar fi putut asigura un venit, supraviețuind cu greu doar cu puținul pe care îl aveau în propria gospodărie, au dus la revolta celor trei martiri.
Trebuie precizat că numele baronului Samuel von Brukenthal a fost legat de reprimarea violentă a rebeliunii lui Horea, Cloșca și Crișan din anul 1784, într-un moment în care nivelul de sărăcie și dependență al țăranilor iobagi de nobilii transilvăneni atingea cote alarmante. Conflictele imperiului necesitau bani, nobilii maghiari și sași aveau nevoie de sume importante pentru a-și potoli toate capriciile, iar sursa pentru toate acestea era țăranul român.
În acest context, Horea a mers la Viena, cu scopul de a aduce la cunoștința împăratului, prin petiții și memorii, situația dificilă a țăranilor din Transilvania. Ultima vizită a lui Horea la Viena a avut loc în toamna anului 1783, deoarece imediat după aceasta a izbucnit răscoala. Lui Horea i s-a atribuit de către presa europeană, faptul că dorea să refacă Dacia, fiind chiar numit “Rex Daciae”.
Revolta a început în data de 28 octombrie, la un târg la Brad, iar ulterior a avut loc o adunare la Mesteacăn, în judeţul Hunedoara, în data de 31 octombrie. Țăranii transilvăneni s-au revoltat împotriva nobilimii maghiare, ei ajungând şi în zona Sibiului, Aradului și Maramureşului. Horea a dat un ordin ca din fiecare casă să vină cu cel puțin un om înarmat.
Revendicările țăranilor au fost făcute publice pe 5 noiembrie când aceștia au atacat Deva și au dat un ultimatum nobililor din cetate.
„Nobilul comitat, împreună cu toţi stăpânii de moşii şi cu toată seminţia lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moşii să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nemeşeşti. Şi ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele şi nobilii stăpâni de moşii se vor învoi la aceasta, ţăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile oraşului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”.
Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului, iar în 30 ianuarie 1785 a fost prins şi Crişan. Au fost duși Alba Iulia unde a fost constituită o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic.
Sentința a prevăzut cea mai aspră pedeapsă, tragerea pe roată, pentru a nu-i scuti de chinuri. Locul de execuție a fost ales la Alba Iulia unde au fost aduși cu forța 7.000 de țărani care să privească modul în care erau pedepsiți pentru revoltă, iar nobilii prezenți au asistat la eveniment ca la o sărbătoare.
Potrivit sentinţei, celor doi trebuia să li se frângă cu roata toate membrele, iar corpurile să le fie tăiate în patru. “Capul şi părţile corpului să le fie duse să se pună pe roate pe lângă diferite drumuri, anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate, iar inimile şi intestinele lor să fie îngropate la locul supliciului”.
Pe blogul Septem Castra a fost publicată o traducere a textului cu titlul „O relatare despre insurgenţii din Transilvania”:
„Aceşti oameni sunt valahi (Wallachians), coborâtori la origine din coloniştii romani care au fost aşezaţi în Dacia. Cei mai mulţi ţin de Biserica Grecească, iar populaţia ţării pe care o locuiesc este crezută să fie de 670.000 de suflete. Sunt de constituţie puternică, înalţi şi bine făcuţi; deşi sunt supuşi celui mai împovărător jug al guvernării feudale, ei nu îşi dezmint originea romană. Reduşi la cel mai abject statut de sclavi, nu li se îngăduia să se bucure de niciuni fel de drept de proprietate, fiind la mila stăpânilor lor, care nu puteau accepta că aceşti chinuiţi vasali ai lor ar putea gândi că ar avea nişte drepturi de revendicat.
Deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni, ei erau obligaţi să îşi pună până şi soţiile la muncă în câmp, să cultive pământul, ca să poată fi capabili să satisfacă birurile absurde puse de stăpânii lor. Această stare de servitute nu mai putea fi tolerată, iar ei urmăreau cu consecvenţă un moment favorabil să se elibereze de ea. De ceva timp era uşor de observat că inimile clocotesc în piepturile acestor oameni; după ceva vreme au izbucnit şi au refuzat să îndeplinească îndatoririle feudale care le erau cerute; au transmis o listă cu plângerile lor Împăratului (austriac – n.r.); dar deşi doleanţele erau îndreptăţite, şi susţinute de cele mai clare principii ale dreptului natural, acestea au fost nesocotite: nu era în interesul unor persoane puternice ca Împăratul să vadă aceste plângeri în adevărata lor lumină; ei au reuşit să se impună în faţa domnului lor şi nicio reparaţie nu a fost acordată acestei naţiuni oprimate.
Au văzut că nu au nimic la ce să se aştepte de la conducătorii lor; au simţit că trebuie să îşi ia soarta mâini; au aşteptat aşadar doar un moment propice pentru a scutura jugul împovărător al sclaviei. Această oportunitate le-a fost oferită în scurt timp. Perspectivele unui război cu Olanda a făcut necesară recrutarea de armate imperiale; ofiţeri cu ordine de recrutare au fost trimişi în Transilvania ca şi în alte provincii. Valahii s-au mobilizat în număr mare şi s-au înrolat: le-au fost puse bineînţeles la dispoziţie arme şi echipament militar din arsenalele imperiale. Procurându-şi astfel armele prin propria lor isteţime, au intrat imediat în război cu opresorii lor. Au ales un desperado îndrăzneţ să le fie căpetenie; se numeşte Hora sau Horiah, care a fost de mai multe ori condamnat la moarte pentru crime cumplite. Acestea sunt cauzele adevărate ale insurecţiei, care va fi de aceea mai greu de stins în timp scurt, deoarece insurgenţii se tem să se încreadă în promisiunile care li se fac, cu condiţia de a preda armele şi a se întoarce la îndatoririle lor”.
Comemorarea răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan este un prilej pentru a ne simţi puternici, pentru a da unităţii rolul pe care îl merită și care stă în puterea noastră ca naţiune.
Horea, Cloșca și Crișan au fost cei care s-au ridicat pentru norod şi au pierit de trădare. Astăzi, neamul românesc râvneşte după niște patrioți ca Horea, Cloșca și Crișan care să anime spiritul dreptăţii şi să trezească poporul român din amorțeala de care a fost cuprins de mai bine de 33 de ani.
un editorial de Ciprian Demeter