ESENȚIAL: Cercetătorii iau în calcul contaminarea cu ARNm de la vaccinați la nevaccinați

Campania masivă de vaccinare COVID-19 reprezintă prima utilizare a vaccinurilor cu ARNm la nivel mondial. Vaccinurile cu ARNm se încadrează exact în definiția de terapie genică a agențiilor de reglementare din SUA și Europa. Reglementările impun studii de excreție a acestor medicamente și a produselor lor (proteinele traduse).

Aceste studii nu au fost efectuate pentru vaccinurile cu ARNm (și nici pentru vaccinurile cu adenovirus). Există multe rapoarte de simptome și patologii identice cu efectele adverse ale vaccinurilor cu ARNm la persoanele nevaccinate care au intrat în contact cu persoane nou vaccinate. Prin urmare, este important să se facă un bilanț al stadiului cunoștințelor privind posibila excreție a nanoparticulelor de vaccin, precum și a ARNm și a produsului său, proteina spike.

Nanoparticulele lipidice purtătoare de ARNm al vaccinului se răspândesc în tot corpul după injectare, conform studiilor disponibile pe animale, iar ARNm-ul vaccinului (gol sau în nanoparticule sau în exozomi naturali) se găsește în sânge, precum și în spike-ul vaccinului sub formă liberă sau încapsulat în exozomi (demonstrat în studiile la om).

S-a demonstrat că nanoparticulele lipidice (sau echivalentul lor natural, exosomii sau veziculele extracelulare EV) pot fi excretate prin fluidele corporale (transpirație, spută, lapte matern) și pot trece bariera transplacentară. Aceste VE pot pătrunde, de asemenea, prin inhalare și prin piele (sănătoasă sau lezată), precum și pe cale orală, prin laptele matern (și, de ce nu, în timpul actului sexual, prin spermă, deoarece acest lucru nu a fost studiat). Există o nevoie urgentă de a pune în aplicare legislația privind terapia genică care se aplică vaccinurilor cu ARNm și de a efectua studii pe această temă, deoarece se are în vedere generalizarea vaccinurilor cu ARNm.

(*) Acest articol a fost publicat la 14 noiembrie 2022 în „Infectious Diseases Research” sub titlul original „Stadiul actual al cunoștințelor privind excreția ARNm și a spike-ului produs de vaccinurile cu ARNm anti-Covid-19; posibila contaminare a mediului înconjurător al persoanelor vaccinate cu aceste produse”

De ce ne interesează această ipoteză, care poate părea conspiraționistă?

Expresia „vărsare a vaccinului” se referă în mod clasic la posibila vărsare a unui virus de către o persoană proaspăt vaccinată împotriva acestui virus; acest lucru este valabil numai pentru vaccinurile cu virusuri vii atenuate (ROR, varicelă, rotavirus, gripă prin pulverizare nazală).

Niciun vaccin COVID-19 nu folosește această formulă. Prin urmare, nu există riscul ca o persoană vaccinată să transmită un virus vaccinal. Cu toate acestea, vaccinurile pe bază de ARNm COVID-19 sunt primele care au fost utilizate în mod comercial la om în întreaga lume și nu au fost efectuate studii privind posibila răspândire a vaccinului în sine (nanoparticule lipidice care conțin ARNm), a ARNm al vaccinului sau a produsului vaccinal, proteina tradusă, de către celulele vaccinatului.

Vaccinarea împotriva Covid a început în decembrie 2020. Prima relatare publicată despre vărsarea vaccinului pe care am văzut-o a fost în decembrie 2021, de către Dr. Ray Sahelian: El a raportat cazuri de colegi medici sau cercetători care au observat simptome similare evenimentelor adverse ale vaccinurilor după contactul cu persoane proaspăt vaccinate; a propus excreția produselor vaccinale prin piele și tractul respirator și a solicitat studii suplimentare.

La început nu am crezut că acest tip de mărturii sunt foarte credibile, dar ele s-au acumulat și în octombrie 2021 am primit o mărturie de la un grup de îngrijitori francezi: au observat un accident vascular cerebral la un copil de 7 ani fără factori de risc și ai cărui părinți fuseseră proaspăt vaccinați. Există grupuri Telegram cu mărturii de la pacienți și medici. Toate aceste mărturii se referă la simptome sau afecțiuni raportate în bazele de date privind reacțiile adverse la vaccinul COVID-19: reacțiile adverse la vaccinurile cu ARNm COVID-19 sunt acum recunoscute de agențiile de reglementare (a se vedea bazele de date VAERS și Eudravigilance, precum și ANSM, Franța).

Vaccinurile se bazează toate pe proteina spike, care a fost recunoscută între timp ca fiind principalul factor care contribuie la patogenitatea SARS-CoV-2. Prin urmare, în cazul în care vaccinul sau produsul său (spike) este transmis de la cei vaccinați la cei nevaccinați, este posibil ca efectele adverse ale vaccinului să fie întâlnite la unele persoane nevaccinate care intră în contact cu persoane vaccinate.

Explorarea bolilor legate de vaccin la grupele de vârstă nevaccinate în contact cu persoane vaccinate ar putea da indicații în direcția excreției vaccinului, dar nu oferă rezultate semnificative. Deoarece există peste 400 de evenimente adverse legate de vaccinuri în bazele de date de raportare în materie de farmacovigilență (a se vedea, de exemplu, datele din Regatul Unit, datele de raportare spontană pentru vaccinul Pfizer în mai 20217), acest număr mare diluează semnalele care ar putea să apară în grupurile de vârstă nevaccinate.

În schimb, analiza datelor europene, israeliene și americane arată că, pentru grupa de vârstă 0-14 ani nevaccinată, majoritatea asocierilor dintre mortalitate și vaccinare la adulți sunt pozitive: excesul de mortalitate în grupele de vârstă nevaccinate la începutul campaniilor de vaccinare ar putea fi explicat printr-un fenomen de transmitere a vaccinului sau a produselor sale. Acest model de corelații pozitive crește din săptămâna de vaccinare până în săptămâna 18 după vaccinare și apoi dispare. Aceasta indică efecte negative indirecte ale vaccinării adulților asupra mortalității la copiii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani în primele 18 săptămâni după vaccinare.

Care este plauzibilitatea biologică a transmiterii vaccinului sau a produselor sale de la persoanele vaccinate la cele nevaccinate?

Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar să se exploreze posibilitatea și căile de excreție a vaccinului sau a produselor sale și căile de pătrundere posibile. În cazul vaccinului și al produselor sale, aceasta poate include transmiterea spike-ului circulant în persoana vaccinată (în formă liberă sau încorporat în exozomi sau vezicule extracelulare – EV), transmiterea ARNm liber circulant sau încapsulat în nanoparticule lipidice întregi (LNP).

