Incitare: SUA pot înfrunta simultan Rusia, China și Iranul

Se înmulțesc cu repeziciune articolele marilor publicații care avertizează că se apropie un război mondial și că SUA și aliații trebuie să 1majoreze dramatic bugetele apărării, să investească în industria militară.  Va fi un război între democrație și autocrație, spun aceste analize, nicidecum între mai multe puteri imperiale. Iar democrația poate ieși învingătoare, cu condiția de mai sus – cheltuieli mari pentru apărare și înarmare. – relatează Cotidianul.

”Scepticii se înșeală: SUA pot înfrunta Rusia și China împreună”, spune un articol publicat de The Washington Post. Pe scurt, autorul este nemulțumit și de politicienii democrați, care susțin că SUA trebuie să umilească Rusia în Ucraina, și de republicani, care consideră ca adevăratul război este cel împotriva Chinei. De ce nu un război atât împotriva Chinei, cât și a Rusiei? Asta sugerează The Washington Post.

”Poate armata SUA să lupte simultan împotriva Rusiei și a Chinei?”, se intitulează un articol publicat de 19FortyFive, publicația în care, de curând, fostul ambasador al SUA la ONU John Bolton chema America și lumea la o mobilizare pentru o schimbare de regim la Moscova. Desigur că America poate purta un război împotriva Rusiei și Chinei și poate câștiga acest război, arată articolul. ”Puterea imensă de lupta a forțelor armate americane nu va fi depășită de un război pe două fronturi”. ”SUA pot lupta simultan cu Rusia și China pentru o vreme, cu ajutorul câtorva prieteni”, mai scrie autorul.

Bloomberg merge mai departe: ”Poate lupta SUA cu Rusia, China și Iran simultan?”. Răspunsul acestei analize este ceva mai rezervat, dar nu ne spune nicidecum că America ar putea fi înfrântă. Nu, soluția sunt investiții mari în cercetare, în industria militară, în înarmare, pentru ca America să fie mereu înaintea acestor state.

”Relațiile internaționale sugerează că va urma un război mondial”, ne spune Foreign Policy, într-un articol scris de un membru al Atlantic Council. Va fi un război între democrații și autocrații, așa cum ne-o spune încă din campania electorală și președintele Joe Biden. Vor lupta ”Statele Unite și statele cu orientări democrate din NATO, Japonia, Coreea de Sud și Australia, împotriva autocrațiilor China, Rusia, Iran și altele”.

”Poate America să câștige un nou Război Mondial?”, se întreabă Thomas G. Mahnken, fost asistent al șefului Pentagonului în timpul administrației George W. Bush, într-un articol publicat de Foreign Affairs. Din nou răspunsul este că Statele Unite și aliații ar avea avantaj într-un conflict simultan pe două continente. Din nou, avantajul acesta va exista doar dacă vor fi majorate drastic cheltuielile militare. ”Pe termen scurt, asta presupune suplimentarea turelor la fabricile de armament. Cu timpul, va însemna extinderea fabricilor și deschiderea altor linii de producție. Congresul va trebui să aloce mai mulți bani”. Mahnken, cu experiența sa acumulată la Pentagon, mai pune o condiție pentru victoria democrațiilor într-un război cu autocrațiile: ”SUA trebuie să discute cu aliații pentru ca și aceștia să-și sporească producția militară și rezervele de arme și muniții”.

Articolul publicat de Foreign Affairs arată și cum ar începe un război între Vest, China și Rusia: ”Dacă Beijingul începe o operațiune militară în Taiwan, forțând intervenția SUA și a aliaților”. ”Între timp, având în vedere ca SUA vor fi implicate militar în Pacificul de  Vest, Moscova poate invada o parte și mai mare a Europe”, mai arată Foreign Affairs. Se poate subînțelege de aici de ce forța militară a Rusiei trebuie ”degradată” în Ucraina, așa cum susținea actualul șef al Pentagonului, Lloyd Austin. ”Oricât de neplăcută ar fi această perspectivă, SUA și aliații trebuie să planifice cum să câștige războaie simultane în Asia și Europa”, mai scrie Mahnken, pentru Foreign Affairs.

The Washington Post, Foreign Policy, Foreign Affairs nu se adresează doar publicului larg, ci și factorilor de decizie și strategilor din America și din lume. Aceste publicații își încurajează audientele selecte să vadă un război mondial mai degrabă ca pe un fenomen implacabil, mai ceva decât încălzirea globală despre care se vorbește mult în paginile acelorași publicații. Dincolo de faptul că fac apel global la o chetă în beneficiul industriei militare deținute de doar câteva state, concluzia acestor articole pare să fie că oamenii nu pot controla alunecarea spre o conflagrație globală, că trecerea de la ordinea mondială dominată de un imperiu la una dominată de două sau mai multe imperii nu se poate face decât printr-o explozie de violență.

Această viziune este propagată în rândul generațiilor tinere, pentru care acestea sunt de multe ori singurele lecturi. Sediile reale ale puterii – tehnocrații și ONG-rile – sunt și ele ”like minded”, de asemenea. Iar ”narațiunea” dominantă este că nu trebuie să ne temem de acești oameni ai unei singure cărți, ci să-i apreciem și să-i urmăm.

Nu înseamnă că nu există și alte viziuni. Henry Kissinger a vorbit, chiar la Forumul Economic Mondial de la Davos din acest an, despre o soluție diplomatică în Ucraina, cu cedarea Crimeii. Este limpede însă că autorii articolelor amintite mai sus, ca și viitorii lideri ce se formează acum în universități și în stagii ONG-istice și guvernamentale îl consideră pe Kissinger o relicvă a Războiului Rece și atât. Profesorul John J. Mearsheimer a avertizat de ani de zile că va urma un război in Ucraina, din cauza marii greșeli care este extinderea NATO până la granițele Rusiei. Studenții de la Universitatea din Chicago l-au acuzat pe profesorul lor că este pro-rus. Patrick Buchanan, jurnalist, politician și fost director de comunicare al președintelui Ronald Reagan, susține că nenumăratele alianțe ale Statelor Unite sunt tot atâtea motive pentru izbucnirea unui război mondial, nu avantaje pentru câștigarea unui asemenea conflict. Și paleoconservatorul Buchanan este considerat o relicvă a Războiului Rece care nu mai merită pic de atenție. La fel și economistul Jeffrey Sachs, un critic al extinderii NATO, în ciuda pedigriului său neoliberal, al poveștii de succes a terapiei de șoc din Polonia, dar și coautor al dezastrului economic din Rusia lui Boris Elțîn. (”Singura mare greșeală a președintelui Biden este că a spus că marea luptă a lumii este între democrații și autocrații. Adevărata provocare a omenirii este să trăiască împreună și să depășească crizele comune ale mediului și inegalității”, spune Jeffrey Sachs). Nu este văzut cu ochi buni nici istoricul Niall Ferguson, atunci când avertizează că lumea trebuie să evite un război mondial. Același lucru se întâmplă și cu rușii care se exprimă împotriva regimului Putin, pentru a nu mai vorbi despre situația din China președintelui Xi Jinping, eternizat la putere.

În 1985, autorul SF Orson Scott Card publica romanul ”Jocul lui Ender”, socotit în egală măsură o amplă metaforă legată de Războiul Rece și un manual de leadership. După înfrângeri repetate în fața unor gângănii extraterestre invadatoare (sovieticii), liderii lumii se hotărăsc să-i pregătească de mici pe noii comandanți (occidentalii), selectându-i pe cei mai inteligenți și agresivi. Lumea este salvată, planeta invadatorilor este spulberată și totul sub comanda micilor războinici care habar nu aveau că simulările la care participau erau, de fapt, bătăliile reale de care depindea soarta lumii lor. Pentru Scott Card, Războiul Rece urma să se încheie printr-o mare conflagrație. Toți strategii care acum sunt considerați biete relicve ale unei lumi dispărute au meritul de a nu fi aruncat lumea într-un asemenea război. Acum, o nouă generație educată parca pentru a nu cunoaște trecutul cu spaimele și suferințele lui și antrenată pe simulatoare pare să-și dorească un mare război pentru a regla afacerile neîncheiate ale Războiului Rece și a demonstra Istoriei că există și imperii care nu decad, fie și numai pentru că nu acceptă să li se spună imperii.