Marina militară rusă şi-a sporit mult prezenţa în Mediterana de la începutul războiului din Ucraina şi are o „atitudine agresivă”, ceea ce ar putea duce la „un risc de incident”, a avertizat joi şeful marinei italiene, relatează AFP, potrivit news.ro.
„Efectele imediate asupra securităţii noastre legate de războiul din Ucraina au fost identificate pe mare şi sunt vizibile prin creşterea impresionantă a prezenţei flotei ruseşti în Marea Mediterană şi în Marea Neagră”, a declarat şeful Statului Major al marinei italiene, amiralul Enrico Credendino, citat de agenţiile AGI şi Ansa.
„Un astfel de nivel” de prezenţă a navelor ruseşti „nu a fost observat nici măcar în perioada Războiului Rece”, a subliniat el în faţa membrilor Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor. „Numărul mare de nave ruseşti nu reprezintă o ameninţare directă la adresa teritoriului naţional, dar creşte tensiunea, iar ruşii au o atitudine agresivă. Există riscul unui posibil incident şi dacă se întâmplă, nu ştim cum se poate termina”, a adăugat ofiţerul.
Potrivit amiralului italian, flota rusă a crescut de la „o mică navă de suport, care era prezentă în 2015 (în portul sirian, n.r.) la Tartous” la „15 nave şi trei submarine care au fost prezente în Mediterana până acum câteva săptămâni”.
„Mediterana este o zonă turbulentă, cu o competiţie continuă între statele riverane pentru accesul la resursele economice şi cu activităţi ilegale, de la contrabandă la traficul de persoane. Prin urmare, ea trebuie monitorizată în mod constant”, a arătat amiralul Credendino.
Mediterana este o zonă strategică pentru Europa şi NATO. Prin ea trec 65% din transporturile pentru aprovizionarea cu energie a Uniunii Europene şi 30% din comerţul mondial.
Dan Diaconu anticipeaza diversiuni majore si IMINENTE pentru bagarea Romaniei in razboi cu rusii :
https://trenduri.blogspot.com/2023/02/ticalosia-vrea-sa-ne-mane-n-lupta.html
Foarte bine !
Romanii vor crapa ca sa faca pe plac stapinului de sclavi pe care-l idolatrizeaza non-stop !!!
Vor crapa fericti cu robinetul in gura !
Niste rebuturi umane !