Netanyahu revine la ce știe mai bine: ‘atac asupra instalațiilor nucleare iraniene’

Parintele Dumitru Staniloae,

Pentru un ecumenism ortodox:

Fara unitatea credintei si fara comuniunea euharistica cu acelasi Trup si Sange ale Cuvantului Intrupat, nu putem fi madulare ale Trupului Bisericii Sobornicesti in adevaratul sens al cuvantului.

In conceptia romano-catolica, Biserica nu este atat un organism al Trupului al carui Cap este Hristos, ci mai degraba organizatie juridica care nu traieste dimensiunea harului necreat prin Taine, ci in planul supranaturalului si al gratiei create.

Unitatea marturisirii de credinta ortodoxa joaca un rol indispendabil in pastrarea acestei unitatii sobornicesti, pentru ca credinta ortodoxa leaga absolut toti membrii Trupului Bisericii cu Hristos si intre ei.

Toti cei care nu-L marturisesc pe Hristos in intregime, ci doar partial, nu pot realiza comuniunea euharistica deplina nici cu Trupul Sobornicesc al Bisericii, nici intre ei.

Για ένα ορθόδοξο Οικουμενισμό, Ευχαριστία – Πίστη – Εκκλησία

Dumitru Staniloae,
Για ένα ορθόδοξο Οικουμενισμό, Ευχαριστία-Πίστη- Εκκλησία,
εκδ. ’θως, Πειραιεύς 1976, μτφρ. Ελευθερίου Μάϊνα.

Pentru un ecumenism ortodox, Euharistie – Credinta – Biserica

Parintele Dumitru Staniloae,

Pentru un ecumenism ortodox, Euharistia-Credinta-Biserica,
Ed. Thos, Pireu 1976, pp. 101-111.

Ortodoxia isi poate dovedi si activa dragostea fata de ceilalti crestini prin manifestari cu multiple fatete. Dragostea izvoraste din Hristos aflat in Euharistie.
Ortodoxia nu se închide autosuficienta în sine, nu-și reduce tendința spre sobornicitate.
Căci tocmai această iubire este cea care poate uni mădularele, ca mădulare ale unui singur Trup al lui Hristos.
Iubirea poate să-i unească, așa cum Papa nu-i poate unifica pe romano catolici, atunci când pretinde că el este temelia si capul Bisericii.
Iubirea poate să-i unească pe crestini, așa cum protestanții nu se pot uni, punând bazele unei concepții individualiste, normative și emoționale despre mântuire.
Absența Euharistiei Dumezeiesti, care poate radia către toți creștinii și către toți oamenii, înseamnă o absență a unității, dar și a iubirii.
Iubirea vine din Hristos aflat in Euharistie atunci când este acceptată ca sursă inepuizabilă de căldură a harului și Lumină iubitoare, caci este Lumina Trupul lui Hristos.
Cum ar putea protestanții și ortodocșii să fie uniți printr-o Euharistie comună acceptabilă în asentimentul lor, când nu-i ține nici macar pe ei uniți, unii cu alții?
Cum ar putea romano catolicii să se unească într-o Euharistie comună cu ortodocșii din moment ce ei cred că sunt uniți mai mult prin Papa si de Papa decât prin Hristos aflat in Euharistie?
Ar putea Iubirea sa se reverse dinspre Papa spre lume – acea Iubire care izvorăște din Hristos aflat in Euharistia Dumnezeiasca?

Membrii Bisericii Ortodoxe au fost chemați să se comporte ca mâinile active ale lui Hristos.
Ca ochii plini de înțelegere a lui Hristos.
Ca urechile atente ale lui Hristos. Ca inimă iubitoare a lui Hristos pentru toți oamenii, pentru toate nevoile lor și în toate problemele lor, dovedind prin fapte că ei sunt mădulare ale trupului lui Hristos.
Ei au fost chemați să arate această dragoste și înțelegere față de oameni nu numai în teorie, ci mai ales în practică.
Căci tocmai trupurile lor, care demonstrează în mod specific și practic dragoste față de oameni, au devenit mădulare ale Trupului lui Hristos. Tocmai pentru că iubirea trebuie arătată față de existența trupească a altora, de vreme ce ei au devenit sau pot deveni prin existența lor trupească mădulare ale Trupului lui Hristos.

