X

Stat penal: La Berlin s-au deschis două creșe LGBT pentru „copii mici”. Ele vor avea un reprezentant pro-pedofilie în conducere!

La Berlin s-au deschis două creșe LGBT pentru „copii mici

Două „Centre LGBT pentru copii mici” vor fi deschise în Berlin anul viitor, iar scopul lor este acela de a-i forma de mici copii în spiritul ideologiei LGBT.  Ideea pe care o urmăresc aceste centre de zi este aceea de a arăta întregii lumi cum este „să fii gay sau lesbiană”.
Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

„De exemplu, există zece cărți obișnuite pentru copii și trei în care prințul se căsătorește cu un prinț”, a explicat Marcel de Groot, directorul general al organizației „Gay Counseling Berlin”, deținătoarea acestor două creșe.

Un alt scop centrelor acestea este acesta de a facilita o eventuală „descoperire că sunt LGBT” a copiilor mai târziu în viață. „În esență, conceptul nostru este același ca în alte centre de zi. Modul de viață LGBT ar trebui pur și simplu să fie puțin mai vizibil”, a spus de Groot.

Potrivit aceluiași Marcel de Groot, nu este neapărat necesar ca respectivii copii care vor fi preluați de aceste creșe, nu este neapărat să aibă orientări de tipul LGBT, scopul lor fiind, așa cum am spus, acela de a forma caracterele copiilor nevinovați.

Până în prezent, 63 de copii au fost înscriși în aceste două creșe. Marea problemă, pe lângă ideea promovării LGBT, este faptul că acționarul organizației „Gay Counseling Berlin” este „Centrul psihosocial pentru homosexuali”. Unul dintre cei membri ai conducerii acestui „centru” este chiar Rüdiger Lautmann. Acesta este un sociolog german în vârstă de 86 de ani, fiind unul dintre cei mai înverșunați promotori ai pedofiliei.

Timp de ani de zile, birourile de asistență pentru tineret din Berlin au plasat copiii și adolescenții în „grija” infractorilor pedofili, care i-au abuzat sexual ani de zile. Creierul din spatele acestei rețele de pedofili a fost Helmut Kentler, care a fost adesea asociat cu unul dintre cele mai mari scandaluri de abuz pedofil din întreaga istorie a Germaniei.

Aceste dezvăluiri în contextul în care în Marea Britanie, s-a descoperit că un profesor de la London School of Economics care era și membru al unui ONG pro transgenderism la copii, a fost susținător al unui grup pro-pedofilie.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

6 comentarii

  1. Parintele Dumitru Staniloae,
    Teologia Dogmatica, vol. 3,
    Eshatologia universala:

    Socotind motivele dezvoltarii istoriei spre sfarsitul ei avand motivul sfarsitului ei cand va vrea Dumnezeu, s-ar putea spune ca lumea se va sfarsi atunci cand pe de o parte nu vor mai fi oameni capabili care sa o completeze spre a exprima vreuna din trasaturile vietii duhovnicesti in Hristos, pe de alta parte cand cei care traiesc pe pamant nu vor mai putea fructifica din ea nimic pentru mantuire.
    Se va sfarsi istoria cand nu va mai fi posibila in ea o dezvoltare a vietii in Hristos.
    Astfel sfarsitul istoriei nu va fi accidental, nici silit de providenta dumnezeiasca, ci se va produce prin lipsa impreuna lucrarii cu harul Duhului Sfant.
    Refuzul lui Dumnezeu de a mai prelungi istoria va coincide cu neputinta oamenilor de a mai colabora cu voia lui Dumnezeu.
    Aceasta epuizare a impreuna lucrarii omului cu Dumnezeu in istorie va fi un semn ca lumea de sus s-a completat!
    Sfantul Maxim Marturisitorul si Sfantul Simeon Noul Teolog afirma ca rostul prevazut de Dumnezeu pentru sfarsitul lumii este acela ca se va completa, se implini lumea cereasca de sus si apoi va veni sfarsitul!
    Lumea de sus se va implini cand toate madularele randuite sa se nasca se vor fi strans in jurul Capului Hristos, si atunci se va umple plinatatea trupului lui Hristos. Si se vor uni si se vor lipi de trupul lui Hristos si atunci va fi intreg si desavarsit trupul lui Hristos si nu va lipsi niciun madular din toti mai-inainte stiuti de Dumnezeu.
    Deci Dumnezeu va pune capat istoriei atunci cand vrea, atunci cand continuarea istoriei nu ar mai avea niciun rost mantuitor, chiar daca multor oameni care se cramponeza de istorie si-n care va spori sentimentul de catastrofa, li s-ar parea dimpotriva ca istoria poate continua.
    Numai in viata de dincolo in vesnicie vor vedea si ei zabavnicii cu inima, ca o continuare a istoriei ar fi fost inutila.
    De aceea oamenii vor continua sa se precupeteasca si sa se ocupe de treburi, chiar in preajma sfarsitului real al lumii.
    De aceea Sfanta Scriptura cere ca oamenii sa fie pregatiti pentru sfarsitul lumii (Matei 24, 42).
    De aceea Hristos este Credincios si Adevarat (Apocalipsa 19, 11).

