Se întoarce plandemia, dar numai pentru masochiști: Bruxelles-ul caută o „abordare coordonată” pentru a impune iar masca și vaccinul

Cum vom recunoaste ca Duhul Sfant este Cel graieste? Ne raspunde Sfantul Sofronie Saharov: pe Duhul Sfant Il vom recunoaste pentru Duhul ne graieste – Duhul vorbeste in concordanta cu ce a grait Hristos. Iar daca Duhul vorbeste contrariul lui Hristos, atunci nu este Duhul Sfant cel ce graieste
(I Ioan 2, 22; 4, 1-3)
Asadar, avem concordanta biblica a Duhului Sfant in armonie cu Revelatia Mantuitorului catre acesti doi copii!

Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine.
Nici glasul Lui nu l-aţi văzut vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o;
Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela.
Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică.
Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.
(Ioan 5, 37-39; 43)

https://stihi.ru/2022/07/09/468

Arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în anul 1926, la 30 iulie, ora 8 dimineaţa, în apropierea Kievului, între satele Demidovo şi Gledovka la doi copii: Nicolae, de 11 ani (Nicolae Maximovici Kuprenko), şi Emilian, de 14 ani (Emilian Ivanovici Feşcenko).

Cu o săptămână înainte de aceasta, la 24 iulie, în noaptea dinspre duminică, Mântuitorul i S-a arătat în vis lui Emilian şi

i-a spus:

-Tu Mă vei vedea în realitate împreună cu alt băieţel. Să nu vă speriaţi!

Tot atunci Hristos l-a blagoslovit arhiereşte, cu ambele mâini şi, întorcându-se către Răsărit, s-a făcut nevăzut. Emilian a început să se roage în vis, însă a fost trezit de către stăpân.

Peste o săptămână, la 30 iulie, aceşti ciobănaşi îşi mânau vitele pe imaş şi au făcut cunoştinţă, asta părând a fi o simplă întâmplare. Era ora 8 dimineaţa şi ei se pregăteau să dejuneze, când dintr-odată a străluminat puternic un fulger. Emilian s-a gândit:

-Oare de ce o fi strălucit atât de puternic fulgerul? Nicolae a spus:

-Probabil va ploua! Însă Emilian a continuat:

-De unde să plouă, dacă pe cer nu e niciun nor şi nici boare de vânt? La aceasta, Nicolae a zis:

-Atunci, cine poate şti ce se mai poate întâmpla aici. După ce-şi spuse nedumerirea, peste câteva clipe, dinspre Apus, cerul a devenit dintr-odată rosiatic-rozaliu şi a apărut o Cruce mare strălucind ca soarele, al cărei vârf se sprijinea sus pe nori, iar partea de jos era postată, de asemenea, pe un nor, la vreo doi arşini deasupra pământului. Crucea, cu tot cu barele transversale, avea lăţimea de un arşin şi jumătate. Din partea de sus a Crucii s-a arătat un Om, care stătea ca şi răstignit. La început Crucea cu Omul s-a arătat de departe, cam la vreo jumătate de verstă, apropiindu-se mai apoi de copii. Nicolae, văzând apropierea Crucii strălucitoare, s-a speriat şi i-a vorbit lui Emilian:

-Să fugim, nu-i lucru curat! Însă Domnul Hristos l-a oprit, spunându-i:

-Nu, Eu sunt curat!