Prin urmare, ar trebui studiată capacitatea PNL-urilor, a ARNm și a spike-ului vaccinal de a fi excretate pe diferite căi posibile și apoi capacitatea acelorași produse de a pătrunde pe diferite căi în organismul persoanelor nevaccinate aflate în contact strâns cu persoanele vaccinate.

Excreția PNL-urilor care conțin ARNm, excreția ARNm modificat care codifică spike și excreția de spike produs de persoanele vaccinate nu au fost studiate în faza de testare a vaccinurilor, contrar recomandărilor autorităților de reglementare pentru terapiile genice. Studiile farmacocinetice ale nanoparticulelor, în general, nu au explorat excreția transportatorilor sau a moleculelor transportate. Acest domeniu ar trebui să fie explorat. Documentele Pfizer obținute prin FOIA9 arată că doar excreția unor componente ale LNP (ALC-0315 și ALC-0159) a fost studiată în urina și fecalele șobolanilor injectați cu IM.

Reglementarea excreției terapiilor genice de către organismele de reglementare

Înainte de vaccinurile cu ARNm, nu existau reglementări privind studiile clinice cu ARNm, în timp ce produsele de terapie genică fac obiectul unei reglementări stricte. Este dificil de justificat faptul că vaccinurile cu ARNm nu sunt considerate în același mod ca și terapiile genice în ceea ce privește acest regulament, deoarece singura diferență este că acestea sunt destinate să protejeze împotriva unei boli, nu să o vindece.

Terapiile genetice sunt destinate unui număr mic de persoane nesănătoase, în timp ce vaccinurile sunt utilizate pe scară largă pe oameni sănătoși: prin urmare, ar fi oportun să li se aplice reguli mai stricte. Cu toate acestea, descrierea produselor de terapie genică furnizată de agențiile de reglementare include efectiv vaccinurile cu ARNm și adenovirus.

Documentul FDA din 2015 privind studiile de excreție pentru produsele genetice se referă la terapiile genice, care sunt definite ca fiind „toate produsele care își exercită efectele prin transcrierea și/sau traducerea materialului genetic transferat și/sau integrarea în genomul gazdei și care sunt administrate sub formă de acizi nucleici, virusuri sau microorganisme modificate genetic”; în acest sens, vaccinurile cu ARNm sunt într-adevăr produse de terapie genică și ar fi trebuit să facă obiectul acestor studii de excreție.

Studiile de excreție trebuie efectuate pentru fiecare VBGT (produse de terapie genică pe bază de virusuri sau bacterii) mai întâi la animale și apoi la om, în special atunci când există riscul de transmitere la persoane netratate. Conform acestui document, studiile clinice de împrăștiere nu sunt studii de sine stătătoare, ci sunt integrate în proiectul unui studiu de siguranță sau de eficacitate. Termenul „vărsare” se referă la eliberarea de produse VBGT de către pacient pe una sau mai multe dintre următoarele căi: fecale; secreții (urină, salivă, lichide nazofaringiene etc.) sau prin piele (pustule, leziuni, răni).

Orientările NIH oferă principii de biosecuritate în mod specific pentru „moleculele de acid nucleic sintetice, inclusiv cele care sunt modificate chimic sau în alt mod, dar care se pot împerechea cu moleculele de acid nucleic naturale”; acestea sunt molecule de peste 100 de nucleotide cu potențialul de a fi transcrise sau traduse. Acest document din aprilie 2019 se referă atât la acizii nucleici sintetici modificați, cât și la cei nemodificați. Orice experiment care implică transferul deliberat al unui acid nucleic la un om trebuie să fie precedat de aprobarea comitetului instituțional de biosecuritate, dar aprobarea nu a fost acordată din cauza aprobării de urgență acordate vaccinurilor cu ARNm.

Pe baza unui document al EMA privind excreția produselor genetice, vaccinurile ARNm corespund definiției GTMP (medicamente de terapie genică), dar denumirea lor de „vaccin” le-a permis să scape de cerințele privind studiile clinice pentru produsele genetice, care se referă în special la potențialul de excreție, biodistribuție, farmacodinamică, genotoxicitate, mutageneză inserțională (pagina 36: Trebuie efectuate studii farmacocinetice atunci când o proteină este excretată în sânge). Ar trebui, de asemenea, să se studieze expresia secvenței de acid nucleic (traducerea acesteia în proteine) (pagina 37). Excreția este definită ca fiind diseminarea vectorului prin secreții și/sau fecale și ar trebui să fie abordată în modelele animale (pagina 30).

Astfel, în conformitate cu reglementările agențiilor din SUA și UE, vaccinurile cu ARNm corespund definiției produselor de terapie genică și ar fi trebuit să fie supuse unor studii de excreție prin toate fluidele secretate (urină, salivă, spută, fluide nazofaringiene, spermă, lapte matern), fecale și piele (sănătoasă sau lezată). Aceste studii ar fi trebuit să includă nanoparticule care conțin ARNm, ARNm gol și produsul vaccinal post-translație (proteina spike).

Un exemplu de studiu de excreție care corespunde acestei reglementări a produselor genetice poate fi găsit într-un raport prezentat la EMA pentru autorizarea unui medicament pentru tratarea unei boli orfane; este vorba de un produs bazat pe PNL-uri a căror compoziție este similară cu cea a vaccinurilor ARNm. În acest caz, PNL-urile conțin ARNi. Reglementările necesită studii extinse pentru această terapie genică, spre deosebire de cele pentru vaccinurile cu ARNm, care sunt similare. Cu toate acestea, studiile privind excreția acestor PNL oferă puține informații. La animale, radioactivitatea PNL-urilor se găsește în urină (50%) și în fecale (între 10% și 24%). La om, nu s-au efectuat studii cu PNL radioactive, dar componentele PNL se găsesc în urină în mai puțin de 1% din concentrațiile plasmatice. Se presupune că eliminarea se face prin fecale, dar acest lucru nu a fost dovedit. Nu au existat studii privind excreția în lapte sau în alte lichide corporale.

Referiri la posibila excreție a vaccinului în documentele Pfizer

Protocolul pentru studiul de fază I/II/III al Pfizer privind vaccinurile cu ARNm COVID-19 (care a început în mai 2020) menționează posibilitatea trecerii produsului de studiu prin inhalare sau prin contact cu pielea și trecerea prin sperma unui bărbat expus prin inhalare sau prin contact cu pielea și trecerea prin laptele matern; se menționează, de asemenea, posibilitatea unei reacții adverse la vaccin în urma acestor expuneri.

