Contravențiile și infracțiunile rutiere vor fi constatate automat, prin sistemele de monitorizare video care vor împânzi întreaga României, rolul polițiștilor rutieri fiind, realmente, desființat. Guvernul a decis să instituie Sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, pe motiv că acesta ar fi o condiție impusă prin PNRR. Amenzile vor fi trimise automat, iar posibilitatea contestării acestora va dispărea.
Motivul pentru care MAI nu se preocupă să rezolve deficitul major de polițiști rutieri este foarte clar acum. Cel târziu până în 2024, șoselele României vor fi împânzite cu camere video care nu numai că vor monitoriza orice mișcare, ci vor înregistra și vor filma chiar și fețele șoferilor și ale pasagerilor din autovehicule. Filmările vor ajunge direct la Poliția Rutieră, prin interconectarea sistemelor, iar amenzile vor fi emise automat, fără niciun drept de apel și fără posibilitatea obiecțiilor pe procesul-verbal sau a prezenței vreunui martor.
Deși în proiectul de lege al Guvernului nu este dezvoltată această problemă, cel mai probabil înregistrările video ale infracțiunilor rutiere vor fi de ajuns pentru condamnarea directă a inculpaților, fără ca aceștia să poată beneficia de apărare. În expunerea de motive a proiectului de act normativ, Executivul a dat exemplul Franței, de la care a și copiat o mare parte din detaliile legislative. Scopul monitorizării traficului rutier pe drumurile publice este de a supraveghea și controla respectarea unor norme de circulație pe drumurile publice, inclusiv constatarea încălcării acestora, de a identifica vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară, precum și de a reduce factorii de risc care pot afecta transporturile cu caracter special sau care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice, constituirea și adaptarea dispozitivelor de pază și ordine publică, arată Guvernul.
Datele colectate, procesate de Poliție
Sistemul de monitorizare va permite procesarea manuală, de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române, a datelor colectate de camerele video, aceștia având competență teritorială generală de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale. În cazul în care se constată săvârșirea unor contravenții prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, republicată, polițistul rutier va întocmi documentele necesare parcurgerii procedurii de identificare a contravenientului și, după caz, procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale. ”Procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale se întocmește în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori sau a obiecțiunilor contravenientului, ca înscris în formă electronică”, se arată în proiectul de lege.
Interconectarea sistemelor va permite semnalarea unor posibile încălcări ale normelor de circulație, cum ar fi limita de viteză pe o anumită porțiune de drum, interdicţia sau restricţia de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare, semnificaţia culorii roşii a semaforului sau interdicția de a conduce pe drumurile publice un vehicul a cărui înmatriculare este suspendată. Totodată, vor mai fi vizate aspecte legate de trecerea la nivel cu calea ferată și interdicția de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
sistemele astea sunt consumatoare de bani si upgrade-uri periodice. nu cred ca va functiona si sper ca nu. romanii sa continue sa doarma. dictatura mao se ridica incet si sigur.
Cand romanii isi vor da seama cat de banditesti vor fi aceste camere si cate amenzi vor plati din cauza lor(ce nu mai pot fi contestate), or sa ajute multi la „evaporarea” lor de pe drumurile publice! Doar ca nu cred, ca actualele autoritati tradatoare vor mai fi pana in 2024, pt a-si vedea pus in practica, planul diabolic de control, supraveghere si jefuire a romanilor de rand!
O să fie valabilă și pt. duduia Macovei and co?