X

Europa acuză SUA că profită de pe urma războiului din Ucraina

Oficialii UE îl atacă pe Joe Biden din cauza prețurilor uriașe ale gazului, a vânzărilor de arme și a problemelor comerțului, deoarece războiul lui Vladimir Putin amenință să distrugă unitatea occidentală, scrie cea mai influentă publicație europeană, Politico.

La nouă luni de la invadarea Ucrainei, Vladimir Putin începe să scindeze Occidentul. Înalți oficiali europeni sunt furioși pe administrația lui Joe Biden și îi acuză pe americani că fac avere din război, în timp ce țările UE suferă.

„Adevărul este că, dacă te uiți cu atenție, țara care profită cel mai mult de pe urma acestui război este SUA, deoarece vinde mai mult gaz și la prețuri mai mari și pentru că vinde mai multe arme”, a declarat un oficial înalt pentru Politico.

Comentariile explozive – susținute în public și în privat de oficiali, diplomați și miniștri din alte părți – urmează furiei crescânde în Europa față de subvențiile americane care amenință să distrugă industria europeană. Kremlinul va jubila, probabil, pentru otrăvirea atmosferei în rândul aliaților occidentali.

„Ne aflăm, într-adevăr, într-un moment istoric”, a spus un înalt oficial al UE, argumentând că dubla lovitură dată comerțului din cauza subvențiilor americane și a prețurilor mari la energie riscă să întoarcă opinia publică atât împotriva efortului de război, cât și a alianței transatlantice. „America trebuie să realizeze că opinia publică se schimbă în multe țări ale UE”.

Diplomatul șef al UE, Josep Borrell, a cerut Washingtonului să răspundă preocupărilor europene. „Americanii – prietenii noștri – iau decizii care au un impact economic asupra noastră”, a spus el într-un interviu pentru Politico.

Cel mai tensionat punct din ultimele săptămâni au fost subvențiile ecologice și taxele lui Biden, despre care Bruxelles-ul spune că afectează în mod nedrept comerțul din UE și amenință să distrugă industriile europene. În ciuda obiecțiilor formale din partea Europei, Washingtonul nu a dat până acum niciun semn de răzgîndire.

În același timp, perturbarea cauzată de invazia Ucrainei de către Putin împinge economiile europene în recesiune, cu inflația în creștere și o restrângere devastatoare a aprovizionării cu energie, care amenință cu întreruperi de curent și raționalizare în această iarnă.

În timp ce încearcă să-și reducă dependența de energia rusă, țările UE se îndreaptă spre gazul din SUA, dar prețul pe care europenii îl plătesc este de aproape patru ori mai mare decât cel din America. Apoi, există o probabilă creștere a comenzilor pentru echipamente militare de fabricație americană, deoarece stocurile europene sunt golite după trimiterea armelor în Ucraina.

Este prea mult pentru oficialii de rang înalt din Bruxelles și alte capitale ale UE. Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că prețurile mari ale gazelor din SUA nu sunt „prietenoase”, iar ministrul german al economiei a cerut Washingtonului să dea dovadă de mai multă „solidaritate” și să contribuie la reducerea costurilor energiei. Miniștrii și diplomații aflați în altă parte a blocului și-au exprimat frustrarea față de modul în care guvernul lui Biden pur și simplu ignoră impactul politicilor sale economice interne asupra aliaților europeni.

Când liderii UE l-au abordat pe Biden din cauza prețurilor ridicate la gaze din SUA la reuniunea G20 de la Bali, de săptămâna trecută, președintele american pur și simplu părea să nu conștientizeze această problemă, potrivit înaltului oficial citat mai sus. Alți oficiali și diplomați UE au fost de acord că nepăsarea americanilor privind consecințele pentru Europa este o problemă majoră.

„Europenii sunt vădit frustrați de lipsa de informații și de consultări prealabile”, a spus David Kleimann, de la grupul de reflecție Bruegel. Oficialii de pe ambele maluri ale Atlanticului admit riscurile pe care atmosfera din ce în ce mai toxică le va avea pentru alianța occidentală. Cearta este exact ceea ce și-ar dori Putin, au fost de acord diplomații UE și SUA.

Disputa din ce în ce mai mare cu privire la Legea de reducere a inflației (IRA) a lui Biden – un pachet uriaș privind taxe, climă și asistență medicală – a pus temerile legate de un război comercial transatlantic din nou pe agenda politică. Miniștrii comerțului din UE urmează să discute vineri răspunsul lor, în timp ce oficialii de la Bruxelles elaborează planuri pentru un pachet de subvenții de război, în regim de urgență, pentru a salva industriile europene de la colaps.

„Legea de reducere a inflației este foarte îngrijorătoare”, a declarat ministrul olandez al comerțului Liesje Schreinemacher. „Impactul potențial asupra economiei europene este foarte mare”.
„SUA urmează o agendă internă, care, din păcate, este protecționistă și discriminează aliații americani”, a declarat Tonino Picula, responsabilul Parlamentului European pentru relația transatlantică.
În culise, există, de asemenea, o iritare tot mai mare în legătură cu banii care curg în sectorul american de apărare.

SUA a fost de departe cel mai mare furnizor de ajutor militar Ucrainei, alocînd 15,2 miliarde de dolari în arme și echipamente de la începutul războiului. UE a furnizat până acum aproximativ 8 miliarde de euro de echipament militar Ucrainei, potrivit lui Borrell.

Conform unui înalt oficial dintr-o capitală europeană, refacerea stocurilor de arme sofisticate poate dura „ani” din cauza problemelor din lanțul de aprovizionare și din producția de cipuri. Acest lucru a alimentat temerile că industria de apărare din SUA poate profita și mai mult de pe urma războiului, mai relatează Politico.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.


Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

2 comentarii

  1. Parintele Athanasie Mytilineos:

    Erezia nu este altceva decât interpretarea dogmelor prin intermediul raţiunii umane. Este, aşadar, încercarea omului de a înţelege cu logica sa tainele lui Dumnezeu. Şi, atunci când omul încearcă să înţeleagă cu ratiunea ceea ce nu poate fi înţeles, mai departe, vrea şi să clasifice aceste dogme. Vrea, adică, să înţeleagă logic ceea ce este dincolo de logică. În încercarea aceasta a lui, de a pricepe cu ajutorul raţiunii ceea ce este dincolo de limitele înţelegerii umane, în mod firesc, nu va putea să surprindă toate aspectele dogmei, şi va eşua. Iar aici apare erezia. Aşadar, erezia este rezultatul încercării omului de a înţelege în mod raţional Cuvântul lui Dumnezeu, adică a descoperirii voii Lui Dumnezeu, căci, repet, descoperirea de la Dumnezeu este dincolo de înţelegere, de a pricepe cu mintea, este dincolo de logica noastră. De exemplu, Dumnezeu îi spune lui Avraam: ,,O să ţi se nască fiu, acum, la vârsta aceasta de 100 de ani”. Dacă ar fi gândit raţional, Avraam ar fi zis: ,,Oare, este cu putinţă să se întâmple asemenea lucru?”. Imediat ce va începe să treacă prin filtrul raţiunii aceste gânduri, va trage concluzia, în mod ,,logic”, că acest lucru nu este posibil: ,,Cum să fie cu putinţă aceasta, de vreme ce am ajuns la 100 de ani?”. Însă, atunci când va spune: ,,Eu nu pot pricepe cum se poate întâmpla acest lucru, dar, de vreme ce Dumnezeu spune asta, cred că se poate întâmpla, mă încred în Dumnezeu”, din acel moment nu se mai îndoieşte deloc. Dacă, însă, ar fi încercat să gândească ,,logic”, raţional, să nu se încreadă în cuvintele Domnului, sau să înţeleagă strâmb ceea ce Dumnezeu i-a spus, din acel moment s-ar fi expus şi el ereziei.

    Aşadar, ce este ,,Protestantismul”? O să vă spun pe scurt istoria lui. Foarte pe scurt. Desigur, puteţi găsi informaţii despre înfiinţarea lui în foarte multe cărţi, manuale şi puteţi citi de acolo mai mult, dacă doriţi.

    După cum se ştie, după ce s-au despărţit de Biserica Ortodoxă, romano-catolicii au continuat pe drumul pe care apucaseră, drum presărat cu multe ambiţii deşarte de a deţine atât puterea religioasă, cât şi pe cea politică. Aceste ambiţii i-au făcut pe latini să se îndepărteze de la Tradiţia de până atunci a Bisericii, şi să cadă în foarte multe greşeli dogmatice şi nu numai. Prima dintre greşeli este părerea lor că Roma trebuie să aibă întâietate între celelalte Patriarhii (de la vremea respectivă). Apoi, au spus că lor li se cuvine dreptul de a fi deasupra celorlalte Biserici locale, şi de a le conduce. Astfel, romano-catolicii şi-au dezvăluit imediat intenţiile şi pretenţiile conducerii absolute (cezaro-papism), atât a Bisericii, cât şi a Imperiului. Cruciadele, de exemplu, nu au fost decât un pretext pentru ei – spunând că merg să elibereze Locurile Sfinte, acolo unde Hristos S-a arătat şi a propovăduit, a murit şi a înviat – pentru că, în realitate, ei nu au vrut decât să cucerească, fiindcă erau mânaţi de dorinţa de a cuceri. Vreţi mai multe dovezi? Când au trecut prin Constantinopol, în 1204, au jefuit oraşul ca nişte păgâni, aşa cum nici turcii nu au făcut-o mai târziu, în 1453. Şi nu au plecat după aceea, ci au rămas, şi abia după 80 de ani au plecat. Înţelegeţi, dragii mei, că numai intenţii bune nu aveau oamenii aceia… Căci, Constantinopolul ce era, nu era un oraş creştin? Că doar nu era ocupat de perşi, arabi, sau mai ştiu eu ce cotropitori… Nu! Era un oraş creştin, nu trăiau în el musulmani, ci creştini ca şi ei. Este cât se poate de clar că intenţia lor era de a cuceri cu orice prilej, nu le păsa lor de Locurile Sfinte! Aşadar, astfel, încet, încet, după ce s-au despărţit de ortodocşi, au început să introducă diferite inovaţii în cult. Aceste inovaţii nu au fost altceva decât erezii. Şi nu au fost deloc puţine! Nu este momentul să vorbim acum despre acestea. Însă, din cauza acestor ambiţii egoiste ale Apusului, şi ale rătăcirilor în materie de credinţă, foarte mulţi creştini s-au scandalizat.

    Totul a început de la un călugăr dominican, Johann Tetzel.

    Acesta vindea indulgenţe în regiunea Saxonia din Germania. Atunci, unui preot din Apus , Luther – care, desigur, ca preot, ştia mult mai mult despre ceea ce se întâmpla în Romano Catolicism – când a văzut şi acest lucru, că vindeau hârtii pentru iertarea păcatelor, nu a putut să mai reziste, şi s-a ridicat împotriva lor. Mai apoi, s-a apucat şi a scris o plângere care conţinea 95 de articole. A scris această plângere în limba latină, şi a făcut-o cunoscută tuturor mai apoi. Cum am spune astăzi, a făcut-o ,,publică”. Trebuie spus că exista obiceiul, în vremea respectivă, ca, oricine dorea să îşi exprime o opinie în materie de religie, sau o părere politică, scria un manifest (aşa cum a făcut şi Luther) şi îl afişa pe uşa catedralei oraşului, şi, oricine dorea să discute despre cele afişate, stabilea un loc public şi o dată anume unde urma să aibă loc discuţia. Aşa se obişnuia să se procedeze în vremea aceea. Aşadar, Luther s-a folosit şi el de această cutumă, şi a afişat public manifestul său – care conţinea 95 de puncte împotriva iertării păcatelor cu ajutorul ,,indulgenţelor” – pe uşa catedralei din Wittenberg (afierosită Tuturor Sfinţilor), la 31 octombrie, în ajunul sărbătorii Tuturor Sfinţilor. Datorită faptului că, în ziua aceea a venit foarte multă lume la biserică, mulţi au citit şi s-au informat cu privire la cererea lui Luther, şi s-a creat un entuziasm general pentru că, în sfârşit, cineva a avut curajul să ia atitudine împotriva samavolniciei şi a rătăcirilor de tot felul ale Romei. Atunci, poporul credincios a început să ia atitudine, şi acest manifest în 95 de puncte s-a răspândit cu repeziciune nu doar în Germania, dar şi în Franţa şi în Elveţia.