Datele Pfizer indică în mod clar că o femeie însărcinată poate fi expusă la „intervenția studiată datorită expunerii la mediu”. Expunerea în mediu poate avea loc prin „inhalare sau contact cu pielea”. Exemple de expunere la mediu în timpul sarcinii includ:

– Un membru de sex feminin al familiei sau un furnizor de asistență medicală raportează că este însărcinată după ce a fost expusă la procedura de studiu prin inhalare sau contact cu pielea.
– Un membru de sex masculin al familiei sau un furnizor de asistență medicală care a fost expus la procedura de studiu prin inhalare sau prin contact cu pielea, apoi își expune partenera înainte sau în jurul momentului concepției.

Acest lucru înseamnă în mod clar că orice contact, inclusiv contactul sexual cu o persoană care a primit vaccinurile, îi expune pe cei care nu au primit vaccinurile la „intervenție”, adică la ARNm. Expunerea în timpul alăptării trebuia, de asemenea, să fie raportată imediat în timpul studiului: se presupune că investigatorul este preocupat de faptul că o mamă care alăptează ar putea transmite ARNm experimental la copilul său dacă primește direct vaccinul sau dacă este „expusă la intervenția studiului prin inhalare sau contact cu pielea”.

Structura și funcția veziculelor extracelulare (VE) sau a exosomilor și a nanoparticulelor lipidice (LNP)

Veziculele extracelulare naturale (VE sau exosomi) sunt generate de majoritatea celulelor vii, sunt proteolipide bistratificate sferice cu dimensiuni cuprinse între 20 și 4.000 nm și pot conține o varietate de molecule (lipide, proteine și acizi nucleici, cum ar fi ARN de semnalizare). VE sunt purtători naturali în corpul uman și sunt implicați în comunicarea intercelulară, putând acționa ca un transportor pentru diferite molecule care pot trece de la o celulă la alta, având ca rezultat un răspuns marcat din partea celulei țintă. PNL-urile sintetice de vaccinare cu ARNm sintetic au aceeași structură ca și exozomii naturali pe care încearcă să îi imite. Exozomii produși în mod natural pot transporta fie ARNm de vaccin, fie ARNm de vârf, după cum se discută mai jos. PNL-urile au capacitatea (ca și exosomii naturali) de a fuziona cu membranele celulare și de a-și elibera încărcătura în citosol.

PNL-urile utilizate pentru vaccinurile cu ARNm sunt sisteme lipidice de dimensiuni nanometrice (mai mici de 1 micrometru) compuse din 2 sau mai multe lipide (de obicei 4) în proporții variabile. Cea mai tipică compoziție lipidică utilizată pentru sistemele ARNm-LNP constă într-o lipidă cationică/ionizabilă, o „lipidă ajutătoare” fosfolipidică, colesterol și/sau o lipidă asociată cu poli(etilenglicol) (PEG). PNL-urile pot fi administrate pe cale IM, subcutanată, intradermală, intratraheală, orală, oftalmică și chiar topică. PNL-urile injectate pe toate aceste căi sunt capabile să transforme ARNm în proteine timp de mai multe zile. Dimensiunea PNL-urilor din vaccinurile cu ARNm COVID-19 este raportată ca fiind între 60 și 100 nm.

Traficul EV-urilor naturale este bidirecțional în timpul sarcinii (EV-urile traversează bariera fetomaternă și celulele uterine secretă constant exosomi), iar EV-urile pot fi utilizate pentru a furniza medicamente fătului în timpul sarcinii. EV-urile au un avantaj potențial pentru utilizarea în terapia prin vaccinare, deoarece sunt purtătorii naturali de antigeni ai organismului și pot circula în fluidele corporale pentru a livra antigene chiar și la organele distale.

Se cunosc puține informații despre farmacocinetica vaccinurilor ARNm.

Nanoparticule la animale

Potrivit unui studiu realizat de cercetători independenți de producătorii de vaccinuri cu ARNm, la șoareci, PNL-urile purtătoare de ARNm injectate prin IM trec de la locul de injectare la ganglionii limfatici și apoi în circulația sistemică, acumulându-se în principal în ficat și splină. PNL-urile trec mai întâi în circulația limfatică și apoi în fluxul sanguin (PNL-urile mai mici de 200 nm trec direct în limfă, în timp ce cele între 200 și 500 nm sunt transportate în limfă de către celulele dendritice). Injectarea directă neintenționată într-un vas de sânge poate apărea, de asemenea, în timpul injecției IM.

Nanoparticule la om

Expunerea corpului uman la nanoparticule poate avea loc accidental prin inhalare, contact cu pielea sau ingestie. În cazul inhalării, căile posibile de transfer al nanoparticulelor sunt fluxul sanguin (sistemic), vasele limfatice, tractul gastrointestinal și sistemul nervos central și/sau periferic.

Excreția PNL-urilor acoperite cu PEG se face în principal prin fecale și urină și în principal prin fecale atunci când acestea au un diametru > 80 nm. PNL-urile pot fi excretate în salivă, transpirație și laptele matern.

PNL-urile de dimensiuni <5nm sunt excretate rapid de rinichi. Nanoparticulele cu dimensiuni cuprinse între 5 și 200 nm au tendința de a avea o circulație sanguină extinsă. PNL-urile mai mari au o circulație sanguină prelungită și o excreție renală redusă. Din cauza dimensiunii PNL-urilor, inhalarea este cea mai directă cale de intrare în sistemul pulmonar. Expunerea poate fi intenționată, ca în cazul nanoparticulelor de direcționare sau terapeutice, sau neintenționată, prin inhalare sau expunere cutanată, datorită numărului tot mai mare de aplicații industriale ale nanoparticulelor.

Persistența ARNm viral după infecția virală

ARN-ul viral al unor virusuri persistă mult timp în creier, ochi și testicule: acest lucru a fost demonstrat în cazul virusului rujeolei, al virusului Ebola, Zika și Marburg. SARS-CoV-2 persistă în tractul respirator și în intestin. ARN-urile virale sunt, de asemenea, detectate în secreții, sânge sau țesuturi. Este frecventă o răspândire prelungită a acestor ARN-uri în tractul respirator, în fecale, transpirație, lichid conjunctival și urină. Studiile au arătat că ARN-ul viral de lungime completă poate persista pe termen lung. Acest ARN persistent poate fi tradus în proteine chiar dacă nu se poate asambla un virus viabil. La pacienții care dezvoltă ulterior COVID de lungă durată, ARN-ul viral se găsește în sânge în faza acută a bolii.

Soarta ARNm al vaccinului

În comparație cu circulația unui virus într-o infecție naturală, sunt injectate cantități uriașe de ARNm: de 10 până la 7 ori mai mult, potrivit profesorului Jean-Michel Claverie.