  2. Parintele Dumitru Staniloae,
    Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos,
    Capitolul XIII

    Imparatia lui Hristos e ca o nunta la care se veselesc toti cei care s-au pregatit pentru unirea prin har cu firea umana indumnezeita a Fiului lui Dumnezeu.

    Cei ce nu se hotarasc indata ce sunt chemati pentru Imparatie sunt expusi nu numai pericolului invartosarii inimii, ci si pericolului ca sfarsitul vietii lor sa le vina pe neasteptate.
    Acest sfarsit deci, si Imparatia lui Dumnezeu pentru care nu ne-am pregatit intrand in faza pregatitoare inca de aici, poate veni in orice clipa, sau in clipa pe care nu o putem prevedea si sa ne gaseasca nepregatiti pentru ea.
    „Drept aceea privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul in care va veni Fiul Omului” (Matei 25, 13; 24, 42).

    Principalul e ca omul sa depaseasca, moartea sufletului provocata de multumirea de sine, printr-o trezire reala si definitiva la o viata de traire intensa.
    E mai buna aceasta decat viata in nesimtirea cea impietrita a inimii, sau decat aparenta prefacatoriei sau viata echivoca: cand asa caldicel, cand asa caldut!
    Principalul e ca omul sa se trezeasca la o constiinta a responsabilitatii.
    Cerinta de a priveghea continuu si afirmatia Domnului Hristos ca ca cei din urma vor fi cei dintai si cei care si-au inchipuit ca sunt intai vor fi mai in urma, se pot intelege in sensul ca mereu trebuie sa priveghem, dar in fiecare clipa sa ne simtim chemati din nou (cel smerit nici nu considera ca a pus inceput bun; el isi spune mereu: acum incep!) cu o putere care ne face sa ne simtim chemati chiar in clipa aceea pentru prima data, dar considerandu-ne ultimii chemati in obstea credinciosilor, si avand sentimentul ca poate fi clipa cea de pe urma a vietii noastre.
    Aceasta va intretine in noi si o continua tendinta de a ne smeri, caci cel smerit nu se vede niciodata ca-i smerit.
    In orice caz, principalul e ca cel ce aude chemarea si o poate auzi oricand, sa o traiasca acesta cu toata seriozitatea.
    Aceasta o spune Mantuitorul in pilda despre nunta Fiului de Imparat, sau a unirii Sale depline prin har cu firea umana, prin Intruparea Sa ca Om, nunta care prelungindu-se si la care unii stiind ca vor fi chemati, refuza chemarea cand li se face (intelectuali, farisei), altii neasteptandu-se sa fie chemati si nepregatiti fiind pentru aceasta se duc totusi la nunta, cautandu-si la repezeala o haina de nunta, sau pocaindu-se sincer de pacatele lor, iar altii primind chemarea, vin la Hristos, dar oarecum formal, intr-un mod exterior, conventional, fara pocainta sincera pentru pacatele din viata lor – insa nu vor putea ramane langa Hristos, pentru ca au stat reci si nesimtitori langa Domnul, si vor fi alungati.
    Dumnezeu a creat lumea ca sa fie o pregatire pentru Imparatia Lui.
    Cand oamenii au cazut la stadiul unei imparatii lumesti, in care nu se mai pregateau pentru vesnica Imparatie a lui Dumnezeu, El a trimis pe Fiul Sau ca sa intemeieze din nou Imparatia lui Dumnezeu – Biserica – si sa dea oamenilor puterea harului pentru a transforma viata lor
    intr-o astfel de Imparatie in inima lor, sau intr-o faza pregatitoare pentru Imparatia vesnica.
    Acesta e sensul istoriei.
    Si toti trebuie sa ne angajam in lucrarea mentinerii si inaintarii oamenilor in lucrarea duhovniceasca pregatitoare pentru Imparatia Cerurilor.