    În acel moment, Roma s-a aflat într-o situaţie foarte dificilă, şi, în loc să ia măsuri împotriva abuzurilor care se întâmplau în sânul Bisericii – fiindcă, dacă Roma şi-ar fi reconsiderat poziţia şi ar fi renunţat la ideile sale eretice, lucrurile s-ar fi oprit acolo, iar Papa ar fi avut de câştigat – ştiţi ce a făcut Roma? L-a afurisit pe Luther! Iar Luther, când a primit scrisoarea Papei, prin care era informat că fusese anatematizat, a ieşit în piaţa publică şi a dat foc scrisorii. Din acel moment a început lupta împotriva Romei. Toate acestea au început la 31 octombrie 1517. În acea zi a luat fiinţă Protestantismul în Europa. Ideile lui s-au răspândit cu repeziciune, şi, în scurt timp a făcut milioane şi milioane de adepţi pe ,,bătrânul continent”. Încet, încet aceştia au reuşit să se impună în faţa romano catolicilor. Principalii colaboratori ai lui Luther – vă spun în linii mari fiindcă ar fi foarte multe lucruri de spus şi, în acest moment nu ne-ar fi de folos – au fost Calvin şi Zwingli. Aceştia lucrează zi şi noapte pentru a-şi răspândi şi a-şi impune ideile reformatoare. Şi nu doar atât, ci încep şi publică diferite cărţi cu învăţături dogmatice, fără să rămână doar la acele chestiuni care i-au determinat să se revolte împotriva Romei (vânzarea ,,indulgenţelor”), ci abordând şi alte teme cu care nu erau de acord.

    Ceea ce este cu adevărat tragic, extrem de tragic – lucru care, consider că nu îi mai poate întoarce vreodată pe protestaţi de pe drumul acesta greşit pe care au pornit – este interpretarea subiectivă a Sfintei Scripturi. Îngrozitor lucru! În acest mod s-au creat premizele îndepărtării de adevăr. Iar acest lucru s-a dovedit de-a lungul timpului, a existat, există şi va exista în continuare depărtarea de la calea adevărului, din cauza acestei metode de interpretare a Scripturii, pe care Luther a introdus-o şi a dezvoltat-o; şi, fiindcă Roma interzisese folosirea şi interpretarea Scripturii de către oamenii simpli, Luther a spus: ,,ia Evanghelia, citeşte-o, studiaz-o şi înţelege ceea ce vrei din ea”. Papa de la Roma, din contră, spunea: ,,Poţi să citeşti şi singur Sfânta Scriptură, dar trebuie să ai aproape pe cineva care ştie teologie ca să îţi explice ceea ce citeşti. Preotul trebuie să te ajute să înţelegi Scriptura, ca să nu cazi în vreo greşeală”. Iar Luther a reacţionat, îndemnând credincioşii să citească Scriptura, aşa cum am arătat mai sus.

    Luther neagă Tradiţia şi acceptă doar Sfânta Scriptură. Însă, nu întreaga Sfântă Scriptură, nu acceptă toate cărţile Scripturii. Din Vechiul Testament, din cele 49 de cărţi, le îndepărtează pe cele numite ,,defterocanonice”, 10 la număr, şi păstrează doar 39, iar din Canonul Noului Testament au scos Epistola Sfântului Iacob, fratele Domnului.

    În afară de cele spuse până aici, trebuie adăugat că protestanţii cred în predestinaţie. Am spune că nu este o noutate, pentru că la fel cred şi romano-catolicii – de care s-au separat protestanţii – numai că, aceştia din urmă, învăţau că faptele bune ne pot ajuta să ne mântuim. Ştim cu toţii că, pentru a se mântui, omul trebuie să aibă credinţă, dar şi fapte bune. Dar, dacă am numai credinţă, iar fapte bune nu, atunci e cu neputinţă să mă mântuiesc. Ei bine, aceştia spun că numai credinţa, singură, te poate mântui, iar faptele bune nu ajută la nimic. Acesta este şi motivul pentru care nu au acceptat în Scriptura lor Epistola Sfântului Iacob, tocmai pentru că în această carte se vorbeşte îndeosebi despre folosul faptelor bune pentru mântuirea sufletului.

    Aşadar, după cum v-am spus, Luther a respins Sfânta Tradiţie, dar nu s-a oprit numai aici, ci a negat şi a respins, de asemenea, şi Sfintele Taine ale Bisericii. Păstrează doar două Taine, Botezul şi Împărtăşirea, dar nu le-a dat importanţa pe care aceste 2 taine le au în viaţa Bisericii, ci le-a redus la simple ceremonii religios-liturgice. Mai exact, el nu spunea despre Sfânta Împărtăşanie că reprezintă Trupul şi Sângele Lui Hristos, ci, că este doar o prezenţă simbolică ce închipuie Trupul şi Sângele Domnului. Dar, chiar şi dacă ar fi acceptat că este Trupul şi Sângele Domnului, de vreme ce nu recunoşteau Preoţia ca Taină, atunci, nici Taina Sfintei Împărtăşanii nu putea să mai existe, căci doar cu harul Preoţiei, pâinea şi vinul sunt sfinţite şi devin Cinstitul Trup şi Sânge al Domnului Iisus Hristos. Aşadar, nici dacă recunoşteau că este vorba de Trup şi de Sânge, nerecunoscând Preoţia, nu mai puteau să sfinţească Darurile. Este simplu de dedus acest lucru… Astfel, în esenţă, deşi păstrează aceste două Taine, nu le dau importanţa cuvenită, şi, astfel, de fapt, le neagă şi pe acestea.