ARNm al vaccinului este prezent din prima zi și persistă în sânge timp de cel puțin 2 săptămâni după injectare; concentrația sa începe să scadă după 4 zile. Acest timp este mult mai lung decât au susținut producătorii pe baza unor studii de scurtă durată efectuate pe șobolani. ARNm transportat este încapsulat în PNL-uri, dar se găsește în plasmă (adică nu este asociat cu globulele albe din sânge). Acest ARNm este capabil să fie tradus în proteine spike în celulele și țesuturile sensibile. ARNm ambalat în PNL-uri este capabil să scape din acestea și să formeze vezicule extracelulare care îl transportă către alte celule: aceste vezicule sunt secretate după endocitoza PNL-urilor încărcate cu ARNm. Aceste EV protejează ARNm în timpul transportului și îl distribuie intact la celulele receptoare, ARNm este funcțional și poate fi tradus în proteina de interes. Răspunsul inflamator este mai scăzut după transfecția cu EVs decât cu LNPs. Căile de absorbție ale EV-urilor diferă de cele ale PNL-urilor și nu este probabil să declanșeze calea autofagică-lizozomală, deoarece acestea își eliberează conținutul în citoplasmă fără a fi supuse, probabil, unei capturi lizozomale. În plus, datorită dimensiunilor lor mici, EV-urile pot scăpa de fagocitoza rapidă și pot transporta și livra în mod obișnuit ARN în circulație, traversând endoteliul vascular până la celulele țintă.

Se știe că VE sunt prezente în toate fluidele biologice. Acestea pot conține acizi nucleici. În sudoare, există EV-uri care conțin acizi nucleici de la bacterii, viruși, ciuperci de piele, dar și de la celule umane. Aceste EV pot conține, de asemenea, viruși (de exemplu, hepatita C). ARNm de mici dimensiuni (20 până la 200 bp) se găsesc în aceste EV din sudoare, sunt funcționale (pot fi traduse), ARN-urile sunt protejate de nucleazele pielii în Ves.

Rețineți că ARN-ul vaccinului cuprinde 4284 nucleotide (Pfizer). Ar trebui investigată posibilitatea ca ARN-uri de această dimensiune să fie excretate în sudoare.

EV-urile pot conține molecule „semnal”, cum ar fi miARN-urile. Este posibil ca VE să conțină ARNm de lungime completă; aceștia sunt mediatori cheie ai comunicării intracelulare. Analizele ARN din sânge și sudoare sunt corelate: EV-urile găsite în sudoare reflectă circulația EV-urilor din plasmă. ARN-urile goale se găsesc, de asemenea, în sudoare (nu sunt încapsulate în EV-uri). MiARN-urile sunt selecționate și îmbogățite selectiv în EV-uri din sudoare din sânge și nu circulă pasiv în sânge sau în fracțiunile de sudoare.

S-a observat o creștere a transpirației după vaccinul Covid și beneficiarii de vaccin s-au plâns de transpirație crescută, în special noaptea.

A fost demonstrată posibilitatea exsudării de EV-uri din piele: keratinocitele sunt capabile să exude EV-uri capabile să transporte miARN-uri. În psoriazis, VE excretate de keratinocite trec de la o celulă la alta: de la keratinocite la keratinocitele vecine. La pacienții cu lichen planus (erupție inflamatorie), în salivă sunt excretate VE purtătoare de miARN-uri.

Nanoparticulele sunt prezente în mod natural în spută: exosomi care conțin ARN au fost izolați din sputa pacienților cu astm ușor.

Trecerea ARNm al vaccinului în lapte

ARNm al vaccinului se găsește în laptele a 1/10 dintre femeile studiate (4/40) în prima săptămână după vaccinarea cu ARNm (fie după doza 1, fie după doza 2).

Cantitățile sunt de până la 2ng/ml de lapte. Această cantitate poate părea mică în comparație cu cele 30 de micrograme de ARNm injectate cu vaccinul, dar poate fi suficientă pentru a produce o cantitate semnificativă de spike. Acest lucru se datorează faptului că un sugar se hrănește de mai multe ori pe zi, pentru un total de aproximativ 240-360 ml pe zi și un total de 1680-2520 ml în prima săptămână. Prin urmare, nou-născutul, care cântărește între 2 și 5 kg, ar putea fi expus la o doză de 5 μg de ARNm în prima săptămână. Acest lucru pare disproporționat în comparație cu cei 10 μg injectați la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, care cântăresc aproximativ 18-35 kg.

Metoda utilizată în acest din urmă studiu este mai sensibilă decât cea a lui Golan și colab. care nu au găsit ARNm în lapte. Aceeași echipă a explorat, de asemenea, trecerea ARNm al vaccinului în lapte prin căutarea indirectă a PEG în LNP. PEG a fost testat în laptele a 13 femei la diferite momente după vaccinare: Figura 1 din lucrare arată detectarea PEG din vaccin în lapte între 24 de ore și o săptămână după injectare. Cu toate acestea, autorii au concluzionat, fără a preciza, că aceste cantități nu erau semnificative.

Un alt studiu a investigat dacă ARNm COVID-19 ar putea fi detectat în laptele matern exprimat de mamele care alăptează și care au primit vaccinul în termen de 6 luni de la naștere. Prezența ARNm a fost investigată în formă liberă și încapsulată în EV-uri. EV-urile au fost izolate prin centrifugarea laptelui. ARN-ul vaccinului a fost găsit în primele 48 de ore de la vaccinare și la concentrații mai mari în EV-uri decât în laptele integral. Cea mai mare concentrație găsită a fost de 17 pg/ml în EVs și cea mai mică a fost de 1,3 pg/ml în laptele integral. Prezența prioritară a ARNm în EV-uri și nu în laptele integral poate explica de ce Golan et al. nu au găsit-o.

Se știe de câțiva ani că ARNm încapsulat în EV-uri este protejat de sucurile gastrice și poate transfecta celulele intestinale. Un studiu recent realizat de Melnik și Schmitz confirmă faptul că EV din lapte supraviețuiesc condițiilor extreme din tractul gastrointestinal, sunt internalizate prin endocitoză, sunt biodisponibile și pot transfecta celulele intestinale.

Trecerea transplacentară a nanoparticulelor?

La șoareci, s-a demonstrat că PNL-uri de același tip ca cele utilizate în vaccinurile cu ARNm COVID-19 au transfectat ARNm după injectarea în vena fetală sau in utero.

Într-un studiu privind imunizarea fetală împotriva herpesului neonatal la șoarecii gestanți prin injectarea în mamă a PNL încărcate cu ARNm, nu se discută posibilitatea ca trecerea transplacentară a PNL să explice atât imunizarea fetală, cât și trecerea maternă a Ig induse. Studiile au arătat că este foarte posibil ca nanoparticulele de dimensiuni comparabile cu cele utilizate pentru vaccinurile cu ARNm să fie capabile de trecere transplacentară la om.

