De câțiva ani tot auzim cum zăcămintele de gaze din Marea Neagră ne vor asigura independența energetică. Între timp, tabla de șah a fost reconfigurată, iar de acele promisiuni se va alege praful. Turcia este acum jucătorul care contează pe piața gazelor și marele beneficiar al unei înțelegeri făcute pe la spatele României.
Turkish Petroleum Corporation (TPAO), prin vocea CEO-ului Melih Han Bilgin, tocmai a anuțat că în martie va extrage primele gaze din Marea Neagră. Se lucrează la foc automat în aceste zile pentru finalizarea ultimelor lucrări. „Ne apropiem de etapa finală”, a declarat Bilgin pentru agenția de presă Anadolu.
România a mizat pe Chevron și a pierdut
Cu mult înainte ca Turcia să anunțe că a descoperit gaze în Marea Neagră, România făcea publice discuțiile cu privire la zăcămintele de acolo. Canadienii și americanii au mirosit că-i loc de făcut profit, așa că și-au împărțit „prada”.
Mai departe, ce s-a întâmplat de până azi tot împotmoliți suntem în acest proiect ține de negocierile din spatele ușilor închise. Oficial, s-a spus că americanii de la Chevron se retrag din proiect pe considerente economice – și-au făcut calculele și nu merită „bătaia de cap”. Însă, prin piață se vorbește altceva. Chevron a plecat, dar cu un miliard de la statul român (care a răscumpărat partea americanilor din proiect). Mai mult, se pare că la mijloc ar fi altceva și anume o înțelegere ruso-americană legată de afacerea gazelor din Marea Neagră.
La scurt timp după toate astea a apărut în peisaj Turcia. Mai întâi, cu un anunț că a descoperit și ea gaze în Marea Neagră și, culmea, nu departe de perimetrul cu zăcămintele României. Iar acum, după doar câteva luni, Ankara plusează – aflăm că deja mai are puțin și începe extracția! Turcia face eforturi uriașe pentru a pune gheara cât mai repede pe rezervele de gaze naturale din Marea Neagră și de aceea echipa Turkish Petroleum Corporation lucrează zi-lumină, fără întrerupere. Din ce se aude, mai sunt de efectuat câteva lucrări la instalațiile de pe fundul mării, precum și la liniile de transport maritim și instalațiile de producție terestre, totul în limita a 50, 60 de zile.
Ca să vă faceți o idee despre cât de tare trage Ankara – toate cele trei nave de foraj pe care le are Turcia – Fatih, Kanuni și Yavuz – lucrează simultan în Marea Neagră, accelerând lucrările la exploatarea zăcămintelor de gaze descoperite aici.
Ce a primit Putin la schimb
Pentru cine se (mai) minunează ce caută Rusia în povestea asta, deși e limpede că niciun business de anvergură nu se derulează în Marea Neagră fără „consultarea” prealabilă a Moscovei, explicația e una singură.
Vladimir Putin a cerut un singur lucru – ca Turcia să nu mai livreze Ucrainei armament de luptă și în mod special drone Bayraktar.
Cam din septembrie, nu s-a mai auzit pe frontul din Ucraina de Bayraktar, ba, mai mult, Ankara a sistat și orice discuții referitoare la înființarea unei fabrici de producție a dronelor turcești pe teritoriul ucrainean. Erdogan a dat ordin să se sisteze livrarea dronelor Bayraktar către Forțele Armate ale Ucrainei sub pretextul că „Ankara a devenit mediator în conflict”.
Înțelegerea ruso-americană face din Turcia un lider regional pe piața gazelor. În plus, se vorbește ca Ankara să devină noul hub al gazelor rusești.
Cu nici o lună în urmă, președintele Recep Tayyip Erdoğan se lăuda că nava de foraj Fatih a descoperit rezerve suplimentare de aproape 60 miliarde metri cubi (bcm) de gaze naturale în perimetrul Çaycuma 1, din Marea Neagră. Valoarea de piață a acestui zăcământ ar fi de 1000 de miliarde de dolari.
După ce a plecat din România, compania Chevron a fost „direcționată” de Washington spre Turcia și o regăsim azi lucrând din greu la acest proiect.
Politrucii ăștia de la putere, necunoscători de istorie mai veche sau mai recentă, obedienți, nu au înțeles că americanii, cei care conduc afacerile, deci jidanii, jidovii, sunt mincinoși , abjecți, nu-i interesează decât profitul lor!!!!! Au păcălit poporul român de multe ori….Acești politruci , de 33 de ani au făcut rău țării, și trebuie să plătească nu sa iasă la tv cu tupeu sa ne manipuleze in continuare!!!! Vor fi bântuiți de toate faptele pe care le-au făcut!!!!
Și cu ce ne împiedică asta pe noi să extragem gaze din dreptul nostru? Serios, chiar nu suntem în stare să facem nimic altceva decât să dăm mereu vina pe alții pentru că noi nu suntem capabili să întreprindem nimic și depindem mereu de alții?
Adam a dat vina pe Eva, dar nu i-a mers (deși avea și Eva partea ei de vină).
Eva a dat vina pe șarpe, dar nu i-a mers (deși avea și șarpele partea lui de vină).
Noi dăm mereu vina pe alții… sincer, pe cine păcălim? Pe Dumnezeu sigur nu-L păcălim, după cum nici Adam și Eva nu au reușit să-L păcălească dând vina pe alții.
Lăsând toate astea la o parte, evident că sunt și considerente economice, legat de cât costă extracția, cât costă mâna de lucru, etc… Orice țară din lume care a extras vreodată gaze, petrol sau alte minereuri le-a extras mai întâi pe alea mai accesibile (și evident mai ieftine), deci e clar că tot ce a mai rămas acum e mai scump de extras decât ce a fost extras până acum…
Pai si care-i problema, ce, nu putem exploata rezervele noastre? Normal ca americanii s-au inteles cu turcii SI CU RUSII pe tema asta, turcii scot gaz ieftin, rusii stau cu gazul lor iar romanii isi trimit gazul la saracii Europei, Gemania, Austria… (iar in spatele Austriei stau rusii). Hai, mai, ca de tradat tradeaza doar fraierii marunti, statele serioase isi apara interesele.