De această dată, copiii au înlemnit, nefiind în stare să se urnească din loc. Ei şi-au revenit şi şi-au dat seama că acesta este Insuşi Domnul Iisus Hristos Mântuitorul lumii. El stătea învăluit de o aureolă minunată şi de o frumuseţe de nedescris. Faţa Sa Dumnezelască nu putea fi văzută (Apocalipsa 1, 16), El strălucea mai luminos ca soarele şi mai alb ca zăpada. Atotputernicia Lui era de necon­ceput. El iradia o putere binefăcătoare şi o mireasmă cerească. Când Mântuitorul vorbea, din gura Sa apărea o văpaie de foc, vocea Sa răsuna peste întreg universul. Deasupra purta o haină azurie (Cf. Apocalipsa 1, 12-13), răsfrântă peste umărul stâng, iar sub ea veşminte de culoare rozalie. În mâna stângă ţinea de partea de jos Evanghelia deschisă, iar dreapta o ridicase pentru binecuvântare. Deasupra capului Mântuitorului se vedea un triunghi asemănător literei „A”.

###

(Care este semnificatia literei „A” = Amin-ul)

Parintele Athanasie Mitilineos ne talcuieste:

Hristos este adesea numit Martor credincios in Apocalipsa. De exemplu, in versetul Iar ingerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Amin-ul, martorul cel credincios si adevarat (Apocalipsa 3, 14) avem trei titluri pentru Iisus Hristos. In primul rand, cuvantul ebraic Amin nu se articuleaza cu articol hotarat in mod normal, dar aici, intr-un mod destul de ciudat, vedem ca este articulat cu articol hotarat. Sfantul Pavel va face acelasi lucru referindu-se la Iisus Hristos si numindu-L „Amin-ul”, „Da-ul” si asa mai departe. Amin in ebraica inseamna „sa fie”, „asa sa fie”, „asa este”, „cu siguranta”. Amin-ul de aici este personificat intr-Unul Martor credincios si adevarat. Acestea sunt toate sinonime care denota adevarul si credibilitatea martorului)

###

Mântuitorul era încconjurat de un preafrumos curcubeu cu șapte culori, care-şi revărsa capetele de ambele părţi ale Lui, în jos, până la norii care susţineau Crucea. El stătea în toată măreția Sa înconjurat de curcubeu. Deasupra literei „A” erau mai mulți Heruvimi, în părţi, doi îngeri, iar împrejur – îngeri:

– Copii, nu vă fie teamă de Mine şi nu plecaţi. Eu sunt Iisus, Domnul Dumnezeul vostru, Mântuitorul lumii, Fiul Dumnezeului cel viu, Care trăieşte în ceruri. Eu am venit să vă spun porunca Mea. El a început să le vorbească copiilor încet-încet, dar sonor ca şi pentru întreg universul:

– Să piară (Matei 25, 41) toţi desfrânaţii, beţivii, profanatorii, fumătorii, spurcaţii de gură, hulitorii lui Dumnezeu, cei care neagă Crucea (nu poartă cruce la gât si nu se insemneaza cu semnul crucii).

Păcătoşii să fugă de la faţa Mea, iar cei drepți să se veselească înaintea Domnului (Psalm 67, 2-3)!

Îndată după aceste cuvinte, Îngerii au început să cânte Sfinte Dumnezeule… Partea dreaptă cânta „Sfinte Dumnezeule”, cei de la poalele Crucii până sus cântau „Sfinte Tare”, iar „Sfinte făra de moarte” şi restul cântau toţi împreună. După ce Îngerii au terminat cântarea, Domnul Hristos a spus:

– Copii, în lume sunt mulţi oameni, dar nu toţi sunt ai Mei (Ioan 15, 17-27; 16, 1-2).

Foarte puţini, sunt cei care, Mă ascultă pe Mine şi învăţătura Mea, Sfânta Evanghelie, iar o mare parte s-a dedat diavolului şi se supune duhului său necurat, căruia i s-au dat de bună voie.

În Sfântul Meu Sinod a pătruns dezbinarea în preoţime: preoţi răzvrătiţi, ucrainieni (probabil se are în vedere biserica ucraineană „samosveatnai), ”jivişti” şi alţi asemenea preoţi – eretici duc poporul spre pierzanie, iar dreapta preoţime îl duce în Împărăţia lui Dumnezeu. În continuare, Mântuitorul a spus:

– Copii, mă vedeţi pe Mine? Uitaţi-vă bine la Mine, pentru că chipul Meu să vă rămână în amintire şi în case, şi Eu voi pomeni în Împărăţia Mea până într-a şaptea generaţie neamul vostru credincios. Mergeţi acum la preotul Meu ortodox şi spuneţi-i să săvârşească slujba de noapte şi Liturghia.