Ortodoxia crede în mai mult decât atât:
spera în posibilitatea unirii viitoare a tuturor creștinilor.
Dar Ortodoxia crede că această unire nu ar putea fi reală, decât în trupul și prin puterea harului trupului lui Hristos in Taine si in dreapta credinta, care se transmite cu adevărat in Trupul Bisericii din Euharistia Dumnezeiasca.
Unirea va fi reală acolo unde creștinii cred în adevărata prezență a lui Hristos aflat în Euharistie și în tot ceea ce presupune această prezență a harului Lui.
Numai pentru că această Euharistie încă mai există undeva, pentru că ei cred în Euharistie undeva, unirea creștinilor este posibilă.
Iar Ortodoxia crede că această unire poate fi realizată atunci când fiecare confesiune creștină își adâncește propria comoară.
Pentru că Ortodoxia crede că nicio formă de creștinism nu a pierdut tendința spre integrare in Trupul Bisericii și, prin urmare, spre universalitate si sobornicitate, care este generată de unirea cu toate celelalte forme de creștinism. Diversitatea în credință nu este o condiție care poate fi considerată definitiv satisfăcătoare.
Varietatea potrivită este structurată într-un tot organic sobornicesc, care atrage sufletul uman.
Dar atât Ortodoxia, cât și alte confesiuni creștine sunt conștiente de diferențele lor în tendința lor spre universalitate si sobornicitate.
Ortodoxia se cunoaște pe sine și începe să devină cunoscută în întreaga lume ca întreg, ca Trupul lui Hristos, în care pot fi incluse pozițiile parțiale subliniate de celelalte confesiuni creștine.
În același timp, există convingerea că celelalte confesiuni vor fi din ce în ce mai conștiente de tendința lor spre sobornicitate.
În sensul că fiecare va vedea prin zidurile sale, care vor deveni transparente, intregul sobornicesc al Trupului din care fac parte.
Începe să se recunoască faptul că Ortodoxia, ca trup deplin al lui Hristos, tinde să includă în ea
confesiunile ca parti care au fost separate, desprinse de Trup și si-au subliniat specificitatea lor, părți care acum apar din ce în ce mai mult ca părți ale întregului Trup
Iar aceste părți, observând tocmai inadecvarea lor ca o consecință a particularității pe care si-au subliniat-o cu pasiune, tind să fie integrate în întregul sobornicesc al Trupului Bisericii.
Cu toate acestea, nici Ortodoxia nu a ajuns încă să vadă în mod specific legătura pe care denominantiunile, celelalte, confesiunile creștine o pot avea cu adevărat in Trupul Bisericii lui Hristos și nici aceste confesiuni nu au ajuns la punctul de a vedea cu suficientă transparență contururile întregului Trup al Bisericii Sobornicesti, care conține puterea harului și modul în care pot fi integrate in Trup.
Din acest motiv, chiar și o lucrare aprofundată este necesară din partea fiecărei confesiuni creștine. Să recunoască profund esența principală a Trupului lui Hristos și relația cu esența celorlalte confesiuni.

Biserica din epoca framantarilor hristologice a invocat Revelatia, în fața tendinței care susținea realitatea celor două firi în Hristos și tendința care susținea unitatea celor două firi, că în învățătura Ortodoxiei ambele tendințe sunt cuprinse.
În fața primei tendințe, Ortodoxia a dezvăluit faptul că Biserica a recunoscut cele două firi in Hristos, dar într-o unitate mai superioară celei susținute de această tendință (nestoriana).
În fața celei de-a doua tendințe, Ortodoxia a dezvăluit faptul că Biserica a recunoscut unitatea desavarsita a celor două firi in Hristos, dar că această unitate este mai subtilă decât unitatea simplistă (monofizita) care riscă să confunde cele două firi.
Unitatea tuturor pozițiilor creștine în întreaga învățătură creștină a Revelatiei, unde trebuie sa fim conduși astăzi, diferă de sincretism.
Diferența constă în faptul că diferitele poziții nu rămân pur și simplu varietati alternative, ca într-o conștiință creștină sincretistă care în cele din urmă nu mai ține cont de intregul Trup al Bisericii Sobornicesti, ci de un interes trecător într-o poziție sau alta.
Sincretismul subestimează valoarea tuturor pozițiilor, deoarece le confundă ca valori, deoarece nu le prioritizează așa cum le cere esența lor în întregul lor organic al Trupului Bisericii lui Hristos.
Unitatea creștină le evaluează pe toate, deoarece le prioritizează în cadrul organizării sobornicesti, unde toate părțile acceptă adevăratul lor înțeles, ca membri ai sobornicitatii, și activarea lor, care este în continuă creștere.
Să dam un exemplu:
Am menționat mai sus că Ortodoxia nu exclude dimensiunea vindecarii si randuielii, pentru că în calitatea sa de Trup al lui Hristos, Sobornicitatea in Hristos, nu exclude randuiala.
Cu toate acestea, criza exercitată în Ortodoxie, în diferență cu romano-catolicismul, este plasată în dimensiunea intelegerii Tainelor Trupului Bisericii prin care lucreaza Hristos.
Episcopul ortodox cugeta ca ierarh ortodox în cunoașterea smerită că face cunoscută voia lui Hristos Dumnezeu.
Ierarhul face cunoscută invatatura Evangheliei pentru slava lui Hristos Dumnezeu și pentru mântuirea credinciosilor, în Trupul deplin al lui Hristos, nu pentru slava și puterea arhieriei sale.
Episcopul rămâne frate al credinciosilor, caruia el ca ierarh le propovaduieste Evanghelia, știind că el însuși ca episcop poate cădea mai abitir sub judecata lui Dumnezeu.
Cu conștiința că episcopul are o îndatorire specială in fata judecatii lui Dumnezeu, de la faptul că face cunoscută voia Lui, de a o considera mai întâi și într-un mod exemplar ca orientare a propriei sale conduite, asa cum reiese din cuvintele Apostolului Pavel:
„Îmi strunesc trupul în nevointe și il stapanesc, ca nu cumva, altora propovaduind, eu însumi sa ma fac nevrednic” ( I Cor. 9:27).
Dar fraternitatea nu-l împiedică să facă cunoscută fratilor judecata obiectivă a lui Dumnezeu.
Ierarhia in Ortodoxie inchide in esenta ei constiinta rafinata ca harul special al misiunii ei apostolice, pe care o are de la Hristos Dumnezeu, coincide cu teribila responsabilitate, incredintata ierarhiei de catre Hristos Dumnezeu, pentru fratii lui ortodocsi.
Preotul trebuie să se arate și să se comporte printre frații săi ca un om plin de responsabilitatea care i-a fost încredințată de Hristos Dumnezeu. Și cu atât mai mult Episcopul:
„Va fi vai de mine, dacă nu va binevestesc Evanghelia lui Hristos” (I Cor. 9:16).
Asa intelegem sensul rostirii Sfantului Apostol Pavel:
„Este cea mai mare nenorocire pentru mine, dacă nu va voi face cunoscuta, prin cuvânt și prin trairea lui Hristos in viata mea, voia desăvârșită a lui Dumnezeu”.
Dar această responsabilitate include conștiința misiunii apostolice, mai corect harul misiunii Preotiei.
Fără acessta conștiință, fără certitudinea întemeiată în mod obiectiv a misiunii apostolice, nimeni nu poate mentine responsabilitatea slujirii de dragul mântuirii altora:
„Cum vor predica, dacă nu sunt trimiși?” (Rom. 10, 15).
„Noi nu ne propovaduim pe noi înșine, ci pe Domnul Iisus Hristos și noi înșine suntem slujitorii voștri, pentru Iisus” (II Cor. 4:5).
Există semne că in viitor se va arăta din ce în ce mai mult, odată cu sporirea duhovnicesca a tuturor creștinilor, că unitatea, sau mai degrabă universalitatea normativă, a romano-catolicismului va cauta să fie încadrată în randuiala Tainelor întregului sobornicesc al Trupului al lui Hristos.
Un deziderat reprezentat de Ortodoxie care dezvăluie dimensiunea profundă a sobornicitatii creștine.
Romano-catolicismul a influențat un aspect al dimensiunii eclesiale și astfel l-a transformat într-un eveniment extern juridic.
De asemenea, credem că viitorul va arăta că valoarea unică a fiecărui credincios, subliniată de protestantism, ca o altă universalitate lipsită de unitate, cere ca o completare necesară pentru realizarea sa adevărată a relațiilor profunde și intime dintre credincioși in sobornicitate, care își are ancora în adâncurile Sobornicitatii lui Hristos Dumnezeul-Om.
Credem că viitorul va arăta, în general, că slujirea apostolica în lume, care a devenit astăzi misiunea „numărul unu” a creștinismului, dar care este privit de creștinismul occidental aproape exclusiv în dimensiunea sa orizontală, in lumea sociologică și fizică, cere introducerea sa în profunda dimensiune a Tainelor și doxologiei Trupului Bisericii Sobornicesti. Creștinismul nu poate fi viabil decât avand ca scop unitatea păcii și fraternității in Hristos.
Ortodoxia trebuie sa progreseze duhovniceste, dezvoltandu-si toate aceste realizari care sunt cuprinse in ea ca posibilitati.
În același timp, trebuie să meargă mai departe pentru a explica mai bine și pentru a activa toate aceste elemente conținute în ea.
Ortodoxia este întregul Trupului Bisericii, dar este experimentată de credinciosii ei astăzi oarecum, am spune, „în potențial”.
Dar totul trebuie experimentat ca energie lucrarii harului in Hristos și în toate elementele pe care le conține.

Orice formă de creștinism, care deține doar o parte din întregul sobornicesc al Trupului, este, prin urmare, o schismă, o ruptura de Trupul Bisericii.
Dar schisma nu poate fi perpetuată în existența sa schismatică.
Ideea pluralismului ecumenist creștin nu oferă o soluție completă la situația actuală.
Cu toate acestea, Ortodoxia trebuie să dezvăluie faptul că ea este Întregul Trupului Bisericii.
Apostolul Pavel a afirmat, în Epistola sa către Efeseni, sobornicitatea adevăratei Biserici, pe care ar trebui să o manifestăm într-un mod concret astăzi și în viitor.
Ortodoxia trebuie sa arate celorlalti crestini ca adancimea si inaltimea lui Hristos se manifesta in Trupul Bisericii Sobornicesti.
Dar, în același timp, Ortodoxia trebuie să arate că vede chiar mai mult decât celelalte confesiuni lățimea și largimea lui Hristos (Efes. 3:18).
Că numai în profunzimea și înălțimea Trupului lui Hristos, impulsul pentru lățime și lungime își are sursa sa constantă de unitate.
Toți creștinii ar trebui să progreseze în manifestarea lor din Trupul Bisericii lui Hristos, care este plinătatea Lui, care plineste toate lucrurile pentru toți (Efes. 1:23).