Episcopul Nifon Criveanu, arhiereul Hușilor care a susținut sute de copii sărmani în școli și le-a arătat drumul cărților

Nifon Criveanu (n. 20 februarie 1889, satul Slătioara, județul Romanați – d. 14 iunie 1970, București) a fost un cleric ortodox român, care a îndeplinit demnitățile arhiereu-vicar al Eparhiei Râmnicului – Noul Severin (1929-1933), episcop de Huși (30 noiembrie 1933 – 30 noiembrie 1939) și mitropolit al Olteniei (30 noiembrie 1939 – 20 aprilie 1945). A fost pensionat forțat la 20 aprilie 1945. A fost autorul unor lucrări importante, precum «Calea vieții. Studii exegetice» (1913) și «Spre fericire. Studii morale» (1914). Ca mitropolit, s-a remarcat mai ales prin organizarea asistenței sociale.

Ca o compensare divină pentru multele încercări cu care a fost hărăzită străvechea Episcopie a Hușilor, în scaunul ei episcopal au fost asezați unii din cei mai importanți, mai învățați și mai vrednici ierarhi din constelația care a ținut, totuși, aprinsă lumina credinței în Biserica Ortodoxă Română, oricât de întunecate au fost uneori timpurile. Unul dintre aceștia s-a dovedit a fi Nifon Criveanu, episcopul care în doar 5 ani și jumătate, atât cât a condus Episcopia Hușilor, a reușit să urnească dintr-un punct al resemnării întreaga viață a eparhiei, pe care o găsise în 1933 cu lipsuri mari, cu prea puțini oameni știutori de carte și cu o carență culturală răsfrântă direct asupra nivelului de trai. „Sunt fericit că la Episcopia pe la care a trecut și un Melchisedec, să am un om de cultură, care va putea astfel să ajute la răspândirea și întărirea culturii românești în ținutul Hușilor”, spunea regele Carol al II-lea, când i-a încredințat lui Nifon Criveanu cârja episcopală. Pe lângă numeroasele fapte edilitare, înființarea de cantine școlare și 250 de biblioteci parohiale, episcopul Nifon s-a apropiat atât de mult de problemele omului de rând, ale credinciosului simplu, încât a inițiat și a sprijinit înființarea a câte unui „juriu de împăcăciune” în fiecare sat, micțorând astfel în mod de-a dreptul impresionant, spun cronicarii acelor timpuri, numărul proceselor care se aflau pe rolul judecătoriilor zonei.

Când a fost învestit episcop al Hușilor, Nifon Criveanu avea 45 de ani și cumva ar fi părut un paradox faptul că tocmai unul dintre arhiereii cu studii la Paris și cu o demonstrată pasiune pentru studiu și pentru tot ceea ce înseamnă evoluție prin cultură, să fie trimis să slujească într-o eparhie cunoscută în țară pentru faptul că avea un număr mare de analfabeți. Acest lucru însă avea chibzuiala sa, întrucât, așa cum a spus și regele Carol al II-lea, Episcopia Hușilor tocmai de un Nifon Criveanu avea nevoie în acel moment, pentru ca lucrurile să se schimbe. Și așa a fost! „Ca episcop, a fost inovator în mai multe domenii de activitate, în special în ceea ce privește asistența socială. Astfel, în momentul adoptării Legii Serviciului Social, în Eparhia Hușilor existau deja 141 cămine culturale. De asemenea, împreună cu Ministerul Sănătății, a înființat numeroase cantine școlare și ajuta personal câte o cantină din orașele Huși («Mila Creștină»), Vaslui («Iubirea Aproapelui») și Bârlad («Lăsați copiii să vină la Mine»). Eparhia era cunoscută prin numărul mare de analfabeți și, prin implicarea sa, episcopul Hușilor, Nifon Criveanu, a ridicat nivelul cultural al zonei, mai ales că dintre cei 80-100 de copii care frecventau fiecare dintre cantinele amintite, mulți și-au continuat studiile și au devenit învățători, profesori sau preoți”, se arată într-un articol din anuarul Muzeului Județean Vaslui, «Acta Moldaviae Meridionalis» din 2010, semnat de Ana Maria Rădulescu.

Episcopul Nifon Criveanu a ridicat schitul Vovidenia, lângă care a clădit un azil de bătrâni cu zece camere

„Noul episcop s-a îngrijit și de refacerea reședinței episcopale, deoarece acoperișul acesteia era stricat și ploua în camere. Nu exista mobilier în cele două camere, exceptând sala de recepție. De asemenea, instalația electrică era învechită, iar împrejmuirea de zid, făcută de episcopul Sofronie Miclescu în anul 1849, era ruinată în bună parte, prezentând din loc în loc goluri și amenințînd să cadă în alte locuri. Catedrala episcopală și parcul din jur aveau nevoie de intervenția energică a chiriarhului, mai ales că timp de doi ani, după decesul episcopului Iacob Antonovici, Episcopia Hușilor nu avusese titular. În cei cinci ani și jumătate de păstorire, Nifon Criveanu a restaurat catedrala episcopală și a spălat pictura acesteia, operă a pictorului Gheorghe Tătărăscu. A amenajat un parc în jurul catedralei, a construit o locuință pentru personal, o fabrică de lumânări, un garaj, o seră de flori, a refăcut crama și grajdul de cai. A ridicat o monumentală clopotniță în care a așezat un clopot de 1600 kg și a returnat alte două clopote. Deoarece în județul Fălciu, parte din Eparhia Hușilor, nu exista nicio mănăstire, Nifon Criveanu a ridicat schitul Vovidenia, lângă care a clădit un azil de bătrâni cu zece camere. A acordat deosebită atenție misiunii sociale și a împărțit de câte ori a fost cazul ajutoare în bani, lemne sau în alimente mănăstirilor, bisericilor, cantinelor școlare, căminelor culturale, azilului de bătrâni, studenților și elevilor. Reintroducerea ordinii, a disciplinei și a principiului de autoritate, completate cu spiritul de muncă activă și constructivă, au fost principiile de bază care l-au călăuzit pe noul episcop în activitatea sa. (…) A înființat, de asemenea, revista ‹Cronica Hușilor›, una din cele mai bune reviste eparhiale din țară, precum și 250 de biblioteci parohiale”, se mai arată în același articol din anuarul Muzeului Județean Vaslui, «Acta Moldaviae Meridionalis».

Preluare: vremeanoua.ro / Autor: Alina Darie