    Astfel, din cauza grabei cu care au început schimbările în cadrul noii mişcări religioase (Reforma), protestanţii ajung să nege Tradiţia Bisericii, lăsând la o parte pe Părinţii Bisericii. Fiţi atenţi: Sfânta Tradiţie nu este ceea ce învăţ de la tatăl sau de la mama mea, adică diferitele tradiţii, obiceiuri etc. Sunt şi acestea tradiţii, desigur. Dar, aici noi vorbim de Sfânta Tradiţie! Doamne fereşte să le încurcăm între ele! Ştiţi ce înseamnă Tradiţia Bisericii? Tradiţia Bisericii e reprezentată de Sfinţii Părinţi, de cele 7 Sinoade Ecumenice dar şi locale, scrierile Părinţilor şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice de care am amintit. Toate acestea, laolaltă, constituie Sfânta Tradiţie. Iar acesta este un subiect închis! Pentru Biserica Ortodoxă, Tradiţia este însăşi fiinţa ei. Nu este ceva care se poate schimba de pe-o zi pe alta, în funcţie de vremuri sau de oameni. Am precizat acest lucru, tocmai ca să nu existe interpretări greşite în ceea ce priveşte Tradiţia Bisericii noastre.

    Ce urmări a avut acest lucru? În Roma, puterea absolută era deţinută de către Papa. Puterea absolută! Şi aici va ,,lovi” Luther, şi va spune că Papa nu are nici o putere. Şi ce face? Contestând autoritatea Papei, deschide drumul către anarhie în comunităţile religioase protestante, spunând că fiecare om poate fi şi chiar este un ,,mic” Papă! Fiindcă, după cum spune Luther, atunci când fiecare citeşte şi interpretează Scriptura după cum crede el, nu are cum să greşească, pentru că aşa înţelege el. Aşa înţelege el! Şi, astfel, fiecare credincios, devine el însuşi o autoritate care nu poate greşi în ceea ce spune, un mic ,,papă” care nu poate greşi. Acesta a fost rezultatul: au lovit într-o ,,autoritate”, ca să creeze, mai apoi, milioane de ,,autorităţi infailibile”. Vedeţi că, încă de la început, rezultatele întreprinderii lor au fost catastrofale? Ca să nu vă mai spun că Luther, mai înainte se numea Luder, Martin Luder. Acesta era numele său de familie, Luder. Însă, în limba germană, Luder se traduce ,,cel imoral”, şi, fiindcă nu putea să apară public cu numele acesta, l-a schimbat în Luther. Aşa cum am spune astăzi ,,domnul şi doamna Patsavoúras” [πατσαβούρας însemnă, în limba greacă, cârpă de şters, zdreanţă, lepădătură, ]…Cum poţi să spui aşa ceva? V-am dat acest exemplu pentru că există în Kifisiá [cartier al Atenei] persoane care poartă acest nume. Este un nume foarte, foarte urât. Aşadar, ca să-şi schimbe numele, a ales un nume grecesc, Elefthérios, fiindcă, în perioada aceea, cultura greacă era foarte răspândită datorită Renaşterii. A luat acel ,,th” din numele Elefthérios şi l-a adăugat la numele său, şi, astfel, numele său a devenit Luther. Pentru că era prea urât vechiul său nume, l-a adoptat pe acesta nou. Dar, poate că celălalt nume (Luder=cel imoral) i se potrivea mai bine, pentru că, într-adevăr, Luther s-a dovedit a fi un ,,înger al întunericului”, Apollion despre care vorbeşte Sfântul Ioan în Apocalipsă (Apocalipsa 9, 11).

    Din moment ce ei nu recunosc Preoţia ca Taină, nu există nici Taina Sfintei Împărtăşanii, şi, dacă nu există Taina Sfintei Împărtăşanii – căci aceasta dă valoare existenţială Bisericii – nu există nici Biserica. Deci, nu putem să vorbim despre ,,Biserica Protestantă” pentru că ar fi greşit. Nu este absolut deloc Biserică! Aceste grupări nu pot fi numite decât comunităţi religioase de nuanţă creştină. Aţi înţeles ce am spus? Protestantismul nu este Biserică! Să vă explic de ce anume spun acest lucru. Este foarte simplu: nu are Taina Preoţiei. Dacă nu are Preoţie, nu are nici Taina Sfinte Euharistii, şi, dacă nu are Taina Sfintei Euharistii, nu este Biserică. Căci, ce este Biserica? Trupul Lui Hristos. Acest lucru îl spune Apostolul Pavel (vezi Efeseni 1,23; I Corinteni 12,27). Ce este Biserica? Trupul Lui Hristos. Dar, aceştia nu au Trupul Lui Hristos, fiindcă nu au Taina Sfintei Euharistii, şi nu au această Taină fiindcă nu au nici Preoţia. Aşadar, despre ce Biserică mai vorbim? Care mai este Biserica aici? Am dovedit, cred, foarte clar lucrul acesta.