Administrarea terapiilor pe bază de PNL în timpul sarcinii prezintă riscuri care trebuie investigate. Detectarea trecerii transplacentare depinde de sensibilitatea metodelor de detectare: pentru unele tipuri de nanoparticule, s-a observat embriotoxicitate, în timp ce nu s-a observat nicio absorbție de către făt; această absorbție nu pare să fie corelată cu tipul, dimensiunea sau sarcina electrică de suprafață a nanoparticulelor. Este posibil ca translocarea PNL să depindă de diferitele stadii ale sarcinii. În timpul primului trimestru, bariera placentară este foarte groasă pentru a proteja embrionul în curs de dezvoltare și devine subțire la termen, când sunt necesare cantități mari de nutrienți pentru a susține creșterea fătului. Cu toate acestea, la animale, transferul placentar pare să fie mai mare la începutul sarcinii. Este necesar să se dezvolte modele umane pentru studii de transfer placentar la începutul sarcinii. Comparația cu studiile pe animale este esențială, deoarece placenta este organul cel mai specific speciilor. PNL-urile de 240 nm sunt capabile să traverseze bariera placentară umană.

Toate aceste publicații subliniază dificultatea extrapolării studiilor pe animale la oameni în ceea ce privește trecerea transplacentară a nanoparticulelor.

Conform unei analize din 2022, nanoparticulele pot tranzita prin mecanismele obișnuite de transport transcelular placentar, cum ar fi pinocitoza, transportul activ, difuzia facilitată și difuzia pasivă. EV-urile acoperite cu ARN sunt, de asemenea, capabile să traverseze bariera placentară umană. S-a raportat că PNL-urile acoperite cu PEG au o difuzie mai redusă prin bariera placentară decât formulările pe bază de lipozomi, dar sunt capabile să livreze o parte din încărcătura lor la făt.

Toate aceste date nu exclud posibilitatea ca PNL-urile din vaccinurile cu ARNm să ajungă la fătul unei mame vaccinate în timpul sarcinii.

Excreția PNL-urilor în materialul seminal?

Nu am găsit niciun studiu privind posibilitatea ca PNL-urile să treacă în spermă; cu toate acestea, efectul nanoparticulelor asupra fertilității și calității spermei a fost studiat pe scară largă pe animale. Toxicitatea nanoparticulelor asupra funcției de reproducere masculine este bine stabilită, s-a demonstrat că nanoparticulele de aur interacționează doar cu suprafața spermatozoizilor, dar nu le penetrează. Nu există date disponibile cu privire la penetrarea PNL-urilor în spermă.

Conform unui document confidențial al Pfizer obținut prin FOIA privind studiile farmacocinetice la șobolani, PNL se concentrează în ovare și, într-o măsură mai mică, în testicule.

Soarta proteinei spike după traducerea ARNm

Un site de știri sponsorizat de CDC, accesat la 21 iulie 2021, notează că durata de viață a proteinei spike în sânge este „necunoscută și poate fi de câteva săptămâni „. Injectarea de PNL-uri care conțin ARNm modificat cu pseudouridină pe cale IM, subcutanată și intradermică are ca rezultat producerea de proteine la locul de injectare, cu un timp de traducere activă de 6-10 zile la șoareci. Injecția intradermică produce o cantitate inițială mai mică de proteină, dar pe o perioadă mai lungă de timp decât pe calea IM. Pe cale intradermică, timpul de înjumătățire al producției de proteine este cel mai lung în comparație cu alte căi de injectare (IM, subcutanată, IV, intraperitoneală, intratraheală). Pe cale IM, cea mai mare parte a traducerii încetează în ficat în ziua 2 după injectare, dar durează până la 8 zile în mușchi.

La om, proteina spike poate persista o perioadă lungă de timp la persoanele vaccinate, astfel încât monitorizarea reacțiilor adverse ale vaccinului trebuie extinsă. Comparația concentrațiilor de vârfuri obținute în timpul bolii și după vaccinare arată că, în timpul infecției severe cu COVID-19, concentrația mediană observată este de 50 pg/ml, cu maxime de 1ng/ml.

În timpul unei infecții severe cu Covid, pot fi detectate concentrații de până la 135 pg/ml de spike S1, cel mai frecvent între 6 și 50 pg/ml. După vaccinarea cu un vaccin cu ARNm, se observă în mod obișnuit concentrații de până la 150 pg/ml, dar pot ajunge până la 10 ng/ml la persoanele cu trombocitopenie indusă de vaccin. Aceeași echipă arată, de asemenea, că proteina spike persistă mult timp în formă liberă: spike indusă de vaccin circulă în plasmă încă de la D1 după vaccinare și până la 14 zile, atingând un vârf la D5, cu 68 pg/mL de subunitate S1 detectată; spike în întregime este detectată până la D15, atingând un vârf de 62 pg/mL.

După a doua doză, nu se mai detectează spike liber, deoarece se crede că acesta este legat de anticorpi; în cadrul studiului nu se detectează complexe imune anticorp-spike. O altă echipă arată, de asemenea, că, după vaccinarea cu ARNm, proteina spike trece în sânge, persistă mai mult de o săptămână și este complet eliminată în decurs de o lună. Creșterea concentrației de spike în sânge după vaccinare este rapidă (1 până la 3 zile).

Conform unei autopsii, spike-ul de vaccin se găsește până la trei săptămâni după injectare în diferite organe (inimă, creier, mușchi, centri germinali etc.) și în special în endoteliul capilarelor.

Exozomi circulanți care conțin proteina spike

După infectarea cu COVID-19, spike circulă sub formă de exosomi (sau EV). EVs sunt eliberate de celule în mediul extracelular în condiții normale și patologice. VE sunt un instrument important pentru comunicarea intercelulară, deoarece servesc drept navete pentru transferul de proteine biologic active, lipide și ARN. VE pot încorpora proteine patogene și/sau fragmente de ARN viral din celulele infectate pentru a transporta material către celulele țintă, un eveniment care joacă un rol important în răspunsurile la infecțiile virale. Proteina SARS-CoV-2- spike sau fragmente derivate au fost prezente în mod clar în EV-urile pacienților COVID-19. Fragmentele derivate din spike sunt prezente în EV-urile tuturor pacienților COVID-1964.

Spike circulă, de asemenea, în EV după vaccinarea cu ARNm la om. Autorii au propus că, după internalizarea LNP și eliberarea ARNm, sortarea și traficul antigenului pot induce eliberarea de EV-uri care conțin proteina S. Evenimentele prezentate ar avea loc la nivelul suprafețelor apicale și/sau bazolaterale ale celulelor polarizate (de exemplu, epiteliale). Într-adevăr, vârful de vaccin este învelit în mod spontan în EV-uri: Vaccinarea cu ARNm și traducerea ARNm induce producerea de EV purtătoare de spike care circulă în sânge timp de până la 4 luni după vaccinare. Injectarea acestor EV-uri la șoareci induce sinteza de anticorpi anti-picături.

Spike-ul de vaccin a fost găsit în veziculele de keratinocite din dermul unui pacient cu leziuni cutanate la 3 luni după vaccinarea cu vaccinul Pfizer-BioNTech. Acest pacient a avut o infecție cu virusul varicelo-zosterian.

O ipoteză plauzibilă a fost aceea că stabilizarea ARN-ului prin substituția metil-pseudouridină la toate nucleotidele de uridină din vaccinul Pfizer BNT162b2 ar putea duce la producerea pe termen lung a vârfului codificat de către orice celulă, afectând în mod persistent micro-mediul sistemului imunitar de protecție, inclusiv pielea.

Toate aceste date indică faptul că PNL-urile vaccinale sau EV-urile formate în mod natural după vaccinare ar putea conține ARNm sau spike și ar putea fi prezente în fluidele corporale. Sunt aceste nanoparticule capabile să treacă din aceste fluide în corpul persoanelor nevaccinate care intră în contact cu persoane proaspăt vaccinate?

Capacitatea de penetrare a PNL-urilor sau a veziculelor extracelulare naturale (VE sau exosomi) și a ARNm pe diferite căi.

Utilizarea nanoparticulelor în scopuri terapeutice pe cale inhalatorie, transdermică, in utero și conjunctivală

Într-o analiză privind siguranța nanoparticulelor în aplicațiile biomedicale, se afirmă că expunerea la PNL-uri poate avea loc prin ingestie, injectare, inhalare și contact cu pielea. Unele expuneri sunt neintenționate, cum ar fi inhalarea pulmonară a NP prezente în mediul înconjurător sau în locurile de producție.

Nanosistemele sunt din ce în ce mai mult exploatate pentru administrarea topică și cutanată, inclusiv peptide terapeutice, proteine, vaccinuri, fragmente de gene sau particule purtătoare de medicamente. S-a demonstrat că administrarea intradermică de ARNm care codifică factorul de creștere endotelială vasculară (VEGF) are ca rezultat expresia funcțională a proteinei în piele, chiar și în absența nanoparticulelor lipidice. Potrivit lui Palmer et al , într-o formulare de nanoparticule lipidice, lipozomii cresc trecerea transdermică a moleculelor utilizate pentru tratarea bolilor de piele. Penetrarea cutanată a siARN-urilor a fost demonstrată sub formă de nanocarriere, care transfectează celulele și exprimă gena vizată de interes. Nanocarrierii au fost testați pentru a fi utilizați în vaccinarea transdermică.

EV-urile sunt utilizate pentru administrarea de terapii, altele decât vaccinurile: sunt în curs de desfășurare studii clinice pentru administrarea locală (peridontita, ulcere, necroliză epidermică) și inhalatorie (studiu în curs de desfășurare împotriva bolii Alzheimer). PNL-urile cu un bistrat lipidic sunt capabile să traverseze bariera cutanată și să transporte material genetic. Aceste particule pot pătrunde în piele prin foliculii de păr sau direct în keratinocite datorită asemănării lor cu membranele celulare.

Administrarea intranazală, orală, intraoculară și subconjunctivală a EV-urilor purtătoare de medicamente a fost testată cu succes. Administrarea intranazală este a doua cale cel mai frecvent raportată. Este eficient în transportul medicamentelor în sistemul nervos central și în plămâni. Majoritatea efectelor protectoare au fost obținute în mod similar în cazul administrării intravenoase și intranazale. Administrarea orală a fost descrisă pentru EV din lapte de vacă într-un model de șoarece. La șase ore după administrare, EV-urile au fost localizate în ficat, inimă, splină, plămâni și rinichi. Injectarea intraoculară și subconjunctivală de EV derivate din CSM (celule stem) a livrat EV-uri la nivelul retinei într-un model de retină indusă de diabet la un iepure.

Nanoveziculele produse în mod natural de plante sunt identice din punct de vedere morfologic și funcțional cu analogii lor de la mamifere. O trecere în revistă a nanoveziculelor vegetale reunește cunoștințe despre mecanismele transdermice, transmembranare și de direcționare ale acestor vezicule. Experimentele efectuate pe șoareci au arătat că este posibil să se administreze ARN într-o tumoare cerebrală prin intermediul acestor nanovezicule introduse intranazal. Aceste nanovezicule ar putea, de asemenea, să își transporte eficient încărcătura prin piele și în celulele pielii.

PNL-urile sunt un suport potențial pentru livrarea de molecule în camera posterioară a ochiului: acestea au demonstrat caracteristici excelente de permeabilitate oculară și capacități excelente de îmbunătățire a penetrării, prezentând în același timp o eficiență ridicată de încărcare și captare a medicamentelor.

Nanoparticule în testele de vaccinare și terapie genică (PNL-uri care conțin acizi nucleici) pe cale respiratorie

Nanoparticulele de sarcină cu acid nucleic sunt capabile să transfecteze celulele căilor respiratorii la animale și la oameni prin administrare locală (instilație sau nebulizare). Proiectul DEFUSE, prezentat de Eco Health Alliance ca răspuns la o cerere de propuneri DARPA, se concentrează pe administrarea transcutanată a vaccinurilor la animale cu ajutorul nanoparticulelor. În scopuri terapeutice, formularea PNL-urilor a fost optimizată pentru penetrarea pulmonară prin inhalare și s-a verificat că ARNm este tradus eficient în plămâni după nebulizare (testat la șoareci).

Calea intranazală a fost, de asemenea, studiată pentru vaccinarea cu PNL-uri purtătoare de ARNm, precum și pentru terapia genică a fibrozei chistice cu ARNm încapsulat în PNL-uri pe cale intranazală prin instilarea în nările șoarecilor: ARNm care transfectează celulele nazale exprimă proteina de interes în celulele care nu o exprimau din cauza unui defect genetic.

La om, nanoparticulele care conțin ADN lipozomal, administrate local prin nebulizare, au transfectat celulele căilor respiratorii. Un studiu recent de fază 2b privind administrarea ADN-ului de regulator al conductanței transmembranare a fibrozei chistice (CFTR) cu ajutorul unui sistem de administrare lipozomal a arătat că, după nebulizări lunare repetate timp de un an, grupurile de pacienți cu fibroză chistică au înregistrat o stabilizare a funcției pulmonare, în timp ce grupul placebo a înregistrat un declin.

Studiile clinice pentru prevenirea gripei au demonstrat eficacitatea și siguranța vaccinurilor inhalate cu ARNm: ARNm gol sau ARNm învelit în particule lipidice (inclusiv vaccinurile ARNm pe bază de PEG) pot fi inhalate sub formă de aerosol și pot transfecta celulele epiteliale pulmonare. Administrarea in utero a unor formulări de nanoparticule lipidice care conțin ARNm poate fi aplicată pentru a furniza ARNm la fetușii de șoarece, ceea ce duce la exprimarea de proteine în ficatul, plămânii și intestinele fetale.

Testarea PNL-urilor pentru vaccinarea transcutanată

Într-o analiză a posibilității de vaccinare transcutanată cu PNL-uri, se afirmă că pielea umană nevătămată este impermeabilă la micro și nanoparticule, dar există dovezi ale unei anumite penetrări cutanate în țesuturile viabile (în principal în stratul spinos al stratului epidermic, dar posibil și în derm) pentru particule foarte mici (mai puțin de 10 nm). Atunci când se utilizează protocoale de penetrare a pielii intacte, nu există dovezi concludente de penetrare a pielii în țesuturile viabile pentru particulele cu o dimensiune primară de aproximativ 20 nm și peste. Dar nu există informații relevante pentru pielea cu funcția de barieră afectată, de exemplu, pielea atopică sau pielea arsă de soare. Sunt disponibile unele date privind pielea psoriazică. Există dovezi că unele efecte mecanice (de exemplu, îndoirea) asupra pielii pot avea un efect asupra penetrării nanoparticulelor.

Dar s-a demonstrat că nanoparticulele se acumulează în deschiderile foliculare, în glandele sebacee sau în pliurile pielii. O suspensie apoasă de nanoparticule și o formulare de hidrogel din aceste particule, aplicate in vitro pe pielea urechii de porc, au pătruns adânc în foliculii de păr. Aceste particule pot elibera diverși compuși încapsulați care pătrund apoi în piele.

În literatura de specialitate există dovezi că poate fi utilizată calea transfoliculară: aplicarea topică a vectorilor de expresie plasmidică goi pe pielea intactă de șoarece a indus răspunsuri imune specifice antigenului. Au fost induse răspunsuri celulare și anticorpale specifice HBsAg în același ordin de mărime cu cele produse prin injectarea i.m. a vaccinului polipeptidic HBsAg recombinant. În schimb, nu a putut fi indus niciun răspuns imun la șoarecii nude: prezența foliculilor de păr normali a fost o condiție prealabilă pentru inducerea unui răspuns. Particulele aveau o dimensiune de aproximativ 150 nm. PNL-urile din vaccinurile cu ARNm au între 100 și 400 nm.

Un sistem care a fost testat clinic pe cale transdermică este plasturele DermaVir HIV-1/AIDS. Acesta conține un vaccin cu ADN plasmidic (ADNp) care codifică toți antigenii principali ai HIV-1 și formarea de particule asemănătoare virusului). ADNp este formulat sub formă de nanoparticule de polietilenimină manosilată (80-400 nm) similare cu cele ale agenților patogeni. În acest studiu, 12 persoane imunizate cu vaccinul au dezvoltat niveluri mai mari și mai largi de celule T CD8+ în comparație cu placebo, deși nu a avut niciun efect asupra numărului de celule T CD4+].

ARN-ul gol ar putea fi utilizat și prin trecere pe piele și inhalare

Oligonucleotidele ARN pot penetra pielea intactă și își păstrează activitatea biologică, penetrarea prin piele nu depinde de dimensiunea moleculei investigate (12,5-29,3 kDA). Fezabilitatea ARN-ului inhalat pentru transfecția pasivă a fost, de asemenea, demonstrată într-o serie de studii. ARN-ul inhalat poate duce la sinteza proteinelor în vârf după transfecție și, astfel, poate duce la imunizarea individului.

PNL-uri terapeutice și vaccinale în COVID-19

Având în vedere că PNL-urile vaccinale sunt EV-uri sintetice, nu este surprinzător faptul că se testează terapii și vaccinuri COVID cu EV-uri naturale ca vectori. Nebulizarea EV-urilor pentru terapia prin inhalare a fost testată pentru COVID-19. În prezent, peste șaizeci de studii clinice sunt în curs de desfășurare pentru a studia efectele MSC (celule stem mezenchimale) și EV (care conțin aceste MSC) la pacienții cu COVID-19. A fost finalizat un studiu clinic de fază 1 pentru evaluarea siguranței și eficacității EVs inhalate derivate din CSM-uri adipoase alogene pentru tratamentul pneumoniei COVID-19. Trei studii clinice folosesc aerosolul ca și cale de administrare. În 2022, această tehnică s-a dovedit a fi eficientă pentru terapia nebulizată la pacienții cu COVID-19.

Vaccinuri naturale cu exosome împotriva SARS-CoV-2: cale plantară sau inhalatorie

Au fost luate în considerare vaccinuri bazate pe EV-uri purtătoare de ARNm împotriva SARS-CoV-2. Testele cu vaccinuri injectate sub formă de EV în tălpile șoarecilor au arătat inducerea de anticorpi împotriva spike. VE care poartă RBD (domeniul de legare) al spike sunt capabile să nebulizeze și să inhaleze antigenul în celulele pulmonare de șoarece și să inducă un răspuns imunitar. Acestea sunt particule asemănătoare virusurilor (VLP) obținute în mod natural din celulele pulmonare și transportă ARN de la celula mamă, precum și diverse proteine exprimate pe suprafața lor88. De asemenea, prin inhalare, EV-urile care conțin ARNm al proteinei spike pot imuniza șoarecii sau primatele neumane împotriva SARS-CoV-2, iar EV-urile naturale sunt mai eficiente decât EV-urile sintetice.

Observații după campania de vaccinare în masă care ar putea susține răspândirea vaccinului

Oamenii de știință au comparat copiii nevaccinați care trăiau cu părinți nevaccinați cu copii care erau de asemenea nevaccinați, dar care trăiau cu părinți vaccinați. Copiii cu părinți vaccinați au IgG anti-Covid în nas, iar diferența față de copiii cu părinți nevaccinați este semnificativă. Autorii cred că acest lucru se datorează eliminării anticorpilor de către picături: ceea ce se transferă ar fi anticorpul IgG în sine în picăturile de salivă. Dar este posibil ca copiii să dezvolte IgG intranazale deoarece alte subproduse vaccinale sau exosomi sunt excretate de părinții lor vaccinați. Acest lucru s-ar putea datora nanoparticulelor lipidice de ARNm care ar putea fi excretate și transferate prin salivă, spută sau piele. Copiii ar dezvolta un răspuns imunitar la nanoparticule (sau la produsele secundare ale vaccinului) în loc ca IgG să fie transferate direct de la părinți la copii. Anticorpii căutați sunt IgG și IgA împotriva RBD al spike-ului și nu împotriva nucleocapsidei virusului, ceea ce este păcat, deoarece autorii au dezvoltat ambele tipuri de teste: acest lucru nu permite să se facă distincția între copiii care au fost infectați în mod natural de virus (și au anticorpi anti-RBD și anti-N) și copiii care au dezvoltat anticorpi în urma vaccinării părinților (și au doar anti-RBD și nu anti-N, deoarece nu au fost induși de vaccin).

Concluzie

Există multe rapoarte despre persoane nevaccinate care prezintă simptome identice cu efectele adverse ale vaccinului după contactul cu persoane recent vaccinate. Un studiu arată un exces de mortalitate la grupele de vârstă nevaccinate la începutul campaniilor de vaccinare, care ar putea fi explicat printr-un fenomen de transmitere a vaccinului sau a produselor sale.

Este important să nu neglijăm aceste mărturii, deoarece studiile necesare de farmacocinetică și, în special, de excreție a vaccinului și a produselor sale nu au fost efectuate în ciuda reglementărilor în vigoare pentru terapiile genice, care includ vaccinurile cu ARNm conform definiției acestor produse genetice. În plus, îndoiala cu privire la posibila transmitere a vaccinului creează un climat nesănătos de suspiciune a celor nevaccinați față de cei vaccinați: o clarificare ar fi, prin urmare, binevenită. Vaccinurile se bazează toate pe proteina spike, care a fost identificată între timp ca fiind principalul factor care contribuie la patogenitatea SARS-CoV-2: dacă transmiterea fie a vaccinului, fie a spike-ului este posibilă, este logic ca reacțiile adverse la vaccin să fie întâlnite la persoanele nevaccinate care intră în contact cu persoane vaccinate.

Se cunosc puține informații despre farmacocinetica vaccinului. PNL-urile din vaccin sunt foarte asemănătoare cu EV-urile naturale sau exosomii, a căror structură și funcție oamenii de știință au încercat să le imite cât mai bine posibil. Conform puținelor studii efectuate de producători și de cercetători independenți, ARNm al PNL vaccinale circulă în sânge și se acumulează în splina și ficatul șoarecilor (și, într-o măsură mai mică, în multe organe, inclusiv în ovare și testicule, măduva osoasă,…). Traducerea în proteina spike persistă timp de 6 până la 10 zile la șoareci la locul de injectare și timp de 8 zile în mușchi.

Calea de excreție a PNL-urilor variază în funcție de dimensiunea acestora, în cazul PNL-urilor vaccinale cu ARNm se așteaptă ca excreția să se facă în principal prin fecale, dar și prin urină. Rezultatele cantitative ale acestor studii sugerează că ar trebui explorate și alte căi de excreție decât fecalele și urina. Studiile anterioare vaccinurilor cu ARNm sugerează că este posibil să se răspândească EV-uri prin salivă, transpirație și lapte matern. Studiile au arătat că este foarte posibil ca nanoparticulele de dimensiuni comparabile cu cele utilizate pentru vaccinurile cu ARNm să fie capabile să treacă transplacentar la om.

Nanoparticulele (VEs) sunt prezente în mod natural în toate fluidele corporale (inclusiv în spută, salivă și transpirație) și în keratinocite și pot transporta acizi nucleici care sunt astfel protejați de nucleaze. Anumite tipuri de ARN (miARN) sunt selecționate selectiv și îmbogățite în EV din sângele transpirat.

Nu s-au găsit studii privind posibilitatea trecerii PNL în spermă; având în vedere biodistribuția în toate organele și fluidele, o astfel de trecere este a priori posibilă și ar trebui explorată.

ARN-ul viral al multor virusuri este prezent în sânge, secreții și țesuturi. ARNm al vaccinului este injectat în cantități de multe ori mai mari decât ARN-ul viral produs în timpul infecției naturale. Acest ARNm se găsește în sânge încă din prima zi după injectare și persistă până la 15 zile, este capabil să scape din PNL-uri și să fie încapsulat în EV-uri, este funcțional și poate fi tradus în proteine. ARNm al vaccinului gol sau încapsulat în EV se găsește în laptele matern încă de la o săptămână după injectare; este protejat de sucurile gastrice și poate transfecta celulele neonatale. ARN-ul încorporat în EV-uri sau chiar gol este capabil să transfecteze celulele prin inhalare sau trecere transdermică. A fost testată administrarea transdermică intranazală, orală, intraoculară și subconjunctivală a EV-urilor purtătoare de medicamente: PNL-urile pot fi administrate pe cale cutanată, intranazală, intraconjunctivală și prin inhalare; experimentele au arătat că ARNm încorporat în aceste PNL-uri este capabil să transfecteze celulele. Testele de vaccinare împotriva COVID prin inhalarea de EV care conțin ARNm sau spike au dat rezultate pozitive la șoareci și primate neumane. EV-urile naturale sunt mai eficiente decât cele sintetice.

Proteina spike tradusă din ARNm al vaccinului persistă timp de luni de zile în cantități mari la persoanele vaccinate; se găsește sub formă liberă în plasmă și încapsulată în EV-uri care se formează spontan din celulele în care a fost produsă. Aceste EV-uri își pot transporta încărcătura către diferite tipuri de celule, în special către celulele fetale ale mamelor vaccinate. Spike-ul poate fi găsit în keratinocitele pielii. În special împotriva coronavirusurilor, testele de terapie genică și de vaccinare (inclusiv ARNm) au arătat posibilitatea de a transfecta celulele pe cale transcutanată, nazală și prin nebulizare din PNL și chiar ARNm nud. Vectori exozomici RBD (domeniu de legare) de spike sau ARNm au fost testați prin inhalare la animale pentru imunizarea anti-COVID-19.

Toate aceste studii arată că EV purtătoare de ARNm și de spike ar putea fi excretate prin diferite fluide corporale și ar putea pătrunde pe cale transcutanată sau prin inhalare la persoanele nevaccinate (precum și prin laptele matern la sugari și prin pasaj transplacentar la fetuși și, eventual, prin spermă). ARNm gol ar putea, de asemenea, să fie excretat și să intre.

Vaccinurile cu ARNm (și adenovirus) corespund exact definiției terapiei genice dată de agențiile de sănătate (FDA, NIH și EMA). În conformitate cu reglementările acestor agenții, aceste produse ar trebui să facă obiectul unor studii farmacocinetice suplimentare (în special studii de excreție) în regim de urgență, pe măsură ce utilizarea pe scară largă a tehnologiei ARNm devine tot mai răspândită.

Într-adevăr, Sanofi lansează studiul clinic al primului candidat la vaccin antigripal sezonier pe bază de ARNm , iar Moderna lansează studiul de fază 3 al vaccinului antigripal pe bază de ARNm. Pentru aceste vaccinuri antigripale, autorizația de urgență nu ar trebui să se aplice și nu ar trebui să se depășească cerința privind aceste studii suplimentare.