Acum îngerii au început să cânte:

– ”Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele din lăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui”. Şi iarăşi îngerii au continuat: „Ţie Îţi cântăm, Ţie Îţi mulţumim Doamne”. Şi Îngerii nu-şi încetau frumoasele cântări: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…”, „Ca pre împăratul”, ,,Heruvicul” – până la sfârşit. Pe urmă cerul s-a deschis parcă, iar norii s-au împrăştiat şi Mântuitorul a coborât cu Puterile Sale cereşti şi a spus:

– Vai şi amar va fi ucraineenilor, mitropoliţilor şi arhiereilor renovatori şi ”jivişti”, instigatorilor şi ereticilor. Preoţimea nu va fi iertată nici acum nici în veacul ce va veni. Cei mici (mirenii) vor fi iertaţi, dacă se vor pocăi. Însă îi voi pedepsi dacă s-au abătut de la credinţa ortodoxă şi dacă sfâşie veşmintele Mele şi Sfânta Mea Biserică Apostolească! Înainte de întronarea antihristului, voi trimite nevăzut îngerii Mei în ajutor oamenilor şi-i vor înscrie numele robilor Mei în cartea vieţii şi vor pune Sfânta Pecete pe fruntea lor, a celor care vor avea pe frunte frica lui Dumnezeu (Apocalipsa 7, 1-3)

Voi, însă, uitaţi-vă mai bine la Mine, ca să mă ţineţi minte şi să nu vă încurcaţi şi, din greşeală, să semnaţi şi să primiţi pecetea subjugării antihristului (Apocalipsa 13, 16), deoarece el va veni în veşmintele Mele, şi va face în faţa poporului minuni diavoleşti (Apocalipsa 13, 13), şi va urca pe prestolul sfântului lăcaş, şi va impune să i se zugrăvească icoană, şi va cere ca acestei icoane sa i se închine şi să o creadă, deoarece el va face ca icoana să vorbească şi să se mişte prin sugestionare diavolească (Apocalipsa 13, 14-15). Antihrist se teme de Cruce, va ridica prigoană asupra Crucii. La început va fi pecetea comunistă – steaua cu cinci colţuri. Să n-o primiţi! Aceasta e doar începutul necazurilor. Va veni timpul când tare vor fi prigoniţi acei credincioşi care vor refuza să primească pecetea antihristului pe mână sau pe frunte şi să se închine chipului său (Apocalipsa 20, 4). Aceşti oameni nu vor putea nici cumpăra, nici vinde, neavând pecete (Apocalipsa 13, 17). Nu vor putea merge dintr-un oraş în altul şi nici dintr-un, sat în altul. Lor li se va lua şi apa şi hrana. Mai întâi se va cere semnătura, iar celor ce vor semna li se va aplica pecetea antihristului (Apocalipsa 13, 16). Şi cine o va primi nu va fi iertat nici acum, nici în veacul viitor. Înainte de întronarea antihristului, va avea loc un război mondial (Apocalipsa 9, 18). La începutul împărăţiei sale, antihrist va captura în mâinile sale toate lăcaşurile sfinte şi lavrele, în afara mănăstirii Poceaev. Lavrele şi lăcaşurile vor fi deschise de către antihrist, însă ele nu vor mai avea harul Meu, şi intrarea în ele nu va fi îngăduită, deoarece ele vor fi conduse de antihrist.

Şi Domnul Hristos a mai spus:

– Iar cei care voiesc să trăiască în mănăstiri şi în pustnicie trebuie să rabde şi să nu se mâhnească, pentru că, dacă pe pământ nu vor ajunge să primească călugăria sau alte ranguri, atunci Eu în Impărăţia Mea îi voi împodobi în preafrumoase veşminte şi le voi da multă slavă.

După războiul mondial, se va întrona antihristul.

Voi, copii, propovăduiţi ceea ce v-am spus. Nu vă temeţi de nimeni niciodată, cu toate că veţi fi persecutaţi, închişi în temniţe (Luca 21, 12-19). Nu vă temeţi să le transmiteţi lumii din om în om. Pentru că în Împărăţia Mea voi veghea ca lumea să fie avertizată şi să nu cadă în cursa minciunii. Eu preîntâmpin lumea că degrabă va veni înşelătorul. Va face minuni cu atâta vicleşug, încât va urni stele de pe cer şi-i va înfricoşa pe toţi, va zbura prin aer, ca o pasăre. La început va părea paşnic, îi va susţine pe cei săraci, pe nevoiaşi, distribuind ajutoare bogate, înşelându-i astfel pe cei care cred în Dumnezeu. Toţi îl vor îndrăgi, îl vor asculta şi vor crede în el, dar această încercare va fi îngăduită pentru puţin timp.

Voi, însă, trebuie să convingeţi, pe cât e posibil, lumea să nu primească niciun fel de pecete şi, de asemenea, să nu semneze. Odată cu întronarea lui antihrist, vor veni timpuri grele, aşa încât oamenii vor căuta să moară şi nu vor putea (Matei 24, 13-28).

Din cauza recoltei proaste, va fi o mare foamete. Pâinea şi toate mărfurile vor fi în mâinile lui. Fără pecetea lui nu se va da nimic, şi, pentru greşelile lumii şi pentru că s-au lepădat de Mine, cerul se va închide pe trei ani; nu va fi ploaie, iar pământul va fi bântuit de o secetă atât de mare, încât vor seca şi izvoarele râurilor. Lumea va cădea în mare necaz. Vor fugi de la Apus spre Răsărit în căutarea hranei, însă nu o vor găsi nicăieri. Peste tot va fi arşiţă şi molimă. Antihristul va emite un ordin prin care va interzice oamenilor să meargă dintr-un oraş în altul şi dintr-un sat în altul, să poarte cruce, să-şi facă semnul crucii, să propovăduiască cuvântul lui Hristos Dumnezeu. Va ordona să fie scoase crucile de pe Iăcaşele sfinte, să se interzică slujirea (sfintei liturghii) în biserici, iar în interiorul lor să se deschidă teatre şi alte aşezăminte de defăimare a lui Dumnezeu. Atunci nu va iubi fratele pe frate şi-l va preda morţii şi între rude vor fi vărsări de sânge.

Cine va răbda în numele Meu acela va fi mântuit, iar cine se va lepăda de Mine şi va primi pecetea antihristului, pe acela Eu nu-l voi ierta nici în această viată, nici în cea viitoare (Matei 10, 33).

Trebuie să fiţi vigilenţi, pentru că vor apărea mulţi antihrişti, care vă vor chema să-i urmaţi – ”veniţi, caci la noi este Hristos!” Nu-i credeţi!!! Vor apărea lupi în piei de oaie, dar toţi aceşti vânători vor fi daţi pierzaniei. Toate bisericile, în afară celei de la Poceaev, vor fi închise, iar celor care vor alege să trăiască viaţă monahală în mănăstiri ortodoxe nu li se va permite. Aceştia va trebui să rabde, pentru că mănăstirile ortodoxe vor fi desfiinţate. Pe aceştia Eu îi voi apăra şi, pentru răbdarea lor, îi vor acoperi în veşmintele Mele şi în toată puterea Ierusalimului Meu! Când va veni antihristul, soarele se va stinge (Apocalipsa 6, 12-13) şi luna nu va mai lumina, puterile cerului se vor clătina, însă împărăţia antihristului va avea destulă lumină electrică peste tot, şi în biserici. Şi nenorociţii oameni i se vor închina lui ca unui dumne­zeu, aprinzând înaintea chipului său lumânări. Iar cei care vor refuza vor fi închişi în temniţe, chinuiţi prin foame, puşi în ţeapă, ori vor fi supuşi altor chinuri (Apocalipsa 12, 17). Însă chinurile vor fi atât de mari, încât să le poată suporta credincioşii în Domnul, iar unii nici nu le vor simţi, pentru tăria credinţei lor. Îngerul lui Dumnezeu îi va întări şi-i va împărtăşi cu Sfintele Taine ale lui Hristos – în timpul domniei lui antihrist Jertfa fără de sânge (Liturghia) va fi oprită şi credincioşii nu vor avea unde se împărtăşi. Chiar înainte de venirea lui antihrist, la Lavra Peşterilor, în partea stângă a marii biserici vor fi scoase Crucea şi Marele prestol şi va fi deschisă o casă mondenă („urâciunea pustiirii”). Atunci icoana Adormirii Maicii Domnului va fi ridicată de Îngeri şi dusă în ceruri, la Prestolul Slavei, şi atunci va apărea antihristul, iar oamenii, uitând de adevăratul Dumnezeu, îi vor pregăti drumul şi-l vor întâmpina.

Şi Domnul Hristos a spus:

– Rugaţi-vă în fiecare zi dimineaţa, seara şi de la ora 12 noaptea până la ora unu (Psalm 118, 62). Cerurile se vor deschide, rugăciunea celor ce se roagă va ajunge la Prestolul Meu – întotdeauna o voi primi. Mergeţi cât mai des la biserică, mărturisiţi-vă, împărtă­şiţi-vă cu Sfintele Taine ale lui Hristos!

Pe timpul antihristului vor fi mari vărsări de sânge şi credincioşii vor suferi nespus (Apocalipsa 6, 9). Împărăţia antihristului va ţine 42 de luni (Apocalipsa 13, 5). Domnul va veni să judece lumea la miezul nopţii şi, din această cauză, vegheaţi în aceste ceasuri, pentru că timpul Venirii Mele nu-l cunosc nici Îngerii. Şi, încă, mai spuneţi poporului să se împărtăşească, pentru că Jertfa fără de sânge (Liturghia) va fi oprită. După ce vor primi pecetea lui antihrist, acei oameni vor fi loviţi de necazuri nespuse şi de dureri cumplite, vor plânge amar şi vor căuta moartea, însă n-o vor găsi (Apocalipsa 14, 9-12).

Ei vor striga:

-,,0, munţilor, cădeţi peste noi şi

ascundeţi-ne de la faţa lui Dumnezeu!(Apocalipsa 6, 16)!”

Hristos Dumnezeu a spus:

– Iată, în curând, în curând voi veni să judec lumea. Spune­ti-le! Las’ să se căiască toţi desfrânaţii şi preadesfrânaţii; dacă se vor căi, vor fi iertaţi. Pe eretici şi aţâţători nu-i voi ierta. A mai rămas puţin timp, în curând voi veni, păcatul şi nelegiuirile voastre au ajuns până la cer. Copii, spuneţi lumii că Eu M-am arătat vouă, pentru că sunt nevoit să avertizez lumea, căci în ultima vreme se împietreşte şi se răceşte inima oamenilor. Nu mai cred în Hristos Dumnezeu, în Legea Evangheliei Lui, exact ca înaintea potopului. Toţi învăţaţii strigau: ,,Nu există Dumnezeu, este doar Natura!” V-ați lăsat de sfintele Mele sărbători, le-aţi ales pe ale voastre şi vă închinaţi la idoli. Ca şi poporului israelitean, le-am dat voie în pustie să asculte înţelepţii, că nu-i Dumnezeu. Este Dumnezeu, Atotputernic, Atotţiitor, Neajuns, Care cu cuvântul Său a creat lumea văzută şi cea nevăzută. Pentru că Eu sunt Creatorul întregului Univers şi-l voi cârmui în veacul veacurilor. Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul (Apocalipsa 1, 8; 22, 13) cu toate că antihristului i se va îngădui atunci să domine asupra lumii pentru păcatele ei. El va porni prigoană asupra Bisericii, şi ea se va ascunde de el se va retrage în pustie (Apocalipsa 12, 6-14), însă, după cum Eu am înviat a treia zi, la fel şi Biserica mea va învia şi va dăinui în veacul veacurilor. Vă spun tuturor:

pocăiţi-vă!!! Eu voi primi pocăinţa voastră, pentru că a mai rămas foarte puţin timp de trăit. Timpul cel mai greu: degrabă, degrabă voi veni să judec lumea!!!

Pe toţi păcătoşii, desfrânaţii, preadesfrânaţii, beţivii; huli­torii, care calcă în picioare Sfânta Mea Cruce, se ruşinează să o poarte, nu cinstesc sărbătorile Mele, posturile rânduite de Sfânta Biserică nu le respectă, asemenea baptiştilor şi hulitorilor (spurcaţi la gură). Pe toţi pacătoşii îi voi arde în focul gheenei. Domnul a încheiat Porunca Sa şi a dat Sfânta Evanghelie la doi Îngeri, i-a binecuvântat şi a spus:

– În acel loc (în care M-am, arătat vouă), în amintirea arătării Mele, să fie înălţată o Cruce şi o icoană în chipul în care M-am arătat vouă, pentru închinarea lumii.

S-a îndreptat spre Răsărit şi treptat a dispărut după nori. Tot atunci au dispărut toţi Îngerii, însă cântarea lor s-a mai auzit mult timp. Sonoră la început, ea se stingea pe măsură ce se îndepărta. Copiii-păstori au înştiinţat preotul ortodox din Demidovka despre arătare şi au spus despre porunca Mântuitorului. El a oficiat slujba de priveghere şi Dumnezeiasca Liturghie. Vestea despre arătarea Mântuitorului şi despre toate cele spuse de către El s-a răspândit fulgerător printre credincioşi. A fost făcută o Cruce şi, în taină, de administraţia locală, a fost sfinţită în biserică. Tot atunci credincioşilor li s-a spus când va fi scoasă Crucea din biserică şi dusă la locul arătării Mântuitorului. Scoaterea ei a fost stabilită pentru ora 12 noaptea. Către această oră se adunaseră peste 200 oameni. Au mai venit din satele vecine încă doi preoţi.

Poporul şi preoţii se temeau de puterea locală. Credincioşii au împodobit Crucea cu flori şi coroane. Ei s-au adunat ca să se închine Domnului Sfânt în liniştea nopţii, ieşind din biserică fără lumini şi cântări. Îndată după ieşirea din biserică, preoţii şi poporul au auzit răsunând din văzduh dangăte de clopot şi cântare îngerească: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne …” Preotii sositi au întrebat cu nedumerire preotul din sat din ce cauză bat clopotele. Au întrebat şi alţi localnici. Clopotniţa era închisă, îneanu era nimeni şi, decj, nimeni nu bătuse clopotele, ci totul se auzea în văzduh, de la Ingeri. Poporul s-a adunat cu spaimă şi cutremur şi cu multă bucurie în inimă. Însoţind Crucea, ei îşi urmau calea în linişte, aruncând flori în calea Crucii. Îndată după ieşirea din sat, au aprins lumânări, iar unii purtau făclii. Ei îşi urmau calea prin câmp cântând. Iar când procesiunea s-a îndepărtat de sat, a apărut un stâlp luminos cu nor. Norul se mişca înaintea poporului, arătându-i calea. Atunci când au ajuns la locul destinat, s-a retras între nori, iar acel loc a devenit purpuriu. Şi în acel timp, din cer au început să sune clopotele, iar după ce au aşezat Crucea şi Icoana, îngerii au început să cânte: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Oamenii care însoţeau crucea credeau că nimeni în afară de ei n-a văzut nimic, însă atât procesiunea, cât şi dangătul clopotului, şi cântarea îngerească au fost auzite de către lumea care se afla în câmp în timpul nopţii şi mulţi, de frică, au fugit în sat. Crucea a fost aşezată cu multă pietate pe locul în care Mântuitorul S-a arătat ciobănaşilor.

Continuăm după articolul: „Arătarea Domnului, în anul 1926, lângă Kiev (Kiriliţa, Nr. 3/2001).

După aşezarea crucii la locul arătării Mântuitorului, a început pelerinajul credincioşilor. În fiecare sâmbătă veneau călugări de la mănăstirile Lavra Peşterilor şi Florovsk din Kiev pentru a sluji Te Deum-uri. Lângă Crucea înălţată se adunau la panahidă. Copiii din preajma locului aşteptau sâmbetele pentru a strânge monedele, merele şi bomboanele lăsate de către pelerini. Renumitul pictor Krasiţki nepotul lui Şevcenko – a pictat tabloul „Ciobănaşul”. El a venit la Demidov şi a pictat pe viu chipul băiatului – păstoraş.

Timp de patru ani nimeni n-a cutezat să atingă Crucea înălţată în locul arătării Mântuitorului. Dar în anul 1930, la adunarea celulei cosmopoliste, s-a luat hotărârea de a o distruge. La început nimeni nu îndrăznea să facă acest lucru cu propriile mâini, dar s-a găsit curând unul: a legat-o cu funii, care, fiind trase de cai, au smuls-o. Se vorbeşte că nu mult după aceea a fost bătut de o mare nenorocire. În pofida relelor care se înmulţeau tot mai mult pe pământ, harul lui Dumnezeu a cercetat aceste locuri nu o singură dată. Atunci nu toţi demidovenii au crezut că Mântuitorul S-ar fi arătat cu adevărat. Dar curând, parcă întru întărirea şi susţinerea credincioşilor, s-a arătat Maica Domnului, fapt confirmat astăzi de către locuitorii satului, martori oculari ai arătării Preacuratei. În unul din manuscrisele păstrate – mărturie a arătării Mântuitorului, se vorbeşte că Domnul ar fi poruncit să fie înălţată o cruce şi Ia Fântâna Văduvei, care a fost săpată în satul Demidovka în anii de după revoluţie, în timpul unei secete cumplite. Atunci, în toată împrejurimea nu se găsea pic de apă şi toţi veneau Ia Fântâna Văduvei, deoarece numai acolo, din mila lui Dumnezeu, se păstrase apa. Maica Domnului s-a arătat, după cum voise Domnul, în timp ce se oficia Te Deum-ul. Ea s-a arătat dinspre răsărit la ora 8 dimineaţa. Era îmbrăcată în haine de culoarea cerului, înaintea ei era o tavă strălucitoare şi toţi cei aflaţi de faţă au văzut aceasta, dar nimănui nu i-a fost dat să vadă ce anume se afla pe tavă. Maica Domnului ţinea mâinile lăsate în jos. Lumea era îngrozită, se închina până Ia pământ şi se ruga Stăpânei. După aceasta, toţi cei care au văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu s-au schimbat în bine, însă autoritătile au interzis cu severitate să se vorbească despre aceasta. Dar cuvântul lui Dumnezeu este de nestăvilit: lumea va tăcea, iar pietrele vor cuvânta. Oricât de mare ar fi fost pericolul, creştinii au înscris şi au păstrat preţioasele mărturii. Iar atunci când credincioşii din zilele noastre căutau locul în care S-a arătat Mântuitorul, câţiva localnici, care nu se cunoşteau între ei, au indicat unul şi acelaşi loc. Între timp, în câmp, acolo unde S-a arătat Mântuitorul, a fost sădită livada colhozului, care creştea frumoasă şi bine îngrijită. Numai pe un sector pomii nu se puteau adapta nicicum, se piperniceau mereu şi se uscau. Acest loc de circa 5 pe 10 metri s-a acoperit cu iarbă şi flori de câmp, iar în centru, în raza a doi metri, creştea numai iarbă joasă şi stufoasă de un verde intens, care rămânea neatinsă.

Astăzi în sat mai sunt în viaţă câteva rude apropiate ale martorilor oculari Emilian şi Nicolae, care păstrează în memorie evenimentele din acea vreme. Bătrâna Daria, în vârstă de optzeci şi doi ani, din satul Glebovka, a povestit despre soarta neobişnuită a unchiului său Emilian. EI a rămas de timpuriu ‘orfan. Dar, în pofida vitregiilor şi greutăţilor vieţii, a crescut vrednic şi cuminte. Şi Dumnezeu a avut grijă de el i-a dat şi hrană şi de lucru. Emilian n-a mers la şcoală până la vârsta de 14 ani şi nu putea nici citi, nici scrie. Îşi câştiga pâinea, angajându-se să pască vitele gospodariIor.

Păstra mereu în inima sa cuvintele Domnului: ,,Nu vă lepădaţi de Mine”; şi el, într-adevăr, a dus cu sfinţenie numele lui Hristos de-a lungul vieţii sale anevoioase. Bolşevicii îl intimidau, obligându-l să se dezică şi să semneze o mărturie falsă prin care să nege arătarea Mântuitorului. Însă Emilian a refuzat să urmeze exemplul lui Iuda şi a fost condamnat Ia zece ani de detenţie. În perioada înterimiţării la Kiev, i se mai aduceau ceva produse. Ulterior, un timp nu s-a mai auzit nicio veste despre el. Se ştia doar atât că e îrichis undeva departe, după Urali. Iar în 1936, Emilian a fost rejudecat, adăugându-i-se încă zece ani. Şi iată, ca prin minune, suportând toate vitregiile vieţii de detenţie, după mulţi ani, s-a întors în satul natal. Şi s-a întors nu ca om simplu de lume, ci în rang de preot. În acele timpuri tulburi, în închisori erau întemniţaţi foarte mulţi arhiepiscopi, şi Emilian a fost hirotonisit chiar acolo, în detenţie. Dar „nimeni nu-i proroc în ţara sa” glăsuieşte un vechi adevăr.

Consătenii n-au voit să-I recunoască pe Emilian drept preot şi el, mâniindu-se din această cauză, i-a comunicat nepoatei sale Daria cum că este respectat şi preţuit de mulţi oameni, care îl invită la Moscova. Se ştie că Emilian a trăit toată viaţa necăsătorit, fără familie. A slujit mai apoi în Belarus, unde voia să construiască un nou lăcaş, dar în timp ce ducea banii, în tren, în 1983, a fost jefuit şi ucis. Soarta lui Nicolae, al doile amartor al arătării Mântuitorului, a mers pe un alt făgaş. El era dintr-o familie înstărită. Nu demult, nepotului său i-a fost restituită casa părintească, care a fost luată de către autorităţi în timpul deposedării generale. Este recunoscut faptul că Nicolae n-a putut urma poruncile Domnului. In acele timpuri de restrişte, el avea doar unsprezece ani şi părinţii, temându-se de autorităţi, i-au impus copilului să tăinuiască cele văzute. Şi copilul n-a mai vorbit niciodată despre arătarea Mântuitorului. Mulţi oameni continuau să-I întrebe, iar el continua să tacă. Ulterior, Nicolae s-a căsătorit, a avut copii, însă în 1941 a murit pe front.

https://stihi.ru/2022/07/09/468