    Trebuie să aflăm acum, ce măsuri a luat Biserica împotriva Protestantismului. Încă de la apariţia acestor eretici, ei au fost condamnaţi în urma a şase Sinoade Locale, dintre care, unul s-a ţinut la Ierusalim (1672), sub conducerea Patriarhului Dositei al Ierusalimului, care ne-a lăsat şi o frumoasă mărturisire de credinţă. Minunată! Aceasta a rămas ca un simbol în istoria Bisericii Ortodoxe. La acest sinod au fost condamnaţi protestanţii, iar tezele lor dogmatice au fost analizate şi desfiinţate punct cu punct. La fel s-a întâmplat şi la Sinodul de la Constantinopol (1836). Vom enumera câteva hotărâri ale acestui din urmă sinod, pentru a da răspuns câtorva întrebări ce se cer. Înainte de a da citire câtorva hotărâri ale Sinodului din Constantinopol din 1836, aş vrea să vă mai spun ceva. Hotărârile unui Sinod Ecumenic sunt ,,proprietatea” Bisericii, fără a trebui să fie schimbate sau modificate în vreun fel, ele având validitate şi putere de lege în materie de credinţă. Dacă Biserica a hotărât asupra unei teme, nu există motiv ca să revină asupra aceleiaşi teme şi să ia altă hotărâre, pentru că, ceea ce Biserica a hotărât o dată, acea hotărâre trebuie să rămână. Nu există nici o situaţie când Biserica s-a dezis de vreo hotărâre pe care a luat-o la un Sinod. Hotărârile Sinoadelor sunt adevăruri fixate pentru totdeauna. Atât Sinoadele Ecumenice, cât şi cele locale sunt adevăraţi ,,piloni” pe care se sprijină întreaga Biserică, sub oblăduirea Sfântului Duh. Acum m-aţi putea întreba: ,,De ce Protestantismul a fost condamnat la şase Sinoade Locale, nu era de ajuns unul singur?”. Răspunsul este că Biserica revine asupra aceleiaşi teme, nu fiindcă şi-ar schimba hotărârea între timp, ci, fiindcă, poate să apară, între timp, o nouă învăţătură eretică în cadrul aceleiaşi secte, iar o nouă hotărâre luată se fundamentează pe precedenta hotărâre, de la Sinodul unde fusese deja condamnată erezia respectivă. Însă, întotdeauna, erezia este condamnată. Întotdeauna! Nu se poate, să zicem, ca Biserica să manifeste îngăduinţă şi să-şi schimbe hotărârea cu privire la o erezie sau alta. Pentru că, altfel, Biserica s-ar contrazice pe sine. O să vă dau un exemplu, în acest sens. Să zicem că cineva se ridică din popor şi neagă dumnezeirea Lui Iisus Hristos. Aceasta nu este altceva decât arianism, adică erezia lui Arie din vechime. Ce să facă Biserica, să facă din nou Sinod – presupunând că acest eretic strânge mai mulţi adepţi în jurul lui – ca să îi condamne pe cei care contestă dumnezeirea Lui Hristos? Desigur că nu. Dar ce trebuie să facă? Hotărârea a fost luată o dată, la Primul Sinod Ecumenic. Aşadar, va face trimitere la acel Sinod şi va spune: ,,Condamnarea ereziei a fost dictată o dată”. Şi, în baza acelei hotărâri a Sinodului, va hotărî şi în privinţa acestei erezii. Aşadar, eu, ca preot, care sunt răspunzător de turma mea, de Dumnezeu încredinţată, de fiecare dată când îşi va face apariţia vreun eretic – indiferent de natura ereziei – nu trebuie să alerg la Episcop şi să îl informez despre această erezie. Nu, pentru că Biserica a luat o hotărâre în această privinţă, iar erezia a fost deja condamnată o dată. Nu am decât să caut în cărţile bisericeşti şi să găsesc hotărârea respectivă. Şi, atunci îi spun: ,,Eşti eretic!”. Nu iau eu vreo hotărâre în numele Sinodului, ci doar pun în aplicare hotărârea Sinodului sau a Sinoadelor, după caz. Aş vrea foarte mult să nu uitaţi acest lucru. Dacă astăzi îşi fac apariţia noi grupări eretice protestante pe teritoriul Greciei, nu este nevoie să mai condamnăm încă o dată ereziile lor, sau să aşteptăm întrunirea vreunui Sinod ca să îi condamne. Nu! Hotărârea există, condamnarea există, trebuie doar pusă în aplicare. Aşa cum v-am spus mai devreme, Protestantismul a fost condamnat la şase Sinoade Locale. Citiţi, vă rog, despre Chiril Lukaris, Patriarhul Constantinopolului, ca să înţelegeţi ce furtună a fost în Biserică, fiindcă acest patriarh s-a arătat a fi simpatizant al protestanţilor (calvinilor). Rezultatul a fost că, ulterior, un sinod l-a caterisit. Aşa cum a fost caterisit şi Origen, după moartea sa. Iar hotărârea acestui Sinod spune în felul următor: ,,L-am caterisit ca să nu existe nici măcar bănuiala că Biserica ar putea să aibă vreo legătură cu Protestantismul”. Fiindcă, atunci, protestanţii încercau să găsească sprijin în Răsărit ca să-şi întărească poziţia. Şi, ce au făcut? Au ticluit o mărturisire de credinţă care conţinea multe elemente eterodoxe şi au atribuit-o lui Chiril Lukaris. Mai apoi, au început s-o răspândească în Germania, în două limbi, în greacă şi în latină. Acest lucru a produs o mare confuzie în Răsărit. ,,Patriarhul este protestant, patriarhul este protestant”, strigau toţi. Atunci, Biserica l-a întrebat: ,,Eşti protestant?”.,,Nu, cum să fiu protestant?”, a răspuns el. Nu l-au crezut pe deplin, au existat suspiciuni. Atunci, a avut loc un Sinod la Constantinopol şi l-au afurisit pe patriarh: ,,Trebuie să înţelegeţi – aşa cum s-a spus la acel Sinod – că Biserica noastră vrea să se ferească şi să prevină orice amestec cu tot ce ar însemna element eretic”

    Acum, aş vrea să mă refer la una din aceste enciclice (documente) ale Sinoadelor. Nu are importanţă dacă e un sinod de la 1600, de la 1700 ori de la 1800, important este ceea ce s-a hotărât. Să nu spună cineva că această hotărâre este foarte veche şi că este nevoie de reconfirmarea ei. Am vorbit mai devreme despre asta. Aşadar, am aici două enciclice: este vorba despre hotărârea Sinodului Local din Constantinopol, din 1836, şi hotărârea Sinodului Bisericii Greciei, din 1891, publicată la 22 martie 1891. Nu am să mă refer la aceasta din urmă, însă. O să discutăm despre hotărârea celuilalt Sinod, din Constantinopol (1836), care este extrem de importantă. Aşadar, o să dau citire textului respectiv. Am aici o carte de unde voi citi câteva fragmente din această enciclică foarte importantă. Titlul este următorul: ,,Enciclica Sinodului ţinut la Constantinopol în 1836 împotriva misionarilor protestanţi”. Destul de limpede, cred, nu?

    ,,Grigorios, din mila Lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, şi Patriarh Ecumenic”.

