Ca printr-o ‘magie’, și mass-media, dar și suflarea ortodoxă, au un văl auto-impus pe ochi. Toți refuză să vadă un fapt evident, logic, instituțional, ierarhic și canonic: Bănescu nu scrie de capul lui!
Toți angajații Patriarhiei și ai celorlalte entități media (Basilica, radio și tv Trinitas) știu că nimic nu se face fără supervizarea și înalta binecuvântare a șefului, PF Daniel. Altfel… nu credem că ține pe careva cojocul la câte cârje arhierești își va lua. Și acestea nu sunt figuri de stil, așa au pățit cel puțin câțiva stareți. Oricum, la o astfel de eroare, oricine zboară din funcția pe care o deține, indiferent câtă pregătire profesională are, preferându-se înlocuirea sa chiar și cu un șofer, important este să fie supus și să conducă doar după traseul programat de ss Daniel. Puțini știu că patriarhul monitorizează, dacă se poate în timp real, programele emise de tv Trinitas, având un TV chiar în altar. Ce nu poate controla în timp real, o face pe înregistrări. Este clar o pasiune și probabil așa o fi normal, ca un părinte să-și supravegheze copiii, să nu facă bâzdâgănii.
Acum, să mai și concepi comunicate în numele Patriarhiei, pe care să le publici sub nume propriu, chiar frizează SF-ul dacă cineva crede că măcar vreo virgulă nu a fost aprobată de sanctitatea sa. La cât de firav și plăpând pare dl. Bănescu, e greu să ți-l imaginezi mișcând în front în fața șefului.
Jocul acesta convine tuturor. În primul rând patriarhului, care joacă ca rabinul la două capete, iar când vrea să testeze reacția societății cu luări de poziție controversate, îi dă purtătorului de cuvânt temă să mai emită o bulă filozofică, care să stoarcă mințile gazetarilor, fără să spună nimic concret, nici de bine, nici de rău, nici lumesc, nici duhovnicesc. Ș-apoi, să vezi spectacol de interpretări, de aplauze și huiduieli, fiecare pricepând ce-i convine, iar scatoalcele și le ia mereu bietul Bănescu, care le și merită cu prisosință, de slugă ce-i, în schimb ce patriarhul o lasă așa sau schimbă macazul, dacă vede că-i prea groasă.
Le convine și celor care nu vor să-l critice pe patriarh, din lașitate sau din ordin de la stăpânire. Patriarhul nu este oricine, este cu mult peste președintele României. Altora care le convine acest joc, sunt ortodocșii noștri cuminței, care se bucură de oportunitatea de a nu fi de acord cu patriarhul, și o fac zgomotos, criticându-l pe Bănescu. Ce fain li-i lor, și în teleguță și pe jos, crezând că jumătățile astea de măsură sunt îngăduite de Dumnezeu.
Astfel, mai nimeni nu îndrăznește să-l numească co-autor la textele lui Bănescu pe patriarh! De ce? De frică? Frica este de la diavol, iar Adevărul este de la Dumnezeu. Nu putem lăsa compromiterea numelui Bisericii de către un anume filosof, chiar dacă este împins în față de către însuși Patriarhul României!
Orice ortodox trebuie să-și apere Patriarhul, dar și Patriarhul trebuie să-și asume rolul de Părinte, să-și apere turma când este în primejdie, să apere Dogmele când sunt călcate în picioare, să sară pentru frații în Hristos schingiuiți de dictatori, nu să se pitească după tufă! Da, Bănescu este o tufă, care mișcă după cum bate vântul! Marele Vânt! Pardon, Marele Alb*!
* unul din multele ‘alinturi’, emise de redacțiile Trinitas
Parintele Dan Popovici – Exorcizarea duhului ecumenist din Biserica partea a doua
https://www.youtube.com/watch?v=1IK8msaBTzg
Parintele DAN POPOVICI – Exorcizarea duhului ecumenist din Biserica partea intai
https://www.youtube.com/watch?v=K8LohfaTLdc
Parintele Dan Popovici – Exorcizarea duhului ecumenist din Biserica partea a doua
https://www.youtube.com/watch?v=1IK8msaBTzg
Parintele Dan Popovici – Exorcizarea duhului ecumenist din Biserica partea a treia
https://www.youtube.com/watch?v=RJnUPyE_ZEM
Parintele Dan Popovici – Exorcizarea duhului ecumenist din Biserica partea a patra
https://www.youtube.com/watch?v=eJucIA58pRk