Coaliția PSD-PNL a anulat pe șest supraimpozitarea de 98% din marja de profit pentru importurile OMV-Petrom de energie electrică și gaze naturale!

Author:

Parlamentarii au anulat pe șest supraimpozitarea de 98% din marja de profit pentru importurile OMV-Petrom de energie electrică și gaze naturale!

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Parlamentul a abrogat discret supraimpozitarea de 98% din marja de profit a tranzacțiilor de import și revânzare de energie electrică și gaze naturale, relevă date analizate de Profit.ro.

OMV Petrom, al doilea producător de gaze naturale al României, după compania de stat Romgaz, a devenit în mod detașat întâiul importator de gaze al țării în octombrie 2022, lună când a fost desemnat furnizor de ultimă instanță (FUI) de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), fiind astfel obligat să preia alimentarea tuturor clienților rămași, din diverse motive, fără furnizori concurențiali.

Astfel, în prezent, la calculul lunar al suprataxei, se iau în considerare toate cantitățile de energie și gaze livrate pe piețele angro de către jucătorii care fac trading, cu livrare în luna de referință, indiferent de data încheierii contractului, ″cu excepția cantităților provenite din import și/sau din spațiul intracomunitar, la prima tranzacționare″.

Compania controlată de austriecii de la OMV a avut o pondere de peste 48% în totalul importurilor de gaze intrate în consum în luna octombrie a anului trecut, din care 24,58% din postura de FUI, potrivit datelor analizate de Profit.ro, din care rezultă că 48% a însemnat peste 1 milion MWh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X