    ,,Mult Milostivul şi Îndurătorul Dumnezeu…”, şi continuă textul mai departe. Este o enciclică de 35 de pagini în cartea pe care o vedeţi. Treizeci de pagini, vă daţi seama? Este foarte mare. Voi spicui trei-patru fragmente mai mici, ca să vă pot spune câte ceva, mai apoi. Mai întâi de toate, se pune întrebarea: Are dreptul fiecare preot, ori păstor de suflete, ori altcineva care se îngrijeşte de sufletele credincioşilor (ortodocşi), aşadar, are dreptul, el singur, să ia atitudine împotriva oricăror atacuri care i-ar primejdui turma încredinţată lui? Desigur! Sigur că da! Ascultaţi, acum. Sinodul vorbeşte despre asta în enciclică:

    ,,Considerăm necesar să aducem la cunoştinţă tuturor despre pericolul la care Biserica este expusă, şi, în acelaşi timp, să vă înfăţişăm sumar ereziile, rătăcirile şi uneltirile ereticilor din zilele noastre, ca să ştiţi că trebuie să vă păziţi în viitor de acţiunile şi capcanele acestora. Căci vom fi întrebaţi [la Judecată] cum am avut grijă de sufletele noastre, dacă vom fi nepăsători şi indiferenţi faţă de aceste lucruri aşa de importante, aşa de mari şi de înalte”.

    Către partea de sfârşit a enciclicei, Sinodul se adresează Episcopilor Patriarhiei, care se găsesc răspândiţi în toată lumea, ca să ia măsurile care se impun. De asemenea, se adresează şi credincioşilor şi îi informează că şi ei trebuie să fie cu băgare de seamă. Prin urmare, este o mare responsabilitate să avem grijă de turma pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o nouă, preoţilor. Nu trebuie să aştept să îmi spună mai marii mei dacă trebuie să acţionez sau nu. Eu, ca preot, înţeleg şi singur, fiindcă acestea sunt lucruri hotărâte la Sinoade. Sunt chestiuni care nu se mai discută, sunt închise pentru totdeauna! Nu este ceva ce fac după capul meu. Absolut deloc!

    Încă ceva: Această enciclică ne arată cum gândesc cu adevărat protestanţii. Dacă aţi citi-o pe toată, v-aţi cutremura, fraţilor, v-aţi cutremura!

    Ereticii din zilele de astăzi, care luptă împotriva Bisericii Ortodoxe şi încearcă să o dezbine prin viclenie şi înşelare, sunt ucenici şi susţinători ai lui Luther, Zwingli, Calvin, ai socinienilor – este vorba de ereticii socinieni din Polonia, despre care v-am mai vorbit – şi ai altor astfel de eretici.

    ,,Acest învăţător şi luminător – scriu ereticii despre Luther, iar Sinodul a preluat în enciclică această formulă pentru a arăta cum este văzut Luther de către adepţii lui – aşa cum se laudă în faţa socinienilor, a dărâmat acoperişul cetăţii Babilonului, următorul său, Calvin, a surpat zidurile ei, iar urmaşii acestora, socinienii, au surpat temeliile ei”. V-am spus că socinienii nu recunosc Sfânta Treime!

    ,,Iar Babilonul – continuă enciclica – nu este altul decât Biserica noastră cea Sfântă, şi Tradiţia noastră Apostolică”. Aşadar, fiţi atenţi cum numesc aceşti eretici Biserica Noastră: Babilon! Data viitoare o să vă spun mai multe despre aceasta. Babilon, Biserica noastră! Zic ei că Luther a dărâmat acoperişul ei, Calvin a dărâmat zidurile ei, iar socinienii au surpat temeliile ei! Înfricoşător lucru, înfricoşător! Iar aceşti oameni vin mai apoi să ne prezinte…Ce? Să ne spună…Ce? Să conlucrăm? Să ne ,,lumineze” ei cu ereziile lor? Ce anume să ne spună? Dumnezeu să ne păzească de ,,prietenia” lor!

    Şi încă ceva. În enciclică se arată şi mijloacele şi modul pe care ei le folosesc împotriva ortodocşilor.

    ,,Despre ereticii din zilele noastre – adică, despre ereticii din acea perioadă, 1836 – şi despre uneltirile lor, trebuie să ştim că aceştia sunt adepţi fanatici în toate lucrările lor ai acelor ereziarhi, care se numesc luterani-calvini, şi care acum, în ultima vreme, în multe feluri au încercat să împrăştie otrava lor, [ereziile] prin diferitele învăţături eretice, în urechile ortodocşilor, vrând să întineze credinţa noastră cea curată şi să sfâşie turma lui Hristos. Şi, pentru a reuşi mai uşor ceea ce şi-au propus, au urzit diferite planuri. Simulează actele filantropice, propovăduiesc luminarea poporului, făgăduiesc că vor ridica şcoli şi învăţământul va progresa, promit peste tot că vor face numai fapte bune. Cheltuiesc sume foarte mari pentru tipărirea de cărţi şi broşuri, răspândind prin intermediul lor, diferite blasfemii ale celor care luptă, când mai pe ocolite, când în mod direct, împotriva dogmelor şi învăţăturilor celor dumnezeieşti, tradiţiilor şi obiceiurilor Bisericii noastre Ortodoxe. Dăruiesc toate aceste cărţi şi broşuri, sau le vând la un preţ foarte mic – pe motiv că ei nu vor să aibă nici un câştig din această iniţiativă arătându-se evlavioşi, pentru a sădi în sufletele dreptcredincioşilor, şi, în special în sufletele delicate ale copiilor, învăţăturile lor blasfemiatoare”.

