Prăznuirea mărturisitorului IOAN IANOLIDE, glasul celui ce strigă sfâșietor în pustia vremurilor din urmă: “Totul în Hristos!”

Acum exact 37 de ani, pe 5 februarie se muta la Domnul Ioan Ianolide, prietenul cel mai apropiat al Sfantului inchisorilor, Valeriu Gafencu si autorul nepretuitelor marturii reunite acum cativa ani de Manastirea Diaconesti si editura Christiana sub titlul “INTOARCEREA LA HRISTOS“.

Asa cum a si afirmat, Ianolide nu a dorit catusi de putin sa faca literatura, sa scrie memorii, sa faca studii sistematice, ci a lansat un strigat disperat si, in acelasi timp, plin de nadejde catre noi, cei de azi. Pentru salvarea noastra a smuls acest strigat izvorat din clocotul inimii rastignite de cumplite suferinte, dar inaltate pe Tabor de harul lui Hristos. A cautat – am zice noi, fara teama de a exagera encomiastic catusi de putin, cu o febrilitate marturisitoare de tip profetic si manat de constiinta sfredelitoare a unei sfinte misiuni, pecetluite cu sange si lacrimi – sa lase generatiilor de dupa el, un testament duhovnicesc de cea mai mare insemnatate.

Ne vorbeste direct, personal, ca si cum ar sta langa noi acum, in genunchi si ne-ar implora:

Credeti-ma, ascultati-ma, nu sunt nebun, stiu ce vorbesc: Pretuiti libertatea, nu va vindeti sufletele, intoarceti-va la Hristos!

“Rog pe toti oamenii sa ia aminte la chemarea vremii. Cine crede trebuie sa traiasca crestineste. Cine vrea vesnicia trebuie sa inceapa acum”.

Dar glasul Duhului, glasul profetic prin excelenta, indiferent prin cine a marturisit, nu a fost niciodata crezut, primit si ascultat decat de foarte putini. Cu atat mai mult in zilele noastre, cele atat de bolnave de “trufia mintii”, cand duhurile fariseilor, saducheilor si carturarilor au patruns pana in masele largi si s-au desavarsit in rautate, cand orice cuvant al Duhului poate fi astazi, fara cea mai mica jena sau tresarire de constiinta, comentat la infinit, judecat, disecat, contestat, rastalmacit, persiflat, batjocorit de catre absolut oricine! Astazi Ioan Ianolide pare, foarte probabil, doar un simplu glas “alarmist”, “anacronic” si “patetic”, pentru multi dintre cei pretiosi si pretentiosi rationalisti sau pentru unii dintre cei instalati confortabil in mormantul pacii lumesti si al autosuficientei, pentru toti cei care, in general, se simt deranjati de orice cuvant care porneste din adanca si nuda durere si care ne provoaca si rascoleste strafundurile cele mai ascunse ale inimii, ale constiintei.

Si iarasi, cuvantul sau nu este AUZIT si nu este PRIMIT cu atat mai mult in zilele noastre, pentru ca suflarea gracila a Duhului si glasul sau lin nu mai incap in invartosarea incrancenarii noastre si nu mai sunt recunoscute de simturile noastre “spirituale” ingrosate pana la rigorismul literei celei mai ucigase si pana la badarania cea mai scandaloasa… Sunt zilele in care cuvantul adevarului este amestecat cu pleava si cu noroiul intereselor si patimilor noastre meschine, cand este spurcat de gurile minciunii, ale urii si ale necuviintei, cand este aruncat fara evlavie in troaca porcilor si este folosit doar ca insignă de legitimare sau ca bâtă pentru rafuieli josnice.

Ioan Ianolide a stiut ce-si asuma, fiind in ochii lumii “un nimeni, un anonim, un batran, un proscris“ si a spus:

“In disperarea mea incerc sa trag acest semnal de alarma, cu toate riscurile. Sunt batran si bolnav. Nu mai pot lupta, nu mai pot rezista, dar nu pot muri fara a marturisi tuturor oamenilor, cinstit si obiectiv, cele ce am trait, am vazut si am suferit. (…) Simt ca plesneste in mine coarda suportabilului. Daca nu vorbesc, ma sufoc.

Nu-mi fac iluzii despre receptivitatea oamenilor. Multi ma vor calomnia si ma vor uri pentru ca dezvalui aceste secrete. Dar cine are ochi de vazut, poate observa in lumea larga procesul reeducarii“.

Dar cel mai important motiv – inconstient- pentru care credem ca Ioan Ianolide sau Valeriu Gafencu nu mai intereseaza, in mod real, pe crestinii (de)formati, sub o forma sau alta (“progresista” sau zelotista), la “scoala” duhului lumesc si/sau ideologizat este unul mult mai simplu, tragic de simplu: faptul ca, mesajul sau esential, si nu doar declarativ, este si ramane cel inscris, testamentar, pe crucea sa: TOTUL IN HRISTOS! Fiindca tot ce este facut, fie si o singura clipa, fara El, ajunge sa fie moarte, nebunie, sminteala, erezie, catastrofa, pierzare. Incepand cu cele mici si pana la cele mai mari.

SA NE INTOARCEM LA HRISTOS CEL VIU!

“Cei ce infrunta adevarul impotriva evidentei, se satanizeaza”

***

“Rog pe oameni sa se opreasca o clipa din iuresul ametitor al vietii si sa cugete mai adanc la rostul lor”

***

“Va rugam sa intelegeti ca nu exageram cu nimic nici monstruozitatea experientei noastre, nici aprecierea de ansamblu asupra lumii, caci suntem lucizi si urmarim adevarul si numai adevarul, straduindu-ne a trai si a scrie in duhul adevarului, fara ura si fara partinire, dar dur ca insasi realitatea. Datorita experientei facute, noi nu ne-am deformat sufleteste, ci am primit o sensibilitate de a intui duhurile, ideile, curentele, fortele ce se desfasoara in lume – ori oamenii secolului XX sunt mutilati spiritual si tocmai aceasta posibilitate le lipseste”.

***

“Vor disparea tarile, caci va fi o unica ordine mondiala. Vor disparea satele, care vor fi preluate de activul de partid. Vor disparea armatele, caci puterea centrala va dispune de forta fara opozitie. Va disparea Biserica, fiind inlocuita de stiinta marxista. Constiintele vor fi formate de puterea centrala. Gandirea, creatia, vor fi strict marxiste. Stiinta nu va exista in afara marxismului. Fiecare om va fi programat cate necesitati are si cata capacitate de munca datoreaza. Toti oamenii vor fi supusi unui riguros control. Va exista o singura idee, o singura oranduire, o singura putere, un singur popor”.

Citiți și: IOAN IANOLIDE despre ANTIHRIST