    Sfarsitul istoriei va veni dupa ce toti oamenii meniti sa vina la existenta vor fi intrat (unii au refuzat) in aceasta imparatie pregatitoare pentru Imparatia Cerurilor, aducandu-si fiecare generatie aportul ei pentru pregatirea aceleia vesnice, ajutata si de contributia generatiilor anterioare.
    Hristos cere aceasta responsabiliate, aceasta contributie din partea intregii omeniri pana la sfarsitul istoriei, pana la Judecata de Apoi.
    Si fiecare om poate aduce o contributie in aceasta inaintare a lumii intregi spre sfarsitul ei, spre Imparatia lui Dumnezeu sau spre iadul vesnic.
    De aceea trebuie fiecare sa aiba constiinta raspunderii, caci o contributie in bine sau in rau este inevitabila pentru fiecare, dat fiind ca nicio fiinta nu traieste fara sa influenteze asupra altora in bine sau in rau. Chiar si pustnicii au o influenta.
    Pentru sfarsitul lumii si pentru Cea de a Doua Venire a Sa, Mantuitorul ne-a dat mai multe semne ale vremurilor.
    Iisus ne spune ca nu stie nici Fiul de ziua si de ceasul acela, dar daca oamenii vor fi uniti prin har cu Hristos, vor putea fi instiintati ca se apropie sfarsitul lumii.
    Oamenii trebuie sa fie oricand pregatiti.
    Venirea lui Hristos va fi pe neasteptate, ca un fulger, ca sa nu le induca niciun pic de fortare a libertatii lor prin care sa-i sileasca sa se pregateasca prin semne sigure care anticipeaza Venirea Cea de a Doua:
    „Caci precum fulgerul iese de la rasarit si se arata pana la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului” (Matei 24, 27).
    Pe de o parte „se va propovadui Evanghelia la toate neamurile”, iar pe de alta parte „uraciunea pustiirii (antihrist) se va pregati sa-si aseze tronul in locul cel sfant”.
    Va fi un amestec de credinta si faradelege si „dragostea multora se va raci”.
    Va fi foamete si fel de fel de boli molipsitoare si cutremure mari si razboaie.
    Ambiguitatea va fi asa de mare, incat putini isi vor da seama ca din evidenta acestor semne se apropie Venirea Fiului
    Omului.
    Ambiguitatea aceasta va fi insotita de progresul tehnologiei si aceasta stiinta va fi folosita spre sporirea necredintei, datorita mandriei produse de progresul cunoasterii si stapanirii tehnologice a cosmosului.
    Mai ales lipsa credintei in Hristos inmultind raul, va face omenirea sa puna in slujba raului tehnologia promovata de progresul in cunoasterea stiintifica.
    Si intrucat, conform spusei lui Hristos, prigoana credinciosilor dinaintea sfarsitului lumii va fi insotita sau urmata de mari catastrofe in natura, faptul face verosimil ca atat aceste prigoane, cat si catastrofele din natura, vor fi ajutate de tehnologia si stiinta avansata si de tehnica rezultata din acestea (digitalizarea n.n.).
    Persecutia crestinilor de la sfarsitul istoriei va rezulta din pretentia multora ca cunosc toata realitatea reducand-o exclusiv la niste legi materiale: precum Hristos a fost rastignit de carturari si farisei din pretentia ca ei stiu mai bine Legea si ca Hristos nu corespunde Legii.
    Si asa cum Hristos a fost dat la moarte de catre cei ce au negat Dumnezeirea Lui, asa si hristosii mincinosii si sustinatorii lor vor prigoni pana la moarte pe cei ce vor marturisi credinta in Hristos Dumnezeul-Om.
    Hristos este pricina luptei din toata istoria!