    În continuare, protestanţii se întorc împotriva cui? Împotriva Monahismului! Hm…De ce, oare? Fiindcă monahii sunt cei mai mari duşmani ai lor şi îi demască foarte uşor. Istoria monahismului, iubiţii mei, este strâns legată de lupta împotriva ereziilor de tot felul, împotriva ,,adâncurilor lui Satan”. Imediat ce apare o erezie, monahii îi ,,iau urma” imediat. Monahii aceştia, din pustie, din munţi, aceştia care sunt departe de lume, simt imediat învăţătura eretică şi, imediat se pun pe urmele ei. Întreaga Istorie a Bisericii nu este altceva decât istoria luptei pe care Monahismul a dus-o împotriva ereziilor. Este firesc, aşadar, ca ereticii să nu vadă cu ochi buni monahismul ortodox. De aceea sunt împotriva lui în mod special, pentru a-l înjosi, numai şi numai pentru a ataca Biserica, fiindcă Monahismul este zidul de apărare al Bisericii. Într-o zi, a venit cineva la mine, un cleric, ca să îmi spună următoarele: ,,Voi [monahii] de ce vă amestecaţi în tot ceea ce se întâmplă în oraşe? Ce anume urmăriţi?”. Auzi la el! De parcă întreaga Biserica este doar o mănăstire, şi, prin urmare, nu trebuie să ne intereseze ceea ce se întâmplă în afară. Sfântul Vasile cel Mare, iubiţii mei, a fost un mare Părinte al Bisericii Ecumenice [Universale]. Îl interesa ce se întâmplă cu creştinii, membrii Bisericii din lumea întreagă. Oare atunci când te doare capul, nu încerci să alini durerea cu vreun medicament, o aspirină, ceva? Dar dacă te doare o unghie, ce o să faci? Fiindcă e doar o unghie nu te interesează de starea ei? Poate cineva să gândească aşa? Se poate să nu mă intereseze şi pe mine ce se întâmplă în Biserică? Pot eu să stau liniştit la parohia mea, la mănăstirea mea, sau la mine acasă şi să nu mă intereseze ce se întâmplă în afară? Este corect aşa ceva? Este creştineşte să facem aşa? I-am răspuns şi eu în felul următor: ,,de aceea suntem noi acolo sus: ca să vedem pe cei de jos şi să îi trezim din când în când pe cei care ,,dorm” acolo, în oraş, în loc să vegheze la apărarea credinţei”. Asta i-am răspuns clericului. Ascultaţi acum, ce spune în continuare, enciclica Sinodului din Constantinopol: ,,Acestea, şi multe altele, au întreprins – ereticii, protestanţii – şi la fel fac şi ereticii din zilele noastre, pentru a întina credinţa noastră, şi pentru dezbina poporul nostru, şi, ca să reuşească mai uşor ceea ce şi-au propus, varsă otrava din sufletul lor spurcat prin atâtea vorbe (goale) împotriva cinului Monahal, care, neadormit veghează, păzind turma ortodoxă, şi, nu face decât să se opună şi să respingă planurile viclene ale acelora, împrăştiind cu asprime vorbele cele fără noimă care nu vor decât să distrugă şi să facă să dispară Monahismul. Dar, luteranii şi calvinii, aceşti oameni smintiţi, cunosc că monahii, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, sunt cei care păzesc cuvântul Adevărului, şi conduc pe cei tineri, prin învăţătura lor, la cunoaşterea dogmelor celor sfinte, şi la vieţuirea cea curată. Sfântul Cin Monahal, niciodată nu a murdărit Biserica văzută Lui Hristos – aşa cum susţin aceşti oameni fără minte – ci dintotdeauna a luminat-o, a slăvit-o, a susţinut-o şi a întărit-o, şi prin viaţa duhovnicească, dar şi prin sfintele dogme şi prin viaţa morală. De-a lungul timpului, aceştia [monahii] au constituit Sinoadele Ecumenice şi Locale. Monahismul a păstrat cu sfinţenie Sfintele Canoane, pe care, împreună cu sfintele dogme, drept le învaţă, şi toate obiceiurile creştinilor le veghează, iar pe poporul cel credincios îl conduce. Dintru început, Monahismul a ţinut piept şi s-a luptat, şi, cu ajutorul şi puterea lui Iisus Hristos, a înfruntat vechile religii ale păgânilor (greci) şi ale ereziarhilor din vechime. Acesta (Monahismul), şi cu voi se luptă, care, acum, în vremurile din urmă, din străfundurile iadului şi din adâncurile întunericului aţi ridicat ereziarhi încetând să mai ţineţi dreapta învăţătură a Bisericii de Răsărit, pe care cinul monahal a păzit-o până în zilele noastre şi, cu puterea Atotputernicului Dumnezeu, vrea să o păzească până la sfârşitul veacurilor”. Iată care este poziţia Monahismului în faţa ereziiilor şi a ereticilor! Am văzut acest lucru din enciclica oficială a Sinodului din Constantinopol…

    Să vă mai spun şi altceva, chiar dacă e greu de crezut. Vă puteţi imagina că aceştia [ereticii] încearcă să-i atragă de partea lor chiar şi pe clericii ortodocşi! Iată ce spune enciclica mai departe: ,,Toate acestea dovedesc că ei [ereticii], cu aceste cărţi ale lor, cu care au împânzit lumea, nu au făcut decât să răspândească necredinţa, indiferenţa oamenilor faţă de religie şi stricarea moravurilor. Aceştia [protestanţii], dintru început au uneltit, înainte ca oamenii să priceapă care sunt scopurile lor cele ascunse, folosindu-se de anumiţi oameni de seamă din rândul clericilor, pentru a-şi ascunde planurile lor viclene”. Aţi auzit ce fac? Îi atrag şi pe clericii ortodocşi în mreaja lor, pentru a-şi face ascunse intenţiile lor. Ce este acest lucru? Cum să-l numim? Aţi auzit, vă rog, aţi auzit? Îi atrag de partea lor şi pe clericii noştri, pentru a-şi disimula planurile, aceşti eretici…Nu spun eu acest lucru, aşa reiese din enciclica Sinodului din Constantinopol.

    În sfârşit: Ce trebuie să facem noi, ce atitudine trebuie să luăm în faţa tuturor acestor eretici? Ascultaţi: ,,De aceea, prin intermediul acestei (scrisori) enciclice a Sinodului nostru, facem cunoscut ortodocşilor de pretutindeni că nu îi recunoaştem pe aceştia care au apostat şi s-au depărtat la Biserica cea Una, Sfântă şi Sobornicească, şi, fără întârziere, vrem să folosim toate mijloacele, cu scopul de a îndrepta şi de a readuce pe calea cea bună pe cei care s-au lăsat înşelaţi, sau, dacă sunt deja mădulare putrede [ale Bisericii], să îi îndepărtăm, scoţându-i pe aceştia din rândul membrilor Bisericii. Sau, dacă vor să se pocăiască, să vină aici, în faţa Bisericii, şi să înceteze cu toate şiretlicurile pe care le fac în afara Bisericii, sau vor fi îndepărtaţi, ca cei ce sunt mădulare stricate ale Bisericii”. Nu spun eu acest lucru, ci Sinodul din Constantinopol. Să vedem acum şi sfârşitul acestei enciclice: ,,Aşadar, toate acestea, care sunt de folos pentru mântuire, s-au hotărât, cu părerea comună a Prea Fericiţilor Patriarhi, a celor întru Hristos fraţi şi împreună cu noi slujitori, a Prea Fericitului Ierótheos, Patriarhul Alexandriei, a Prea Fericitului Methódios, Patriarhul Antiohiei, a Prea Fericitului Athanásios, Patriarhul Ierusalimului, şi a lui Grigorie, care era atunci Patriarhul Constantinopolului, şi a tuturor celorlalţi patriarhi, care au slujit înaintea noastră, a tuturor arhiereilor care slujesc în diferite locuri şi pe care îi reprezentăm, cu încuviinţarea cărora ne-am exprimat părerea în acest Sinod”. S-a cerut încuviinţarea, aşadar, a tuturor Patriarhilor din Răsărit. Patriarhii au aprobat şi s-au pronunţat în Sinod, iar acum semnează. Acesta este epilogul acestei enciclice, iubiţii mei, împotriva Protestanţilor.

