Pură coincidență sau nu, în timp ce aflăm zilnic de persoane tinere care mor subit, Primăria Municipiului Timişoara şi Spitalul Municipal de Urgenţă Timişoara au achiziţionat cu fonduri de la bugetul local 12 defibrilatoare automate, care vor fi amplasate în zonele pietonale cu densitate mare de pe raza oraşului, transmite Agerpres.
Sunt vizate zonele cu trafic pietonal mai ridicat, în care există posibilitatea supravegherii video pentru a fi prevenite actele de vandalism, accesul la defibrilatoare fiind liber în Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, cartierul Iosefin, Piaţa Traian, Sala Olimpia.
„Este un gest de normalitate, prin care ne asigurăm că în cazuri de urgenţă medicală aceste echipamente pot face diferenţa între viaţă şi moarte. În perioada următoare, poliţiştii locali, dar şi personalul Societăţii de Transport Public Timişoara vor fi instruiţi cum funcţionează aceste defibrilatoare pentru ca în caz de nevoie să poată interveni. Le mulţumesc cadrelor medicale de la Spitalul Municipal, colegilor de la nou înfiinţata Administraţie pentru Sănătate şi ISU Banat pentru coordonare şi colaborare”, a transmis, luni, primarul Dominic Fritz.
Primăria Timişoara, prin Administraţia pentru Sănătate şi Educaţie, va încheia acorduri de parteneriat cu ISU Banat şi cu Spitalul Municipal pentru amplasarea, utilizarea şi mentenanţa acestor dispozitive.
Spitalul Municipal va gestiona activitatea de mentenanţă a defibrilatoarelor, în timp ce ISU Banat se va ocupa de instructajul de specialitate pentru poliţiştii locali care desfăşoară muncă de teren.
Pe de altă parte, de aceste cursuri de prim ajutor vor beneficia şi angajaţii din Transportul Public Timişoara care intră periodic în contact cu un număr ridicat de cetăţeni, respectiv vatmanii, şoferii etc.
Defibrilatoarele Externe Automate (DEA) sunt uşor de folosit şi nu necesită cunoştinţe medicale de specialitate din partea utilizatorilor, datorită faptului că sunt dotate cu comenzi vocale care îi îndrumă pe aceştia în legătură cu acţiunile pe care trebuie să le realizeze. Dispozitivele sunt de înaltă tehnologie, astfel încât acestea nu acţionează în cazul în care detectează activitate cardiacă la persoana asupra căreia urmează să fie folosite.
În următoarea etapă, se doreşte conectarea acestor defibrilatoare la baza de date a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, astfel încât în momentul utilizării dispozitivelor să se realizeze legătura direct la Ambulanţă care astfel să poată interveni mult mai rapid la cazuri de urgenţă medicală.
Totodată, Primăria Timişoara va achiziţiona în următoarea perioadă trei defibrilatoare care vor fi montate în sediile proprii.