  3. asa, si? cocalarii nu-s mai buni. lumea de rand nu cunoaste ‘subtilitatile’ dar dezbinare si etichete la romani de-ai nostri v-ati grabit sa puneti

  4. Se stie ca de la data de 16 martie – pana la data de 11 aprilie 2020, slujirea Sfintei Liturghii a fost complet interzisă pe întreg teritoriul Greciei (chiar și în Sfintele Mănăstiri și in Muntele Athos!).

    O prevedere similară de drept, care incrimina săvârșirea Sfintei Liturghii, după moartea lui Dioclețian (311 d.Hr.) a mai fost aplicată în Europa numai în Albania (1967-1990), dacă consideram că nici Mahomed Cuceritorul și succesorii săi sultani în cei 400-500 de ani de sclavie turcă, nici Lenin, nici Stalin, nici Ceaușescu nu au îndrăznit o astfel de blasfemie față de nucleul cel mai vital al Bisericii: slujirea Sfintei Liturghii!

    Chiar dacă perioada actuala a dictaturii epidemiologice ar putea fi doar o repetiţie, intentia lui Antihrist, prorocită de Sfîntul Apostol Pavel este evidentă:

    “Si acum, ce-l opreste, stiti, ca sa se arate el la vremea sa.
    Pentru ca taina faradelegii e la lucru inca de pe acum;
    numai sa fie inlaturat din drum ce o tine pe loc, si atunci se va arata cel-fara-de-lege”.
    (II Tesaloniceni 2, 6-7)

    Sfantul Sofronie Saharov ne incredinteaza:

    Cata vreme se slujeste Liturghia, cata vreme rugaciunea Liturgica imbratieaza pe toti – pe cei vii, pe cei adorimiti, ba chiar pe cei ce inca au sa se nasca, si cata vreme mai sunt suflete care se roaga pentru vrajmasi din insuflarea Duhului Sfant – pana atunci pamantul se va pazi de focul apocaliptic (razboiul nuclear mondial) cel atot mistuitor.
    Dumnezeu priveste cu rabdare chiar in manifestarile negative ale libertatii omului.
    In aceasta directie El merge atat de departe, incat se face posibila aparitia antihristului, care incearca sa-L inlature pe Adevaratul Dumnezeu si apoi sa se proclame dumnezeu.
    Caile antihristului vor aduce in mod inevitabil violenta la scara planetara.
    Sfantul Siluan Athonitul ne spunea:
    In accea rugaciune asemenea lui Hristos (Liturghia) se afla puterea (Hristos) ce tine inca pe loc pe cel faradelege ca sa nu se dezlantuie, asa cum precizeaza Sfantul Apostol Pavel: “numai sa fie inlaturat din drum ce tine pe loc taina faradelegii ca sa nu se dezlantuie”
    (II Tesaloniceni 2, 7)
    “Si va vor da pe voi (crestinii) spre asuprire si va vor ucide; si veti fi urati de toate neamurile pentru numele Meu” (Matei 24, 6-14).
    “Iar cand vor incepe sa fie toate acestea, prindeti curaj ca rascumparea voastra se apropie” (Luca 21, 28).
    Noi insa nu trebuie sa parasim arma puternica care ne-a lasat-o Hristos, rugaciunea si pana cand Liturghia ne va fi practic posibil de slujit ne ramane savarsirea Sfintei Liturghii!

    Sfantul Ioan Gura de Aur ,
    Comentariu la Evanghelia lui Ioan,
    Omilia 41.