    Ce mai e de spus după tot ce am auzit? Hotărârea Sinodului există, tocmai am auzit-o citindu-se. Există! Dar, fiindcă văd diferite anunţuri în ziare, articole, în care sunt îndemnaţi creştinii [ortodocşi] să meargă la adunările lor, ca să îi înşele protestanţii cu diferitele lor denumiri, despre care vom vorbi şi data viitoare, suntem datori, iubiţii mei, să ne informăm.

    Deşi am spus destule, nu am epuizat de tot acest subiect. Iertaţi-mă că v-am ţinut mai mult decât de obicei la această omilie a mea. Vom continua şi data viitoare să vorbim despre protestanţi, care au o activitate intensă în zilele noastre, şi acţionează chiar şi aici, în cartierul nostru. De aceea, vă rog, să fim cu băgare de seamă. Să fim mereu prezenţi la slujbe şi la predici, pentru a ne pune la curent cu tot ce se întâmplă, şi pentru a-i ajuta şi pe cei care au lipsit, ca să scăpăm de focul iadului şi de viermele cel neadormit.

    Se poate întreba cineva: Astăzi, în zilele noastre, aceste ,,arme” ale Bisericii mai sunt potrivite pentru a-i înfrunta pe eretici? Când spunem ,,a-i înfrunta” ne referim la faptul de a le demonstra că ceea ce susţin ei sunt erezii. ,,Nu poţi, tu, «martorule al lui Iehova», să îmi zici mie că eşti ortodox. Nu poţi, tu, protestantule, să îmi spui că eşti ortodox. Poţi să fii ceea ce vrei să fii, poţi să faci ceea ce vrei să faci. Nu poţi, însă, să spui că eşti ortodox şi că aparţii Bisericii”. Asta am vrut să spun atunci când am zis că Biserica poate, cu armele ei, să arate fiilor ei că cealaltă învăţătură este străină de ceea ce învaţă Biserica. Nu aparţine Bisericii. Pricepeţi? În acest sens am vorbit. În nici un caz nu am vrut să spun că trebuie să mergem să-i întrebăm: ,,Ce faceţi? Veniţi aici, alături de noi!”. Nu, nu asta am vrut să spun, fiindcă fiecare face ceea ce crede că este bine şi crede în ceea ce vrea. Se naşte, însă, întrebarea: Astăzi, mai poate Biserica să se opune ereticilor doar cu aceste trei ,,arme” pe care le-am enumerat mai sus? Fraţilor, aceste trei ,,arme” rămân de folos în continuare, Biserica le-a folosit şi le va folosi, însă, în zilele de astăzi nu mai sunt la fel de eficiente, şi am să vă explic de ce. Aşa cum v-am spus, pe ,,martorii lui Iehova” îi vom înfrunta cu demnitatea Preotiei şi cu Canonul Noului Testament. Îi vom întreba: ,,De unde aveţi voi succesiune Apostolică?”. Nu au. ,,Spune-ne Simbolul Credinţei”. La fel, n-o să ne spună nimic. Din păcate, trebuie spus că, atât hiliaştii, cât şi majoritatea protestanţilor de astăzi, au acceptat Canonul Noului Testament. Adică, ,,martorii” au tot 27 de cărţi ale Noului Testament pe care le recunosc, ca şi noi, ortodocşii. Nu mai folosesc toate acele cărţi pe care le foloseau ereticii în vechime – gnosticii, de exemplu – şi care erau în afara Canonului Noului Testament. Şi, astfel, s-ar părea că nu mai putem să îi înfruntăm cu ajutorul Noului Testament. Însă, aceştia fac altceva: acceptă cărţile Noului Testament, dar le traduc după cum vor ei, le măsluiesc în aşa fel încât să slujească scopului lor. Vom vedea acest lucru în continuare. Este vorba despre unele grupări protestante care nu contestă Sfântă Treime, fiindcă există şi grupări care contestă Treimea. O să discutăm şi despre acestea în cele ce urmează. O să ne spună protestantul Simbolul Credinţei? O să-l spună, deşi, într-o oarecare măsură şi ei acceptă Filioque, care spune că Duhul purcede şi de la Fiul. O să spună, însă, Crezul? Nu o să-i fie ruşine să-l spună. De vreme ce acceptă Canonul Noului Testament cu cele 27 de cărţi, o să accepte şi Crezul. Aşadar, unde putem să-l ,,prindem”? La tema Succesiunii Apostolice! Trebuie ştiut că protestanţii nu acceptă Preoţia sacramentală. Pentru că nu au succesiune, nu au nici Preoţie. Aşadar, dacă nu ai succesiune Apostolică, Canonul Noului Testament şi nici Crezul nestirbit, nu eşti creştin, ci eşti eretic. Unul din acestea dacă lipseşte, eretic eşti!

    Dumnezeu să vă binecuvinteze!

  2. „Multumita” elitelor vandute din fruntea UE si ale celor din fruntea statelor-colonii europene, sclavii europeni sunt constransi sa se sinucida ritualic in fatza stapanilor americani! Europenii au trait peste 3 decenii regeste, cu resurse si energie din belsug si la preturi minimale, luate de la rusi! Acuma, din cauza nulitatilor vandute de la varful UE, vine si reversul medaliei! Slava UE si Ursula!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings