15
Un document care a circulat între Ministerul Mediului și Romsilva a reușit să stârnească îngrijorare maximă în rândul silvicultorilor. Este vorba despre un plan de măsuri care ar urma să spargă Romsilva în mai multe societăți, pe modelul catastrofal implementat de Băsescu la CFR. Sindicaliștii de la Federația Silva atrag atenția că o astfel de decizie ar afecta grav activitatea Regiei Naționale a Pădurilor, de la retragerea pazei, până la absența măsurilor de întreținere a pădurilor.
Planul de măsuri elaborat de Guvernul României referitor la Romsilva, care a intrat în posesia Federației Silva, prevede regionalizarea administrației silvice, reconfigurarea structurilor organizatorice ale Romsilva, prin separarea activității de administrare și gestionare de activitatea de exploatare, dublarea suprafețelor ocoalelor silvice în zonele de câmpie și deal, respectiv triplarea suprafețelor în cazul ocoalelor de munte. Dacă acest plan de măsuri va fi aplicat, vor fi desființate mii de locuri de muncă de la Romsilva, iar activitatea Regiei Naționale a Pădurilor va fi grav afectată, se arată într-un comunicat al Federației Silva.
”Aceasta înseamnă spargerea activităților la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Modelul este brevetat deja la CFR, care a fost împărțit în CFR Marfă, CFR Infrastructură, CFR Călători și s-a ales praful de toate. Asta este marea noastră temere. În acest moment nu avem prea multe detalii, pentru că nimeni nu vrea să vorbească. În prezent, suprafețele ocoalelor silvice de la câmpie și deal sunt de 3.000-5.000 de hectare, iar la munte sunt de 7.000 de hectare, iar prin acest plan de măsuri se propune ca suprafețele ocoalelor silvice să se majoreze. Acest lucru presupune desființări de ocoale silvice și mai puțini salariați, iar activitatea nu se va mai putea desfășura în bune condiții”, ne-a declarat Silviu Geană, președintele Federației Silva. Acesta arată că menirea pădurii nu este doar să aducă profit cu orice preț și că gestionarea durabilă și menținerea unor păduri de calitate trebuie să primeze.
Se retrage paza
Federația Silva, care a și anunțat un miting de protest în 25 octombrie, cere respingerea inițiativelor de reorganizare a activității de pază a pădurilor și de separare a activităților din cadrul Romsilva, măsuri care vor avea ca efect distrugerea pădurilor statului prin retragerea personalului silvic cu atribuții de pază, punerea în pericol a aprovizionării populației cu lemn de foc și diminuarea considerabilă a locurilor de muncă la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor. ”Această greșeală a mai fost făcută în trecut, atunci când s-au retrocedat suprafețe importante de păduri, fără ca statul să asigure în continuare paza, pentru că personalul silvic a fost concediat, iar pădurile au rămas, practic, de izbeliște. În momentul de față, cea mai funcțională structură este cu cantoane silvice, districte silvice și ocoale silvice, păzite de pădurari. Dacă dorim să facem experimente este foarte posibil să retrăim ce s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, când peste 500.000 de hectare de pădure au fost lăsate fără pază și fără administrare”, ne-a precizat Silviu Geană, președintele Federației Silva.
Fără pădurari în parcurile naționale
Sindicaliștii din silvicultură cer Executivului și menținerea administrațiilor celor 22 de parcuri naționale și naturale în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor. ”Există o inițiativă la nivelul Guvernului ca parcurile naționale să fie scoase de sub legislația Regiei Naționale a Pădurilor, deși silvicultorii sunt cei care au adus parcurile într-o bună stare de conservare și de menținere a biodiversității. Acum se dorește a se înființa o altă structură care să administreze aceste parcuri și, culmea, se dorește ca aceste parcuri să plece cu tot cu suprafața de fond forestier. Asta înseamnă că se vor retrage de acolo pădurarii și să se monitorizeze cu camere video. Dar ceea ce face pădurarul, ceea ce face cadrul tehnic, nu poate face nicio dronă și nicio cameră video. Pentru că personalul Romsilva asigură paza pădurilor, asigură sănătatea acestora, intervine la incendii, asigură lucrările silvice”, a mai afirmat președintele Federației Silva, Silviu Geană.