X

Comisia Europeană lovește fermierii români pentru Ucraina

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Comisia Europeană a propus joi prelungirea cu un an a suspendării taxelor la import, a contingentelor şi a măsurilor de apărare comercială (cunoscute sub denumirea de „măsuri comerciale autonome”) aplicabile exporturilor ucrainene către Uniunea Europeană, ca măsură de sprijin pentru Ucraina şi economia acesteia în contextul agresiunii ruse, a anunţat executivul comunitar, potrivit unui comunicat publicat de acesta şi agenţiei EFE.

Decizia lovește fermierii români

Războiul din Ucraina a avut o influenţă negativă asupra agriculturii româneşti, cu implicaţii care încă nu pot fi cuantificate, iar fermierii se află în prezent într-o situaţie extrem de delicată, respectiv „cu magaziile pline şi cu conturile goale”, a declarat luni ministrul român al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Prelungirea suspendării taxelor vamale şi a altor măsuri comerciale în cazul produselor ucrainene se adaugă altor iniţiative ale UE de susţinere a economiei ucrainene, în special aşa-numitele „drumuri de solidaritate” pentru exportul cerealelor ucrainene pe căi terestre.

Având însă în vedere creşterea semnificativă, în 2022, a importurilor anumitor produse agricole provenind din Ucraina în UE, executivul comunitar a inclus în propunerea sa un mecanism rapid de salvgardare pentru protejarea pieţei interne a UE, în caz că acesta este necesar.

Acest mecanism va permite, la iniţiativa unui stat membru al UE sau a Comisiei, reintroducerea taxelor vamale pentru un produs ucrainean dacă importul acestuia are un efect advers asupra pieţei europene a produselor similare sau direct concurenţiale, astfel încât să fie analizată creşterea importurilor produsului respectiv, precum şi efectul său asupra preţurilor şi producţiei europene.

Propunerea urmează să fie examinată de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button