    (…)

    Mantuitorul le zice iudeilor:
    “Eu am venit in numele Tatalui Meu, si voi nu Ma primiti; daca va veni un altul in numele lui, pe acela il veti primi”.
    Dar despre cine zice Hristos ca veni in numele lui?
    Despre Antihrist.
    “Antihrist nu va binevesti o invatatura ca a Mea”; el nu va zice ca Tatal l-a trimis, ci, dimpotriva, va exercita o putere tiranica, distrugand ceea ce nu-i apartine lui, si dandu-se drept Dumnezeu intregului univers, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel:
    “Potrivnicul inaltandu-se mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau este venerat prin inchinare, asa incat sa se aseze antihristul (icoana lui) in Biserica lui Dumnezeu, sau in orice templu de pe pamant care este zidit pentru inchinare (religiilor care venereaza dumnezeii mincinosi) si pe sine sa se dea drept Dumnezeu” (II Tesaloniceni 2, 4).
    Aceasta inseamna ca antihrist vine in numele lui.
    Sfantul Apostol Pavel profetind despre Antihrist zice:
    “Dumnezeu le trimite lucrarea amagirii, ca sa dea ei crezamant minciunii, si sa cada sub osanda toti cei care n-au crezut adevarului, ci le-a placut nedreptatea”
    (II Tesalonieni 2, 11-12).

    Sfîntul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola a doua către Tesaloniceni:

    Despre Antihrist vorbeşte aici şi descoperă o mare taină.

    Ce este lepadarea de credinta?

    Pe însuşi Antihrist îl numeşte „apostazie“, ca pe unul ce va urma să piardă pe mulţi şi să-i faca sa se lepede de Hristos, după cum zice:

    „Încît să smintească, de ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Matei 24:24)”. Şi îl numeşte pe antihrist „cel fara de lege“, căci va lucra şi va pregăti pe alţii interpusi să lucreze nenumărate lucruri cumplite.

    Iar „fiul pierzării” îi zice lui pentru că pe cat mai multi va pierde.

    Dar cine este acesta?

    Oare Satana?

    Nicidecum; ci va fi un om ce va primi toată lucrarea lui [Satana].

    „Şi cel ce se înalţă mai presus de tot ce se zice Dumnezeu sau închinare“.

    Căci nu va aduce vechea idolatrie, ci va fi un împotrivitor lui Hristos Dumnezeu (ἀντίθεός), care va desfiinţa toţi zeii (toate religiile) (πάντας καταλύσει τοὺς θεοὺς), şi va porunci să fie el adorat în locul lui Hristos Dumnezeu, şi va şedea în templul lui Dumnezeu, nu numai în cel din Ierusalim, ci în Bisericile (ortodoxe) (Ἐκκλησίας) de pretutindeni.

    „Arătându-se pe sine, zice, că ar fi el Dumnezeu“.

    Nu a spus „zicîndu-se“, ci încercând a se dovedi; căci antihrist va face şi semne mari şi minuni amagitoare.

  5. “Satana în acțiune pe față”, ăsta ar fi un titlu ce ar corespunde articolului de față. Având în vedere că opinia publică nu este mișcată de o așa nelegiuire, atunci toți se fac vinovați de această fărădelege și vor trebui să se gândească, iar apoi, dacă nu-și revin în bunele simțiri, să se aștepte la răsplătirile trimise Sodomei și Gomorei. Ei singuri se condamnă la așa ceva prin starea de pasivitate sau de acceptare a situației de fapt. Le va trebui “un cutremur” puternic care să-i trezească din letargie. Iar “cutremurul” nu va fi ceva rău, ci o măsură bună pentru a-i salva de la Iad(moartea veșnică). Oare nu din acest motiv știm că sfârșitul lumii va fi cu (un) potop de foc?
    Să avem grijă fiindcă Germania a fost aleasă ca “vârf de lance”(model) pentru toate țările “civilizate” din ue. Iar de vom sta pasivi “cutremurul” nu ne va ocoli nici pe noi.

  6. Sodoma si Gomora au devenit mici accidente ale istoriei perversiunilor, in raport cu ceea ce reprezinta astazi, Occidentul curist si pedofil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button