În prezența șefului NATO, Jens Stoltenberg și a președintelui american Joe Biden, în cadrul Formatului București 9 derulat la Varșovia, președintele Klaus Iohannis a făcut cea mai dură și mai belicoasă afirmație la adresa Moscovei, afirmînd că războiul declanșat de aceasta împotriva Ucrainei trebuie să fie ”actul final al Rusiei”. Este pentru prima oară, probabil, cînd un lider european vorbește în cadrul oficial despre ceea ce pare a fi dorința de lichidare a Rusiei, ca țară.
”Acum aproape un an, Rusia a încercat să distrugă securitatea europeană și euroatlantică și sistemul internațional bazat pe reguli. Rusia acționează după un model de comportament agresiv, pe care l-am putut observa deja în Republica Moldova, Georgia și Ucraina(…)
Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei,
trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni și să o înfrângem pe aceasta. NATO este puternică și dovedește un angajament clar față de Ucraina și cetățenii săi. B9 este mai puternic ca oricând. Aștept cu nerăbdare să continuăm să ne coordonăm în pregătirea unui Summit NATO de succes la Vilnius” a spus Iohannis la reuniunea de la Varșovia. (B.T.I.)
Un călugăr a profețit că un patriot român ii va facilita acestui impostor belicos o intâlnire cu Bandera (pe tărâmul acestuia) in timpul acestui mandat…
Cred ca nici rusii nu dau 2 bani pe spusele acestui slugoi de ultima spetza, care este Plavanul! Altceva era pt rusi, daca spunea asta Biden, Scholz sau Macron!
Nu degeaba, ci contra cost „NATO dovedește un angajament clar față de Ucraina”, asa ca Johanis, doar curtea ta sa o transformi în câmp de luptă! Te-au mandatat cetatenii românii altfel?