INTERVIU/ Valentina și Eleonora Gafencu: N-am rupt niciodată legătura cu Valeriu și tata. Îi simțim mereu prezenți

Pentru trairea sa mistica intre zidurile inchisorilor comuniste, bunatatea si dragostea nemarginita pentru semeni a fost supranumit „Sfantul inchisorilor”. Viata lui Valeriu Gafencu a inspirat si continua sa inspire mii de tineri.

Ca in fiecare an, la Targu Ocna, locul mortii sale, a avut loc o comemorare prilej sa aflam mai multe despre Valeriu Gafencu chiar de la surorile sale Valentina si Nora.

Rep: Cum era copilul Valeriu Gafencu?Care era atmosfera in familie si cum s-a produs urcusul duhovnicesc al lui Valeriu?

Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost deputat in Sfatul Tarii, adunarea reprezentativa care a votat in 1918 Unirea cu Romania. Dupa ocuparea Basarabiei de catre bolsevici, in iunie 1940, a fost deportat in Siberia si a murit la scurt timp dupa aceea.

Valentina Gafencu: Valeriu nu ca era foarte deosebit, ci era foarte apropiat de lumea din sat, era iubit de toti prin felul lui de a fi, de a se comporta. Nu-mi amintesc ca macar o data sa ne fi certat Valeriu, nici pe mine si nici pe surorile mai mici. Avea grupul lui de prieteni, se purta cumsecade cu toata lumea. Era din cale-afara de cinstit si de corect! A fost crestin de mic iar cresterea lui duhovniceasca a fost permanenta. Educatia din familie oferita in special de tata, apoi cea din scoala si cea din Fratiile de cruce. Adevarul e ca a fost cu toata inima, cu tot sufletul pentru Hristos, pierzandu-si speranta in oameni. Zarca l-a facut sa fie foarte, foarte credincios. Lucrarea aceasta a continuat in lagarul de la Galda unde se ruga mult intr-o bisericuta veche.

Nora Gafencu: Venea dintr-o familie in care ne iubeam si ne intelegeam asa de bine, in care parintii aveau o dragoste nemarginita. Cantam impreuna cu ei iar tata ne dirija, asa armonie era. Rusii ne-au despartit insa.

Pe Valeriu tata l-a dus pana la granita, de unde s-a intors singur. Casa ne-a fost luata, iar noua ne-au lasat o camera si bucataria. In scurt timp l-au deportat pe tata, ridicandu-l intr-o noapte. Impreuna cu Tuchi, sora mai mica, am plans si ne-am ascuns in pivnita. Asa a fost despartirea noastra si nu l-am mai vazut niciodata. Tata avea sa moara in Siberia.

“Daca tara asta ar fi avut cativa ca Valeriu, n-ar fi ajuns in halul in care a ajuns”.

Rep: Cum a primit familia arestarea lui Valeriu? cat stiati din ceea ce se intampla in inchisorile politice?

V.G.: Stiam destule ca sa ne ingrijoram foarte tare. Evident insa ca multe lucruri si grozavii nu au fost cunoscute decat peste foarte multi ani. Noi aflam mai multe de la fostii lui camarazi cu care a stat in inchisoare, de la Nicolae Trifoiu, cu care Valeriu a stat 6 ani. Este meritul Norei si al sotului ei care au pastrat scrisorile trimise de Valeriu. Eu am pierdut ladita in care pastram toate actele de acasa si poze de-ale lui Valeriu…

Rep: cand ati reusit sa-l vedeti prima data dupa arestare?

La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: „Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

V.G.: Mergand la Aiud nu mi s-a dat voie sa-l vizitez. Am aflat de la cineva care era directorul si l-am oprit pe strada: “Nu ma lasa sa-mi vad fratele!” “Dar cine sunteti?” “Sunt sora lui Valeriu Gafencu”. El atat a spus ( a avut curaj, ca nu ne auzea nimeni): “Daca tara asta ar fi avut cativa ca Valeriu, n-ar fi ajuns in halul in care a ajuns”. Am stat mult de vorba cu Valeriu: era in credinta, slabut, trecut prin chinuri, dar reusea sa-si mascheze bolile. Mi-a spus exact ce ne scria si in scisorile pe care ni le trimitea: sa fim cuminti, serioase, gospodine, credincioase.

Pr. Gh. Calciu: „Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

Intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU.

Valeriu ne-a spus ca daca iese din inchisoare se face calugar.

N.G.: Am luat legatura cu Valeriu cand erau dusi la Galda, unde puteam sa-l vedem. Valeriu era mai singuratic, maturizat; arata bine, desi trecuse prin izolare. M-a trimis la Iasi, la Seta (Elisabeta Ionescu) o prietena pe care el o iubea in ascuns. Cand am ajuns la ea cobora scarile cu sotul ei. Ne-am imbratisat, i-am transmis mesajul, am plans si asa am incheiat vizita. Seta ne-a spus mai tarziu ca nu indraznea macar sa creada ca Valeriu o iubeste fiindca l-ar fi asteptat toata viata daca el i-ar fi marturist dragostea mai devreme.

Rep: Cum a primit vestea Valeriu?

V.G.:Afland ca Seta se casatorise, Valeriu ne-a spus ca daca iese din inchisoare se face calugar.

Cand ma incurc in ceva, mai tare, zic “Hai, mai Valeriu, ajuta-ma!” si el parca ma lumineaza

Rep: Cand ati aflat de moartea sa?

V.G.:Eram la ora, predam la Dobrotesti. Intra primarul si-mi aduce o veste: “A murit sotul dvs, Valeriu”. “Nu-i sotul, e fratele meu”. Venise chiar in ziua aceea, de 18 februarie. Pana in ultima clipa Valeriu a continuat sa le dea sfaturi tuturor. Pentru fiecare avea o vorba buna si frumoasa, un sfat legat de talentul fiecaruia.

Rep: Ce parere aveti de faptul ca tot mai multi romani il considera pe Valeriu Gafencu ca fiind sfant si s-a cerut in mai multe randuri patriarhiei ca sa demareze procedurile pentru canonizarea sa?

N.G.: Am mai spus – nu sub forma de propaganda: il simt pe Valeriu tot timpul! Toate evenimentele noastre de bucurie, nunti, botezuri, erau cu lacrimi pentru ca ne gandeam ca lipseau ei: Tata, care era deosebit, un om cum rar intalnesti , si Valeriu, un frate deosebit. Am mers inainte cu viata, dar cu lacrimi. N–am rupt legatura deloc cu Valeriu, a fost mereu Prezent!

V.G.: Valeriu ne-a ajutat intotdeauna. Ma rog, si ajutorul lui il simt tot timpul. Cand ma incurc in ceva, mai tare, zic “Hai, mai Valeriu, ajuta-ma!” si el parca ma lumineaza, ma indreapta, ma duce si ma incurajeaza. Asta-i viata. Asta-i un frate care-i fericit.

Si-a cunoscut ziua mortii

Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup – care supurau permanent – Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii.

Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat apropiatii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an.

A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.

La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: „Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.