Jens Stoltenberg nu bate câmpii. Când secretarul general al NATO avertizat săptămâna aceasta că sectorul de apărare al Occidentului, „aflat sub presiune”, are „o problemă”, a vorbit serios.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a împlinit aproape un an. Zeci de mii de oameni au fost uciși. Potrivit Institutului Kiel, guvernele occidentale au oferit Kievului un sprijin în valoare de peste 110 miliarde de dolari, dintre care 38 de miliarde de dolari sub formă de arme.
Dar, în multe capitale, miniștrii apărării sunt informați de către generalii lor că a mai rămas foarte puțin de oferit. Depozitele sunt goale. Danemarca a dat Ucrainei fiecare dintre obuzierele sale Caesar. Estonia a furnizat atât de multe tunuri de artilerie de 155 mm încât nu mai are niciunul.
Ca atare, conversațiile dintre miniștrii occidentali ai apărării care s-au întâlnit la sediul NATO zilele acestea și care se vor reuni la Conferința de Securitate de la München în acest weekend sunt presărate cu sprâncene încruntate și priviri neliniștite: cât timp putem susține acest nivel de sprijin și cu ce?
Asupra lor planează ofensiva de primăvară a Rusiei, despre care Stoltenberg a spus că a început deja. Se așteaptă ca aceasta să implice un val masiv de trupe nou mobilizate, un nivel de putere aeriană care nu a fost încă desfășurat de Moscova și tragerea zilnică a atâtor obuze de artilerie cât producătorii europeni într-o lună.
Europa a reacționat la invazia președintelui rus Vladimir Putin cu neîncredere inițială. Apoi, armatele lipsite de finanțare de către guvernele care respinseseră de mult timp noțiunea de război în Europa au săpat adânc și, în câteva săptămâni, armele curgeau spre est peste granița dintre Polonia și Ucraina (în timp ce refugiații curgeau în sens invers).
Dar cele aproape 12 luni de lupte istovitoare, în care trupele lui Putin au vizat atât infrastructura civilă, cât și obiective militare ucrainene, au pus o presiune imensă asupra sectorului european de apărare slab pregătit.
Fabricile europene abia dacă sunt capabile să producă suficiente obuze pentru a acoperi nevoile Ucrainei timp de o săptămână. Timpii de așteptare pentru unele muniții au crescut de peste două ori.
Stocurile de echipamente sovietice deținute de statele din estul NATO, pe care soldații ucraineni știu să le folosească, au fost epuizate. Deciziile de a trimite noi tipuri de arme de fabricație occidentală – cum ar fi vehiculele blindate – sunt întâmpinate cu fanfară, dar sunt urmate de săptămâni și luni de întârzieri, deoarece armatele își dau seama de cât de mult trebuie recondiționate.
Într-adevăr, există o problemă mare: economia de război a Rusiei merge ca unsă de cel puțin un an. Între timp, Europa sleită se caută prin buzunare.
